CHIPUL

By Dantes
Dac-ar fi dupa mine, as declara chipul lui Gica Popescu o sculptura mai relevanta decat orice opera a celui care s-a incumetat a ridica Coloana Infinitului.
Ce poti citi acolo este rezultatul incercarii lui de a atinge absolutul. Ca fotbalist, ca sot, ca tata, ca om de afaceri, ca om, el a incercat mereu sa atinga perfectiunea. Valorile lui morale si etice au fost si au ramas puritaniste, mult, mult peste standardele unei societatii care l-a condamnat cu inchisoarea – un alt paradox. A fost preprogramat astfel sa esueze, caci ce poate fi mai dificil pe lume decat a concura cu Dumnezeu, detinatorul monopolului absolut asupra perfectiunii.
In virtute, Creatorul trebuie sa fi ascuns cu siretenie si samanta pacatului. Constiinta virtutilor sale l-au facut poate pe Gica Popescu sa alunece doar putintel inspre infatuare, motivul perfect pentru Cel Atotputernic de a-i recomanda un curs practic dar total disproportionat al umilintei. Cum altfel ai putea explica decat prin legi metafizice ceea ce nu poate fi explicat prin legi omenesti.
Viata lui Gica Popescu – rezultatul liberului arbitru – este desenata perfect, si aici nu mai este indoiala, pe chipul sau. Caci acolo dalta si ciocanul le-au tinut in mana chiar Dumnezeu.
Priviti, analizati, admirati creatia. Un CHIP asupra carei modelare posesorul lui n-a avut nici o putere.
Mainile, picioarele, mintea, inima, ambitia si vointa lui Gica, au fost uneltele.
Materialul de lucru: oasele, muschii si pielea. Par de piatra, dar incercarile, provocarile, luptele din iarba sau din viata, au actionat ca o dalta in ele, dandu-le o forma perfect conturata.
Acum pe fata ii poti citi caracterul, viata, valorile, credinta:
Mandria, tipic olteneasca – in fruntea semeata ce-i inobileaza un cap pregatit sa cada, niciodata sa se plece.
In pometii proemintenti, cadrul osos – fermitatea, stabilitatea principiilor
In fata supta, precum adanciturile unui canion: durerea, stoicismul, renuntarea, sacrificiul, anduranta, bucuria, seninatatea, multumirea.
In barbia puternica: hotararea
In ochii blanzi: bunatatea
In zambetul cald: generozitatea.
Un nor, o umbra, brazdeaza uneori acesti CHIP fara a fi impregnat undeva in el: ar putea fi expresia unei anumite frustrari, rezultatul unei rafuieli neinchiate pe deplin cu Divinitatea, caci oamenii sunt prea mici pentru ca Gica Popescu sa le confere o asemenea putere asupra lui.

Ce scrie pe el, poti afla si cand CHIPUL vorbeste si explica ce inseamna pentru el cateva lucruri dragi:
Craiova – datorie.
Tara – datorie
Familia – datorie
Prietenii – datorie
Parterii de afaceri- datorie
Suporterii- datorie

Sa fie acesta motivul pentru care tara, oras, familie, prieteni, parteneri, suporteri, asteapta mereu mai mult de la Gica. Eu insumi, inclusiv. Iar Gica pare sa se fi impacat de aceasta data cu soarta, chiar daca el, disciplinatul suprem, a avut in trecut mici puseuri de rebeliune. Treaba lui in viata nu este ce poate tara, orasul, familia, prietenii, partenerii, suporterii face pentru el, ci ce poate face el pentru ei.
Iar acum am revelatia a ceea ce, la inceput, n-am inteles, cercetand acea sculptura vie: cutele adanci, ce-o brazdeaza, reprezinta incercarea disperata a sculptorului de a imparti cate un pic din Gica Popescu catre toti.
Mie, suporterului necunoscut, inclusiv. Caci daruindu-mi-se, timp de o ora, a incercat sa se daruiasca tuturor suporterilor Universitatii Craiova, cei care inca mai astepta, inca mai cred ca au ceva de primit de la Gica Popescu. Gica Popescu, dand mereu din inima sa mare, si, totusi, mereu scos dator.
A fost nevoie de aceasta intrevedere ca asteptarile mele sa se stearga si sa inteleg ca de fapt ii sunt eu cel dator lui Gica Popescu. Nu promit, caci promisiunea e lege, dar sper sa gasesc in inima mea multumirea pentru tot ce el deja mi-a dat. Asta, sunt sigur, l-ar face pe Gica mai putin zeul de la care obisnuiam sa astept si sa cer. Un simplu chip cioplit, poate, dar in spatele caruia se ascune un OM. Un om bun si generos, adica exact asa cum mi-as dori sa pot fi eu.

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !