You are here

CURIOSUL CAZ AL LUI ANDREI IVAN

Când iubești nu poți să negociezi. Am avut o discuție cu managerul general Felix Grigore, ne-am înțeles din prima. Iubesc Universitatea, iubesc Craiova și vreau să ridic trofee aici. De-abia aștept să joc pe noul stadion cu 30.000 de suporteri alături, pe care să-i încânt și să le aduc bucurii prin evoluțiile mele.

declaraţie Andrei Ivan….prin noiembrie 2015.

De ce atunci când un jucător refuză să semneze cu Steaua este “cel puţin bizară” alegerea lui (acum citez din Radu Naum), de ce o declaraţie clară în acest sens este considerată una plină de tupeu, de ce refuzul lui spus răspicat în faţa camerelor TV aduce după sine un potop de critici de la domnul general Năstase?

De ce fantomele din presa sportivă sunt scenarişti ai piesei de prost gust jucată zilnic de către Gigi Becali la TV?
De ce sejurul distinsei doamne Reghecampf în Antalya , în scopul declarat de a-l înregimenta pe fotbalist în squadra “speşiăl uan”-ului de Snagov este atât de mediatizat, de parcă doamna respectivă ar fi plecat să repare o mare nedreptate, de parcă ar fi plecat într-o misiune de salvare a rătăcitului ce nu realizează ce imensă greşeală este pe cale să facă, şi anume să refuze „nerefuzata”?

De ce aceeaşi presă uită cum acum câţiva ani un alt „rebel” a făcut o mare blasfemie, refuzând echipa pelerinului de la Athos?…Blestemele venite dinspre respectivul munte l-au dus pe rebel la Stuttgart.

Sunt întrebări la care am putea găsi răspunsuri, dar nu ar merita efortul!

După circul început prin noiembrie, cea mai mare zvâcnire de orgoliu oltenesc a produs-o acest băiat! Parcă este prea frumos pentru a fi credibil că, fiu al unui suporter oltean din Moreni, a primit în copilărie fiorul magic al iubirii pentru alb-albastru şi l-a păstrat în suflet atât de puternic, încât, peste ani, jucând la echipa care deţinea inima tatălui său, a avut puterea de a-i arăta fiului de oier că şi în fotbal există demnitate, că şi în fotbal se alege sentimental.

Pentru un parvenit care chiar crede că poate cumpăra orice, care crede sincer că poate scrie la fel de frumos ca autorul „Războinicului luminii”, care chiar a fost o vreme „Războinicul luminii” ar trebui să fie o lecţie de viaţă.
O declaraţie a autorului de lucrări ştiinţifice m-a şocat, m-a făcut să realizez că lecţia de viaţă pomenită mai sus nu mai poate fi predată în veci acestui impostor.

După ce a luat la cunoştiinţă de refuzul băiatului şi de declaraţia tatălui precum că nu l-ar da la Steaua niciodată, demiurgul de la Pipera nu a putut scoate din căpşorul ce primeşte uneori lovituri chiar de la popesor în direct la ore de maximă audienţă decît aceste cuvinte:

Sunt și ei oameni săraci, vor să vadă doar binele băiatului. Nu țin eu cont acum ce a zis tatăl lui.

Ciobanul ajuns la actuala stare materială prin metode care ar oripila întregul alai de călugări de pe muntele Athos vorbeşte despre sărăcie ca despre un defect. Mă bucur nespus că, în Odiseea lui de scriitor, om religios, binefăcător, sacrificat pe altarul patriei române prin puşcării (să ne amintim că la un moment dat, traversând curtea unei închisori în drum spre dubă a strigat către avidele camere TV  „Barabas liber, Hristos pe cruce! Hoţii liberi, Becali în arest!”, comparându-se chiar cu personaje biblice) s-a mai izbit la un moment dat de zidul oltenesc (procesul câştigat de Oana Pellea după ce a folosit imaginea lui Amza în rolul lui Mihai Viteazul într-un clip electoral).

Concluzii în urma ruşinii mediatice din iarna aceasta sau”telenovelei Ivan” aşa cum au denumit-o profesioniştii din presa centrală:

1. Andrei Ivan ne-a arătat, după foarte mulţi ani, că spiritul Ştiinţei poate fi puternic şi printre fotbalişti
(Dar e doar începutul, puştiule! Aşteptăm să te vedem şi pe teren! La momentul actual, eşti aproape de a deveni un simbol, sper că realizezi asta!).
2. Gigi Becali ne-a dovedit că slujbele de exorcizare sunt veritabile farse! Altfel, Ionuţ Luţu ar fi coborât încă de la primul pelerinaj pe Athos oripilat de manifestările autorului de lucrări ştiinţifice atestate de profesori universitari integri, dedicaţi trup şi suflet literaturii autentice.

În final, vă propun să rădem cu presa sportivă din România (ca să folosesc tot un clişeu mult iubit de către ziariştii zilelor noastre, probabil “s-ar răsuci în mormânt” Ioan Chirilă, Laurenţiu Dumitrescu dacă ar putea vedea ce a ajuns presa sportivă românească) !
Gazeta Sporturilor:

1. Andrei Ivan e foarte aproape de un transfer la echipa secundă a Barcelonei, însă atacantul lui CSU Craiova și-a creat primele probleme fără să vrea. Atacantul în vîrstă de 19 ani a vorbit despre noul Balon de Aur cîștigat de Lionel Messi și a făcut o declarație care cu siguranță nu e pe placul catalanilor.
„Am văzut că Messi a cîștigat Balonul de Aur. Nu știu ce să zic. Cristiano Ronaldo e jucătorul meu preferat”, a spus Andrei Ivan la plecarea în cantonamentul din Antalya.”

2. Se pare că Andrei Ivan nu mai e așa hotărît s-o refuze pe Steaua ca în urmă cu cîteva zile, cînd a spus clar că nu vrea să joace la formația roș-albastră. Presat de patronul Mihai Rotaru, atacantul ar accepta totuși transferul în Ghencea.

3. „Impresarul lui Andrei Ivan, Sorin Paraschiv,a recunoscut că jucătorul este foarte aproape de Steaua.
Fostul mijlocaș al campioanei merge la reședința lui Gigi Becali pentru a pune la punct ultimele detalii.
„Acum sînt în drum spre Gigi, mergem să discutăm. Andrei vrea să vină la Steaua.
Tatăl lui poate era un pic supărat, dar nu cred că se pune problema să nu îl lase la Steaua”, a spus Paraschiv.”

4. O să vedeţi diseară cea mai mare surpriză pe care v-am pregătit-o. Nu pot să vă zic eu nimic acum, o să vedeţi diseară sau mîine”, a spus Becali pentru GSP în urmă cu cîteva momente. Sursele gsp.ro susţin că încă de la ora 10:00, Gigi Becali, alături de Anamaria Prodan şi finanţatorul Craiovei, Mihai Rotaru, au stat la discuţii la reşedinta patronului din centrul Bucureştiului pentru a pune la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte transferul atacantului de 19 ani. Din primele informaţii venite dinspre Steaua, Andrei Ivan urmează să semneze pe 5 ani, urmînd să se alăture în cel mai scurt timp în cantonamentul Stelei din Turcia.

5. Gigi Becali a recunoscut oficial impasul negocierilor cu CS U Craiova. „Jucătorii își doresc foarte mult să vină la Steaua, eu de-aia am insistat. Problema e că Rotaru se tot răzgîndește. E foarte orgolios. Nu vreau să spun mai multe, să nu-l supăr, cine știe”, a detaliat finanțatorul stelist la televiziunea sport.ro.

Fanatik:

1. Declaraţiile respective l-au enervat din nou pe Ilie Năstase, cel care acum cîteva zile deja îl „urechease” public pe tînărul Ivan. „Cînd am spus acum cîteva zile că acest copilaş ar trebui să îşi bage minţile în cap am crezut că înţelege ceva din declaraţiile mele, dar acum mi-am dat sigur seama de un lucru: băiatul ăsta chiar are un tupeu fantastic! Credeam că vorbeşte aşa din cauza tinereţii sale, dar totul e foarte clar. Dacă a luat-o pe drumul acesta, nu ştiu unde o să-l mai vedem peste un an. Însă e incredibil să ai un asemenea tupeu, după ce ai dat şi tu patru goluri în prima ligă şi ai marcat un gol cu flăcăii ăia de la Kutaisi.”

2. Transferul lui Ivan la Steaua este blocat în acest moment de „buzunarul” lui Mihai Rotaru, nu de Sporting Piteşti, nici măcar de jucător, care a devenit mai cooperant vizavi de mutare, nu ca acum cîteva zile cînd spunea că n-are ce căuta la Steaua.

3. Anamaria Prodan a vorbit la plecarea spre Turcia despre posibilitatea ca Andrei Ivan să devină jucătorul Stelei. Soţia lui Laurenţiu Reghecampf a declarat că va încerca să-l convingă pe jucătorul Craiovei să semneze cu „roş-albaştrii”. „Eu o să încerc să îl conving şi pe Ivan să semneze. Dacă nu o să reuşesc, o să vorbesc şi cu Paraschiv să mai încerce şi el.”

DigiSport:

Gigi Becali a spus ÎN DIRECT și în EXCLUSIVITATE la Digi Sport că Andrei Ivan este jucătorul Stelei.
„Ne-am înțeles, gata, cred că și cu băiatul. Am înțeles că a vorbit cu taică-su. Ne-am înțeles și la salariu, nu cred că mai poate interveni ceva care să strice afacerea”, a spus Becali la Digi Sport.

Libertatea:

După ce a refuzat de mai multe ori transferul la Steaua, Ivan s-ar fi răzgândit, anunță Gazeta Sporturilor, însă îi este frică de reacția fanilor din Bănie, dacă ar fi de acord, în cele din urmă, să vină la Steaua. Gigi Becali era dispus să-i ofere 2.000.000 de euro patronului Mihai Rotaru, cea mai mare sumă de transfer din istoria fotbalului românesc, însă negocierile s-au împotmolit după ce jucatorul a spus că nu vrea sa vină la roș-albaștri.

Prosport:

Nu doar declaraţiile lui Becali l-au speriat, ci şi contractul. El a semnat pe cinci ani cu Craiova, dar ştie că poate pleca de acolo pe bani puţini. Însă dacă semna pe patru sau cinci ani cu Steaua, ce garanţie avea că nu va rămâne acolo până la final de contract? A şi zis, îi e frică să nu ajungă nouă Cristi Tănase”, spun sursele noastre.

Florin Jianu

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

eighteen − 2 =