You are here

Despre melteanul de internet

Melteanul de internet

 Vertebrată cu două mâini și două picioare, cu mers de rățoi grăbit fluturând mâinile a jeg pe lângă corp într-un sictir greu de imaginat, cu trăsături morale definitorii precum ghiolbanismul, indiferența și lipsa respectului față de tot ce se învârte în jurul lui. Și cu acces la net. Navigatul pe net îi ocupă 90% din timpul pe care nu-l doarme. În comentarii consideră că el este centrul universului și că mereu are dreptate in orice, iar ceea ce lui nu îi place nu trebuie să îi placă nici celui de lângă el. Dacă apucă să fie numit si administrator de pagină pe Facebook, atunci să te ții: nimeni nu are voie să aibă altă părere decât el. Dacă gândești diferit de el, zbori de pe pagina care o administrează!

Ideea este simplă: cu toții trăim înconjurați de astfel de specimene, cu care inevitabil ajungem să avem contact în cele mai diverse forme. De la statul la coadă la pâine (e o ipoteză), când melteanul vine și se bagă în față, ia ultima pâine cu semințe fix înaintea ta și apoi te întreabă superior dacă să îți aducă scăunel până când iese din cuptor următoarea șarjă, și până la melteanul pus șef peste ceva, având o minimă putere de decizie.

În acest text ne vom ocupa de cel din urmă caz. Mai exact, despre melteanul de internet, ajuns, printr-o ironie a Bărbosului, administrator de forumuri.

Prima dată se scoate de la naftalină un ins cu frustrări majore. Preferabil, el ar trebui să provină dintr-un județ periferic al unei regiuni. Atenție însă, nu din orașul care este și reședința de județ, ci dintr-unul din orășelele mici, ce candidează cu succes la statutul de zonă defavorizată a țării, orășel monoindustrial, care a avut o singură unitate de producție rămasă pe vremea Răposatului. Ajunsă acum ruină, fabrica respectivă este locul preferat al țiganilor care mai sparg cu baroasele câte un perete din ciment, ca să recupereze fierul ce i-a servit drept armătură.

Fabrica este cea care a ținut ani buni în viață un orășel ai căror locuitori trecuseră forțat de la plugul de lemn tras de boi și privata din spatele curții, la apartamentul cu trei camere și cu baie, locul magic în care proaspătul orășean a refuzat să intre. Vorba lui nea Mărin, ”ulili! păi unde, dacă vorba aia, ca omu? în casă, bă? Gogule, tu știi în ce mă bagi!”. Și să zicem că industria minieră din orașul respectiv, din județul respectiv, intră în colaps. După 30 de ani, fostul agricultor, muncitorul din fabrică devenit proaspăt șomer, nu refuză aprioric ideea de a reveni în agricultură, pentru binele familiei. Doar că omul ăsta are și copii, care trăiesc din plin frustrarea că părinții săi nu și-au luat apartament în reședința de județ. Să zicem Sibiu, Reșița ori Târgu-Jiu, orașul nu contează decât ca rimă a mult mai cunoscutului leit-motiv Gorjule, pământ sărac, nici cartofii nu se fac.

Ați reținut băiețelul cu frustrări provocate de orășelul mic? Bun.. acum imaginați-vi-l și că este scund de înălțime, cam sub 1,70 așa, și că este la liceu. Da, a ajuns la liceu, și este în clasa a XI-a. Întrucât nu este suficient de înalt, rămâne să se uite de pe margine, alături de fetele mișto de la echipa de volei, la băieții înalți cum joacă baschet. Da, știu, tocmai i-am făcut cadou o nouă frustrare: nu joacă baschet pentru că este scund, iar fetelor de la echipa de volei le plac băieții de la baschet. Viața-i nașpa, nu-i așa?

Hai să presupunem că acel copilaș scund și drăgălaș din orășelul de provincie este și supraponderal. De ce sunt rău? Păi normal, dacă nu joacă baschet, nu face nici un fel de sport… nu crește în înălțime, iar pentru că nu face mișcare se îngrașă.  Sedentarism, plus că fiind rotofei, nici la fotbal nu era primit decât ca portar, să ocupe jumătate din poarta imaginară, dintre două cărămizi așezate una peste alta.

Ceilalți băieți dintr-a XI-a îl poreclesc Grasu și îl așează în poartă. Iar Grasu face tot posibilul să nu primească gol. Numai că într-unul din meciuri degajează într-o direcție greșită… îi place fotbalul, dar orice mare fotbalist poate să dea o pasă greșită, doar că din degajarea lui, greșită, atacantul advers scapă singur cu el și îl execută. Primește gol, iar echipa lui pierde. Supărați, ceilalți copii îi cară șuturi în fund de nu mai poate să se așeze. Plânge și își jură că atunci când va fi mare, o să vadă ei ce le va face Grasu.

Timpul trece, apar primele PC-uri pe piață. Părinții îi fac cadou primul 486 din viața lui și descoperă internetul. Prima dată prin dial-up, dar tehnologia avansa. Descoperă Mirc-ul și uită de fotbal, mai ales că echipa cu care ținea din tată în fiu retrogradează, pentru prima dată de la promovarea din 1964. Nu mai are timp de fotbal fiindcă își găsește o fată ce râde la glumele lui, și Grasu simte cum crește în el bucuria că, în fine, cineva îl tratează ca pe o ființă umană. Sau ca pe o ființă, întrucât toate colegele de liceu priveau prin el ca prin sticlă. Ceea ce urmează este normal: în timp ce Florin Costea înscria o dublă în poarta lui Lobonț el fie spunea fericit Da! în fața ofițerului stării civile, fie avea ultimul examen din ultima sa sesiune ca student. Dacă se însoară, cu banii din nuntă își cumpără o locuință în reședința de județ. Dacă este în sesiune, stă în cămin, dar pe seară iese să bea prima lui bere în calitate de absolvent.

Grasu simțea ajunsese la apogeul existenței sale. Realizase ceea ce părinții săi nu izbutiseră să spere pentru el: să se însoare ori să termine o facultate, apoi să locuiască în capitala județului. Sau a țării. Între timp, echipa pe care o iubise, despre care îi povestea tatăl său din când în când, în Ajunul Crăciunului, când tăiau porcul și el se îndopa cu șorici, se desființează, așa că în minte i se căscă un hău mare cât Mediterana, care îi umbrea bruma de fericire pe care și-o dorea. Relațiile socio-umane începuseră să scârție, frustrările începeau să-i escaladeze mintea și să-i preocupe existența. Clopotul de alarmă sună precum sirena lui Vasile Roaită, coșmarurile puteau reveni oricând; amintirile nefaste ale trecutului  îi sugrumau fericirea ce și-o construia.

 Grasu din copilărie, cu toate neîmplinirile lui, nu trebuia să mai câștige încă o dată!

La puține sute de kilometri distanță de el, Craiova alegea să se desprindă de trecutul nefast și lua decizia de a înființa o echipă de fotbal a comunității. Începe un război pe siteurile de socializare, război în care decide să se implice. Implicarea îi este răsplătită: este numit administrator al uneia din paginile suporterilor, poziție în care Grasu simte răsuflarea înălțimilor. Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire! îi vine să strige, și din poziția în care este începe să își aduna antipatii în dreapta și în stânga după tot mai multe derapaje. Pagina aceea era imperiul lui, Imperiul lui Grasu, așa că toată lumea de acolo trebuie să îl aplaude.

Grasu devine apoi agresiv și începe să căute neapărat să se bage în seamă. Să provoace ca apoi să accepte scuzele. Dacă cineva de pe pagina lui nu îl bagă în seamă, este jale. Adică cum să ai tupeul de a nu primi sfaturi necerute? Sau recomandări nedorite? Sau îți va spune că ești evident neajutorat și ai nevoie de expertiza lui. Oricum ar fi, Grasu devine un cerșetor de atenție fie pentru că este irelevant și caută validare, fie pentru că se plictisește că este plictisitor. Într-un fel sau altul, pe nesimțite, Grasu devine Melteanul de internet, care te va călca pe bătături, pentru că pe Melteanul de internet îl va mânca mereu în cur și va căuta în permanență să se frece de pantoful tău. Și asta pentru că Grasu se consideră net superior tuturor, și va dori mereu să se autoflateze prin comparație, deși tu habar n-ai cine e Grasu și ce face el. Ceva la genul lasă că le arăt eu cine e Grasu.

Pe Grasu devenit Meltean îl vei recunoaște foarte ușor: nu are niciodată, dar absolut niciodată, argumente. Dar are mereu anumite vorbe la el: te amenință că te dă afară de pe pagina lui. Niciodată nu o să te poți pune cu Grasu devenit Meltean, pentru că te face fazan din prima și nici nu știi ce te-a lovit și de unde a venit. Grasu devenit Meltean are câteva fraze favorite și le folosește așa cum folosește Maria Grapini virgulele și cratimele: cu iscusința omului care nu are niciun dubiu că e genial.

Grasu devenit Meltean te va combate și te va pune la punct cu argumente simple și punctuale, afișându-și calmul de om nemăcinat de vreo activitate neuronală; un neanderthalian care nu pricepe multe, dar care știe exact cum să te gestioneze situația: ”dacă nu spui ca mine, zbori de pe pagina unde Eu, Grasu, sunt administrator”.

Și cu ocazia asta, or să învețe și alții că niciodată nu este bine să te pui cu Grasu.

Foto:  acru.ro

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

fourteen + thirteen =