You are here

Coloana Infinitului Nostru

Craiova a revenit în Cupele Europene încurajată de miile de suporteri care au invadat Severinul

Ce-ai făcut în ultimii 17 ani?

– Păi, am fost la şcoală, mi-am găsit un serviciu, apoi obişnuita navetă a stresului de la un salariu la altul”. Nu, nu acesta era răspunsul pe care-l aşteptam. Eu te întreb ce-ai făcut în ultimii 17 ani? „- Aaa, mi-am făcut o familie, uite am aici o poză cu copiii! Înţeleg ce vrei să zici. Am sperat, am strâns din dinţi, am plâns pe ascuns, apoi am râs şi am pândit ziua aceasta. Eram sigur că va veni.

În recepţia hotelului din Severin, trei bărbaţi în jur de 40 de ani se studiază mustăcind. Trăsăturile diferă, altfel parcă s-ar privi în oglindă. Fulare alb-albastre, tricouri în aceleaşi culori şi bucurie în priviri. Soţiile şi copiii le ţin isonul. De unde vin? Nu se cunosc, dar drumul a fost acelaşi. De la agonia Craiovei la extazul unei confruntări cu Milanul în cupele europene. Nu puteau rata întâlnirea, nu ar fi scăpat de regrete dacă nu erau prezenţi. Nu trebuie să te ciupeşti să te convingi că e adevărat, sunt atâţia martori în jurul tău gata să-ţi susţină visul.

Cetatea Severinului, tachinată de Dunăre, a fost invadată de familia „Campioanei unei mari iubiri”. Fortăreaţa medievală a fost demolată de Soliman Magnificul, iar o parte din pietrele ei au consolidat alte aşezări ale imperiului. Şi Universitatea a fost distrusă, dar la Craiova a fost o implozie controlată, un act criminal de trădare. Jucătorii s-au împânzit în zări mănoase, însă fanii au rămas fideli blazonului inscripţionat cu leul mândru.

Şi a sosit Milanul să transforme întrevederea într-o sărbătoare. Nu a fost o victorie istorică, nici măcar o remiză. Rezultatul a fost nedrept. Carul alegoric al Milanului nu a trecut în pas de voie prin stadionul populat cu 18.000 de suflete. „Ştiinţa” a fost orgolioasă şi ambiţioasă ca în partidele cu Chaves, Monaco sau Fiorentina. A fost aşa cum o cunoşteau toţi cei care au acostat în port cu flamura alb-albastră pe catarg. S-au simţit aproape ca-n Bănie, doar Mehedinţiul e pomenit şi-n imnul echipei. Băluţă a înmânat fanionul şi declaraţia că „juveţii” îşi cunosc istoria. Publicul a fost cald, dar nu fierbinte, încă nu a ajuns la temperatura de fierbere. A fost doar încălzirea pentru campaniile următoare.

În spatele unei peluze din Drobeta Turnu Severin se zărea turla unei biserici. Credinţa alb-albastră a învins vicisitudinile, a ţinut departe îndoiala, a refuzat capitularea. Ştiam că aşa va fi. O ştiau toţi cei din coloana în alb şi albastru întinsă pe zeci de kilometri şi pe zeci de ani până pe tricourile lui Zlatinski şi Mitriţă. Infinitul lui Brâncuşi, Infinitul nostru. Sacrificiile şi durerea pot fi uitate atunci când dragostea are ca limită doar cerul senin.



Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

2 × five =