..::Istoria Universitatii Craiova::..

Ai vreo intrebare/informatie legata de istoria Universitatii Craiova? Aici e locul potrivit!

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
Iancu Magheru
fanatic
fanatic
Mesaje: 1399
Membru din: 27 Mai 2021, 11:40

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Iancu Magheru » 18 Sep 2022, 17:35

https://youtu.be/d5MSDQBFKjU

O înfrîngere cu dinamo, acasa, in septembrie 1991. Craiova era campioana en-titre și deținătoare a cupei, totuși din imagini pare că mai mult de 12-13.000 de oameni nu au fost la meci. Poate să îmi explice cineva ce s-a întâmplat în acei primi ani de dupa revolutie? Nu cred că am văzut imagini cu stadionul plin la vreun meci din perioada 1990-1993.

Geronimo
fanatic
fanatic
Mesaje: 2930
Membru din: 22 Sep 2016, 21:40

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Geronimo » 18 Sep 2022, 17:45

Iancu Magheru scrie:

O înfrîngere cu dinamo, acasa, in septembrie 1991. Craiova era campioana en-titre și deținătoare a cupei, totuși din imagini pare că mai mult de 12-13.000 de oameni nu au fost la meci. Poate să îmi explice cineva ce s-a întâmplat în acei primi ani de dupa revolutie? Nu cred că am văzut imagini cu stadionul plin la vreun meci din perioada 1990-1993.
Era lumea amarata. Nu le mai ardea oamenilor de fotbal. Era o prezenta scazuta la toate meciurile. Nu mai zic nimic de ce conducatori de club aveam parte. Nu numai de club...

Sent from my SM-G985F using Tapatalk


Avatar utilizator
Bobby
fanatic
fanatic
Mesaje: 8084
Membru din: 01 Dec 2008, 03:31

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Bobby » 20 Noi 2022, 10:42

Antrenorii conteaza in fotbal. Unul dintre fostii mari antrenori ai Craiovei - cu rezultate impresionante la intern si in cupele Europene si cu alte echipe romanesti. Echipele romanesti antrenate de el au eliminat din cupele europene Barcelona, Leeds United si Inter Milano : rezultate fabuloase.

https://www.gsp.ro/gsp-ro/gsp-special/1 ... 80507.html

fabius_2014
fanatic
fanatic
Mesaje: 2870
Membru din: 06 Apr 2019, 15:49

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de fabius_2014 » 20 Noi 2022, 12:17

Eu cred ca in perioada Valentin Stanescu, Universitatea Craiova a avut cel mai frumos joc. Se vedea ca echipa este antrenata, avea o idee de joc si nu se baza doar pe talentul fotbalistilor si pe relatiile, de joc, formate in timp.

Avatar utilizator
Freestate
fanatic
fanatic
Mesaje: 3461
Membru din: 06 Feb 2022, 15:41

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Freestate » 07 Ian 2023, 22:22

O statistica frumoasa prezentata de BDFutbol"
Nicolae Negrila lider la meciuri europene pentru noi.
https://www.bdfutbol.com/en/e/egols10947.html
FMSP :)(

Avatar utilizator
WhiteLion30
junior
junior
Mesaje: 52
Membru din: 16 Apr 2018, 01:05

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de WhiteLion30 » 22 Apr 2023, 20:16

Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la semifinala cu Benfica, am transcris din presa vremii mai multe articole despre meciul tur.
Deoarece articolele depășesc cu mult lungimea maximă a unui post, am spart conținutul în patru postări diferite. Forumul a înlocuit cu steluțe un cuvânt, care începe cu "p" și se termină cu "uls", și care are legătură cu bătăile inimii.

Hai, Craiova! ucv
  • EXISTĂ ŞANSE, EXISTĂ SPERANŢE, TREBUIE SĂ LE VALORIFICĂM!
    Vasile Căbulea
    Scânteia Tineretului, nr. 10528 (1983-04-04)

    "După o escală scurtă la Craiova, de unde au urcat la bordul unui BAC 111 al Companiei Tarom şi după alte patru ore şi jumătate de zbor in condiţii excelente echipa olteană a aterizat pe aeroportul din Lisabona unde a fost întîmpinată de o armată de ziarişti şi fotoreporteri. Obişnuitele declaraţii şi interviuri despre meciul de astăzi.

    Dar mai întîi cîteva însemnări din timpul călătoriei. Observăm absenţa lui Balaci, în schimb căpitanul echipei, Ştefănescu, îşi însoţeşte coechipierii. O secvenţă interesantă se derulează la urcarea jucătorilor din cetatea Băniei în avion. Scriitorul şi cronicarul de sport Eugen Barbu îl îmbrăţişează şi-l sărută pe obraz pe Cămătaru. Acesta se emoţionează ca un copil. Gestul ne impresionează pe toţi şi-l aplaudăm. Băieţii se distrează jucînd cărţi, par optimişti, bine dispuşi. La bord se primesc numeroase mesaje de felicitare şi urări de succes care parcă le luminează fețele. Echipajul le transmite cu plăcere, tot aşa cum comandantul aeronavei nu uită să prezinte pasagerilor cele mai importante obiective de pe ruta de zbor. Survolînd Belgradul, Zagrebul, Veneţia, Genova, apoi sudul Franţei cu perlele Mediteranei, Nisa, Cannes, Monte Carlo, trecem pe deasupra Marsiliei, Barcelonei, Madridului şi, în sfârşit, ne aşteaptă punctul final — Lisabona. În avion cu noi se află antrenorii echipei naţionale, M. Lucescu şi M. Rădulescu. Fără să fie convocată o şedinţă tehnică, se discută totuşi despre meci. În timpul zborului am cules cîteva opinii despre importanta întîlnire de astăzi. Mai întîi căpitanul echipei, Ştefănescu, care, din păcate nu va juca : „Am văzut echipa Benfica: este foarta bună, foarte puternică ! Are în componenţa sa cîteva individualităţi de clasă internaţională. Printre aceştia porterul Bento, fundaşul Humberto, mijlocaşii Sheu, Alves şi Chalana ca şi atacanţii Diamantino şi Filipovici. Este bine că ne-am făcut o imagine despre ei vizionindu-le meciurile. Cu atît mai bine cu cît ştim că întîlnim, poate, cel mai puternic adversar din etapele Cupei U.E.F.A. Sîntem bine pregătiţi şi, deşi sunt două absenţe în echipă (noi spunem, absenţe de marcă), cred ca putem face faţă jocului şi putem obţine un rezultat pe care, în meciul de la Craiova, să-l materializăm într-o calificare spectaculoasă şi mult dorită“. Cu titlul de căpitan al echipei pentru acest meci a fost investit Donose. Ce crede el despre partidă : „Meci foarte greu. Benfica este o echipă bună, dar la experienţa noastră internaţională nu văd de ce n-am spera. Chiar dacă lipsesc ŞtefănescU şi Balaci, am mai jucat fără ei, putem obţine şi acum un rezultat care să ne lase şanse pentru revanşă. Suntem optimişti“. Şi acum doi jucători în care intuiesc oamenii de gol. Mai întîi Cămătaru : „Trebuie să jucăm de-aşa manieră ca să avem şanse în retur. Deci să obţinem un rezultat al speranţelor. Ceea ce înseamnă să marcăm gol !“ Apoi Crişan : „Nici vorbă, este cel mai greu meci. Dar sunt încrezător. La Roma, Benfica ori a prins o zi fantistică, ori A.S. Roma i-a subestimat. Cred într-un rezultat care să ne lase șansa calificării. Ne vom face datoria, ne vom bate pentru aceasta !“

    Ce aflăm la Lisabona? Lusitanii cred într-o victorie sigură. Cotidianul sportiv „O Bola“ (Balonul) publică în pagina I aprecieri ale antrenorului secund, Antonio Oliveira, care a vizionat meciul de sîmbătă de la Craiova cu „Poli“ Timișoara. El pare cam speriat. Şi prin declaraţiile sale spulberă optimismul exagerat al gazdelor, arătînd că meciul este foarte dificil. „Benfica României“ cum o numeşte el pe Universitatea Craiova ne va rezerva o surpriză“. Deci, unora le este teamă. Ceea ce nu-i tocmai rău. Din tabăra lor, din declaraţiile antrenorului principal Eriksson, reiese că starea sănătăţii echipei sale este perfectă. Jucătorii sunt într-o formă excelentă şi au o mare poftă de joc. Sigur, mulţi visează, dar asta nu înseamnă că dorinţele se pot transforma automat în realitate sau... în victorie.

    În ce ne priveşte, echipa noastră a vizionat ieri după amiază înregistrarea făcută de T. Roibu la meciul Benfica — Sporting (3—0). Apoi, la orele de începere a meciului (21, ora Lisabonei, 23 ora Bucureştilor), ieri seară jucătorii au făcut un antrenament de acomodare şi menţinere a formei sportive. Au fost prezenţi 100 de gazetari portughezi şi străini, veniţi special pentru această partida. Meciul nu se transmite la TV, deci este mai mult ca sigur că cele 80 000 de locuri ale stadionului echipei gazdă „Luz“ (Lumină) vor fi ocupate pînă la ultimul. Interesul este enorm pentru acest meci. Panouri uriaşe, emisiuni la radio şi TV prezintă partida, jucătorii şi şansele celor două formaţii. Noi credem în steaua noastră care a strălucit pe stadione cel puţin tot atît de faimoase ca cel din Lisabona.

    Vom alinia următoarea echipă: Lung, Negrilă, Tilihoi, Ciupitu, Ungureanu, Beldeanu, Donose, Geolgău, Iorgulescu, Cămătaru şi Crişan.
    "
  • Astă seară, la Lisabona, Un meci greu, pe care craiovenii speră să-l încheie, totuşi, cu bine
    Ion Bocioacă
    România Liberă, nr 11953 (1983-04-06)

    "Mă aflu de puţine ore la Lisabona. La aeroport cam 30 de ziarişti, fotoreporteri, comentatori radio, operatori ai postului de televiziune au ţinut să fie prezenţi la sosirea echipei Universitatea Craiova, convingîndu-ne astfel că interesul în jurul meciului este enorm. Imediat aveam să aflăm că s-au vindut 80 000 de bilete deşi capacitatea stadionului este de numai 70 000, iar preţul unui bilet urcă pină la 25 de dolari. De cîteva zile presa portugheză se ocupă pe larg de semifinala de astăzi dintre Benfica şi Universitatea Craiova, toate comentariile scoţind în evidenţă valoarea echipei româneşti care pină a ajunge aici a eliminat cîteva formaţii de renume ale fotbalului european. În general comentatorii portughezi, destul de reţinuţi, se feresc în a avansa pronosticuri, apreciind mai degrabă că întilnirea din această seară este una dintre cele mai grele pe care le are de susţinut Benfica în actuala ediţie a Cupei U.E.F.A.

    La ora cînd transmit aceste rînduri, jucătorii craioveni se pregătesc pentru a viziona filmul meciului Benfica—Sporting Lisabona desfășurat sâmbătă în sferturile de finală ale Cupei Portugaliei și înregistrat de prof. Teodor Roibu de la U.E.F.S., aflat de cîteva zile aici împreună cu antrenorul secund al craiovenilor, Nicolae Ivan. Am stat de vorbă cu acesta chiar la aeroport şi am înţeles din spusele lui că Benfica Lisabona, pe care a urmărit-o în două partide şi la citeva antrenamente, este o echipă deosebit de puternică, echipă care se impune mai ales prin disciplina în joc a tuturor componenţilor săi. De asemenea, am mai înţeles că Benfica practică un joc foarte elastic, avînd momente cînd în atac se găsesc 6—7 jucători. Fotbaliştii români, care aseară la ora 21 ( ora locală) au făcut un antrenament la lumina reflectoarelor pe „Estadio de Luz“ sunt conştienţi de dificultatea intîlnirii dar cred că au posibilităţi de a obţine un rezultat care să le dea speranţe de calificare în finala Cupei U.E.F.A. Antrenorul Constantin Oţet nu a fost în măsură să ne comunice formaţia exactă, aşa că vă oferim o formaţie probabilă: Lung — Negrilă, Ciupitu, Tilihoi, Ungureanu — Ţicleanu, Dobose, Geolgău, Irimescu (Dumitru) — Crişan (Cîrţu), Cămătaru.

    Benfica Lisabona, care ieri la ora 11 a efectuat ultimul antrenament, are la dispoziţie cea mai bună garnitură, ceea ce nu se poate spune despre Universitatea, lipsită în această partidă de serviciile lui Ştefănescu şi Balaci, suspendaţi cîte o etapă. Antrenorul suedez Eriksson a făcut cunoscut presei că va alinia formaţia pe care a folosit-o în întilnirea de sâmbătă cu Sporting Lisabona.

    Întilnirea va începe la ora 21, ora locală (ora 23 ora României) şi va fi transmisă indirect de posturile noastre de radio. Din păcate televiziunea portugheză nu transmite acest meci, motiv pentru care nici dumneavoastră cei de acasă nu-l veţi putea urmări pe micile ecrane."
  • DRUMUL SPRE MAREA FINALĂ ESTE DESCHIS
    Vasile Căbulea
    Scânteia Tineretului, nr 10530 (1983-04-06)

    "Într-un meci al dăruirii exemplare pentru culorile fotbalului românesc, Universitatea Craiova a realizat un excepţional rezultat de egalitate: 0-0 cu Benfica Lisabona, în prima manşă a semifinalelor „Cupei U.E.F.A“

    La ora la care iau legătura cu Bucureştiul, pentru a vă transmite aceste rînduri, aici, la Lisabona, un micuț grup de români care a însoţit şi a încurajat din răsputeri admirabila echipă care este UNIVERSITATEA CRAIOVA, se flutură pe buze un singur cuvînt: VICTORIE! Un 0-0 realizat aici, pe marele „Estadio De Luz", în inima capitalei portugheze în faţa renumitei echipe Benfica Lisabona, o celebritate incontestabilă a fotbalului european şi mondial, este echivalent cu o victorie, cu o mare şi incontestabilă victorie. Păcat că nu puteţi vedea, în aceste momente, chipurile decepţionate ale celor peste 75 000 de portughezi veniţi să aplaude succesul „absolut sigur“ al favoriţilor lor. Păcat că nu-i puteţi vedea pe Diamantino, pe Filipovici, pe Alves, Carlos Manuel sau Humberto ieşind din teren cu frunţile plecate, după ce au încercat, vreme de 90 de minute, să îngenuncheze brava noastră formaţie craioveană! Dincolo, însă, de această faţetă a momentelor de după meci, e păcat că n-aţi putut urmări prin intermediul micului ecran — partida nefiind transmisă de Televiziunea portugheză — eroismul ... băieţilor din Bănie, care s-au bătut exemplar pentru a-şi apăra şansele şi a obţine acest rezultat de egalitate, un rezultat care înseamnă pasul cel mai greu către marea finală a „Cupei U.E.F.A.“!

    Reporterul se află în situaţia de a căuta cele mai calde şi mai frumoase superlative. Dar cuvinte ca „senzaţional“, „extraordinar“, „fantastic" şi „minunat“ ar însemna, totuşi, prea puţin faţă de ceea ce simţim cu toţii acum, cînd ne-am văzut eliberaţi de coşmarul acestui meci în deplasare. Un meci fără Balaci şi fără Ştefănescu, un meci — primul meci al Craiovei, al unei echipe româneşti — în semifinalele „Cupei U.E.F.A.", unde nu ajung decît cei cu adevărat valoroşi, cei mai buni dintre cei buni! Un meci pe care nu numai că nu l-am pierdut, dar chiar l-am cîştigat moral, dovedind adversarilor noştri că fotbalul românesc este capabil să obţină şi să confirme mari rezultate.

    Așadar, primul pas, pasul cel mai mare şi mai greu, spre finala „Cupei" a fost făcut! Soarele Craiovei a strălucit în noapte, pe marele stadion al luminii, de la Lisabona, unde studenţii lui Constantin Oţet au evoluat ca nişte veritabili profesori, promovînd dificilul examen cu nota maximă 10, cu felicitări, bineînțeles !...

    Ora foarte tîrzie la care transmit face dificilă relatarea partidei, cu lux de amănunte. Voi încerca, totuși, să rezum cele 90 de minute incandescente, pornind de la faptul că partida a debutat cu un şut de la distanţă al lui Cămătaru şi s-a încheiat cu un contraatac al lui Geolgău. Ei bine, cred că nu greşesc afirmind că ei, mai ales ei, au fost oamenii de bază ai craiovenilor în acest meci, Crişan şi portarul Lung meritînd, de asemenea, evidenţieri speciale.

    Antrenorii C. Oţet şi N. Ivan, care au fost susţinuţi efectiv de Mircea Lucescu şi Mircea Rădulescu, au stabilit ca principală idee tactică jocul poziţional, prudent şi calm, alternat cu contraatacuri fulgerătoare. Tehnicienii români au anticipat, bineînţeles, ofensiva susţinta a portughezilor şi n-au omis să dea indicaţii precise şi în această direcţie, cu aţit mai mult cu cît se punea problema suplinirii lui Ştefănescu, căpitanul şi stîlpul apărării noastre. Ei bine, acum putem afirma că Grigore Ciupitu s-a achitat admirabil de sarcinile primite, rezolvînd situaţii extrem de dificile. Şi, totuşi, dacă ar fi să-l numim pe cel mai valoros apărător al echipei craiovene în acest meci, l-am desemna, absolut toţi cei care am urmărit meciul din tribună, pe... Rodion Cămătaru, vîrful de atac prezent miercuri seară și în fruntea compartimentului nostru defensiv!!! Trebuia să-i vedeţi pe Eugen Barbu şi pe Cămătaru îmbrăţişîndu-se după meci, pentru a vă convinge că nu e vorba despre nici un fel de exagerare sau trebuia să-l vedeţi pe Ştefănescu mulţumindu-le, deopotrivă, lui Ciupţiu, dar şi lui Cămătaru!...

    Din „filmul" meciului, voi puncta doar cîteva momente mai importante, fazele mai calde, de la cele două porţi. În min. 12, Carlos Manuel trimite spre poartă, dar Negrilă intervine salvator; trei minute mai tîrziu, Lung apără un șut plasat al lui Alves, pentru a culege apoi o minge „pusă" ideal de Pietra pe capul lui Filipovici. În min. 17, Cămătaru are o ocazie excepţională de a deschide scorul, sesizînd ieşirea inoportună a portarului Bento. Dar centrarea lui Irimescu va fi trimisă cu capul peste bară; în min. 26, Geolgău recuperează un balon, pasează la Ţicleanu, care îl deschide pe Crişan. Acesta porneşte în cursă, driblează frenetic şi-l serveşte pe Ţicleanu cu o minge perfectă, dar acesta din urmă întârzie preluarea şi o altă mare ocazie este pierdută! Geolgău şi Crişan vor mai produce de câteva ori panică în careul advers, unde însă Pietra şi Humberto luptă din răsputeri pentru respingerea fiecărui balon. Apoi, pînă la pauză, gazdele asaltează din nou poarta lui Lung, reuşind în min. 44, prin Diamantino, să trimită mingea in bară!

    În min. 54, un nou contraatac purtat de Geolgău şi Crişan îl pune în dificultate pe Humberto. În min. 67 Tilihoi ne opreşte respiraţia cu o degajare neatentă, iar două minute mai tirziu Filipovici reclamă penalty la un fault imaginar. În min. 72, un un-doi Alves-Chalana este stopat de Lung, în min. 83 Crişan ne desfată cu o suită de driblinguri reuşite şi un pas cu destinaţia Geolgău, al cărui şut este însă blocat de Bento. Ultimele 5 minute sunt dramatice, Cămătaru face minuni în apărare, iar fluierul final al suedezului Erik Frederikssen (care a condus excelent) aduce o explozie de bucurie în rîndul jucătorilor noştri şi ai românilor din tribune! Bravo Craiova, bravo băieţi, bravo fotbalului românesc!

    Iată echipa aliniată de noi pe „Estadio De Luz": LUNG — NEGRILĂ, TILIHOI, CIUPITU, UNGUREANU — ȚICLEANU, DONOSE (min. 76 DUMITRU), IRIMESCU (min. 56 BELDEANU), GEOLGĂU — CRIŞAN, CĂMĂTARU! Încă o dată, din toată inima, cele mai călduroase felicitări jucătorilor craioveni şi antrenorilor lor, alături de urările noastre de succes în meciul retur!

    La cronica transmisă de trimisul nostru special la Lisabona, ne face plăcere să adăugăm o știre de ultimă oră (mai precis, ora 2,30), sosită telefonic de la... Craiova. „Nimeni nu doarme ! De la încheierea meciului, pe străzile oraşului, oltenii evită fericiţi şi salută din inimă succesul echipei lor favorite. E un veritabil carnaval !"... "
  • O ECHIPA ROMÂNEASCĂ, UNIVERSITATEA CRAIOVA, CUCEREȘTE EUROPA
    Vasile Căbulea
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "Cei care iubesc fotbalul, cei care iubesc Universitatea Craiova — dar cine n-o iubește ? — credem că n-au dormit în noaptea de pomină de la Lisabona, rămînînd cu urechile la aparatele de radio să-l asculte pe inimosul şi învolburatul Sebastian Domozină, cum le aduce marea veste a performanţei unice obţinute de craioveni. Aşa că un film al meciului, o cronică minut cu minut, n-o mai considerăm utilă la această oră, comentariul şi notaţiile de atmosferă ale reporterului privind meciul sunt mai binevenite.

    Am sosit în metropola lusitană încrezători. Declaraţiile craiovenilor, publicate de ziarul nostru în avancronica meciului, au fost optimiste şi iată că şi-au demonstrat pe deplin temeiul. Temeiul stă în buna pregătire sportivă şi psihică a echipei din Cetatea Băniei. Şi, aşa cum se ştie, pentru cel pregătit de luptă, bătălia e ca şi cîştigată! Pe băieţii noştri nu i-a impresionat, nu i-a înfricoşat campania presei portugheze care-i declarau încă dinainte învingători pe jucătorii de la Benfica. Succesele lor din etapele precedente ale „Cupei U.E.F.A.“ le sporiseră încrederea. Ei vroiau victoria şi încă la scor! Dar una e să vrei şi alta să poţi. Doar antrenorul secund, Antonio Oliveira, i-a mai temperat, după ce urmărise Craiova în meciurile de campionat. El i-a avertizat că „Benfica României“, cum au numit-o, elogios, pe Universitatea Craiova, este capabilă de o mare surpriză. Și, iată, a avut dreptate.

    Am sosit la stadionul „Luz“ cu două ore înainte de începerea meciului. Tribunele, aproape pline, te impresionau, te înfiorau pentru un moment, prin zgomotele pe care le produceau, prin strigătele care doreau să anticipeze marea victorie. Era pregătită atmosfera pentru succesul echipei gazdă. La vestiare l-am intîlnit pe fostul celebru international Eusebio, în prezent antrenor la copii, la clubul Benfica. Era optimist, nu avea nici o umbră de îndoială că echipa care l-a consacrat ca pe un adevărat „monstru sacru“, nu avea cum să nu cîștige. De asemenea, arbitrul F.I.F.A., Garrido, care a condus meciul craiovenilor la Bordeaux, vi-l aduceţi aminte cum ne-a prăjit cu un penalty! — zîmbea şi el încrezător, în marile posibilităţi şi şansele compatrioţilor săi.

    La un singur lucru adversarii noştri şi suporterii echipei Benfica nu s-au gîndit foarte serios. Că joacă cu Universitatea Craiova, echipa care a eliminat, în serie, formaţii redutabile: Fiorentina, Girondins de Bordeaux, F.C. Kaiserslautern, deci reprezentante ilustre ale unor şcoli moderne de fotbal, care au ocupat primele locuri în ierarhia C.M. din Spania. O echipă de ridicată valoare internaţională, care nu mai are tracul nici unui adversar, nu se teme de inedit, o echipă puternică, tehnică, omogenă, care ştie ce vrea şi ştie să joace perfect o lecţie tactică învăţată prin truda minţii şi sudoarea frunţii, printr-o admirabilă dăruire pentru cauză. Prima echipă românească ce cucereşte, cu armele paşnice ale jocului de fotbal, Europa: Universitatea Craiova. După ce a îngenuncheat formaţii redutabile, ca cele amintite, iată, face o nouă demonstraţie de forţă şi inteligenţă, într-o altă cetate a fotbalului internaţional de super-clasă — Lisabona — în faţa formaţiei port-drapel a fotbalului lusitan — Benfica, de două ori cîştigătoare a „C.C.E.“, reprezentanta unei tradiţii glorioase şi a unei şcoli valoroase de fotbal, unanim recunoscute. Dar lucrul care ni se pare senzaţional este faptul că pe măsură ce Universitatea Craiova a urcat pe treptele calificării si a întilnit adversari tot mai puternici, ea a jucat tot mai bine, rezultatul de miercuri noaptea fiind primul în care îşi împarte punctele puse în joc cu adversarii pe terenul acestora. Valoarea şi semnificaţia acestui 0—0 reiese şi mai pregnant în evidenţă dacă ne gîndim că din „unsprezecele“ de bază au lipsit două celebrităţi: Ştefănescu, coordonatorul apărării, şi Balaci, organizatorul şi creatorul de la mijlocul terenului, inamicul nr. 1 pentru poarta adversă. Iată că echipa are inepuizabile resurse şi rezerve de înaltul nivel al titularilor, ceea ce demonstrează, s-o spunem pe şleau, că la Craiova se munceşte cu cap şi cu abnegaţie, atît pentru prezent, cît şi pentru perspectivă. O lecţie de studiat. O lecţie de învăţat şi însuşit temeinic.

    După primele minute de la începerea partidei, ne-am dat seama că iureşul lusitan se izbeşte de o „stîncă îndărătnică“. Universitatea Craiova, aşa cum îşi desfăşura jocul, manevrele tactice pe „cîmpul de luptă" nu poate pierde meciul. Spirit de luptă aprins, abnegaţie, dragoste fierbinte pentru culorile pe care le apărau. Cu calm, sobru, stăpîni pe ei, jucătorii craioveni rezolvau excelent faza apărării, temporizau la mijlocul terenului şi se dovedeau extrem de periculoşi în atac, prin Crişan, Câmătaru şi Geolgău. Echipa noastră şi-a strîns rindurile cu energie în apărare, urmărind cu dinţii să obţină ceea ce vrea: un rezultat egal, care să elimine cît mai mult coeficientul de nesiguranţă pentru revanşă. Cel mai bun apărător a fost — atenţie mărită — Cămătaru care a rezolvat, cu hotărîre şi promptitudine, cîteva situaţii critice în fața portarului Lung, sărind mai înalt, la cap, decît Filipovici, Nene, Diamantino sau Chalana. Fără discuţie vedete de prima linie a fotbalului internaţional, jucătorii amintiţi au încercat imposibilul, dar fără rezultat, craiovenii găsind cele mai bune soluţii pentru fiecare moment al meciului. Cu tot efortul, împotriva atacurilor duse uneori cu furie, dar şi deznădejde, cele mai clare situaţii de gol, clare ca lumina zilei, le-au avut fotbaliştii noştri, în minutele 18 — prin Cămătaru şi 26 — prin Ţicleanu. Dar şi Crişan sau Geolgău s-au aflat în dese rînduri pe contraatac, unul contra unul, şi doar zeiţa Fortuna i-a salvat pe portughezi de o înfrîngere care nu intra nicidecum în calculul lor. Ne-a impresionat şi a uluit stadionul, care privea cu uimire, cum treceau cîteva secunde de la o intervenţie salutară a lui Cămătaru, în faţa porţii proprii, ca să-l surprindem, în atac, cu acţiuni care creau panică în faţa porţii lui Bento, atrăgînd în jurul său şi scăpind de ei cîte 3—4 adversari deodată. Pe măsură ce se scurgeau minutele acţiunile gazdelor îşi pierdeau din vigoare, luciditate şi dinamism, în disperare de cauză, iar tribunele au fost aduse la o tăcere care prevestea năruirea unui vis ce li se păruse prea frumos. N-am pomenit o atmosferă mai apăsătoare, după ce la începutul meciului avea toate atributele fotbalului latin: un infernal tumult uman, exuberanţă, încredere, speranţă... Zecile de mii de maşini se scurgeau spre marile artere ale Lisabonei tîrziu, după miezul nopţii, parcă în convoaie de doliu. Eusebio însuşi a intrat în cabina sa, refuzind să facă declaraţii ziariştilor portughezi. Era profund afectat de acest draw care pentru gazde valorează cît un eşec, iar pentru oaspeţi cît o mare victorie! Victoria voinţei, a dăruirii exemplare pentru prestigiul culorilor clubului şi ale fotbalului românesc! La cabine, după obişnuitele îmbrăţişări şi felicitări, udate, fireşte, de lacrimi şi cuvinte gîtuite, s-a instaurat gîndirea lucidă, estimarea exactă a adevărului şi valorii echipelor şi jocului. Declaraţiile pe care le-am luat, dintr-o tabără şi alta, ca şi de la neutri, sunt în măsură să spună totul despre marele succes al fotbaliştilor craioveni, despre semnificaţiile sale mai ample, decît simplul rezultat înregistrat pe tabela de marcaj.

    Astfel se încheie un nou capitol de strălucire în cariera marii noastre echipe Universitatea Craiova.

    ...Şi n-am trăit un moment mai emoţionant, de tonică mîndrie patriotică, precum acela din dimineaţa zilei de după meci, cînd, deschizînd radioul, comentatorul lăuda teribila ispravă a echipei craiovene, despre care spunea că este o formaţie plină de tinereţe şi vigoare, cu o disciplină riguroasă, care ştie să joace pentru calificare. Nimic mai adevărat. Aşa este. Declaraţiile culese din presa portugheză tocmai aceste atribute şi calităţi le confirmă. Într-adevăr cei peste 70 000 de spectatori s-au despărţit de stadion cu imaginea unei echipe care ştie ce vrea şi găseşte uluitor de inteligent mijloacele cu care să-şi atingă scopurile.

    Universitatea Craiova este, acum, o mare echipă de suflet a tuturor, o echipă de inimă a suporterilor, o echipă de faimă, care-şi face loc în elita fotbalului internaţional, echipa unor admirabili băieţi care au scris deja cea mai frumoasă pagină din istoria fotbalului românesc. Şi minunata poveste încă nu e sfîrşită. Ea continuă ca în frumoasele basme ale tinereţii cutezătoare. Bravo, băieţi! Felicitări antrenorilor! Hai Craiova! Un singur obstacol pînă la finală! Sinteţi puternici, destoinici, îl veţi trece cu bine!"
Last edited by WhiteLion30 on 22 Apr 2023, 20:20, edited 1 time in total.

Avatar utilizator
WhiteLion30
junior
junior
Mesaje: 52
Membru din: 16 Apr 2018, 01:05

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de WhiteLion30 » 22 Apr 2023, 20:17

  • Nu ne-am calificat încă?!
    Eugen Barbu
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "Aş începe cu momentul in care cei peste 70 000 de spectatori de pe stadionul Benfica părăseau în tăcere arena, moment pe care nu l-am dori - în ceea ce ne priveşte -repetat la Craiova. Scriu aceste rînduri în avionul care ne duce spre Bucureşti, pentru cititorii „Scînteii tineretului“, cînd euforia meciului nul, obţinut la Lisabona a luat nişte proporţii îngrijorătoare. Mă bucur foarte mult că Universitatea Craiova şi-a mai adăugat o mare performanţă în palmaresul ei, şi aşa glorios, dar nu trebuie să uităm că unsprezecele lusitan nu este o echipă oarecare. Pe urmă fotbalul este imprevizibil şi oferă surprize de la un meci la altul, pentru că fiecare partidă se joacă altfel. Sunt convins că prezenţa lui Balaci şi a lui Ştefănescu în meciul de la 20 aprilie, va conta enorm, dar în acelaşi timp n-aş vrea ca jucătorii pe care i-am iubit şi i-am aplaudat la 6 aprilie să fie cuprinşi de o automulţumire care le-ar fi fatală. Sunt convins că conducerea şi antrenorii minunatului „unsprezece" din Bănie vor lua toate măsurile pentru ca magnificii craioveni să-şi recapete prospeţimea pe care orice echipă, cu un asemenea program competiţional infernal şi-o poate pierde.

    Şi-acum, despre meciul de la Lisabona, cîteva cuvinte în care n-aş vrea să repet cele spuse sau scrise în alte locuri. A fost un meci de o mare frumuseţe, tocmai prin luptă, prin suspansul din fiecare minut: am făcut un gest de care nu vreau să fiu bănuit c-ar fi fost ipocrit şi anume îmbrăţişarea lui Cămătaru din avion pe care V. Căbulea v-a semnalat-o în avancronică, pentru că, într-adevăr, acest om o merita. Trebuie să vă mai spun că, după acest meci am repetat gestul în cabina jucătorilor. Şi de data aceasta, ceea ce făceam era o pornire sinceră, dar îmbrăţişarea se adresa tuturor jucătorilor craioveni care au arătat ce potenţe morale au, cîtă risipă de energie pot face, atunci cînd o doresc.

    Să le mulţumim cu toţii pentru magnifica partidă de la Lisabona, care a cernut peste întreaga Portugalie un val de amărăciune. Prea ne credeau de la Craiova, şi cînd au văzut ce înseamnă acest nume în fotbalul european, poate vor înţelege că a fost prea tîrziu.

    Privind spre viitor, îmi exprim încrederea că acest „unsprezece" va forma pentru mulţi ani de-acum înainte, cu împrospătările de rigoare, nucleul naţionalei, de ce nu şi al campioanei noastre, cum a şi fost.

    Trăim un moment foarte frumos în istoria fotbalului de club, dar asta nu e deajuns. Să privim cu seriozitate lunile care urmează şi să fim alături de aceşti minunaţi atleţi pe care-i iubeşte o ţară întreagă."
  • O zi, la [*****] Craiovei
    Horia Alexandrescu, Dan Dumitrescu
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "Cînd am luat drumul Craiovei, ieri dimineaţă, aveam ochii peticiţi de somn, după „lunga noapte portugheză", iar în urechi ne răsuna încă vocea lui Sebastian Domozino. Ne grăbeam să ne racordăm la [*****] inimilor din Bănie, cu cîteva ore înainte de întoarcerea fotbaliştilor Universităţii. Şi, bineințeles, să fim de faţă la aterizarea aeronavei, prevăzută pentru ora 20...

    Pină la Craiova nu sunt decît circa 250 de kilometri şi, totuşi, ce lung ne-a părut acest drum! Poate şi pentru că, înainte de a ajunge la destinaţie, am poposit cîteva minute in comuna Pieleşti, acasă la Gheorghiţă Geolgău. Din casă în casă şi din om în om, am întrebat unde stau părinţii fotbalistului şi nimeni, dar absolut nimeni n-a scăpat prilejul de a ne ruga să-l felicităm pe Gheorghiţă şi din partea lor!

    Gheorghiţa Geolgău, mama studentului craiovean, a rămas înmărmurită văzînd în poartă trei ziarişti de la Bucureşti. Totul, însă, numai pentru o clipă. În clipa următoare, ne-a îmbrăţişat cu mîinile ei trudite, de săteancă, şi ne-a spus că s-a bucurat tare mult de „egalul“ băieţilor. „Despre Gheorghiţă al ei? Ce să spună? Poate ea s-ar fi bucurat tare dacă dădea şi el în gol, cum ar fi trebuit! Îl aşteaptă acasă cu dragoste şi nerăbdare, şi-o să-i facă muica o mămăliguţă!!!...“.

    Ajungem în Bănie şi ne încrucişăm pe drum cu toată tinereţea Craiovei, care se scurge spre aeroportul oraşului. O idee mai trăsnită ne face să dăm telefon la stația de ...Salvare craioveană. În timpul meciului, nu s-a semnalat nici un... infarct, semn clar că, în pofida emoţiilor, nimeni nu s-a temut de înfrîngere. Apoi, plecăm şi noi spre aeroport, unde pătrundem cu greu, prin mulţimea fericită, care cîntă şi flutură, ca în tribune, drapelele clubului craiovean. Citim pancarte mari — multe dintre ele scrise de mîna prorectorului Universităţii, Ion Dogaru, iată cîteva: „Craiova vă admiră şi vă aşteaptă cu căldură“, „Vă aşteaptă încă două «examene latine»“, „Cind zici «U» Craiova, zici naţionala României“, „Hai Craiova, hai munciţi, să ne faceţi fericiţi“, „«U» Craiova — echipa fanion a fotbalului românesc“. Sunt acolo muncitori de la „Electroputere", de la Combinatul chimic şi de la C.F.R., sunt elevi ai liceelor industrial nr. 1 aeronautic, industrial nr. 8 construcţii şi „Electroputere“, sunt sute de studenţi, sunt mii de pionieri şi numeroşi alţi copii, care stîrnesc zîmbete cu formula pe care o scandează: „Ștefănescu şi ai lui, spaima continentului!“... Îl regăsim, bineînţeles, şi pe neobositul şef al galeriei oltene, Mihai Ionel (poreclit „Ostrovski“), care-şi dirijează trupa cu acelaşi elan, de exact... 30 de ani!

    Toată lumea comentează meciul, un aviator se uită gînditor la acele ceasornicului şi anunţă că avionul trebuie să se afle acum pe undeva, pe deasupra Timişoarei, pionierii se aliniază îmbujoraţi, strîngind în mîini buchetele de flori, iar trupa lui „nea Mihai“, repetă voioasă salutul adresat echipei. Numai într-un colţ mai retras, lîngă autocar, vreo cîţiva copii se joacă nepăsători. Ne apropiem de ei şi facem cunoştinţă: Bobi şi Florentina Ştefănescu, Tibi Lung, Ionuţ Ciupitu, Loredana Boldici, Cristina şi Andi Negrilă, Dalina Dumitru şi Cătălina Oţel. Din „echipă“ lipseşte doar Lorena Balaci, care s-a culcat, probabil, mai devreme, la cei 5 ani ai ei!

    Privirile noastre caută, apoi, spre cerul încă luminos şi, dintr-o dată, din stînga turnului de control apare, la aterizare, avionul mult-aşteptat. Pilotat cu mînă sigură de comandantul Adrian Buga, va poposi lin, rulînd pină în „careul“ care se închide în spatele său: un „careu“ de oameni fericiţi, care salută întoarcerea acasă a minunaţilor fotbalişti craioveni. Pe rînd, începind cu Crişan şi terminînd cu vedeta nr. I a meciului de la Lisabona, Cămătaru, fotbaliştii coboară şi se afundă, în braţele celor dragi, fiind acoperiți realmente de flori, zeci şi sute de flori oferite cu dragoste de cei veniţi să-i aştepte pe „eterna Terra Nova". Vine apoi rîndul reporterilor, al radio şi telereporterilor, ca să nu mai vorbim de zecile de blitzuri care scînteiază necontenit în frumoasa seară craioveană. Se cîntă, se dansează şi se vorbeşte despre meciul retur. Se vorbeşte cu optimism şi încredere, dar şi cu maximă seriozitate, după cum o vor confirma nu numai jucătorii şi antrenorii lor, ci chiar suporterii cei mai înfocaţi, dintre care i-am reţinut pe Costică Mustaţă, Iie Roman, Vasile Costeşin şi Elena Popa.

    Cu oarecare emoţie, ne urcăm apoi şi noi, reporterii, plecaţi de cu ziuă spre Craiova, în „charterul de Lisabona“ care ne readuce la Bucureşti, cu restul echipei de ziarişti. Pe scurtul drum de întoarcere, care a durat circa 30 de minute, i-am văzut pe confraţii noştri pregătindu-şi febril cronicile de vineri şi l-am auzit pe scriitorul Eugen Barbu spunînd cu toată convingerea că Rodion Cămătaru a fost cel mai bun jucător al Craiovei în meciul de la Lisabona.

    La Otopeni, în noapte, la scara avionului, a apărut, greu de definit, Rică Răducanu, surîzător și proaspăt ras, descheind haina neagră de piele fină pentru a dezvălui privirilor un trening bleumarin, pe care scria „Le coq sportif“. Toată lumea a rîs. Chiar şi Mircea Lucescu, care vorbea în şoaptă cu secundul său, Mircea Rădulescu, despre meciul de la 16 aprilie. Craiova rămăsese în urmă.

    Venise, din nou, vremea italienilor. Pe care-i vom birui, însă, tot cu băieţii din Bănie, frumoşi, dîrji şi talentaţi, dar, mai presus de orice, inepuizabili!..."
  • Revista presei portugheze
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "Cotidianul de sport „A Bola“ (Balonul) îşi intitulează începutul grupajului din pagina întîi astfel: „Lumină galbenă pînă la Craiova“. Sub un alt titlu, „Tunelul finalei este întunecat“ arată că decepţia de pe „Luz“ a reuşit să nu fie totală deoarece echipa Benfica încă ar mai putea beneficia că n-a primit gol. Ce s-a văzut? A fost o echipă, Benfica, ce a jucat binişor, dar un fotbal prea academic, lipsit de puterea atletică capabilă să înfrunte cu succes greutăţile opuse de către un ..11“ românesc, posesor al unei capacităţi fizice imense, care a demolat încetul cu încetul rezistenţa fotbaliştilor portughezi. Într-o altă pagină a aceluiaşi ziar, la întrebarea „Cum au jucat românii?", se răspunde printr-un titlu uriaş: „Lecţie de contraatac studiată pînă în cele mai mici amănunte“. Despre portarul Lung se spune că „a fost cel mai mare obstacol pentru Benfica, dar Tilihoi şi Ciupitu care i-au secătuit pe Filipovici, Diamantino şi Nene s-au dovedit a fi cei mai buni jucători din apărarea Craiovei“. Şi, în continuare, ziarul scrie: „Românii îşi aveau lecţia bine studiată şi imediat au început să tragă folos din starea de amorţeală iniţială a partidei. Ritmul mai lent impus de oaspeţi a constituit pentru ei un triumf pe care Universitatea Craiova a ştiut să-l folosească în modul cel mai inteligent, formînd o adevărată cămaşă de forţă în faţa atacului nostru. Jucătorii gazde au fost marcaţi om la om de o manieră intransigentă“. Într-un alt comentariu, se arată că: „Grupa de fundaşi centrali Tilihoi şi Ciupitu i-au dominat cu destul de mare uşurinţă pe Filipovici şi Diamantino, în timp ce Carlos Manuel, în extrema dreaptă a fost ţinta unui permanent marcaj dublu din partea tandemului Ungureanu-Geolgău". Comentatorul arată, în continuare: „Greutăţile au apărut în faţa apărării puternice şi întărite a românilor. A lipsit forţa şi rapiditatea în faţa unor români atletici, concentraţi în apărare“. Cotidianul „O Diario“ îşi intitulează astfel comentariul: „Benfica! Nu totul este pierdut!“. Şi, în continuare, scrie: „Românii n-au arătat pe stadionul „Luz“ cum sunt capabili să atace! Dacă sunt tot atît de buni cum s-au arătat în apărare, atunci Benfica îşi vede greutăţile mult sporite ca să mai poată ajunge unde şi-a propus. Oamenii Craiovei, înalţi şi puternici, au dominat cu calm propriul careu şi au reuşit să evite tot“."
  • În cabina Benficăi, după meci
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "Eriksson, antrenorul echipei Benfica: „Românii joacă cu o mare dragoste faţă de culorile pe care le reprezintă“. Şi antrenorul suedez care se află la cîrma echipei Benfica se întreabă: dar cum vor juca la Craiova ? Cu toate acestea el declară: „Nimic nu este încă decis. Craiova nu joacă ca A.S. Roma. Fotbaliştii români sunt inimoşi, aleargă mult şi au ardoarea de a lupta şi de a da totul pentru succesul echipei şi al fotbalului pe care-l reprezintă. La Craiova nu mă îndoiesc va fi foarte greu, dar o coincidenţă. Benfica a ciştigat totdeauna în deplasare în „Cupa U.E.F.A.” Nu a făcut remiză decît o singură dată, la 1, la Zürich, rezultat care ne-ar conveni acum, şi la Craiova“.

    Chalana: „Am o entorsă, am şi o contuzie la acelaşi picior. Nu ştiu dacă pînă la revanşă mă voi reface şi voi putea scăpa de oboseală. Aşa cum e acuma sunt 50 la sută şanse pentru fiecare echipă“.

    Alves: „Benfica a jucat bine, deşi n-a reuşit să cîştige. Acolo la Craiova va fi un adevărat război şi doar o Benfică de zile mari, curajul şi sîngele rece, ca şi o minte limpede poate să reuşească să elimine Craiova! Doar dacă Benfica va avea aceste calităţi în ziua meciului va putea să elimine pe români! În Craiova atmosfera va fi teribilă. Dar cu toate astea am încredere în valoarea echipei mele. N-am putut face mai mult; dar m-am bătut pină la sfirşitul jocului“.

    Humberto: „Craiova s-a apărat cu mult entuziasm şi extrem de bine în treimea sa de teren, unde a fost imposibil să se creeze culoare şi cu atît mai puţin să se înscrie. Pentru revanşă avem un cuvînt de spus: nu cred că va fi uşor, dar am încredere în Benfica. La Lisabona a fost un joc foarte tactic, în care adversarul ne-a marcat fără să ne lase o clipă. Mă gîndesc că vom ajunge în finală, deoarece în „Cupa U.E.F.A.“ am obţinut totdeauna rezultate bune în deplasare. Sunt convins, craiovenii se vor bate din primul pină în ultimul minut. Dar nici noi nu ne vom lăsa mai prejos. Acest 0-0 n-a fost în planul si aşteptările noastre, însă nu suntem abătuţi şi neîncrezători. Nu putem să cîştigăm mereu. Jocul n-a fost prea frumos. Carlos Manuel nu va juca acolo, dar avem alţi jucători şi toţi trebuie să ne batem pentru cauza noastră. Vom merge cu lecţia bine studiată şi învăţată la Craiova“."
  • Optimism, luciditate, angajare pentru meciul cu Italia şi returul cu Benfica
    Scânteia Tineretului, nr 10532 (1983-04-08)

    "CIUPITU: „Mă bucur pentru rezultat, mai ales că mi-am adus şi eu contribuţia la el. Cred în şansa noastră de a susţine finala“.

    CRIŞAN: „Suntem la un pas de marea finală şi scorul este 0-0, dar să nu uităm că jucăm în Oltenia. Cu cele două piese de bază ale echipei, Ştefănescu şi Balaci, abordăm cu mare încredere... marea finală cu Anderlecht. A fost o surpriză totală pentru noi, nu echipa şi evoluţia ei — vorbesc de Benfica, bineînţeles — cît atmosfera înainte şi după meci. Doresc ca la plecarea din Craiova a echipei Benfica preşedintele clubului, jucătorii şi toţi factorii responsabili ai acestei echipe să constate că nu s-au comportat la Lisabona cum ne-am aşteptat şi să regrete că nu au fost la înălţimea noastră. Gîndurile mele, gîndurile tuturor iubitorilor fotbalului din ţara noastră se îndreaptă spre data de 18 aprilie, unde personal cred că cu partida cu Italia va începe o nouă filă a istoriei fotbalului românesc. Naţionala noastră e pe un drum bun, un drum ascendent şi este capabilă de o victorie în faţa campionilor lumii. Trebuie să îndrăznim mai mult, avem posibilităţi, avem buni conducători, avem jucători valoroşi, e timpul să ieşim din anonimat!“

    ŞTEFĂNESCU (marele absent): „Este un rezultat echitabil care ne dă dreptul să sperăm la calificare în finală, rezultat obţinut cu o extraordinară risipă de energie, dar şi cu maturitate şi inteligenţă. Este un suport moral pentru apropiatul meci cu campioana mondială. Regret că n-a fost transmis meciul la T.V. fiindcă era o pildă pentru toţi ceilalţi fotbalişti modul exemplar în care s-au dăruit şi au luptat toţi cei care au participat la acest joc“.

    CORNEL STROE, vicepreşedintele clubului Universitatea Craiova: „Ca să vorbim deschis, rezultatul este peste aşteptările noastre, în condiţiile absenţei lui Balaci şi Ştefănescu. Asta nu înseamnă că n-am avut încredere în noi, în echipă, şi că n-am sperat să facem un scor care să ne permită să ne calificăm în jocul de la Craiova. Sunt foarte mulţumit de rezultat, dar mai am un cui în inimă: acest rezultat trebuie să-l valorificăm la Craiova. Clubul s-a ocupat de asigurarea celor mai bune condiţii de pregătire şi deplasare în Portugalia, cu sprijinul nemijlocit al C.N.E.F.S. şi al Federaţiei de specialitate. Ca să nu mai vorbesc de atenţia şi sprijinul permanent de care ne bucurăm din partea organelor de partid şi de stat locale. Băieţii au fost admirabili, răspunzînd grijii cu care au fost înconjuraţi pe măsura aşteptărilor noastre. Cred în calificarea noastră”.

    C. OŢET: „Sunt foarte fericit pentru rezultat. Şi de această dată jucătorii noştri au fost bine informaţi şi înarmaţi cu date despre adversarul nostru. Pentru acest lucru trebuie să mulţumim echipierilor mei Nicolae Ivan, profesorilor Teodor Roibu, de la I.E.F.S., centrului de informatică-sport din Timișoara care ne-au furnizat date precise și exacte despre echipa Benfica. În acest fel cadrul tactic al echipei a fost bine conturat, iar rezultanta acestor eforturi se vede. Universitatea Craiova a dovedit, o dată în plus, prin minunaţii ei jucători, că se poate întrece de la egal la egal, cu orice echipă de talie europeană. Remarc întreaga echipă şi regret absenţa lui Balaci şi Ştefănescu, deşi rezultatul ne-a fost favorabil în manşa întîi. Returul se anunţă extrem de dificil, dar pe fondul aceleiaşi seriozităţi şi al unui succes cu Italia, pe care ni-l dorim din toată inima, sperăm să jucăm şi finala!“

    UNGUREANU: „Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte, o uşoară dominare de către gazde, însă ocaziile cele mai mari le-am ratat noi, prin Crişan, Cămătaru şi Ţicleanu. Deşi echipa noastră a jucat fără doi titulari de bază. S-a văzut însă cît de omogen — valoric — este întregul lot al Universităţii. Cred în şansa noastră de calificare şi pentru aceasta ne vom pregăti, mai întîi, să cîştigăm meciul cu Italia, apoi pentru revanşa de la 20 aprilie“.

    NEGRILĂ: „Am fost preocupat de anihilarea celui mai periculos şi în formă jucător portughez — Chalana. Cred că m-am achitat de sarcină, din moment ce rezultatul este 0—0“.

    DUMITRU: „Am jucat la un C.M. Am jucat în selecţionata Europei, am jucat în sferturile C.E. cu naţionala şi vreau să joc într-o finală de „Cupa U.E.F.A.“, lucru pe care nu vreau să-l ratez. Craiova e o valoare pe plan european“.

    M. LUCESCU: „A fost un meci dintre acelea care greu se uită. Nu atît ca valoare tehnică, nici n-ar fi fost posibil în încleştarea aceea nebună din teren, cît mai ales ca angajament, combativitate, ce mai, adevărat eroism! Cheia rezultatului, fără însă a nedreptăţi pe ceilalţi, a fost Cămătaru. Benfica este o echipă care ştie ce vrea şi ce joacă. Valoarea echipei este peste valoarea componenţilor ei. Se vede că Eriksson a ştiut ce să ceară. Dar şi băieţii noştri au ştiut ce să le spună. La nivelul acesta calificarea nu este încă decisă. Să ne reamintim rezultatele anterioare ale Benficăi, ale lui I.F.K. Göteborg şi ne vom da seama că surpriza ar putea veni de la acest antrenor suedez. Depinde de noi să nu cădem în plasa întinsă de el şi să-i oferim la Craiova, pe fondul unei extraordinare dorinţe de victorie — pentru că numai victorie ne trebuie, orice rezultat egal e în favoarea lor — o matură gîndire tactică. Să nu uităm că reintră Ştefănescu şi Balaci.

    N-aş vrea să închei fără să felicit antrenorii şi jucătorii echipei craiovene, pentru performanţa lor, care din perspectiva jocului cu Italia oferă un plus de speranţă nouă, tuturor, într-un rezultat de mare prestigiu internaţional. Să nu uităm, însă, nici o clipă, că Italia nu este Benfica! Şi că va trebui să dăm gol împotriva celei mai bune apărări din lume!“.

    GEOLGĂU: „Ah, ce greu a fost! A fost un meci de mare luptă, epuizant, specific fazelor superioare ale «cupelor europene», în care ideea noastră tactică a reuşit perfect: aceea ca noi, extremele, să închidem culoarele de pe margine ale fundaşilor Pedra şi Carlos Manuel. Ne-a fost extrem de folositor că am vizionat şi meciurile lor, descoperindu-le manevrele tactice. Dorim să ne calificăm şi vom face totul să intrăm în finală. Toţi ne dorim un meci mare la Craiova. Dar să nu uităm că avem la 16 aprilie un meci greu, cel al naţionalei, cu Italia, decisiv pentru o altă calificare prestigioasă — în turneul final al «Cupei Europei»“.

    LUNG: „A fost un meci tipic de deplasare, ne-am mobilizat toate forţele şi energiile sufleteşti ca să nu pierdem. Am promis Craiovei şi ţării că vom bea şampanie din Cupa U.E.F.A. Vrem să ne împlinim visul“...

    CĂMĂTARU: „Sunt foarte fericit. Sunt pentru noi clipe emoţionante că am făcut un joc bun, aici, în templul fotbalului lusitan. Am realizat o performanţă extraordinar de valoroasă, pe care o dăruim celor care ne iubesc. Cred că vom juca finala şi vom realiza cel mai mare succes al fotbalului românesc din toate timpurile“.

    TILIHOI : „Pentru că lipsea Ştefănescu, ne-am propus să jucăm să nu i se simtă lipsa. Mă bucur că am reuşit“."
  • Acum, la Craiova — Calificarea!
    După rezultatul bun cu Benfica, fotbaliștii craioveni pot și trebuie să dovedească din nou că alcătuiesc cu adevărat o echipă mare
    Gheorghe Mitroi, Petre Cristea
    Scânteia, nr 12635 (1983-04-08)

    "Marţi, la prinz, cînd am sosit la aeroportul capitalei portugheze, echipa de fotbal Universitatea Craiova a fost primită cu atenţia şi onorurile cuvenite. Conducătorii clubului Benfica, reporterii şi fotoreporterii presei centrale şi-au făcut datoria de gazde condescendente şi protocolare. Dar atît. Jucătorii noştri aveau să fie consideraţi, apoi, nişte înfrânţi indubitabili. Oaspeţi, oaspeţi, dar victime sigure ale unui meci care avea să îndeplinească, în viziunea localnicilor, doar formalitatea de a consemna şi oficial rezultatul de 2—0, 3—0, 4—0 sau mai mult, pe care toată lumea îl preconiza. Aşa se explică, probabil, absenţa observatorilor Benficăi de la antrenamentul pe care jucătorii noştri l-au făcut în aceeaşi seară, începînd de la ora locală a meciului (21,00), ca şi lipsa afişelor sau programelor ce trebuiau dedicate acestei prime manşe din semifinalele „Cupei U.E.F.A.“ etc. Oltenii noştri însă nu şi-au pierdut nici o clipă Încrederea în ei şi umorul proverbial. Cînd au fost întrebaţi, spre exemplu, de ce au procedat ca A.S. Roma, aducind cu ei containere cu alimente, navete cu sticle cu apă minerală şi bidoane cu lapte, ei au răspuns hîtri: din aceleaşi motive pe care le-a avut şi A.S. Roma ! Şi aşa a trecut prima zi la Lisabona.

    Ziua a doua a fost ziua meciului. Jucătorii noştri n-au vrut să rămină ţintuiţi în camere. Dimineaţa au mers cu piciorul să cunoască Lisabona, au mers cu autocarul să viziteze cele mai frumoase staţiuni de pe coasta Atlanticului. După amiaza s-au odihnit şi au pus la punct planul tactic. Cum a fost meciul, se cunoaşte bine acum. Noi, ca martori oculari, vom face numai cîteva sublinieri. „Stadionul Luminii" a fost plin „ochi“, peste 80 000 de spectatori pe 70 000 de locuri, deşi biletele n-au fost nicidecum ieftine : de la patru dolari pentru suporteri, pînă la 28 de dolari pentru fotoliile de tribuna I. Este drept, jocul s-a desfăşurat mai mult în terenul nostru, uneori minute întregi. Dar aceasta nu spune nimic dacă ţinem seama că numărul ocaziilor (ne referim la acelea cînd în tribună şi văzusem mingea în plasă) a fost şi el egal : 5—5 (3—2 pentru Universitatea în primele 45 de minute şi 3—2 pentru Benfica, în celelalte 45). În această situaţie, este lesne de înţeles că numărul cornerelor, 15—1 pentru gazde, şi cel al centrărilor trimise in careul nostru — şi respinse de acolo — nu mai prezintă nici o importanţă. Admirabilii fotbalişti craioveni au gindit mai bine jocul, au luptat cu mai mult aplomb, au fost mai siguri pe situaţie tot timpul, au aplicat în mod magistral lecţia contraatacului. Intercepţiile şi deposedările lor în viteză, prin alunecări şi în forţă (dar regulamentare), au fost remarcate şi socotite hotărîtoare de toţi specialiştii din teren, din jurul terenului şi din tribună. Aceasta în ciuda faptului că au lipsit căpitanul echipei craiovene şi al naţionalei, Ştefănescu, şi cel mai bun fotbalist al anului precedent, Balaci, în ciuda faptului că Irimescu a jucat cu o chinuitoare contractură musculară, Cămătaru suferea de o criză sciatică, lui Ţicleanu îi căzuse lentila de contact, iar Ciupitu suporta o rană deschisă provocată de crampoanele lui Filipovici. De pe teren libero-ul nostru (care jucase atît de bine cum singur antrenorul Oțet a avut încredere) a mers direct în cabinetul medical, pentru ca doctorul Frînculescu să-i coasă pe loc rana. Evidenţieri ? Toţi. Absolut toţi cei 13 care au jucat : Lung, Negrilă, Tilihoi, Ciupitu, Ungureanu, Ţicleanu, Donose, Irimescu, Geolgău, Beldeanu, Dumitru, Crişan, Cămătaru. Străinilor le-au plăcut mai mult şi mai mult Cămătaru, care a fost şi vîrf de atac periculos şi „libero" de circumstanţă (în careul nostru a respins nu mai puţin de 13 mingi foarte periculoase) şi Crişan, un adevărat spiriduş şi maestru al contraatacului. Nouă ne-au plăcut toţi. Plus arbitrul suedez Frederiksson, care a condus fără greşeală, deşi pe banca celor care sufereau se afla compatriotul său, antrenorul Eriksson. Altfel spus, arbitrul a oficiat exact cum îl creditase public ziarul nostru a doua zi după desemnarea sa la acest joc şi cum îl mai văzusem arbitrînd la Birmingham în noiembrie, la partida Aston Villa — Dinamo Bucureşti, din „Cupa Campionilor". Şi meciul de miercuri s-a încheiat cu un 0—0.

    A treia zi la Lisabona a fost ziua comentariilor şi a întoarcerii acasă. „A Bola" (ziarul tuturor sporturilor, cum se intitulează) a rezervat meciului pagina I şi alte două pagini de interior. Titlurile sale sunt suficient de concludente : „Lumină galbenă spre finală", în sensul că ambele echipe sunt „în aşteptare". „Craiovenii au prezentat o bine studiată lecţie de contraatac", „Tunelul finalei se anunţă întunecat pentru Benfica“. Celelalte ziare („Record“, „Diaro de Noticias), se exprimau în acelaşi spirit. Numai „O Diaro“ se dorea mai încurajator : „Benfica, nu totul este pierdut"! În drum spre aeroport am putut comenta fără reţineri seara fotbalistică precedentă, întrucît gazdele n-au mai fost de faţă, aflîndu-se probabil în autobuzul Benficăi (care ori n-a pornit, ori a sosit după decolarea avionului nostru). Ideea comună a tuturor comentariilor făcute de jucătorii şi antrenorii Universităţii Craiova este că la 20 aprilie nu va fi deloc uşor, drept pentru care manşa a doua va fi pregătită şi jucată cu mare atenţie, cu multă seriozitate. Oricum, cu toţii sperăm ca semaforul despre care scria „A Bola" să arate, după galben, culoare verde pentru jucătorii români, care să treacă astfel în finală. Tocmai de aceea poate n-ar fi rău ca în 20 aprilie trimişii noştri să se deplaseze cu aparatul de filmat la jocul Anderlecht — Bohemians.

    Până atunci, să dorim craiovenilor din lotul naţional să aducă şi în grupul tricolorilor pentru meciul cu Italia, din 16 aprilie, aceeaşi seriozitate şi acelaşi spirit de sacrificiu.

    DECLARAŢII DUPĂ MECI. Arbitrul Erik Frederiksson : „A fost un meci fair-play, n-am avut nici un fel de problemă. S-a jucat cum se joacă peste tot şi întotdeauna în cupele europene. Dîrz, cu ambiţie, la sacrificiu, la rezultat. Dar nu s-au depăşit nici un moment limitele sportivităţii. Personal, felicit echipa română pentru avînt, gîndire tactică şi rezultat“.

    Antrenorul S. Eriksson: „Nu ştiam că la Craiova sunt mai mulţi Prohaska decît la... A.S. Roma ! Românii au luptat cu toată inima, sacrificîndu-se pentru tricoul clubului lor. Rezultatul, 0—0, este bun pentru ei, dar 1—1 ar fi fost şi mai bun. E imposibil să spui cine se va califica. Craiova are prima şansă, dar nici noi încă nu am pierdut. Mi-au plăcut foarte mult Cămătaru şi Crişan“.

    Constantin Oţet: „Meseria de antrenor implică şi risc. În absenţa lui Ştefănescu nu am avut de ales. Ciupitu este un jucător valoros care a dovedit că poate să salveze echipa în momente dificile. Vreau să mulţumesc întregii echipe pentru modul exemplar în care s-a dăruit la acest joc ca de altfel la toate celelalte opt pe care le-am susţinut pînă acum în această competiţie europeană cu 64 de formaţii din care au rămas pînă în prezent doar patru“."
  • FOTBAL: „Un excepţional raid în «Cupa U.E.F.A.»“
    Agenţiile Reuter şi France Presse despre primul meci dintre Universitatea Craiova şi Benfica
    Scânteia, nr 12636 (1983-04-09)

    "Agenţiile internaţionale de presă continuă să comenteze meciurile din prima manşă a semifinalelor cupelor europene de fotbal, printre performerele acestei faze superioare fiind citată şi echipa Universitatea Craiova, autoarea unui rezultat de egalitate (0—0) în faţa cunoscutei formaţii Benfica Lisabona.

    În opinia comentatorului sportiv al agenţiei Reuter: „Benfica a eşuat în tentativa de a-şi asigura un loc în finala „Cupei U.E.F.A.", obţinind doar un dezamăgitor meci egal pe teren propriu împotriva Universităţii Craiova. Benfica Lisabona, care asigură aproape întregul efectiv al naţionalei portugheze, nu a mai repetat performanţa din sferturile de finală, cînd a eliminat pe lidera campionatului italian, echipa A.S. Roma. Încă înainte de meci, antrenorul Constantin Oţet a declarat că a pus la „punct un sistem defensiv, capabil să anihileze jocul foarte avîntat, de mare temperament al gazdelor, şi rezultatul înregistrat pe stadionul „De Luz" din Lisabona a dovedit că a avut dreptate. Fotbaliştii craioveni, lăsînd pentru meciul retur de acasă veleităţile ofensive, s-au apărat foarte bine, cu succes, la acţiunile lui Filipovici, Nene şi Alves“.

    La rîndul său, agenţia France Presse, sub titlul „Universitatea Craiova şi Aberdeen — surprizele primăverii“, relatează, printre altele : „O altă vedetă a primăverii fotbalistice a fost formaţia română Universitatea Craiova, autoarea unui excepţional raid în „Cupa U.E.F.A.“, în care a eliminat succesiv echipele Fiorentina, Shamrock Rovers, Girondins Bordeaux şi F.C. Kaiserslautern. Fotbaliştii craioveni au realizat o superbă performanţă şi la Lisabona, unde au terminat la egalitate cu Benfica. Balaci şi coechipierii săi pot fi mulţumiţi de acest scor alb, deoarece în jocul retur le este suficientă victoria la un singur gol pentru a se califica în prima finală europeană a fotbalului românesc“."
  • Secvențe dintr-un jurnal aproape sentimental
    Vasile Căbulea
    Scânteia Tineretului, nr 10533 (1983-04-09)

    "Excelentul rezultat obţinut de admirabilii fotbalişti craioveni la Lisabona a stîrnit ecouri puternice în lumea sportivă — o lume devenită de dimensiuni planetare, — „surpriza“ provocînd mare interes în jurul echipei din Bănie şi nedisimulată admiraţie pentru performanţa ei. Toţi iubitorii fotbalului din ţara noastră, întreaga suflare a naţiunii au trăit una din cele mai mari satisfacţii, eroii izbînzii din metropola lusitană devenind idolii de dragoste lungă de la care aşteaptă noi bucurii, noi demonstraţii de fierbinte patriotism. Pentru că asemenea izbînzi, într-o încleştare de forţe, într-o dispută de inteligențe, într-o confruntare de valori umane, nu pot fi dobîndite decît numai de adevăraţii patrioţi. Spun aceste lucruri în deplină cunoştinţă de cauză: îi ştiu bine pe „magnificii olteni“, i-am insotit în expediţii în necunoscut, cunosc ce gîndesc, ştiu ce simt, cunosc cît de mult şi profund se dăruie cauzei lor, care este cauza noastră, a tuturor! Și dacă ceva a impresionat în mod deosebit în meciul susţinut cu puternica şi celebra formaţie Benfica Lisabona, pe spectatori, ca şi pe adversari ori specialişti, a fost tocmai uriaşa lor putere de luptă, dăruirea şi risipa generoasă de energie pentru culorile sportive ale clubului şi ale ţării.

    Răsfoind însemnările de la faţa locului, ca şi din timpul călătoriei, revăzînd comentariile de presă, descopăr o sumedenie de alte argumente şi declaraţii care completează fericit imaginea, biografia echipei, istoria acestui meci memorabil.

    ANTRENORUL BENFICĂI, SUEDEZUL SVEN ERIKSSON, vizibil abătut după meci, aflat în fața cabinei jucătorilor săi, se arăta impresionat de modul cum au luptat fotbaliştii români: „Sunt nişte atleţi viguroşi, care ştiu să lupte pentru ceea ce-şi propun“. Întrebindu-l ce are de spus despre returul întîlnirii el a afirmat: „în fotbal e imposibil de spus exact ce va fi la următorul meci. Dar încă mai avem şanse. Aşa cum şi românii au şansa lor“. Cerîndu-i să facă aprecieri în legătură cu arbitrajul, interlocutorul mi-a declarat: „Mulţi oameni credeau că arbitrul va fi cu noi. Pentru că este suedez. Dar n-a fost aşa. El a arbitrat corect“. Ce impresie i-a lăsat Universitatea Craiova? „A fost o mare surpriză pentru mine. N-am crezut că Universitatea Craiova are jucători atât de buni şi renumiţi. Este mai bună decit A.S. Roma, acuma văd că are puternice individualităţi, dintre care cei doi atacanţi, cu nr. 9 şi 7 (n.n. Cămătaru şi Crişan), sunt extrem de periculoşi cînd au mingea, mai buni decit Prohaska (vedeta austriacă a lui A.S. Roma care le-a creat probleme în dubla intîlnire). Dar Craiova nici n-am bănuit să aibă mai mulţi Prohaska! Românii au jucat, au luptat cu inima, nu numai cu mintea“. Ce credeţi despre rezultat ? „Este bun pentru noi și foarte bun pentru români. Craiova este avantajată, dar nici noi n-am pierdut totul“. Dacă a fost mai greu meciul cu Universitatea Craiova, decît cel din faza precedentă, cu A.S. Roma: „Toate meciurile în „Cupa U.E.F.A.“ sunt foarte grele!“.

    ARBITRUL ERIK FREDERIKSSON a fost foarte concis: „Un meci fair-play, n-am avut nici un fel de probleme, felicit jucătorii ambelor echipe şi le urez succes în lupta pentru calificare!“.

    CUNOSCUTUL ARBITRU INTERNAŢIONAL GARRIDO, prezent la C.M. din Spania, conducătorul partidei Girondins de Bordeaux şi Universitatea Craiova, care ne-a administrat un penalty ce a produs multe comentarii atunci, îşi schimbase opiniile, după numai 90 de minute! Înainte se arăta încrezător in compatrioţii săi: „Un meci bun, Craiova este o echipă foarte inteligentă, joacă foarte bine tactic. Este echipa pe care o cunosc şi mă aşteptam să facă jocul acesta. Cît despre şanse? Benfica este o formaţie valoroasă, a câştigat multe meciuri în deplasare, s-ar putea să facă un rezultat bun la Craiova. Ambele au posibilitatea să intre în finală. Craiova are, însă, un avantaj decisiv că se-ntoarce acasă cu un egal!“.

    „EROUL MECIULUI“, după opiniile generale, a fost CĂMĂTARU. Să-l fi ambiţionat atît de mult să facă o lecţie demonstrativă în faţa scriitorului Eugen Barbu, după „îmbrăţişarea şi sărutul împăcării şi al prieteniei?“. E posibil! Rezultatul este că scriitorul şi cronicarul E. Barbu s-a declarat învins de Rodion! Lăsînd gluma la o parte, Cămătaru a făcut un meci senzaţional: prezent în apărare şi în atac, el s-a „scuturat“ de adversari cu o dezinvoltură care a uluit tribunele.

    CINE VREA SA AIBĂ CHEIA ACESTUI REZULTAT DE EXCEPŢIE mai trebuie să aibă în vedere, pe lîngă faptele cunoscute, şi insuficienţa de gabarit a portughezilor. Ei sînt, într-adevăr, tehnici şi iuţi, dar sînt mărunţi, iar din dueluri si marcaje ieşeau, de regulă, învingători băieţii noştri. Ceea ce i-a făcut pe comentatorii şi specialiştii portughezi să prezinte mereu, ca un atu al formaţiei noastre, forţa fizică şi alura atletică.

    ÎN DIMINEAŢA ZILEI DE MIERCURI — ziua meciului — toată delegaţia noastră — sportivi şi ziarişti — a făcut un tur al oraşului Lisabona. Deşi secvenţele acestui „film documentar“ s-au derulat cu repeziciune, băieţii noştri s-au arătat interesaţi şi încîntaţi să cunoască punctele de atracţie, vestigii ale trecutului, monumente arhitectonice pe care le deţine străvechea metropolă lusitană. Am înregistrat pe retină peisajul marilor artere, pline de animaţie şi pitoresc, panorama oraşului cu zeci de coline, perspectiva largă a estuarului fluviului Tejo, portul de unde au pornit cuceritorii lumii, oraşele satelit, cu plaje faimoase, splendidele staţiuni Estoril şi Carcais, locuri de refugiu pentru miliardari şi regi detronaţi... Imaginile din goana autocarului au fost completate cu informaţii detaliate şi competente din istoria şi viaţa socială a Cetăţii, furnizate de tînărul profesor de limbă portugheză, Ştefăniţă Regman, aflat la studii de perfecţionare la Lisabona, care nu este altul decit fiul reputatului critic şi istoric literar Cornel Regman.

    PERICOLUL NR. 1 PENTRU ADVERSARI ŞI SPERANŢA BENFICĂI, jucătorul iugoslav Filipovici, şi-a dezamăgit publicul. Vrînd, probabi, să-şi scuze ineficacitatea, i-a adus un elogiu numărului „9“ (Cămătaru) care „ a fost cel mai bun apărător al românilor. Craiova este o echipă cu foarte multă forţă şi unitate“. Despre arbitraj a spus că nu i-a plăcut „pentru că s-a fluierat totul!“. Acelaşi jucător a fost obiectivul unui atentat. După meci, la ieşirea din vestiar, în afara tribunelor, un suporter al Benficăi, înfocat peste măsură dar şi beat, l-a atacat cu violenţă, probabil pentru că-l nemulţumise jocul său şi ineficacitatea din acest meci. Filipovici s-a enervat şi a vrut să-şi pună, cu forţa, la punct atentatorul. A intervenit, însă, poliţia, iar beţivul n-a putut, totuşi, fi oprit să se agaţe, pînă la urmă, de gîtul lui Filipovici, să-i plînga pe umăr. De-abia aşa a putut fi temperat. Ciudăţenii!

    AGENŢIILE DE PRESA CONTINUĂ, cu aprindere, comentariile privind performanţa și surpriza provocată în semifinala „Cupei U.E.F.A.“ de Universitatea Craiova. Agenţia France Presse o consideră una din „surprizele primăverii“. „Universitatea Craiova, o altă vedetă a primăverii fotbalistice, autoarea unui exceptional „raid“ în Cupa U.E.F.A., in care a eliminat, succesiv, echipe valoroase, foarte puternice ca Fiorentina, Shamrock Rovers, Bordeaux și Kaiserslautern, a realizat o superbă performantă şi la Lisabona, punînd, în eşec, 0—0, pe Benfica. Balaci şi coechipierii săi se vor putea mulţumi cu un singur gol în meciul retur, pentru a ajunge în prima finală europeană a fotbalului românesc, unde ei au mari şanse să întîlnească pe R.S.C. Anderlecht. Aceeaşi agenţie, în comentariul imediat de după meci, scria, semnificativ, că „Universitatea Craiova s-a apărat cu mult calm, a impresionat prin jocul foarte bine organizat în apărare, fiind foarte sigură pe ea, atacurile precipitate ale jucătorilor portughezi fiind din vreme spulberate". Să inserăm, în grupajul nostru şi un fragment din comentariul Agenţiei „Reuter“: „Benfica a eşuat în tentativa de a-şi asigura un loc în finala Cupei U.E.F.A. obţinind doar un dezamăgitor meci egal pe teren propriu împotriva Universităţii Craiova. Benfica Lisabona, care asigură aproape întregul efectiv al naţionalei portugheze, nu a mai repetat performanţa din sferturile de finală cind a eliminat liderul campionatului italian, echipa A. S. Roma. Încă înainte de meci, antrenorul Constantin Oțet a declarat că a pus la punct un sistem defensiv capabil să anihileze jocul foarte avîntat de mare temperament al gazdelor și rezultatul înregistrat pe stadionul „Da Luz" din Lisabona a dovedit că a avut dreptate. Fotbaliştii craioveni, lăsînd pentru meciul retur de acasă veleităţile ofensive, s-au apărat foarte bine, cu succes, la acţiunile lui Filipovici, Nene şi Alves“.

    Ne oprim, deocamdată, aici. Deocamdată, pentru că senzaţionalul „serial“ al jucătorilor din Bănie va continua. Sîntem plini de încredere şi speranţe."
  • Martor ocular la meciul BENFICA LISABONA - UNIVERSITATEA CRAIOVA
    Andrei A. Păunescu
    Cutezătorii, nr 16 (1983-04-21)

    "Fără îndoială, ediţia actuală 1982/1983 a Cupei UEFA, a lansat Craiova în fotbalul european. După minunatele victorii asupra pretenţioaselor Florentina, Bordeaux şi Kaiserslautern, neexcluzind nici pe Shamrock Rovers, adversar mai slab, dar nu bătut înainte de meci, Universitatea a obţinut calificarea în semifinalele cupei, semifinală pe care nici o altă echipă românească n-a avut puterea să o dispute. Adversară i-a fost dat să fie celebra Benfica Lisabona, o parteneră incomodă cu un palmares european aproape suprem şi cu două locuri doi în finalele „Cupei intercontinentale“.

    De fapt, am scris aceste rinduri cu sufletul plin de bucurie, bucurie datorată plecării alături de Universitatea Craiova la Lisabona, frumoasa metropolă de pe malul Atlanticului. La puţin timp de la întoarcerea tocmai din celălalt capăt al Europei, aş dori să redau meciul cu momentele de concentrare premergătoare lui şi cu momentele de după terminare, cu rezultatul preţios de 0-0 obţinut.

    La Lisabona era ora 7 şi 20 de minute seara, cînd am plecat la Stadionul „Estadio da Sport e Benfica". Înainte de plecare, craiovenii urmăriseră la video partida Benfica Sporting 3-0 şi se relaxaseră jucînd ping-pong. Pe drum, în autocar, liniştea îi acoperea pe toţi. Nici unul nu dădea vreun pronostic sau vreo părere despre meci şi ştiau că trebuie să se concentreze. Odată ajunşi la stadion, fotbaliştii români au intrat pe teren neechipaţi spre a vedea gazonul şi mai ales publicul ce-i fluiera spre a le doborî moralul. Nici unul nu şi-a schimbat moralul, numai Ţicleanu care şi-a pierdut lentila de contact de la ochiul stîng, obiect necesar în meciul cu Benfica.

    Eu am stat la masa presei, sus la tribuna I, de unde, împreună cu toţi ziariştii şi cu crainicul radio, aveam o privire panoramică asupra stadionului. Plin, uriaşul „vulcan" era colorat în roşu şi alb, iar steagurile se mişcau asemeni bătăilor inimii fiecărui aprig susţinător. Circa 75 000 de oameni veniseră să trăiască o victorie de 3-4 goluri, cum ne făceau semne spre autocar. Gazonul era bun, iar iluminatul perfect, toate premisele unei victorii lejere a gazdelor. Tot uitindu-mă la priveliștea stadionului, nici nu am observat că partida a inceput. Craiovenii au început partida cu următoarea echipă: Lung, Negrilă, Tilihoi, Ciupitu, Ungureanu, Ţicleanu, Donose, Irimescu, Crişan, Cămătaru şi Geolgău. Deci, încă din start, lipseau două piese de bază, Balaci şi Ştefănescu.

    Mingea de începere am avut-o noi, şi tot noi am iniţiat primul atac soldat cu un şut „afară" al lui Cămătaru. Craiovenii nu se sperie de vuietul tribunelor şi au ocazia de a deschide scorul chiar la început, cînd Irimescu putea trage de la distanţă, portarul Bento fiind ieşit din poartă. Imediat, Benfica începe atacurile în valuri şi în minutul 5 Negrilă scoate din careu o minge periculoasă. Urmează două acţiuni mai periculoase ale gazdelor, cea a lui Sheu din minutul 6, cind Lung a reţinut şi cea din minutul următor cînd Carlos Manuel a pătruns, dar Irimescu s-a opus şi a respins. Încet, încet, iniţiativa nu mai este în totalitate a portughezilor şi aproape de minutul 13, Ţicleanu face lucrul pe care nu l-a făcut decît de puţine ori pînă acum, fentează şi îi „trece“ mingea printre picioare unui portughez, trimiţindu-l după şorţ şi apoi îi pasează lui Irimescu, ultimul şutînd afară. Din acest moment, tribunele s-au potolit, au început şi cîteva fluierături răzleţe adresate Benficăi, artificiile au intrat la obiectele neuzuale, iar steagurile roşii cu alb parcă s-au stins.

    Alves vrea să-l intimideze pe Silviu Lung cu un şut de la 16 m, dar bravul nostru portar reţine balonul după o paradă de toată frumuseţea.

    După primul sfert de ora, „universitarii" din Bănie ies la atac şi au ocazia deschiderii scorului prin Cămătaru, cel mai bun jucător de pe teren, care, sesizînd ieşirea lui Bento, loveşte mingea cu capul. Domozină strigă la microfon că e gol, eram şi eu convins pentru că plasa se mişca, dar obiectul rotund loveşte plasa în exterior şi inimile noastre, ale românilor, regretă marea ratare. Acelaşi Cămătaru dovedeşte că este un mare jucător şi, tocmai venit din atac, respinge de pe postul ultimului apărător două mingi consecutive în careu. Tribunele nu mai palpită, sînt incomparabile cu cele de la Craiova care „bubuie" mereu, şi în minutul 26, Crişan, scăpat singur în careu driblează un apărător, îl driblează şi pe Bento, îl vede pe Ţicleanu mai bine plasat şi mai liber, îi pasează, dar ultimul ratează cea mai mare ocazie a meciului.

    În continuare, gazdele domină teritorial, dar admirabilii jucători români împrospătează ritmul partidei prin cîteva contraatacuri purtate de Geolgău, Crișan sau Cămătaru. Pînă la sfîrșit, ocaziile clare se împart, lusitanii expediind balonul în bară în minutul 44 prin Diamantino, iar craiovenii răspund prin Geolgău care, primind o pasă de la Crişan ce driblase 3 adversari, trage viclean pe jos şi experimentatul Bento e pe cale să scoată mingea din plasă. În repriza a doua, Beldeanu şi Dumitru i-au înlocuit pe Irimescu şi Donose şi minutele de care mai trăgeau se scurg în favoarea noastră. Identic începutului, finalul meciului îi prinde pe olteni în atac şi, în momentul in care Geolgiu îi pasează lui Crişan lansat, arbitrul Frederiksson le face o surpriză alor noştri, fluierînd sfîrşitul unui meci greu, încheiat cu un promiţător scor de 0-0 de care craiovenii au şansa să profite în retur, calificîndu-se în finală şi realizînd astfel o dublă premiera românească, aceeaşi echipa de club în semifinala şi în finala unei cupe europene.

    La cabine, unde am stat circa o oră şi jumătate pentru a evita contactul cu fanii furioşi ai Benficăi, atmosfera este de linişte, de bucurie şi de oboseală, încerc să obţin cîteva păreri despre meci şi primul care-mi face această onoare este Lung: „A fost un meci foarte dificil în care ambiţia şi mobilizarea exemplare au fost atuurile principale ale rezultatului de egalitate. Nici nu mă gîndesc să nu jucăm finala Cupei U.E.FA.“.

    Cămătaru: „Sînt foarte fericit pentru această performanţă obţinută de cea mai bună echipă de fotbal din România şi vreau să mulţumesc din toată inima tuturor iubitorilor de fotbal din țară care au fost alături de noi in această memorabilă seară în care, cu mic cu mare, au fost si au trăit momente dramatice, pe care Domozină, cel mai mare crainic de radio de la noi, le-a insuflat în inimile tuturor“.

    Geolgău: „Mi-a fost tare frică la Kaiserslautern, însă aici nu. Echipa lusitană e bună, dar o putem elimina, punctul ei slab fiind lipsa individualităţii, iar puternicii jucători de valoare i-am marcat strict şi consecinţa se observă, 0-0 şi încă puţin pînă la finală“.

    Negrilă: „A fost foarte greu meciul, am ştiut să ne mobilizăm, cei patru de la mijloc şi cu mine am ştiut să-i anihilăm pe mijlocaşii lor, pistonul echipei adverse, imi pare însă rău că am luat cartonaşul pentru proteste şi sunt convins că la Craiova va fi nevoie de mine. Oricum, cred că una din manşele finalei se va disputa în capitala Olteniei“.

    La Lisabona a fost o partidă magnifică, şansele românilor mărindu-se la acest scor alb. Bucuria oltenilor este fără margini, dar ea nu va acoperi, sunt convins, pregătirea returului cu Benfica. Este un rezultat mare, obţinut de o echipă mare cu jucători excepţionali, care astfel îşi dovedesc dragostea de ţară, mîndria că sînt romani

    La închiderea ediției:

    În timp ce articolul de mai jos pleacă la tipar, iubitorii fotbalului — însufleţiţi de splendida evoluţie a reprezentativei României în meciul cu Italia — aşteaptă cu încredere întîlnirea de acasă a Universităţii Craiova cu Benfica Lisabona. Sperăm că în clipa cind citiţi rindurile de faţă, rezultatul este cel dorit de noi toţi: un meci excepţional, în care studenţii craioveni şi-au arătat din plin măiestria sportivă."
  • Amintiri de la Craiova
    Adrian Păunescu
    Flacăra, nr 13 (1983-04-01)

    "Scriu aceste rînduri, de fapt le dictez, după ce am trecut Dunărea şi mă îndrept spre Tulcea, urmărit de fantastica victorie a celor pe care i-am iubit de mult, cît am putut i-am ajutat şi iată-i acum în elita fotbalului european: admirabilii echipieri ai Universităţii Craiova. Văd că unii colegi din presă, spre deosebire de alte dăţi cînd căutau să acopere adevăruri, acum au tăria şi colegialitatea să spună multe din cele care au stat la temelia afirmării internaţionale fără precedent a unei echipe româneşti. Sunt întrebat cîteodată de oameni de ce nu mă mai bat atîta pentru Craiova şi de ce îmi place să mă lupt pentru dreptatea minunatei şi pătimitei echipe care e Rapid Bucureşti. În primul rînd, fac aici afirmaţia că le iubesc pe amîndouă — şi pe Universitatea Craiova, şi pe Rapid Bucureşti — dar a iubi nu înseamnă a fi prezent neapărat la praznic, ci a lupta pentru binele a ceea ce iubeşti cînd e nevoie de lupta ta şi de iubirea ta. Îi iubesc pe olteni şi piteştenii care, într-un cor imens mi-au cerut să cîntăm Cîntec pentru Oltenia, şi l-au cîntat alături de noi, deşi cu cîteva luni în urmă i-au cotonogit pe olteni pe terenul din Piteşti. Iar unii oameni de ordine au şi lovit jucători olteni intrînd în teren, spre exemplu, ca să-l pedepsească pe Irimescu — ceea ce e totuşi fără precedent în istoria fotbalului românesc.
    Peste tot luptele interne s-au aplanat şi toată lumea vrea ca Universitatea Craiova să ia Cupa U.E.F.A. Şi noi dorim aceasta, chiar şi noi care am crezut că e imoral că în 1982 Universităţii Craiova i-a fost luat dreptul de a concura la cîştigarea Cupei României. Cei care au făcut nedreptatea, care au ofensat cea mai bună echipă de fotbal din România, una din cele mai bune din Europa — Universitatea Craiova — mai au şi puterea acum să se prefacă ridicol, că se bucură de victoria Universităţii. Înţeleg vorba lui Marghiloman că în România nu-i avantajos să ai duşmani pentru că de îndată ce îi învingi îţi devin prieteni. Totuşi, cineva ar trebui să plătească erorile. Şi nu de alta, ci pentru că dacă nu există o justă răsplată pentru bine şi rău, oamenii se vor obişnui să facă mai ales rău, întrucît e şi mai la îndemînă şi nici nu există pedeapsă cînd se confirmă că ai făcut rău.

    Dar ca să răspund la întrebarea de ce ţin cu Rapid tocmai cînd Craiova e în Cupa U.E.F.A., am să fiu explicit. Mi se pare că e moral să ţin cu cei care, în modestia lor, în truda lor de fiecare zi, în patriotismul lor nemachiat, netrucat, neastîmpărat sînt marea oştire română, sînt sacrificaţii tuturor momentelor de cumpănă, sunt cei care pot greşi mult pentru că iubesc mult şi fac mult între cele două iubiri ale mele. Craiova şi Rapid, n-am să mă duc la Lisabona cu Universitatea, deşi băieţii de la Craiova cred că le port noroc şi mă roagă să merg cu ei, ci am să rămîn în ţară, ca eventual să-i văd pe cei mai frumoşi dintre amărîţi, rapidiştii, care sînt sîngele fotbalului românesc. Fără rapidişti, fotbalul nostru ar fi fost, de-a lungul deceniilor, un joc de salon şi o încrucişare rîioasă de papioane. Rapid reprezintă elementul vital, sărăcia care nu se mulţumeşte cu condiţia ei şi nici nu vrea să fie privită cu milă. Rapid reprezintă galeria care crede în permanenţă că indiferent cine ar cîştiga cupa intercontinentală tot Rapid este cea mai bună echipă. Rapid e însăşi iubirea, adică absurditatea ajunsă la sublim. Cînd Rapid va deveni campioana României, mă voi retrage şi voi lăsa la praznic scaunul gol pentru cine se va nimeri să aibă poftă de mîncare şi de un şpriţ în cinstea victoriei. Acum, mă mai duc la Rapid să-mi urle nebunii în ureche, să-mi mănînce unul seminţe de dovleac pe poalele pardesiului, să mă strige unul cu o voce răguşită din partea ailaltă a tribunei: Bine ai venit, mă, Adriene! Mai las-o dracului, mai vino şi pe la noi! Mă voi duce la Rapid, în locul unde joacă echipa aceasta şi nu la Lisabona, unde pleacă să nu fie învinsă iubirea mea pe viaţă, iubirea tuturor alor mei, a tatălui şi-a lui fiu-meu, Universitatea Craiova.

    Am promis că voi scrie cîteva rînduri despre cum a fost la Craiova, amănunte, anecdote. Întîi de toate că am stat între doi oameni între care mi-a fost drag să stau: generalul Nicolae Stan, vicepreşedinte al C.N.E.F.S., şi Nadia Comăneci. Ne obseda gîndul că nu putem rezolva cu centrări pe sus lupta în favoarea noastră. Așa a și fost. Golul s-a marcat cu piciorul, iar nu cu capul, pentru că, era clar, careul nu putea fi dominat decît de Briegel. Cămătaru nu are voie să fie păcălit de tehnicieni că știe să joace numai cu capul. La ora de faţă, el este un tehnician de mare fineţe şi-n jocul pe jos mi se pare la fel de periculos ca şi în cel pe sus.

    Dar amuzantă a fost prezenţa la meci a Nadiei Comăneci. În primul rind că Nadia habar n-are de fotbal şi, în al doilea rind, că îl iubeşte totuşi. Atît de scumpă şi de simpatică era, încît, la un moment dat m-a întrebat:

    — Auzi, dar de ce fug ăia toţi în partea aia?
    — Păi, dacă acolo este mingea!
    — Aha, aşa se face? Auzi, dar Gheorghiţă care e? m-a întrebat.
    — Care Gheorghiţă?
    — Ei, care Gheorghiţă! Gheorghiţă Geolgău!
    — Va să zică mă întrebi de băieţi!
    — Dar ce vrei, să te întreb de fete?
    I l-am arătat pe Gheorghiţă, iar cînd Gheorghiţă, în al cărui destin, cînd era mic de tot, am crezut — şi iată că nu-i rău — a ratat ocazia aia mare cît toată Cupa U.E.F.A., îmi venea să urlu. Dar Nadia:
    — Uite-l pe Gheorghiţă!
    — Fi-ţi-ar Gheorghiţă să-ţi fie! Uite-l c-a ratat!
    Dar Nadia m-a întrebat :
    — Cum a ratat?
    — Adică trebuia să dea mai jos, să dea gol!
    — De ce a dat sus?
    Ce să-i mai răspund?! Am dus-o la Gheorghiţă după meci. Au fost destul de timizi unul cu altul. Gheorghiţă se uita, bineînţeles, în sus. Căuta încă locul de unde să mai rateze o dată.
    Pe de altă parte, Nadia, deși făcea pe sportiva, pe grozava, a început să dîrdîie.
    — Ce ai, Nadia? am întrebat.
    — Am să-ți spun ceva: eu nu sînt friguroasă, dar mi-e frig de nu mai pot.
    Și nu era o zi friguroasă. Lasă că atîția care au felicitat-o în toate ocaziile cînd a adus titluri mondiale în România puteau să-i ofere o haină. Dar l-am rugat pe prietenul şi colegul meu, Constantin Balacciu, să se ducă repede să-i aducă un palton, s-o înfofolim. Aşa, Nadia s-a mai potolit şi a putut să constate o chestie pe care probabil nu a observat-o pînă acum. — „la fotbal ăștia fug tot timpul“. Iar cînd a inceput rumoarea galeriei craiovene, s-a apropiat de urechea mea și mi-a zis :
    — Mamă! Ce strigă și ăștia ?! S-a făcut pielea de găină pe mine!
    După aia m-a întrebat care e Balaci.
    — Numărul 8, am zis eu. Zece minute Nadia s-a mirat cum de optarul este Balaci, cînd ea auzise și știa că arată altfel. Apoi, mai tîrziu, m-am lămurit că ea se uita la optarul vestgerman.
    — Auzi? Dar Mircea o fi pe aici? m-a întrebat.
    — Uite-l in spate!
    Cînd a dat cu ochii de Lucescu, Nadia s-a fîstîcit, nu a mai avut naturalețea de dinainte. Oricum, avea o tensiune emoţională formidabilă. Şi mă uitam la ea şi nu-mi puteam imagina cum într-o fiinţă atît de fragilă, atît de frumoasă, atît de inteligentă şi atît de copilăroasă s-a concentrat atîta energie morală de-a lungul unor mari competiţii pe care le-a bătut, devenind cea mai bună sportivă română a tuturor timpurilor. Nadia, Nadia! Dacă ai şti dumneata cît mai liniştit la meciul Universitatea Craiova—F.C. Kaiserslautern cu candoarea dumitale absolută, cu umorul copilăros şi cu încrederea că pînă la urmă va marca Gheorghiţă, deşi Gheorghiţă ieşise de mult din joc! De fapt, Gheorghiţă este toată Universitatea Craiova.

    În noaptea de dinaintea meciului, m-a vizitat în camera în care stăteam la hotelul Jiul, Mircea Lucescu. Mare păcat îşi fac unii colegi ai mei înjurând aiurea pe acest om extraordinar, cu o minte clară şi cu o competentă dorinţă de a face bine fotbalului românesc. Şi eu îl bănuiesc pe Lucescu de anumite „inteligenţe“ prea practice. Şi eu cred că nu e totdeauna obiectiv. Şi eu cred că îl tentează cîteodată prea mult să joace prea puţin pe poartă. Dar, în esenţă, acum, la cîrma naţionalei se află un om deosebit, un om cu care se poate sta de vorbă serios, un om care ştie să asculte vocea oamenilor, un om care e departe de orice prejudecată, un om care — ajutat de un sistem corespunzător şi de nişte organe de decizie într-adevăr decise — va putea conduce strălucit, sub raport tehnic, fotbalul românesc. I-am iubit şi pe alţi antrenori. Nu voi uita niciodată că un antrenor român de superclasă s-a numit şi se numeşte Constantin Teaşcă. Nu voi uita niciodată că am crezut şi cred că Viorel Mateianu este un mare antrenor şi că dacă mîine mi s-ar cere să fac o echipă, pe Mateianu l-aş pune s-o conducă. Dar nu voi putea să nu observ că acest Mircea Lucescu, format, ca şi Cornel Dinu, la şcoala de oameni inteligenţi şi serioşi a Clubului Dinamo, înţelege în profunzime misiunea sa. Evident, şi eu l-am criticat pe Lucescu cînd am crezut că a greşit. Aşa cum i-am criticat şi pe Balaci şi Cămătaru, cînd mi s-a părut că fură fotbalul şi luptă împotriva intereselor oltenilor. Dar cînd unii ziarişti s-au năpustit cu o nedreaptă şi incalificabilă furie împotriva lui Cămătaru, creîndu-i-se acestuia grave complexe psihice, îmbolnăvindu-l psihic, am considerat de datoria mea să sar de partea lui Cămătaru, să-l apăr, să-i dau posibilitatea să răspundă atacurilor împotriva sa, şi să-l ajut, cu puterile mele, în felul meu şi prin articolele mele, să dovedesc că în fotbalul de performanţă cel mai bun vîrf central pe care-l are România de azi, Rodion Cămătaru. Şi eu am crezut că Balaci a fost şi este uneori egoist. Şi eu consider că Balaci nu ştie încă să fie disciplinat. Dar n-am putut să nu observ că Balaci este, de ani de zile, cel mai bun fotbalist român. Şi eu am fost supărat pe Costică Ştefănescu. Şi aveam mai multe motive decît unii care n-au contribuit cu nimic la limpezirea vieţii lui, că şi el şi alţi olteni s-au purtat cu mine nedrept şi cinic, ca şi cînd nu eu aş fi fost acela care, de zece ani, în planul gazetăriei — şi nu numai atît — am pus umărul, mi-am pus numele şi am făcut chiar sacrificii personale în slujba Universităţii Craiova. Dar Costică Ştefănescu joacă astăzi mai bine decît Beckenbauer ieri. Mircea Lucescu îmi spunea în noaptea de 15 spre 16 martie că dacă Universitatea Craiova nu bate Kaiserslautern, România nu poate bate Italia. Nu l-am auzit pe Lucescu spunînd o singură vorbă împotriva nedreptăţilor pe care i le fac unii gazetari şi m-am bucurat să recunosc în el un fair-man.

    Aş mai avea de spus doar că echipa de reporteri ai revistei Flacăra a primit cu plăcere propunerea conducerii judeţului Dolj de a se ocupa de editarea programului de meci Universitatea Craiova—Benfica Lisabona din 20 aprilie.

    Totodată, Cenaclul Flacăra a primit cu aceeaşi plăcere invitaţia de a fi prezent în preziua meciului, în ziua meciului şi după meciul cu Benfica Lisabona în capitala de astăzi a fotbalului românesc, Craiova.

    Eu cred că o victorie sportivă poate determina în întreaga societate o stare de spirit pozitivă. Multe necazuri au trecut în planul doi, multe din cozile de la benzină au devenit mai suportabile după victoria craiovenilor. Iată de ce a sprijini Craiova înseamnă a sprijini consolidarea în climatul social românesc a unei stări bune de care e atîta nevoie.

    Oltenia, eterna Terra-Nova,
    Un cîntec are astăzi și-n priviri.
    Hai, Universitatea, hai Craiova,
    Tu, campioana unei mari iubiri!"

Avatar utilizator
WhiteLion30
junior
junior
Mesaje: 52
Membru din: 16 Apr 2018, 01:05

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de WhiteLion30 » 22 Apr 2023, 20:17

  • Lisabona sună ocupat
    MULȚUMIM, CRAIOVA, ORAŞ EUROPEAN!
    Flacăra, nr 14 (1983-04-08)

    "Direct la linotip de la rămasul nostru special acasă

    Dac-ai privi acum oriîncotrova
    Un cîntec au românii și-n priviri
    Îți mulțumim și-ți spune Hai! „Craiova"
    Tu campioana unei mari iubiri

    Ne apropiem, aproape fără să ne dăm seama, de o mare, incredibilă performanţă. Va trebui să ne păstrăm calmul, va trebui să fim lucizi şi s-o şi realizăm, fără îndoială. Dar sub ochii noştri şi, mai exact zis, sub urechile noastre, ale celor de acasă, Universitatea Craiova, învinsa Federaţiei Române de Fotbal şi a C.N.E.F.S., în istorica partidă cu Minerul Certej, printr-o ruşinoasă manevră de culise, despre care nu vom uita să vorbim, pînă cind resorturile ei se vor dezvălui întrutotul, spre a nu se mai petrece niciodată aşa ceva împotriva valorilor, se întoarce de la capătul Europei cu un 0-0 obţinut în faţa excepţionalei formaţii Benfica Lisabona. Scriem, de la orele 2 noaptea în redacţie, presaţi de împrejurarea că nici măcar telefoanele internaţionale nu mai cuplează cu Lisabona. Lisabona sună ocupat, domnilor, şi ăsta e semn rău pentru adversarii noştri. LISABONA SUNĂ OCUPAT, pentru că nişte oameni admirabili, nişte sportivi valoroşi, nişte români, bine chemaţi spre fapte, de conducerea colectivităţii doljene în care trăiesc, au făcut să amuţească telexurile, să tacă babele rău proorocitoare şi să se uite la ceas pînă şi duşmanii de pînă mai ieri ai Craiovei. 0—0 cu Lisabona este un rezultat cel puţin la fel de important, dacă nu chiar mai important, datorită caracterului oficial al meciului, dar să zicem la fel de important ca 0—0 pe Wembley cu Anglia. Acest 0-0 propulsează şi mai sus fotbalul românesc şi numai nişte nepricepuţi ar mai putea rata, de acum încolo, fixarea acestui fotbal pe o orbită într-adevăr competitivă. Nu m-am dus la Lisabona, pentru că am fost ocupat să văd ce mai pătimeşte Rapidul prin divizia B. La Craiova, însă, voi merge, şi cu cenaclul, şi cu inima, şi cu condeiul, şi cu speranţa că oltenii vor fi nişte ardeleni adevăraţi, vor cîntări bine, vor juca exact, vor şti să-şi domine impulsurile, vor acţiona pragmatic, pentru a cîştiga dreptul să joace, pentru prima oară de la întemeierea fotbalului românesc, o finală europeană în numele nostru, al tuturor.

    Ce ştie lumea însă, despre cîte eforturi, cîte umilinţe, cîte hlizeli, cîte ghionturi, cîte împroşcături, cîte manevre de intimidare, cîte tentaţii respinse şi cîte lacrimi strivite între gene îl costă pe un om dragostea faţă de clubul şi faţă de amintirile care nu pot muri ale copilăriei sale? Craiova, my love!

    Mi-amintesc că eram elev într-a X-a la „Fraţii Buzeşti“, cînd Craiova juca importanta sa partidă de intrare în divizia B, la Rm. Vîlcea. Oho! Ce timpuri! Mi-amintesc, mai tîrziu, cum a scăpat ca prin urechile acului Universitatea Craiova spre divizia A, din lupta grea pentru promovare, a unei divizii foarte puternice în care, dacă nu mă înşel, a reuşit să depăşească Timişoara. Mi-amintesc primul meci în divizia A al echipei Ştiinţa Craiova, cu Steaua Bucureşti, pe stadionul C.F.R. — aşa-i zicea atunci, stadionul C.F.R — cînd oltenii au mîncat bătaie cu 4—0, cînd era într-o formă mare Sorin Avram şi cînd înaintaşul Craiovei, Lovin, l-a rănit pe Suciu, portarul echipei Steaua. Mi-amintesc de damblagiii de lîngă Minerva care se strîngeau seara să aştepte rezultatele Pronosport, care se afişau în vitrină tîrziu, că nu se făceau transmisii radio alternative, ca acum, şi cum comentau şi se întrebau cine-o fi primit atîtea goluri, care portar. Şi mi-amintesc cum se întorcea o tribună întreagă şi-mi dădea cu sic pe stadionul din Constanţa, cind Craiova a mai încasat 4 goluri de la Farul şi unul dintre goluri l-a inscris, pe o ploaie nebună, de la centrul terenului, unul Constantinescu, peste un amărît de portar care părea un grădinar căruia i se confiscaserâ zarzavaturile şi el nu înţelegea de ce. Mi-amintesc şi momentele în care Universitatea Craiova începea să urce şi nu pot să desfac din mintea mea, din judecata mea de om social, saltul uriaş al Craiovei dintre cluburile de toată mîna ale diviziei C, unde nu se ştia bine dacă era mai bună Ştiinţa sau era mai bună Locomotiva Craiova, nu pot să desprind senzaţionala performanţă, a Universităţii Craiova de azi, de factorii concreţi care au determinat-o şi, în primul rînd, de dezvoltarea economico-socială a judeţului Dolj şi a Craiovei. Este cert un lucru: oricîte bune intenţii ar fi avut oltenii, oricît de iuţi la minte ar fi fost, oricît de dulce-patriarhal s-ar fi înfăţişat oraşul lor, fără o industrie puternică, fără o agricultură care tinde spre echilibru şi fără ştiinţă, învăţământ şi cultură, valorile din judeţ ar fi fugit spre alte centre care le-ar fi magnetizat interesul. Şi nu pot să uit cum un tînăr revoluţionar român, într-o campanie electorală, făgăduia cu fermitate şi modestie, cu onestitate şi curaj, că nu va trece mult şi Craiova va fi o citadelă a ştiinţei, a invăţămîntului şi culturii, precum şi a industriei de vîrf. Şi nu pot să nu scriu aici că, ajuns în fruntea partidului şi a ţării, tînărul revoluţionar român, pe numele său Nicolae Ceauşescu, se ţinea de cuvînt, în faţa foştilor săi alegători şi în faţa istoriei, şi oferea Doljului şi Craiovei posibilitatea deplinei stabilităţi a valorilor din zonă, creînd aci o Universitate, o industrie mai puternică poate decît tot ce s-a creat, pe unitate de timp, în oricare loc din România, perspective pentru ştiinţă şi şansă pentru cultură. Pe acest fond s-a dezvoltat sportul din Dolj şi pe acest fond, numai în condiţiile istorice date, numai cu concursul factorilor concreţi a putut apărea marea echipă de fotbal Universitatea Craiova. Sigur că nu-i obligatoriu ca un centru economic puternic, cu universitate de elită, cu o revistă cum e „Ramuri“ şi cu o editură cam molcuţă şi prizărită, cam provincială, să aibă o echipă de fotbal puternică. Nu e obligatoriu deloc. Dacă ar fi fost aşa, dacă simplul fapt că ai o universitate valoroasă ajungea, în finala europenelor se întreceau anual reprezentativele universităţii din Oxford şi universităţii din Cluj, ca să zic aşa. Nu e obligatoriu ca, la condiţii social-economice deosebite, fotbalul să fie de mare performanţă. Dar este imposibil de conceput o echipă de fotbal puternică fără o bază de mase reală. Nu economia doljeană şi universitatea craioveană singure au determinat valoarea echipei de fotbal Universitatea, dar ele au fost o condiţie fără de care nu s-ar fi putut realiza niciuna din performanţele acestei mari echipe. Se cuvine, deci, să nu uităm că în condiţiile noastre gîndul de profundă recunoştinţă al tuturor celor ce iubesc şi aplaudă Universitatea Craiova trebuie să se îndrepte către ctitorul noii dezvoltări a Olteniei. Că, altfel, vorba lui taică-meu „noi am avut, mă, echipe, dar nu funcţionau decît cînd se întorceau elevii în vacanţe, p’in sate, pe un’se nemerea. A fost Craiovan, a fost Rovine, a fost o echipă bună la Craiova în timpul refugiului ardelean, dar n-am avut, de ce să te mint, n-am avut..."

    N-am avut... întoarcerea echipei Universitatea Craiova acasă nu trebuie să ne găsească, după părerea mea, cu braţele pline doar de aplauze şi de flori, ci şi cu nişte soluţii practice pentru realizarea, în cele 12—13 zile câte au mai rămas, pînă la meciul retur, a celor mai bune condiţii pentru ca şi jucătorii şi spectatorii Universităţii să se bucure realmente de un mare triumf. Cred că se impune de urgenţă mărirea, prin soluţii ingenioase şi rapide, a capacităţii stadionului din Craiova. Ingineri deştepţi şi arhitecţi inspiraţi aşteaptă o iniţiativă a organelor de decizie pentru ca, în aceste clipe, cu care nu se ştie dacă ne vom mai întîlni vreodată, stadionul craiovean să capete înfăţişarea unei mari arene mondiale. Ce nu putem face noi, dacă vrem şi dacă se conturează cadrul organizatoric necesar? O dovadă ultimă o constituie chiar rezultatul fantastic cu care se întoarce Universitatea Craiova acasă, 0-0 cu Benfica Lisabona. Cred că un entuziasm fără margini ar cuprinde pe toţi oamenii muncii din Dolj (şi din toate judeţele ţării) dacă ar fi chemaţi la muncă, într-adevăr patriotică şi obştească, ca să mute un munte din loc, ca să aşeze stadionul cu porţile invers decît sînt aşezate, darmite să bată pilonii pentru supraînălţarea tribunelor şi pentru crearea unei atît de necesare instalaţii de nocturnă. Oltenia merită acestea toate. Realizarea obiectivelor respective ar fi în folosul marii revanşe care ne aşteaptă şi ar fi o înfăptuire a tuturor. Nu există întreprindere care să nu aibă rezerve prin care să poată sprijini Universitatea Craiova acum, pentru ca, în loc de 50 000 de spectatori, 75 000 de spectatori să vadă meciul pe viu, pentru ca o instalaţie de nocturnă de mare frumuseţe şi economicitate să înnobileze pentru totdeauna Stadionul Central din Craiova. Sînt unii care- ar putea zice că de ce oltenii — da şi alţii — nu? Jenantă alternativă! Ştiţi de ce oltenii da? Pentru că oltenii da! Ei au făcut ceea ce au făcut! Şi-apoi, după ce s-ar încheia toate socotelile, n-ar pleca nimeni acasă cu instalaţia de nocturnă, să şi-o pună lampadar, în odaie.

    ...Nu-mi revin, pur şi simplu, din impresia pe care o am, că visez. Toţi scepticii susţineau că ne întoarcem cu 4—5 goluri uşor în traistă. Nici eu nu vreau să fac pe viteazul şi să spun că nu mă încerca îndoiala. Dar trebuie să scriu aici că sînt fericitul cîştigător al unor importante pronosticuri. Am zis că ori bate Craiova cu 2-1, ori facem meci nul. N-am scos niciodată pe gura mea cuvintele: ne întoarcem înfrînţi.

    Tot răul a fost spre bine. Organismul colectiv al echipei a simţit rana provocată de nedreapta absenţă din teren a lui Ştefănescu şi Balaci şi s-a regrupat, s-a retranşat şi a devenit mai puternic. Nenorocirea îi solidarizează pe cei puternici, nu-i dispersează. Faptul că lipseau din teren cei mai buni doi jucători români ai momentului nu i-a aruncat în negura deznădejdii pe olteni, ci, dimpotrivă, ei au jucat direct pe nervii, pe care trebuie să joace în continuare, direct pe circumvoluţiunile orgolioşilor de la Clubul Benfica Lisabona, care ne-au interzis accesul vizual la un meci care era şi al nostru, nu numai al lor. Propun, de aceea, clubului craiovean să le ceară şi pielea de pe ei eventualilor solicitanţi portughezi ai transmiterii prin televiziune a meciului Universitatea Craiova — Benfica Lisabona de la Craiova. Dispreţul cu care unii reprezentanţi ai clubului lusitan au privit meciul retur, declarînd că nici n-au nevoie să vadă meciul de la Craiova, din moment ce îi vor bate măr pe olteni la Lisabona, trebuie plătit scump. 500 000 de dolari mi s-ar părea o sumă derizorie şi n-aş ierta niciodată clubului craiovean gafa de a permite transmiterea în Portugalia a meciului Universitatea Craiova — Benfica Lisabona pentru numai o jumătate de milion de dolari. De această dată leul poate refuza să fie convertibil în dolar. Este una dintre dovezile că valoarea e valută forte iar nu unul dintre numele ei momentane, dolarul sau leul.

    Mulţumim, Craiova, oraş european! E bine să se ştie încă o dată că judeţul Dolj face parte din Europa. Şi e bine să pregătim un retur de basm. E bine să dovedim că, în extremitatea latină a Europei, se ştie cel puţin tot atît de mult fotbal ca şi pe terenul de pe care n-am primit îngăduinţa unor speculanţi de profesie să vedem nici o imagine a realului eroism cu care s-a bătut Universitatea Craiova pentru a nu veni acasă înfrîntă.

    Noi să ştim să ne bucurăm de acest mare moment de triumf al Craiovei, al fotbalului românesc în genere. Să ne bucurăm deci pînă la limita pregătirii celeilalte bucurii. Sînt nişte vinuri senzaţionale în Oltenia: Sîmbureşti, Segarcea, Golul Drincii, Corcova, Drăgăşani, Galicea. Spălaţi Cupa U.E.F.A.. Ştergeţi-o cu o bucată de in curat. Nu este exclus ca din ea să guste, în fine, şi românii vinurile lor preferate.

    ...Şi, deodată, în timp ce îmi vine pe limbă gust de vin bun, eventual şi de zaibăr, cules pe vremea brumei, amabila telefonistă, care ne face legătura întîi cu Madridul şi prin Madrid cu Lisabona, ne anunţă că

    Avem legătura cu Lisabona

    Trimişii noştri speciali, Nicolae Cristache şi Ovidiu Ioaniţoaia, transmit prin telefon la orele 3 noaptea ora României:

    Adrian Păunescu: Cum a fost, Ovidiu?
    Ovidiu Ioaniţoaia : Nemaipomenit! Nu ne revenim! Era să murim acolo!
    A.P. Care au fost cei mai buni?
    O.I. Toţi. În primul rînd Cămătaru şi Ciupitu.
    A.P. Bine, perfect. Hai, dictează repede, că ne costă mult. Noapte bună!"
  • Apărînd cu cinste, demnitate şi competenţă culorile fotbalului românesc, luptînd excepţional de dăruit şi inspirat, Universitatea Craiova a ajuns la un gol de o mare finală europeană!
    Nicolae Cristache, Ovidiu Ioanițoaia
    Flacăra, nr 14 (1983-04-08)

    "Jucînd ca o mare echipă, în nici un fel complexată de numele adversarilor şi de faimă unei formaţii care are în palmares două Cupe ale campionilor europeni, Universitatea Craiova a izbutit un foarte preţios şi meritat 0-0 la Lisabona, prin acest egal campioana unei mari iubiri ajungînd la un singur gol, cel pe care-l sperăm marcat la Craiova, de finala Cupei U.E.F.A. şi înregistrînd astfel, fără dubii, cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. Deşi a atacat partida cu Benfica în condiţii dificile, fiind lipsită de doi dintre componenţii ei de bază, Balaci şi Ştefănescu, deşi a avut de înfruntat una dintre marile „firme“ ale Europei, deşi a trebuit să suporte presiunea psihică a unui stadion arhiplin care nu s-a sfiit nici s-o fluiere la început, nici s-o aplaude la sfîrşit, Universitatea Craiova a lăsat o impresie deosebită, făcînd un pas important spre marea finală. Jucătorii olteni au abordat întilnirea cu mult curaj şi au luptat exemplar pe tot parcursul ei, silindu-l la sfirşitul celor 90 de minute de joc pe antrenorul Benficăi, suedezul Eriksson, să-i remarce pe toţi cei 13 fotbalişti români. De la Lung şi pînă la Irimescu, socotind după numerele purtate pe tricouri, băieţii noştri s-au bătut fără menajamente pentru fiecare minge şi pentru fiecare metru de teren, apărindu-se calm şi exact, lansînd contraatacuri tăioase spre poarta lui Bento. La unul dintre acestea, în minutul 25, Crişan a izbutit să-l dribleze pină şi pe portarul Bento, dar atît el cît şi Ţicleanu, căruia a încercat să-i paseze, au ezitat la finalizare, irosind cea mai mare ocazie a partidei. Dacă meciul de aici a avut un erou, acesta a fost fundaşul central Ciupitu. Trebuie să vă spunem că înaintea partidei au existat mai multe variante de a-l înlocui pe Ştefănescu (suspendat), dar pînă la urmă conducerea tehnică a Universităţii, antrenorii Oţet şi Ivan, precum şi, alături de ei, antrenorii lotului reprezentativ, Lucescu şi Rădulescu, au optat pentru trimiterea în teren a unui fundaş central de meserie, trecînd cu vederea faptul că acesta n-a prea fost utilizat în ultima vreme şi că, în plus, a împlinit şi 35 de ani. Opţiunea s-a dovedit fericită: Ciupitu a jucat aproape fără greşeală şi, încă mai mult, a ştiut să treacă peste consecinţele unei accidentări, rămînînd în teren pînă în ultimul minut, arătîndu-se, alături de coechipierii din linia de fund, drept un apărător excelent. Dacă meciul a avut un erou, atunci el a avut și o „cheie“. Aceasta s-a numit Cămătaru, fotbalist care a alergat aici, la Lisabona, cît pentru o întreagă carieră, făcînd ravagii în faţa porţii adverse, dar repliindu-se cu promptitudine şi precizie în faţa propriului careu. E suficient, credem, să subliniem că el a trimis de 5 ori mingea în corner şi de foarte multe ori s-a situat pe poziţia ultimului apărător, respingind cu calm şi siguranţă atacurile, uneori furibunde, adesea dezordonate, ale portughezilor. În general, cum subliniam, întreaga garnitură craioveană s-a comportat excelent şi fiecare jucător şi-a făcut datoria cu prisosinţă. Respectînd cu fidelitate o disciplină tactică bine gîndită, fotbaliştii noştri au „închis“ zona centrală din faţa careului lui Lung, silindu-i pe lusitani să poarte jocul pe margini şi să trimită de acolo, ca o ultimă soluţie disperată, centrări înalte, cărora fundaşii şi imbatabilul portar craiovean, ajutat de alonjă, i-au făcut faţă fără să ne creeze emoţii. Una peste alta, profitind de calitatea de gazdă, Benfica a atacat mai mult. Ea a dominat, dar niciodată dominarea ei nu s-a transformat în asediu, fotbaliştii portughezi neputînd să se laude decît cu o singură ocazie de gol în minutul 43, cînd balonul lovit cu capul de Diamantino a izbit stîlpul porţii lui Lung. În rest, inteligenţa tactică, abnegaţia şi sîngele rece al românilor au echilibrat jocul spre surpriza şi deziluzia zecilor de mii de spectatori, care s-au văzut nevoiţi, mulţi dintre ei, să recunoască înalta clasă a Universităţii, antrenorul Eriksson remarcînd, după meci, că Universitatea i-a ridicat cel puţin tot atîtea probleme cît A.S. Roma, echipă pe care Benfica a eliminat-o în turul precedent.

    În condiţiile în care portughezii au sperat pînă în ultimul minut, tensiunea partidei a fost extraordinară, dar băieţii noştri s-au descurcat minunat şi, prin prisma realităţii înregistrate aici, deţine de acum prima şansă pentru calificarea în finală. Ora fiind întîrziată — cînd transmitem aceste rînduri la Bucureşti urmează să se crape de ziuă —, nu mai insistăm, promiţind să revenim pe larg sâptămîna viitoare. Nu putem însă să încheiem fără a adresa cele mai fierbinţi felicitări acestei mari familii, unită şi temeinică, care este Universitatea Craiova, campioana unei mari iubiri, fiind pe punctul de a deveni, poate că a şi devenit, campioana unei mari iubiri europene.

    Cîteva declaraţii după meci pentru cititorii revistei Flacăra, revista care a fost întotdeauna alături de Universitatea Craiova:

    Eusebio: Să fiu sincer, nu mă aşteptam ca echipa română să joace atît de bine. Axîndu-se mai ales pe apărare, poate şi datorită faptului că, din cîte am înţeles, i-au lipsit doi titulari, ea n-a folosit prea mult contraatacul, dar a ştiut să anihileze cu măietrie şi tact încercările Benficăi de a pătrunde spre poartă. Prin prisma rezultatului de aici, românii au prima şansă de a pătrunde în finală.

    Erik Frederiksson, arbitrul partidei: Echipa dv. a urmărit un scop, rezultatul, şi a făcut totul pentru a-l atinge. Ea a jucat foarte bine şi totodată, în ciuda mizei, nu mi-a pus nici un fel de probleme din punct de vedere al disciplinei. Îi felicit pe craioveni şi le urez succes în partida retur, care nu cred că va fi totuşi o simplă formalitate.

    Sven Göran Eriksson, antrenorul Benficăi: Mi-a plăcut Universitatea Craiova în ansamblu, dar cel mai tare m-au impresionat Crişan şi, mai ales Cămătaru, care a reuşit să fixeze în permanenţă 3—4 apărători de-ai mei. Sigur, pînă la meciul retur
    mai sunt două săptămîni şi sper să aliniez la Craiova o formaţie mai puternică. Asta nu mă împiedică însă să afirm că, după acest 0—0, Universitatea pare să aibă o şansă în plus. Pentru noi încă nu e totul pierdut, dar echipa dv., mobilă, energică, m-a pus pe ginduri.

    Filipovici: Cînd am auzit că nu va juca Ştefănescu am fost convins că mă voi descurca mai uşor şi că voi reuşi să marchez măcar un gol. Spre surprinderea mea, n-a fost aşa. Cei doi fundaşi centrali craioveni, în sprijinul cărora au venit şi mijlocaşii, şi chiar vîrful de atac Cămătaru, au avut tot timpul intervenţii foarte exacte şi, în plus, foarte corecte. Consider că meciul de la Craiova va extrem de greu.

    Otto Gloria, antrenorul reprezentativei Portugaliei: Am auzit în ultimul timp o sumedenie de lucruri bune despre fotbalul românesc, dar, sincer să fiu, nu mă aşteptam ca Universitatea să scape de la Lisabona fără 2—3 goluri. Ea a acţionat însă calm, inteligent şi şi-a meritat acest rezultat de egalitate. Echipa dv. e cu adevărat o formaţie de clasă europeană, putînd juca oricînd şi oriunde, de la egal la egal, cu orice echipă.

    Constantin Oţet: Sunt satisfăcut de modul în care a evoluat echipa, de faptul că toţi jucătorii au dovedit o disciplină tactică exemplară. Jocul nostru în apărare a prezentat foarte puţine fisuri, iar introducerea lui Ciupitu s-a dovedit o idee inspirată. Modul în care el a jucat ne-a făcut să regretăm că apare atît de rar în campionat, dar aceasta este situaţia. Universitatea are mulţi jucători de valoare şi una dintre problemele cele mai grele ale noastre, ale antrenorilor, este să-i stabilim pe primii 11. În pofida acestui 0-0, meciul retur trebuie pregătit cu multă seriozitate şi în linişte, Benfica fiind o garnitură în stare oricind să obţină calificarea în deplasare, fapt demonstrat ultima dată la Roma.

    Costică Ştefănescu: Am fost mult mai emoţionat stînd pe banca rezervelor decît aş fi fost în teren. Băieţii însă au luptat minunat şi înlocuitorul meu, Ciupitu, a fost la înălţime. Portughezii nu m-au impresionat în mod deosebit, dar ei alcătuiesc o echipă solidă, de tehnicitatea şi abilitatea lor trebuind să ţinem cont în perspectiva meciului din 20 aprilie.

    Mircea Lucescu: Mi-a plăcut întreaga echipă, dar aş vrea să remarc serviciul lui Cămătaru, care a fost prezent pe tot terenul, „închizînd“ toate posibilităţile de pătrundere pentru Chalana şi Alves, cei mai periculoşi jucători portughezi. Intrarea lui Beldeanu a dat şi ea o mai mare siguranţă, travaliul şi clarviziunea acestuia limpezind jocul. Egalul de aici mă face să cred că echipa naţională, alcătuită pe scheletul Craiovei, va aborda cu un moral ridicat confruntarea cu Italia."
  • La un gol de o mare finală
    La Craiova, o nouă poveste...
    Nicolae Cristache
    Flacăra, nr 15 (1983-04-15)

    "Craiova, marţi, 5 aprilie, ora 11,30.

    Printre ultimii, urcă în avion şi Grigore Ciupitu. Costum de culoare închisă, cămaşă albă, cravată. Aşa se îmbracă de obicei. Se apleacă sub arcadă, ridică faţa: imperturbabilă. Nici bucurie, nici tristeţe. Sentimente pietrificate. De multă, foarte multă vreme, Grigore Ciupitu este rezerva fără viitor a Universităţii Craiova. Cînd n-a fost rezervă, Grigore Ciupitu a fost o tînără speranţă pe care mulţi gazetari au dorit s-o impună în echipa naţională. Antrenorul de atunci al naţionalei avea principii şi un caracter ferm menit să le apere. Criteriul dominator se numea în termenii timpului formaţie standard. Şi tînărul jucător a rămas o fostă speranţă. La 20 de ani, destinul îi surîde din nou şi Grigore Ciupitu este adus la Craiova ca un element de stabilitate. Ca orice surîs şi acesta a fost scurt şi iluzoriu. Un alt antrenor, mai scund dar la fel de categoric cînd e vorba de principii, a decretat N-am nevoie de jucători de 26 de ani. Grigore Ciupitu urcă pe Jiu şi se stabileşte în Petroşani. Coboară periodic să-şi susţină examenele la facultatea din Craiova, fără succes. Patru ani la rînd. Are acum 30 de ani. Fosta speranţă conjugă verbele vieţii la timpul trecut Dar iată că Universitatea îi solicită iarăşi serviciile. Ezită. Soţia. („Ea a fost mentorul meu. De la Dinamo am fost dat la Brăila, în schimbul unor boxeri. Aveam 20 de ani. Ea, 19. Ne-am căsătorit. Ea m-a încurajat şi m-a sprijinit în momentele grele ale vieţii. Cred despre mine că sînt un bărbat care nu îngenunchează uşor. Fără ea însă, cărările vieţii mele s-ar fi încurcat“) Soţia intervine: Trebuie să-ţi termini studiile cu orice preţ La prima reapariţie pe Stadionul Central este huiduit. Un venetic bătrîn. Craiova iubeşte strălucirea şi tinereţea capabile să-i apropie gloria în care n-a încetat o clipă să creadă. Ciupitu va fi folosit cu precădere în meciurile din deplasare, dar puţini sînt dispuşi să vadă coincidenţa dintre folosirea lui şi rezultatele bune obţinute.

    Atmosfera din avion se tensionează în faţa unui uriaş semn de întrebare: Cine poate suplini absenţa lui Costică Ştefănescu în faţa unei Benfica neînvinsă în Cupa U.E.F.A.? Breşa pare de neastupat. Variantele încercate de antrenori au eşuat pe rînd: Irimescu, Donose, Beldeanu. Ciupitu n-a mai jucat într-un meci internaţional de circa opt luni şi e bătrin şi complexat şi handicapat psihic. O irepresibilă aversiune creşte împotriva ultimei posibilităţi. Cineva lansează zvonul, pentru a ajunge la urechile antrenorului Constantin Oţet, că în cazul unei înfringeri cu Ciupitu în formaţie amîndoi antrenorii vor fi debarcaţi de la conducerea echipei fără nici un regret. Treptat, se impune un nume: Dumitru. Eventual, Beldeanu. Mă feresc să dau ochii cu antrenorul Constantin Oţet. Fiecare moare singur. Aş îmbrăţişa umerii aceştia împovăraţi de o întrebare fără răspuns. Dan Pătraşcu observă hîtru: Dacă ar fi pierdut în primul tur cu Fiorentina nimeni nu i-ar fî reproşat nimic. Iată, de la meciul cu Fiorentina peste puţin timp se va împlini un an. O campanie fotbalistică fără precedent in istoria fotbalului românesc.

    Lisabona, miercuri, 1 aprilie, orele 21

    Vacarmul s-a stins la fel de spontan precum începuse. Tribuna a doua, din faţa noastră, seamănă cu Muntele Găina în ziua tîrgului de fete. Peste stadion se revarsă o singură voce: a lui Sebastian Domozină. În primul minut de joc, portarul portughez iese după o minge în afara careului, stadionul amuţeşte, chiar şi la un concert se mai aude cîte un tuşit, singur Irimescu, cu mingea la picior, nu vede poarta goală. Ochiul decupează banca noastră de rezerve. Umerii aplecaţi ai antrenorilor Constantin Oţet, Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu, Nicolae Ivan. Şi faptul tulburător al tăriei unei prietenii bărbăteşti şi profesionale. Ea, această prietenie a riscat un adevăr: Grigore Ciupitu. Nu mai e un simplu meci de calificare: e şi meciul unei cariere: Constantin Oţel, şi al unei vieţi: Grigore Ciupitu, care, în cazul unui eşec, va trebui să-şi ducă restul zilelor sub povara sufocantă a dispreţului. Un gînd ca o străfulgerare: ce va fi dacă Benfica înscrie 3—4 goluri pe lîngă Ciupitu? În faţa lui Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Irimescu şi Ciupitu, Benfica nu reuşeşte mai mult decît Minerul Certej, spre stupefacţia celor 80 000 de spectatori portughezi înclinaţi mai degrabă să creadă în posibilitatea pogorârii pe stadionul lor a fecioarei Maria decît în evidenţa existenţei unei echipe româneşti netimorate vizavi de învingătoarea lui A.S. Roma. Un fapt ciudat de psihologie îi determină pe portughezi să încarce balanţa Craiovei numai cu şanse, iar pe-a lor numai cu merite incontestabile. Fiorentina, Bordeaux, Kaiserslautern sînt uitate. Vie, in memoria lor, nu este decît Roma. Benfica, un fel de stat în stat, cel mai ciudat club din cîte am cunoscut, își datorează strălucirea în parte trufiei conducătorilor ei. Meciul cu Universitatea a fost considerat cu suficiență arogantă o etapă sîcîitoare dar necesară în drumul spre finală. Autobuzul clubului Benfica a întîrziat să ne ia de la aeroport aproape o oră și un sfert. A fost refuzat spectatorilor portughezi de pretutindeni, inclusiv spectatorilor români, dreptul de a privi semifinala la televizor. Clubul Benfica nu a catadicsit nici măcar întocmirea cît decît a unui program de meci. Locurile rezervate ziariştilor noştri nu au beneficiat de nici una din facilităţile acordate pe orice stadion al lumii. Să nu credeţi cumva că atitudinea aceasta desconsideratoare s-a manifestat anume faţă de noi. Eusebio, jucătorul care a dat strălucire fotbalului lusitan mai bine de un deceniu şi la care, datorită celebrităţii sale, credeam că nu vom putea ajunge, se vîntura nebăgat în seamă de la un vestiar la altul ca un oarecare băiat de mingi, iar Sven Eriksson, antrenorul neînvins în ultimii doi ani în Cupa U.E.F.A., ascuns intr-un colţ al coridorului, nici tu masă, nici tu scaune, timid şi sfielnic, roşu ca para, se chinuia să ţină singur piept asaltului ziariştilor.

    Ciupitu interceptează o minge şi iese la atac. Trece de un jucător, de-al doilea şi al treilea... (Nu ţi-a fost teamă? — Aveam un prea plin în mine care cerea să fie cheltuit!) Cred că dacă i s-ar fi cerut să treacă Atlanticul cu mingea la picior ar fi făcut-o şi pe asta. (Се-ai simţit în momentul cînd ai aflat că vei juca? — M-am gindit la băiatul meu şi la soţie. Îi ştiam, îi vedeam lîngă aparatul de radio... După се-am fost huiduit la Craiova pentru vîrsta mea, am vrut să-mi iau lumea în cap, să plec oriunde aş vedea cu ochii... Soţia m-a oprit, ea a fost sprijinul meu!) La capătul celălalt al băncii, chipul lui Eugen Barbu pare străfulgerat de o lumină interioară care n-aşteptase decît momentul potrivit ca să se reaprindă. La un moment dat, am crezut chiar că bărbatul acesta anume strânsese în priviri toată tristeţea veacului nostru, ca s-o aprindă aici ca pe o torţă şi să domine stadionul cu frumuseţea-i inefabilă.

    Nici o împrejurare n-a fost lăsată în voia hazardului. Oricare dintre jucătorii Universităţii avea buzunarele burduşite cu soluţii pentru toate eventualităţile. În timp ce Benfica naviga în voia valurilor. Una dintre aceste eventualităţi se referea la jocul lui Humberto, fundaşul central, căpitanul echipei. Dacă acesta va avansa înspre careul nostru, Cămătaru îl va urmări ca o umbră. Acest fapt a creat o nouă situaţie de joc: în careul advers a rămas singur Crişan. Adeseori m-am întrebat ce-i lipseşte acestui jucător inteligent, cu o personalitate vie şi onconfundabilă, ca să se impună definitiv. Crişan a fost a doua surpriză. Lui i-a revenit sarcina integrală a atacului. Marcat la început de un jucător, apoi de doi, în final el a scos din dispozitivul advers trei jucători. Impetuos, inteligent, subtil, Crişan a presărat derută printre apărătorii Benficăi şi deznădejde în sufletele spectatorilor portughezi. Hărţuiţi de incursiunile lui Crişan şi Geolgău, opriţi in faţa careului de un cuplu de netrecut, Ciupitu şi Tilihoi, portughezii repetă pînă la saţietate şi plictiseală aceeaşi manevră. Mingi laterale şi centrări pe sus în careul nostru pentru Filipovici şi Humberto, dar şi pentru Cămătaru, umbra lui Humberto şi Cămătaru domină peste toţi şi peste tot, în careul mic şi careul mare, lîngă bară, pe linia porţii la punctul de 11 metri, în faţa careului mare, la cap şi la deposedare. 9 şi 7, va spune după meci Eriksson, au fost ceva ce nu ne-am închipuit că poate fi.

    De teamă să nu ofenseze destinul, spectatorii nu îndrăznesc să privească la ceas lăsînd timpul, care totuşi curge implacabil, să lucreze nesupravegheat pentru ei. Dar timpul n-are milă, spre groaza suporterilor din Lisboa, care la începutul reprizei a doua îşi încurajează frenetic echipa, dar frenezia lor cuprinde o spaimă care treptat se dă în vileag şi peste stadionul luminii se lasă iarăşi liniştea apăsătoare a deziluziei. Dacă vor continua să joace cum joacă acum favoriţii lor, vor trece luni şi ani şi ei nu vor străpunge apărarea Craiovei. Nici chiar de la înălţimea tribunelor nu se poate observa o potecă ascunsă în betonul apărării noastre, o fisură, o deschizătură oricît de mică. Asediul continuă însă şi mai furibund. Numai o întîmplare ar schimba soarta partidei, dar această întîmplare ar pecetlui şi eşecul unei cariere şi deriva unei vieţi. Irimescu, accidentat, este schimbat cu Beldeanu. (După meci, Irimescu va mărturisi că a jucat tot meciul accidentat, scrîşnind din dinţi, numai să joace.) Donose va fi înlocuit de Dumitru. După câteva minute, Dumitru se sufocă. De pe tuşă, nu se poate bănui infernul din teren. Chiar şi sufocat, cînd mingea e la el, în jur totul se luminează, jocul capătă sene, raţiune de a fi. Dumitru, Dobrin, Dumitrache... Ce generaţie s-a pierdut în anonimatul mediocrităţii! Prin victoriile sale, Craiova declară recurs la istorie. Dreptatea sa este dreptatea generaţiilor care i-au premers, poate la fel de talentate, dar nevăzute de ochiul proteguitor al destinului. Cînd Dumitru a ieşit la încălzire, am fost siguri că tăria morală a antrenorilor a cedat şi el va intra în locul lui Ciupitu. N-a fost aşa. Constantin Oţet nu e numai un mare antrenor, ci şi un om adevărat. Ciupitu a fost lăsat să-şi apere şansa vieţii pînă la sfîrşit. La Lisabona a fost recuperat integral un om înfrînt: Grigore Ciupitu. De azi înainte, Grigore Ciupitu a încetat să mai fie veneticul bătrin şi fără viitor. El este şi va rămîne, graţie voinţei şi tăriei morale a patru bărbaţi înţelepţi, eroul de la Lisabona. Ghemuiţi, prin voinţa desconsideratoare a şefilor Benficăi, sub copertina ultimului rînd al tribunei întîia, ziariştii români trimit spre banca antrenorilor o tandră îmbrăţişare şi expresia recunoştinţei lor. Spectatorii sînt uluiţi. Tabela de marcaj a rămas albă şi jucătorii huiduiţi de ei la intrarea în teren găsesc resurse să atace. Crişan trece în slalom de trei apărători şi trimite mingea în faţa careului mare, unde Geolgău ajunge într-un iureş pornit din terenul nostru de joc. Da, spectatorii lusitani aplaudă Craiova. Desigur, meciul calificării nu este jucat. Miercurea viitoare, la Craiova, se va disputa repriza a doua. Dar indiferent de rezultat, la Lisabona, Universitatea a repurtat o mare victorie morală. IÎ meciul retur, craiovenii au în plus șansa terenului propriu și temperamentul celui mai fierbinte public din România. Dar nici Benfica nu vine cu mîinile goale. În plus, ea este înarmată acum cu învăţămintele jocului de-acasă. Şi cu aureola a două meciuri cîştigate în deplasare: la Sevilla şi Roma. Nu, în capitala Portugaliei n-am obţinut un punct, cum se afirmă, ci, aşa cum am mai spus, o mare victorie morală pe care nimic nu o mai poate anula. Fotbalul e fotbal şi în meandrele lui se poate intîmplă orice. Ce a fost la Lisabona depăşeşte teritoriul efemer al jocului cu mingea. Aparţine duratei. La Craiova va fi altceva, începe o altă istorie. O nouă poveste."
  • Să pregătim prin muncă marea victorie
    A. P.
    Flacăra, nr 14 (1983-04-08)

    "E emoţionant că oltenii, după cîte aflăm dintr-o ştire de presă, şi-au sărbătorit la Craiova printr-o noapte albă echipa. Nici noi n-am dormit. Dar e important acum ca nopţile să fie dormite cum se cuvine de toată lumea şi zilele care urmează să fie zile de muncă pentru toată lumea. Pentru oamenii muncii şi pentru fotbaliştii olteni, iar energia creatoare şi dragostea faţă de echipă şi devotamentul faţă de culorile sportului românesc să nu fie consumate şi dezamorsate pînă în ziua meciului, ci să fie îndreptate spre a atinge apogeul în minutele meciului retur cu Benfica Lisabona. Acest meci nu trebuie să ne găsească nici obosiţi, nici răguşiţi, nici plictisiţi, ci proaspeţi, cîntînd frumos, încurajînd frenetic — încurajînd echipa, mai ales cînd are nevoie de încurajare nu cînd joacă ea singură bine — şi toţi care intră pe stadion să aibă sentimentul că le cer sportivilor să-şi facă datoria cu autoritatea morală pe care le-o dă îndeplinirea firească şi nobilă a propriei datorii de fiecare zi. Pînă-n clipa cînd va trebui să strigăm şi să cîntăm „Hai Universitatea, Hai Craiova / Tu campioana unei mari iubiri“ este firesc ca în jurul echipei să domnească o atmosferă de linişte rodnică, iar oamenii muncii din Dolj să pregătească prin fapte de muncă, prin victorii în producţie marea faptă de muncă, marea victorie pe care o aşteptăm de la Universitatea Craiova.

    Revista noastră va vorbi de altfel în numărul viitor si despre faptele de muncă ale celor ce țin pe sufletele lor fotbalul craiovean."
  • 47 de ore la Lisabona
    Ovidiu Ioanițoaia
    Flacăra, nr 15 (1983-04-15)

    "Aterizăm după ce vom fi făcut o voltă deasupra oraşului. Cristo Dio, care aduce cu Icarul de pe Statuia aviatorilor de la noi, fiind însă de vreo 10 ori mai mare, domină Lisabona, sprijinit de un mal al rîului Tejo (ciudat, în engleză unul se cheamă Targus!). Aeroportul se numeşte „Portela de Sacavém" şi e, fireşte, agitat la această oră. Terminăm formalităţile în paralel cu o altă echipă de fotbal, dar feminină. Fetele de la Strömsbro F.C., venite pentru un scurt turneu în Portugalia, le urează băieţilor noştri succes. De acord, acceptă Aurică Beldeanu, avem nevoie. Ziariştii locali trag poză după poză („Gazeta des desportes“ va avea, a doua zi, fotografii de la sosire) şi-l „vînează" pe Tică Oţet. Acesta îşi joacă bine rolul: „Craiova are pretenţii să cîştige Cupa“, afirmaţie care declanşează zîmbete subţiri pe feţele conducătorilor Benficăi. Ei se poartă seniorial, de parcă ar primi vizita unor rude sărace. Ungureanu observă vulturul de pe emblema clubului lusitan şi gîndeşte cu voce tare: „mîine îi rupem o aripă“. Lung rîde şi completează: „corect, pe cealaltă o oprim pentru Craiova“. Nicu Ivan şi Teodor Roibu, care se află de cîteva zile aici, ei urmărind (Roibu filmind) meciul Benficăi cu Porto, par destul de optimişti. Ai să vezi, îmi şopteşte Roibu, Benfica nu mai e ce-a fost, dacă-l vom anihila pe Filipovici, nu vom pierde. Gargara e mare, pricep, dar echipa scîrţîie. Dă doamne, dar în sinea mea mi-e frică. Ieşim. Un afiş mare anunţă un Super Grand Prix de tenis, iar jucătorul pozat pe reclamă e Ilie Năstase. Gata, zice careva, Ilie ne va aduce noroc, doar el a fost şi la Florenţa, cînd naţionala a scos 0-0 cu campionii lumii.

    Străzi largi, „Avenida Manuel de Maia", „Avenida Almirante Reis“, „Rua da Palma" etc., dar cam murdare, pline de maşini. Nu ne va trebui mult să constatăm că, la Lisabona, se circulă într-o dezordine totală, regulile şi semnele fiind parcă facultative. Fiecare se grăbeşte şi drumul cel mai scurt trece, uneori, şi pe trotuar. Şoferii claxonează de zor, se ceartă, îşi lovesc (uşor) maşinile etc., dar nu se sfiesc să oprească, în plin trafic, spre a cobori să cumpere ţigări. O grămadă de vînzători ambulanţi te trag spre tejghelele lor cu tot felul de nimicuri şi, obligatoriu, cu casete. La fiecare o sută de metri, Amalia Rodrigues te informează că Lisabona e portugheză, iar Roberto Carlos că iubirea e un lucru trecător. Amindoi, gîndesc, au dreptate. Pe 25 aprilie vor fi în Portugalia, alegeri şi tevatura e mare. Zidurile sînt acoperite cu chipurile principalilor candidaţi şi doar Cliff Richard, care va susţine aici un concert, încearcă să rivalizeze cu ei, dar fără succes. Oricum, zîmbetul lui e foarte comercial. Parcurgem cîteva pieţe: aceeaşi arhitectură, doar statuile din mijlocul lor diferă şi cea mai frumoasă mi se pare cea a lui Pedro al IV-lea, înfăţişîndu-l pe, scrie un ghid, "primul împărat al Braziliei". Vedem ce vedem, dar mintea ne stă la meci. Craiova urmează să facă un ultim antrenament, de la care aşteptăm răspuns la întrebarea cine-l va înlocui pe Ştefănescu? Se vehiculează tot felul de variante, cu Irimescu „libero“, cu Geolgău, cu Dumitru, cu Beldeanu, dar se pare că Oţet (am auzit în avion) va merge pe mîna lui Ciupitu, argumentînd că el e singurul „fundaş central de meserie“.

    Alţii, între care şi eu, credem că greşeşte, iar socoteala e simplă: dacă pierzi, fie şi cu 3-0, cu Geolgău sau cu Dumitru, ţie, ca antrenor, nu ţi se va reproşa mare lucru. Dar dacă pierzi cu Ciupitu, e limpede, toate oalele ţi se vor sparge în cap. N-aş vrea să fiu in pielea lui Oţet, anunţ, iar Cristache, cu umorul lui prompt, mă înştiinţează că nici nu sunt!

    Revenim la hotel spre a prinde autobuzul care, via ambasadă, ne va duce la stadion. Dar acesta a trecut, şoferul lui avînd obiceiul să vină ori prea devreme (ca acum), ori prea tîrziu (ca la aeroport). Parc-ar fi de la I.T.B., glumeşte cineva. Rămînem la „Roma“ (hotel mult sub „Jiul“ din Craiova), dar vom avea o compensaţie pentru tensiunea care ne stăpîneşte: vom mînca! Restul colegilor vor pierde cina din cauza aceluiaşi şofer care, în loc să se întoarcă la ambasada română, i-a dus pe băieţi la cea spaniolă! Război al nervilor? Simplă eroare? Poate şi una, poate şi alta. Ei ne aduc o veste neliniştitoare: pe Cămătaru îl doare piciorul, folosirea lui e incertă! Dar Ciupitu, întreb. Titular sigur, vine răspunsul. Admir curajul lui Oţet, dar tot mi-e teamă. Lucescu şi Rădulescu, fac o ultimă încercare, ce-au zis? N-au avut altă părere? Scurt : nu!

    ...A doua zi, eşuăm în dorinţa noastră de a ajunge la Estoril, Cascais sau Cabo da Roca, acest Cabo da Roca fiind cel mai vestic punct al Europei, vestit prin asta şi printr-o clădire (iar consultăm ghidul) ridicată la 1772. Ne mulţumim cu o raită prin oraş, dar avem ghinion o dată în plus: muzeul Gulbenkian (o renumită colecţie particulară, cu tablouri de Rubens, Rembrandt, Manet etc. şi obiecte de cult din Egiptul antic) e închis. Răzbatem pînă la turnul din Belém, mostră fidelă de arhitectură manuelină, datînd din timpul domniei lui Manuel I, admirînd în treacăt monumentul dedicat descoperitorilor mării, o piatră uriaşă simbolizînd un catarg.
    Intrăm pe stadion (după ce vor fi fost escortaţi de 2 motociclişti ai poliţiei, foarte abili în a descurca un drum extrem de aglomerat) cu un ceas şi jumătate înaintea începerii meciului. Tribunele sînt aproape pline, iar ieșirea noastră pe gazon, a jucătorilor în primul rînd, e îndelung salutată prin fluierături și țipete de sirenă. Parcă portul Lisabonei s-a mutat, pentru seara asta, pe „Da Luz“, dar stadionul, chiar dacă se cheamă „al luminii", e cufundat încă în semiobscuritate. Benfica nu se dezice: face economie cît poate. Ţicleanu (care nu poartă lentila de contact, i-a căzut la antrenamentul de ieri şi nu ştie s-o pună singur) pipăie gazonul şi decretează: „e tocmai bun de-un meci nul". Arbitrii suedezi sînt, şi ei, de faţă, imperturbabili la tumultul tribunelor, iar spectatorii din primele rînduri nu contenesc să ne facă semne de prietenie, arătîndu-ne cînd două, cînd trei degete! Adică, să vă mai traduc?, 2 sau 3 la 1. Băieţii însă sînt calmi, destinşi. Trag cu coada ochiului la Ciupitu şi-i admir sîngele rece: parc-ar rămine, ca de obicei, rezervă. Doar Mircea Rădulescu se enervează la vederea arbitrilor. E posibil, se frămîntă, ca ei să fie suedezi, cînd suedez e şi antrenorul Benficăi?! Se poate, Mircea, ba chiar cred, îi zic, că vor fi foarte corecţi. Lucescu pare absent, dar îmi dă dreptate. „Cami“ e bun de joc, Beldeanu fredonează o melodie (joi, pe drumul spre casă, el va cînta, făcînd și pe dirijorul: „Oltenia, eterna Terra Nova / Un cîntec are astăzi și-n priviri / Hai Universitatea, Hai, Craiova / Tu, campioana unei mari iubiri“). Irimescu se miră că un ditamai stadion ca ăsta n-are tabelă de marcaj! N-are tabelă, e drept, dar fiecare spectator pare dotat cu cîte 7 steaguri ale Benficăi și sînt tentat să cred, privind la masa de stambă ce se agită, că Benfica e echipa unei fabrici de pînzeturi!

    Sub tribună, la cabine, dăm nas în nas cu Eusebio. Nu impune prin nimic: nici prin îmbrăcăminte (blugii lui sunt cam trecuţi), nici prin idei (zice, ca toată lumea, că va fi greu). E antrenor la copii şi, din cîte înţeleg, nu prea e băgat în seamă. Dealtfel nici Eriksson nu e cine ştie ce figură la club, la Benfica doar banii (mulţi din ei băgaţi în afaceri imobiliare) sunt la preţ. Dacă Eriksson pare un puşti, Eusebio, care n-are decît 7—8 ani mai mult, arată ca un bărbat trecut spre vîrsta a doua. E ridat (ei, vinul de Porto) şi încîntat că ziariştii români îşi mai amintesc de el. Confraţii portughezi îl cam ocolesc, iar în presa locală nu-mi va fi dat să citesc nici o declaraţie de-a lui, nimic, nimic! Altfel, e amabil, dar înţeleg că viaţa (a avut, după retragere, tot felul de încurcături, financiare, sentimentale etc.) l-a învăţat să zîmbească doar la zile mari.

    ...Începe meciul şi portughezii se năpustesc spre poarta lui Lung. La masa presei (care aduce cu cea de pe stadionul din Rîmnicu Sărat!), tensiunea e mare şi Domozină transmite de-afară, la concurenţă cu vacarmul tribunei a II-a. E un Infern (Cristache susţine că la Florenţa, la 0—1, a fost şi mai rău), iar mie mi-e frică. Mi-e frică de 2—3 goluri în poarta lui Lung şi, tulburat, ajung să scriu (caut scuze ?) un citat din Calderon, „Căderea nu-ţi poate şterge gloria de-a fi urcat“.

    Dar Craiova rezistă şi nu cade: Ciupitu parcă e Ştefănescu, iar Ştefănescu, pe banca rezervelor (Balaci a preferat să nu-şi însoţească coechipierii, motivînd că nu-i face bine avionul), parcă e Oţet. Ţipă ca din gură de şarpe. În spatele băncii noastre, poliţiştii se schimbă din 10 în 10 minute, se perindă 3—4 „garnituri“ şi Benfica, spre stupoarea spectatorilor, nu poate deschide scorul. Atacă mai mult, dar n-are clasă. Sheu aduce cu Tigana, la piele şi la siluetă, dar bordelezul e, hotărît lucru, mai tehnic, mai inteligent. Alves nu se remarcă decît prin mănuşile pe care le poartă, iar Filipvici, cînd sare la cap, pare cu o jumătate de metru mai scund ca Tilihoi! Nici o sclipire în prestaţia Benficăi, nici o lumină, drept pentru care craiovenii echilibrează jocul, treptat, şi ies, tot mai curajoşi, la atac.

    Pauză. Mai iau un distonocalm (doctorul Frînculescu să trăiască!) şi încep
    să-mi fac socoteli: dacă merge aşa, pierdem cu maximum un gol diferenţă. Deci se poate! Se reia jocul şi, conform aşteptărilor, gazdele forţează, dar Cămătaru, care e peste tot, se transformă în fundaş central şi cîştigă duelul cu Humberto (acesta, după meci, în „A Bola“: „0—0 nu intra în planurile noastre, dar nu suntem abătuţi. Nu putem cîştiga mereu“). Se loveşte Ciupitu (i se vor pune 4 copci), iese Donose, publicul îşi pierde răbdarea, Benfica nu mai crede nici ea că poate înfrînge o rezistenţă eroică şi pusă la punct ca un ceasornic (Tilihoi: „dacă Filipovici ar fi plecat, la un moment dat, la cabină, cred că m-aş fi dus după el“), arbitrul Frederiksson fluieră fără reproş (am avut dreptate, Mircea?) şi... 0—0! Ne îmbrăţişăm, iar mica noastră galerie, formată din membri ai ambasadei şi ai echipajului Tarom, e în extaz, scandînd „Cra-io-va, Cra-io-va“.

    După meci, atitudinea gazdelor e alta. Superioritatea de la început s-a spulberat. Din cîştigătoare sigură, Benfica a devenit doar outsider, prima şansă a calificării trecînd de-acum de partea românilor. Eriksson e livid: „acest 0—0 e, oricum, mai bun decît 1—1“. Chalana, care a făcut entorsă, joacă tare: „sînt foarte duri şi m-au lovit foarte mult“. Nevasta (logodnica?) lui Filipovici pare la capătul puterilor. Ba mai mult, în drum spre maşină, internaţionalul iugoslav e bruscat de un suporter şi e necesară intervenţia poliţiei.

    Şi totuşi, şi cu asta închei (ar mai fi multe de spus), calificarea n-a fost decisă. Acest scor alb, întru totul meritat („Diario de Noticias“ de a doua zi: „Românii au jucat foarte strîns, dar şi foarte bine“), implică, în perspectiva returului, o victorie. Cît de mică, 1-0 să zicem, dar o victorie, în faţa unei echipe care, nu uit asta, n-a pierdut nici una din partidele disputate pînă acum în actuala ediţie a Cupei U.E.F.A., cîştigînd (între altele) în faţa lui Conti şi Falcao la Roma. Dar craiovenii, sînt sigur, vor şti să pregătească returul cu aceeaşi seriozitate şi inteligenţă cu care au înfruntat pe Bordeaux şi Kaiserslautern, învingînd şi ultimul obstacol dinaintea finalei. Un lucru trebuie precizat şi cred că e de datoria mea să zic asta: chiar şi în acest moment, după calculul hîrtiei, Benfica rămîne prima favorită, ei fiindu-i necesar pentru calificare orice scor egal (izbînda ei nu văd cum ar intra în discuţie), în afară de 0—0. Rezultatul de la Lisabona n-a dezarmat-o, ci a îndîrjit-o.

    Joi, la prînz, am părăsit Lisabona. Foarte ocupaţi (sau numai preocupaţi), conducătorii clubului Benfica au uitat să ne însoţească la aeroport. Ne-au condus, în schimb, cei de la ambasadă, loc în care, ca peste tot, jucătorii Universităţii, civilizaţi, cuminţi, au lăsat o excelentă impresie."
  • Lisabona și Benfica, în așteptarea Universității Craiova
    Aurel Neagu
    Sportul, nr 10363 (1983-04-05)

    "Capitala Portugaliei, oraş de un milion de locuitori, aşteaptă pentru marţi la prînz, cu curiozitatea caldă proprie lusitanilor, latini ca şi noi şi la fel de pasionaţi amatori de fotbal, pe Universitatea Craiova. Pe bulevardele înflorite ale Lisabonei, unde totuşi temperatura nu este mai mare decît la Bucureşti zilele trecute, afişe mari anunţă meciul Benfica — Sporting Lisabona, acum consumat şi cu un deznodămînt inedit, dar şi panouri de o şchioapă pentru meciul de miercuri, cu Craiova, prevăzut să înceapă la ora 21, ora locală (23 la Bucureşti). La mesele de pe trotuare ale cafenelelor se citeşte ziarul de sport „A Bola" (mingea) şi se discută cu iritare refuzul Benficăi, definitivat azi, de a nu permite transmiterea în direct a meciului decît dacă televiziunea portugheză plătește 70 000 de dolari. Televiziunea a refuzat această sumă și Benfica, recunoscută aici pentru cereri de sume enorme cînd televizează jocurile, preferă să aibă 70 000 de bilete vîndute. Iată cauza netransmiterii la televiziune, care îi afectează, din păcate, pe telespectatorii români.

    Inamicul nr. 1, Filipovici?

    Amintirile vechilor cunoştinţe portugheze ca Eusebio, Torres, Colima, Simoes şi antrenorul Otto Gloria reapar în magnetoscopul memoriei atunci cînd intri pe „Estadio de Luz“ („Stadionul luminii") al clubului Benfica. Dar cine sunt oare Nené, Carlos Manuel, Sheu, Chalâna sau Diamantino, vedetele de azi ale Benficăi? Ce valoare şi ce cotă au aceştia? Pe Filipovici îl ştim şi Universitatea Craiova are de ce să se teamă de el, chiar dacă antrenorul Nicolae Ivan, care a văzut meciul cu Sporting, spune că este cam lent. Totuşi el marchează şi a făcut furori la Roma, unde a marcat cele două goluri cu care Benfica a învins pe lidera campionatului ialian. Iar la Lisabona în meciul retur, tot el a înscris unicul punct al portughezilor. Aşadar, avem de ce să ne temem de acest Filipovici, acum în vîrstă de 30 de ani. Pe cînd avea doar 17 ani, în 1970, și încă la Steaua Roșie Belgrad a marcat trei din cele şase goluri cu care belgrădenii au eliminat pe U.T.A. din Cupa Campionilor europeni (după ce U.T.A. trecuse de Feyenoord Rotterdam): 3—0 la Belgrad şi 3—1 la Arad. Apoi, în 1975, acelaşi Filipovici, la 22 de ani, de data asta în Cupa UEFA, înscria trei goluri şi Universităţii Craiova, dintre care două la Craiova (3—1 pentru Steaua Roşie) şi unul, din penalty, la Belgrad (1—1). Dar aici, Diamantino (24 de ani), Carlos Manuel (25 de ani) şi Nené (32 de ani) sunt răsfăţaţii publicului portughez. Şi totuşi, „vikingul", aşa cum este denumit aici antrenorul suedez Sven Göran Eriksson, ştie să-l revitalizeze pe Filipovici, aşa cum a făcut ]n meciurile cu AS Roma.

    Oliveira, jucătorul-antrenor, rămîne pe plajă!

    Fireşte, noi am fost impresionaţi simbătă seara, la Bucureşti, cînd am aflat că Benfica a învins atît de categoric pe tradiţionala sa rivală, Sporting. Aici, însă, amatorii de fotbal nu sunt chiar atît de entuziasmați. La începutul campionatului, în august 1982, la puţin timp după ce Sporting angajase un antrenor englez (Allison), acesta a plecat repede, invocînd lipsa de seriozitate a jucătorilor, şi clubul a promovat ca antrenor un jucător reputat, pe Olivera, component al echipei naţionale. Dar Olivera nu s-a prezentat, sîmbătă, la meciul cu Benfica, invocînd o accidentare şi rămînind pe plajă în timpul jocului. După cum îmi spun colegii de la „A Bola“, este un mister cine va veni antrenor la Sporting. Astfel că Benfica nu s-a întrebuințat prea mult. Jucătorii săi cei mai buni au fost libero-ul Humberto, căpitanul echipei, Chalana și Diamantino. Filipovici nu a strălucit. Iar Neno a intrat spre sfîrşitul meciului.

    Eriksson vrea să repete isprava făcută cu Göteborg

    Antrenorul suedez Eriksson are 36 de ani, a venit la Benfica din sezonul trecut şi e pe cale să plece şi el, se pare, la un club englez. El a câştigat cu I.F.K. Göteborg ultima ediţie a Cupei UEFA şi, desigur, vrea să repete isprava care l-a lansat atât de tînăr şi fără să fi fost jucător internaţional. Acum el se află cu Benfica în faza semifinalei cu Universitatea Craiova şi vrea să cîştige. Are însă probleme cu echipa şi cu jucătorii, de pildă cu Nené, şi din această cauză nu a venit la Craiova în acest an, preferînd să-l trimită pe adjunctul său, Antonio Oliveira, cunoscut în presa portugheză sub numele de Toni. Dar Eriksson a fost acum doi ani la Craiova, cînd a asistat la derbyul Universitatea — Dinamo București, interesat pentru echipa sa de atunci, I.F.K. Göteborg.

    Eriksson a întrebuinţat cu Sporting echipa pe care o doreste miercuri seara. În ziua de luni luind decizia de a-l prefera pe Diamantino lui Nené. Prin urmare 11-le de început al portughezilor va fi : BENTO — PIETRA, HUMBERTO, BASTOS LOPES, ALVARO — CARLOS MANUEL, SHEU, ALVES, CHALANA — DIAMANTINO, FILIPOVICI.

    Să sperăm că băieţii noştri, craiovenii, vor reuşi să continue seria bunelor lor rezultate înregistrate pînă acum în Cupa UEFA. Dealtfel, ziarele de aici publică o declaraţie optimistă a lui C. Oţet, transmisă prin Toni, care a văzut ultimele două meciuri ale Universității. De aceea Craiova este așteptată cu mult interes."
  • Asta-seară, de la ora 23, pe „Estadio de Luz“ din Lisabona, BENFICA - UNIVERSITATEA CRAIOVA, PRIMA MANŞĂ A UNOR MARI AMBIŢII
    Aurel Neagu
    Sportul, nr 10364 (1983-04-06)

    "Fotbaliştii craioveni s-au antrenat aseară la lumina reflectoarelor, după care, noaptea tîrziu, s-au decis asupra formaţiei în funcţie de disponibilitatea lui Irimescu.

    Interes enorm, asistenţă record (74 000 de spectatori) pentru „o noapte magnifică”, cum scriu ziarele portugheze

    Nori de ploaie la Lisabona în ajunul meciului, dar cald, în jur de 18 grade la amiază. La aeroport nu avem nevoie să facem prea multe investigaţii pentru a afla amănunte despre sosirea fotbaliştilor craioveni. Evenimentul este cunoscut de oficialităţi şi imediat suntem admişi la aterizarea avionului TAROM anunţat pentru ora 13. Sunt prezenţi conducători ai clubului Benfica, ziarişti şi îndeosebi mulţi fotoreporteri şi cameramani ai televiziunii portugheze. Aflăm că, deşi Eurovision a insistat luni pentru televizarea jocului, în ideea transmiterii lui pe o reţea largă, preşedintele Benficăi, Fernandes Martins a rămas pe poziţia intereselor financiare maxime, chiar dacă pînă marţi aici au fost vindute toate cele 74 000 de locuri (de la 4 la 25 de dolari biletul pentru „noaptea magnifică* de miercuri", cum scriu ziarele.

    Dar, la o asemenea mare organizare, şoferul autocarului angajat de Benfica a uitat să vină la aeroport, astfel că jucătorii craioveni şi însoţitorii lor au fost urcaţi în taxiuri, spre hazul fotoreporterilor. Tot lotul Universităţii Craiova, mai puţin Balaci, care a preferat să rămână acasă, s-a îndreptat spre ambasada română din Lisabona, unde s-a bucurat de o frumoasă primire și de excelente condiții de găzduire.

    Statul major al echipei craioveni, la care s-au adăugat antrenorii echipei reprezentative, Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, sosiți și ei aici, a alcătuit „planul de bătaie" la care o contribuție importantă vor avea observațiile antrenorului secund craiovean Nicolae Ivan, aflat de câteva zile la Lisabona, cât și înregistrările pe videocasete făcute de profesorul Teodor Roibu de la I.E.F.S. la jocurile recente ale Benficăi, cu F.C. Porto și Sporint Lisabona. În plus, iubitori ai fotbalui de la ambasada române au făcut înregistrări și de la meciul A.S. Roma — Benfica, în timpul transmisiunii directe de la
    Roma, astfel că am putut vedea cît reprezintă această echipă Benfica, cine sunt acești jucători, nume noi ca Sheu, Carlos Manuel, Chalana sau Diamantino, sau îl revedem pe
    Filipovici.

    Ceea ce impresionează la Benfica este excelenta organizare a jocului, așezarea solidă
    în teren, jocul colectiv, pressingul continuu, acoperirea fazelor de atac şi apărare cu contribuţia tuturor jucătorilor, care au o excelentă pregătire fizică. Antrenorul Eriksson este adeptul jocului pe zone și a imprimat echipei sale o concepție cu elemente moderne, care dă roade și în deplasare, așa cum a făcut la Roma, ca și în celelalte jocuri din ediția actuală a Cupei U.E.F.A., în care Benfica nu a pierdut nici o partidă. Benfica joacă 4-4-2, cu fundașii în linie, cu așa numitul joc la ofsaid, în care brigada suedeză de arbitri, cu Erik Frederikssen la centru, ar putea da o mână de ajutor antrenorului Benficăi, Eriksson. Dar vom vedea. Până în prezent, așa cum ne-a spus antrenorul Ivan, care a urmărit și antrenamentele Benficăi, antrenorul Eriksson este foarte sportiv și corect. Coordonatorul jocului portughez este Alves, jucător tehnic și clarvăzător, pe la care trec toate baloanele. Dealtfel, întreaga linie de mijloc a Benficăi este foarte puternică și împinge mereu atacul, care are în Diamantino un jucător rapid, mobil, ambiţios, iar în Filipovici un atacant matur, foarte oportunist.

    Dar toate aceste calități şi, desigur, şi unele defecte ale jocului Benficăi vor fi studiate de întreaga echipă, cu atît mai mult cu cît lipsa lui Ştefănescu va cîntări, ca de obicei, foarte mult pentru apărarea craioveană. Marți seara, la ora 21, ora locală de începere a meciului, Universitatea Craiova are programat un antrenament pe „Estadio De Luz“. La acest antrenament tehnicienii craioveni Constantin Oţet şi Nicolae Ivan, împreună cu medicul echipei Vasile Frînculescu au avut de hotărît dacă Irimescu poate sau nu juca, pentru ca în funcție de această situație să definitiveze echipa. Din cauza decalajului orar nu putem transmite această ştire, convorbirea noastră avînd loc înainte de ora antrenamentului. Înainte de antrenament, antrenorul Oţet ne-a transmis următorul „11“, în ipoteza că Irimescu va putea juca : Lung — Negrilă, Tilihol, Ciupitu, Ungureanu — Țicleanu, Donose, Irimescu, Geolgău — Crişan, Cămătaru. Dacă Irimescu nu va putea juca, Beldeanu sau Dumitru ar urma să-l înlocuiască.

    În ceea ce-l priveşte pe Eriksson, acesta a rămas la părerea lui de după meciul cu Sporting, şi anume la renunţarea la Nené şi titularizarea lui Diamantino, în următoarea alcătuire : Bento — Pietra, Humberto, Bastos Lopez I, Alvaro — Carlos Manuel, Sheu, Alves, Chalana — Diamantino, Filipovici. Rezerve : Delgado pentru portar, Frederico şi Lopez II pentru fundaşi, Jose Luis pentru mijloc şi Nené înaintaş.

    Iată şi cîteva declaraţii din cele două tabere.

    Antrenorul Sven Goran Eriksson: Va fi un joc dificil, aşa cum se întîlneşte mereu în semifinalele Cupei U.E.F.A. Ştim că Universitatea Craiova este o echipă de bun nivel, excelentă fizic, cu mulţi jucători valoroşi care pot suplini lipsa lui Ştefănescu şi Balaci. Desigur, contăm pe avantaj la Lisabona, dar ne aşteaptă şi meciul de la Craiova. În meciul cu Sporting, la 2-0, l-am schimbat pe Sheu şi Chalana pentru a-i menaja în vederea partidei cu Craiova.

    Diamantino: Sperăm să luăm un avantaj important, dar nu uităm că Universitatea Craiova este o echipă puternică, chiar dacă formaţia este incompletă.

    Antrenorul Nicolae Ivan: Benfica joacă un fotbal modern, chiar dacă nu are individualităţi de talia celor întâlnite la F.C. Bordeaux, acoperâ foarte bine întreg terenul în toate fazele, astfel că jucătorii noştri vor trebui să manevreze foarte bine atît în apărare cît şi în atac, unde Benfica se lasă de multe ori descoperită, fie din dorinţa de a ataca mult, fie datorită unor deficienţe ale apărării în linie. Am convingerea că putem obţine la Lisabona un rezultat cu care să ne calificăm la Craiova în Jocul retur. Aşa cum Eriksson are ambiţia să cîştige a doua oară Cupa U.E.F.A., şi noi avem ambiţia să trecem de Benfica şi să ne calificăm în finală. Vom încerca din toate puterile noastre. Va fi un meci al marilor ambiţii, din care vrem să ieşim învingători."

Avatar utilizator
WhiteLion30
junior
junior
Mesaje: 52
Membru din: 16 Apr 2018, 01:05

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de WhiteLion30 » 22 Apr 2023, 20:18

  • Benfica Lisabona ținută în șah pe teren propriu de Universitatea Craiova
    Marea ambiție a fotbaliștilor craioveni a învins într-o magnifică noapte de Aprilie
    Un meci de Fotbal cu accente epice care oferă craiovenilor şansa unei calificări de
    Aurel Neagu
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "„Va fi o noapte magnifică pentru Benfica“, scria revista săptămânală a acestui club uriaş care numără 65 000 de membri cotizanţi şi se bucură de simpatia a circa 3 000 000 de portughezi, după cum ni s-a declarat la vizita pe care am făcut-o la sediul Benficăi.

    Ne-a plăcut această expresie de „noapte magnifică“ pe care, din fericire, norii ameninţători de ploaie din ziua jocului nu au deranjat-o. Ziarele, radioul şi televiziunea portugheză, ca şi mii de suporteri de pe avenidele Lisabonei care afişau steaguri, eşarfe, pălării de culorile roşu-alb, o întreagă mobilizare pentru cîştigarea unui joc important în care toată suflarea fotbalistică din Portugalia aştepta un scor favorabil care să nu mai dea griji Benificăi în meciul retur de la Craiova. Ca să fim sinceri, toţi cei care ne aflam aici în jurul echipei, eram îngrijoraţi, mai ales că Benfica avea tot potenţialul la dispoziţie, în timp ce formaţiei noastre îi lipseau cei mai buni jucători, în acelaşi timp cei mai buni fotbalişti români ai anului 1982, Balaci şi Ştefănescu. TOCMAI ÎN MOBILIZAREA GENERALĂ A ECHIPEI, A ANTRENORILOR ŞI CONDUCĂTORILOR SĂI — CA UN RĂSPUNS, PRIN FAPTE LA SPRIJINUL PRIMIT DIN PARTEA ORGANELOR LOCALE DOLJENE DE A SUPLINI ACESTE GOLURI DIN ECHIPĂ CONSTĂ SECRETUL ACESTEI MARI PERFORMANŢE CRAIOVENE DE MIERCURI NOAPTEA, ACEST 0-0 OBŢINUT NU PRIN APĂRARE DISPERATĂ TIMP DE 90 DE MINUTE, CI PRIN JOC ORGANIZAT, CU CONTRAATACURI ŞI CU OCAZII DE GOL.

    Se poate spune că, aşa cum a evoluat miercuri noaptea la Lisabona, ca o echipă matură, care gîndeşte fotbalul în fiecare fază, care contracarează atacuri cu luciditate şi contraatacă susţinut şi periculos, Universitatea Craiova se află într-un mare progres, cîştigat evident, pe parcursul acestei ediţii a Cupei U.E.F.A., în lupta dîrză cu echipe celebre din Europa.

    De fapt, în ultimul timp, Universitatea Craiova și-a creat la fiecare nouă etapă în Cupa U.E.F.A. o strategie proprie, realizată prin studierea adversarilor, prin filmări, retransmisii și interpretări cu jucătorii săi. Astfel, a fost posibil ca în meciul cu Benfica, Universitatea Craiova să surprindă adversarii printr-o tactică asemănătoare cu a lor, prin joc grupat, prin presing şi chiar prin utilizarea jocului la ofsaid, practicat de formaţia portugheză. Combinînd apărarea în zonă cu marcajul direct făcut excelent de Tilihoi lui Filipovici şi apoi de Beldeanu lui Nene, cînd acesta a fost introdus in echipă de antrenorul Eriksson, jucătorii craioveni au ştiut să iasă organizat din apărare, cu pase, şi să lanseze două vîrfuri, cînd pe Crişan şi Cămătaru, cînd pe Crişan şi Geolgău, Cămătaru preluînd în mod spectaculos şi neîntîlnit pînă acum, sarcini de apărare pînă în careul mic păzit de Lung.

    Astfel a fost posibil ca primele mari ocazii de gol să le aibă echipa noastră. Tatonînd primele 15 minute forța de joc a Benficăi, perioadă în care echipele au fost egale, în min. 18 Irimescu i-a pasat pe sus lui Cămătaru care, de la 8 m, a trimis mingea cu capul peste portarul Bento, care ii ieşise în intîmpinare, dar ţinta a fost cu puţin greşită, balonul trecînd pe deasupra barei transversale în oftatul uriaş al stadionului care a răsuflat uşurat. Benfica a venit mult în atac, dar a fost surprinsă de contraatacuri în care Crişan şi Geolgău s-au remarcat, însă nu au putut evita de multe ori ofsaidul la care îi obligau jucătorii portughezi specializaţi în această tactică. Totuşi, în min. 25, Universitatea Craiova a avut cea mai mare ocazie de gol a celor 90 de minute, o creaţie care a depăşit periculozitatea fazei din care, peste 20 de minute, Diamantino avea să trimită mingea în bara transversală: Ţicleanu l-a deschis lung pe Crişan, acesta a pătruns singur în careu, dar în loc să tragă, a întors mingea la Ţicleanu care, tot din careu, cu portarul advers scos din poartă, a ezitat şi, căutînd să clarifice mai bine faza, a pierdut o ocazie excepţională de a înscrie. Gazdele s-au demarcat pe aripi, dar apărătorii craioveni au rezolvat situaţiile cu mult calm. La vîrsta de 35 de ani iată că Ciupitu l-a suplinit cu brio pe Ştefănescu, în timp ce Donose a fost un veritabil dispecer în linia de mijloc, manevrind cu aceeaşi măiestrie ca şi Alves de la Benfica, jucătorul cel mai complet al gazdelor. Şi în acest iureş în care toti jucătorii craioveni şi-au făcut datoria a început să se desprindă alura lui Cămătaru care a pendulat în atac și în apărare cu o dezinvoltură de-a dreptul impresionantă în partea a doua a jocului.

    Am avut impresia că o dificultate suplimentară pentru craioveni în acest meci a fost acea că, din cauza decalajului orar, partida Benfica — Universitatea a început la ora 23, oră la care în mod obişnuit la noi se doarme. Deşi s-au resimţit de cîteva ori din această cauză, perioadele lor de joc mai lent sau mai vioi intercalîndu-se, craiovenii au dus la bun sfîrşit tot jocul. Mai mult decît atît, în ultimele 10 minute ei s-au impus prin atacuri succesive la poarta Benficăi. Dealtfel, a doua parte a meciului a avut o desfăşurare mai puţin periculoasă pentru formaţia noastră. Introducerea la Beldeanu în min. 56 in locul lui Irimescu, a cărui accidentare anterioară a recidivat pe parcursul întîlnirii, a fost de bun augur pentru că acesta a calmat jocul si l-a marcat pe Nene
    care intrase aproape în același timp cu el. Benfica a continuat să atace și după pauză, dar fără succes, fiindcă UNIVERSITATEA CRAIOVA A ACŢIONAT CA UN SINGUR JUCĂTOR, INDIFERENT DE POST, în aşa fel încît Cămătaru îndeosebi, dar şi Geolgău şi — de multe ori — chiar Crişan au ajutat apărarea şi au întreprins apoi acţiuni care, deşi nu au dus la înscrierea unui gol, au arătat personalitatea formaţiei oltene şi i-au făcut pe mulţi de aici să înţeleagă că, la Craiova, registrul echipei noastre va fi mult mai bogat. Un registru capabil să elimine din nou o echipă de renume european, ca Benfica, alături de Fiorentina, Bordeaux sau Kaiserslautern.

    La un asemenea rezultat, ca acesta de la Lisabona, care deschide larg drumul calificării, meritat este alîÎntregii echipe care a demonstrat calităţi de joc şi morale excepţionale, o ambiţie fără seaman cu care a reușit să cîștige prima parte a duelului.

    Dintre toți acești minunați jucători pe care sperăm să îi putem vedea la televizoare foarte curînd prin intermediul înregistrării făcute de prof Teodor Roibu, de la IEFS, mențiuni speciale se cuvin lui Ciupitu, înlocuitorul lui Ștefănescu pe un post greu, lui Donose care a luptat cu clarviziune pînă la epuizare, lui Țicleanu care a jucat fără lentila de contact pierdută înainte de meci, și lui Cămătaru, care s-a întrecut pe el într-o efuziune de energie, de intervenții, de sprinturi și degajări spectaculoase, rar văzute la un singur fotbalist, într-un singur joc. Dar, fără îndoială, de la portarul Lung, sigur ca întotdeauna, și pînă la Crișan, toți ceilalți din formație, împreună cu antrenorii Constantin Oțet și Nicolae Ivan, au fost la înălțime. Așa încît, după acest meci, se poate spune că - antrenorilor echipei naționale - care peste puține zile va întîlni Italia, la București -, lui Mircea Rădulescu, prezenți aici, al Lisabona, puțin le va trebui să adauge la această Universitatea Craiova, care a dovedit în meciul cu Benfica Lisabona că ESTE O FORMAȚIE DE CERTĂ VALOARE CONTINENTALĂ CE POATE FI OPUSĂ ORICĂROR ALTE ECHIPE DE RENUME EUROPEAN, ÎN CAZUL FOTBALULUI NOSTRU ȘI UNOR ECHIPE NAȚIONALE. În mod cert, așa cum altădată echipe românești au avut perioade de excepție, acum este perioada Universității Craiova, care am dori să devină, în conjunctura actuală favorabilă, și epoca echipei României, pe care o dorim calificată în turneul final al Campionatului european de anul viitor."
  • Premiere craiovene
    Mircea Tudoran
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "Excepţională performanţa reuşită de Universitatea Craiova, miercuri noaptea, la Lisabona. Firesc, ea a atras felicitările tuturor iubitorilor de fotbal din România şi ne impune — pentru a înţelege şi mai bine semnificaţia reuşitei — să coborim pe firul participărilor Universităţii în cupele europene.

    Prezenţa formaţiei din Bănie în competiţiile europene ontercluburi, concretizată prin cele 39 de meciuri disputate pînă acum, poate fi împărţită în trei etape: dacă prima participare (ediţia 1970—'71 a Cupei europene a tîrgurilor) a fost una de tatonare a unui domeniu nou, în care Universitatea Craiova îşi câştigase dreptul de participare, următoarele trei (1973—’74, 1974—’75 şi 1975—’76), înlănţuite, înseamnă punerea temeliilor echipei de azi, câştigarea în forţa de joc pentru ultima perioadă, aceea a afirmării, care a început cu sezonul 1977—’78. Pentru că de atunci încoace, Universitatea Craiova a fost an de an în arena europeană.

    Primul joc — prima victorie, la 16 septembrie 1970, în Cupa europeană a tîrgurilor (ultima ediţie a întrecerii), în faţa a 15 000 de spectatori prezenţi în tribunele „Centralului“, Universitatea, aflată, deci, la începuturile activităţii sale internaţionale oficiale, câştiga după destule emoţii în faţa formaţiei ungare Pécsi Dózsa cu 2—1. După o repriză „albă“, oaspeţii deschid scorul în min. 67, dar Ţarălungă egalează în minutul următor, iar Strîmbeanu aduce golul victoriei cu zece minute înainte de final. Să reamintim echipa trimisă în teren de antrenorii de atunci, Ștefan Coldum şi Gheorghe Nuţescu: Pîlcă — Niculescu, Deselnicu, Mincă, Velea — Strîmbeanu, N. Ivan — Niţu (min. 46 Martinovici), D. Neagu, Oblemenco, Țarălungă. Un „11“ din care au făcut parte actualul „secund“ N. Ivan, fostul „principal“ Ion Oblemenco şi actualul arbitru divizionar „A“ Ion Velea. Lipsiţi de experienţa meciurilor internaţionale cu miză craiovenii pierd returul cu 3—0 şi sînt eliminaţi. Vor trece două ediţii pînă la o nouă participare. De abia în toamna lui 1973 ei vor fi din nou prezenţi. De data asta în Cupa U.E.F.A., care le aduce primul succes internaţional de răsunet: eliminarea cunoscutei A.C. Florentina. Dar nu va rezista în meciul următor, cu Standard Liége. Dar an de an echipa puternicului club craiovean va ciştiga în valoare şi experiență internațională, elemente care se întrevăd tot mai mult în calitatea jocurilor şi în rezultatele înregistrate.

    Şi dacă în 1979—’80, tot în Cupa U.E.F.A., Universitatea nu a mers decît pînă în sferturi (reamintim de răsunătoarele victorii ale alb-albaştrilor la partidele cu Leeds United: 2-0 şi acasă şi în deplasare, socotite de noi drept victorii ale jucătorilor asupra lor înşişi, cîştigarea încrederii în forţele lor, punctul de plecare al frumoaselor comportări din sezoanele care au urmat), motivul eliminării l-au constituit arbitrii. Da, arbitrii! Astfel, în partida de la Mönchengladbach, la Borussia, pe atunci o formaţie de frunte în fotbalul continental, arbitrul scoţian David Syme a făcut grave greşeli la ambele goluri ale gazdelor, pentru ca, în returul de la Craiova, belgianul Marcel Van Langenhove, după ce acordă un penalty (ratat de Cămătaru în min. 46) nu l-a mai acordat pe al doilea (la 1-0 pentru craioveni), la un fault în careu asupra lui Irimiescu. Dar Universitatea și-a văzut de drum, un drum punctat cu frumoase rezultate în premieră: mai întîi, prima echipă din România calificată în semifinalele unei cupe europene, apoi prima care a întrecut la ea acasă, în Anglia, un team din această ţară (Leeds United), prima care a reuşit două rezultate de egalitate cu formaţii vest-germane pe terenul acestora, în partide oficiale (1—1 cu Fortuna Düsseldorf, în 1978, 1—1 cu Bayern München, în 1982), primul rezultat de egalitate reuşit de o echipă românească cu puternica Steaua Roşie (1—1 în 1975), la Belgrad.

    Iar acum, după acest dătător de speranţe 0—0 cu Benfica (la capătul depăşirii unor obstacole de marcă, Fiorentina, Bordeaux, Kaiserslautern) stă în puterea echipei din Bănie să se califice în FINALĂ! Ar fi o mare premieră pentru ea și pentru fotbalul nostru."
  • Antognoni și Giresse n-au de ce să fie supărați
    Constantin Alexe
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "Cînd sorţii au decis, în primul tur, ca Fiorentina să joace cu Universitatea Craiova, italienii s-au și văzut calificaţi în turul următor. Ei, „campioni mondiali" Antognoni şi Graziani, şi cu ex-campionii lumii Passarella şi Bertoni, nu pot pierde, îşi spuneau. Dar Craiova din România i-a eliminat din competiție și lui Antognoni şi Graziani le-a părut rău că au ieşit aşa de repede din Cupa U.E.F.A.

    S-a spus că e o surpriză ca multele pe care le oferă fotbalul. Dar nu prea avea să fie aşa.

    Craiova a mai trecut un obstacol, Shamrock Rovers. Cu două victorii clare, 2—0 și 3—0. Meciuri ușoare, au spus unii. Pentru cine? Pentru cei buni.

    Şi sorţii au decis în turul III ca Universitatea să joace cu Girondins de Bordeaux. O echipă cu alte vedete, cu alte nume şi pretenţii, cu Trésor, Giresse, Lacombe şi Tigana, ei care conduceau R.F.G., la mondiale, cu 3—1. Şi Giresse, şi antrenorii săi, şi ziariştii francezi îşi puneau doar problema scorului de la Bordeaux, venind cu „argumentul“ lui 4—0 cu Hajduk, al lui 5—0 cu Jena. Universitatea n-a ţinut seama de... aluzii, şi-a văzut de joc (şi de drum) și a trecut şi de Bordeaux. Iar surpriză? Nu, spunem noi, ci VALOARE! Giresse s-a supărat. Tresor era amărît.

    Şi a mai trecut Craiova şi de F.C. Kaiserslautern, de Briegel şi Allofs.

    Şi iat-o, cu un 0—0 pe „stadionul luminii" din Lisabona, aproape de finala competiţiei.

    Nu mai e vorba de vreo surpriză. Craiova e o echipă de valoare continentală şi Antognoni şi Giresse n-au de ce să mai fie supăraţi. I-a invins o formaţie mai bună, CRAIOVA DIN ROMÂNIA."
  • MECIUL VĂZUT DE...
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "Constantin Oţet: „Pentru noi nici un adversar nu mai este ușor, dar nici de netrecut. Așa că am abordat această partidă din semifinale cu hotărîrea declarată de a scoate un rezultat care sa ne deschidă drumul spre finalâ. Am făcut un prim pas, urmează un altul și mai greu. Din iarnă ne pregătim pentru o mare performanţă în această primăvară. Așa cum s-au dăruit toţi jucătorii noştri la Lisabona, cred că ceea ce părea cîndva un vis — o finală europeană în fotbalul românesc — va deveni realitate!"

    Eusebio: „Auzisem lucruri bune despre Craiova, rezultatele ei de pînă acum, în aceasta ediţie a Cupei U.E.F.A., o recomandau. Nu o bănuiam însă atît de matură în joc, atît de hotărîtă să-şi realizeze planul. L-am felicitat pe antrenorul Oţet pentru rezultatul meritat. M-a impresionat jocul acestui vîrf de excepţie — Cămătaru!"

    Sven Eriksson: „Văzusem, anul trecut, Universitatea, la Craiova, fără să vreau, într-un meci de campionat cu Dinamo, care mă interesa direct. Craiova a crescut foarte mult de atunci, joacă matur, practică un fotbal angajant. Rămîne ca și noi să oferim la Craiova o replică asemănătoare. Sigur că acest 0-0 nu-i prea bun, însă eu mă pot gîndi, în fond, că am cîştigat nu demult la Roma, cu 2—1. Calificarea se joacă!"

    Ţicleanu: „În iarnă, cînd am fost operat la ochi, nu ştiam dacă voi juca în sezonul de primăvară. Ştiam însă că Universitatea Craiova va juca în finala Cupei U.E.F.A. Pentru că aşa ne-am propus cu toţii. Acest rezultat de la Lisabona ne-a deschis drumul spre finală. La 20 aprilie trebuie să facem cel mai bun joc al carierei noastre“.

    Cămătaru: „Mă bucură foarte mult rezultatul — surpriză pentru unii — pe care eu unul consider că îl merităm din plin. Mă bucură şi jocul meu bun. Sper ca acest rezultat al nostru să însemne şi un atu moral al naţionalal pentru partida cu Italia de la Bucureşti, la 16 aprilie“.

    Donose: „Am simțit în zilele premergătoare plecării la Lisabona că toată suflarea fotbalului nostru este cu Craiova. Ceea ce ne-a încurajat foarte mult. Iar prezenţa unui număr mare de ziarişti români la Lisabona ne-a dat o şi mai mare încredere în noi. Aşa cum a jucat, Universitatea nu putea pierde. Fiecare şi-a făcut datoria, iar antrenorii noştri au pregătit excelent meciul. Ceea ce mâ pune acum pe gînduri este nu atît returul cu Benfica, pe care vom lupta să-l cîștigăm, oricît ar fi de greu, ci... echipa belgiană Anderlecht, învingătoare la Praga. Va fi o finală tare!“."
  • Presa portugheză elogiază evoluţia craiovenilor
    „UNIVERSITATEA CRAIOVA A REDUS LA O IMPRESIE BANALĂ PE BENFICA...“
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "Ziarele portugheze apărute în această dimineaţă comentează pe spaţii largi partida desfăşurată pe stadionul „Luz“, între Benfica şi Universitatea Craiova, subliniind excelenta comportare a echipei noastre. Iată cîteva spicuiri din aceste ample comentarii.

    Ziarul „A Bola“ a apărut cu un titlu mare pe toată pagina: „Amărăciune după jocul cu Craiova“. Alt titlu: „Drumul spre finală este acum departe“. Cităm din comentariu: „În noaptea cea mare, decepţia a fost totală. Din nopţile incendiare ale Benficăi pe „Estado da Luz“, aseară cea mai mare parte a timpului a fost liniştită. Benfica a fost în dificultate în faţa apărării lor puternice și întărite, aşa cum au jucat românii. Românii au studiat bine pe Benfica. Jocul calm al românilor a constituit esenţialul în triumful acestora. De o manieră inteligentă, ei au făcut un marcaj eficace. Apărarea a dominat pe înaintaşii portughezi, iar linia de mijloc a fost excelentă. Portarul Lung a fost cel mai mare obstacol pentru Benfica, iar Tilihoi şi Ciupitu, care au marcat pe Filipovici, Diamantino şi Nene, au contat printre cei mai buni jucători ai Craiovei. Benficăi i-a lipsit forţa de a cîştga în faţa acestor români atletici. Pe scurt, e vorba de adversari cu o bună tehnică şi o excelentă pregătire atletică, cu o mare experienţă de joc“. Tot din „A Bola“ cităm din declaraţia lui Sven Goran Eriksson: „Benfica n-a jucat rău şi a avut 4—5 ocazi, dar n-a transformat. La Craiova, Universitatea va fi un adversar mai uşor, pentru că va ataca continuu“. „Într-adevăr — reia „A Bola“ această declaraţie — speranţa este ultima care se pierde. Nimic nu este încă decis“. „La Craiova, încheie Eriksson, vom juca la fel ca la Roma“. Şi acum, părerea internaţionalului iugoslav Filipovici: „Craiova este o echipă cu o puternică forţă colectivă. Sunt trist că n-am marcat, dar românii au ştiut să se apere şi au folosit în acest scop chiar pe numărul 9 al lor (n.n. Cămătaru). Dacă vom juca la Craiova ca la Roma, ne vom putea califica.“ Humberto: „Craiova s-a apărat cu multă ambiţie, în special în fata porţii, unde a fost imposibil de marcat. A fost un joc al tacticii, pe care noi l-am pierdut“.

    În „Diario de Noticias", sub titlul „Expeditiva apărare română a anulat atacul neinspirat al Benficăi“, se scrie: „Craiova a făcut o apărare de maximă atenţie, fără să se complice, beneficiind de buni tehnicieni. Universitatea Craiova a redus la o impresie banală pe Benfica, neinspirată miercuri noaptea“.

    Comentatorul ziarului „O Diario“, sub titlul „O evoluţie infructuoasă, dar speranţe intacte.“ notează: „Benfica a avut o evoluţie fără culoare, fără elan, şi nu a reuşit să marcheze măcar un gol. Ea a încercat cu disperare să treacă de Lung, dar nu a reuşit. Totuşi, nu este totul pierdut. La Craiova meciul va fi diferit. Românii au arătat la Luz şi capacitatea de a ataca.“

    Ziarul „O Dia“, sub titlul „Noapte dificilă la Luz“, scrie: „Un meci egal compromiţător pentru noi, care ne dă de gîndit. Încă o dată, Universitatea Craiova a obţinut în Cupa U.E.F.A. un rezultat favorabil. Benfica, deşi a dominat întrecerea, n-a putut să înscrie măcar un gol. Benfica a avut dificultăţi în transmiterea mingii la atacanţi. Există puţine şanse la Craiova, unde Universitatea va ataca spre a obţine un gol în plus“."
  • PRIVIND ÎNAPOI CU BUCURIE
    CRONICARII ZIARULUI „SPORTUL" DESPRE TURUL DE FORȚĂ AL UNIVERSITĂȚII CRAIOVA
    Sportul, nr 10366 (1983-04-08)

    "Etapele calificării craiovenilor în fazele superioare ale Cupei U.E.F.A. au fost prezentate, fireşte, de cronicarii ziarului nostru. Iată spicuiri din cronicile publicate pînă la meciul cu Benfica, spicuiri care demonstrează forţa crescîndă de joc arătată de craioveni.

    FIORENTINA - UNIVERSITATEA 1-0
    (17 septembrie 1982, în tur 1-3)

    „...Dintre cele cinci ambasadoare ale campionilor lumii, în actuala ediţie a cupelor europene, una singură a ieşit din cursă: Fiorentina. A eliminat-o Universitatea Craiova, «o echipă de talie europeană» cum a numit-o antrenorul De Sisti. A eliminat-o pentru că nu s-a crezut inferioară, craiovenii reușind să depășească complexul de inferioritate căruia fotbalul nostru i-a plătit — pînă acum — destul tribut pe plan internaţional. Şi cum această regăsire a personalităţii s-a făcut în faţa unui adversar de marcă, în prologul întâlnirii echipelor naţionale ale Italiei şi României, de la 4 decembrie, din campionatul european, ne gîndim că succesul Universităţii Craiova poate să însemne şi un atu preţios pentru moralul tricolorilor". Mircea M. IONESCU (1 octombrie 1982).

    SHAMROCK ROVERS - UNIVERSITATEA CRAIOVA 0-2

    „«Abila Craiova a pus punct final visului nostru» - scria presa irlandeză după meciul tur de la Dublin, cu Shamrock Rovers. Apreciere izvorând din faptul că Universitatea a lăsat o impresie bună, diferența de clasă dintre echipa noastră și cea irlandeză fiind evidentă în teren". Radu URZICEANU (23 octombrie 1982).

    UNIVERSITATEA - GIRONDINS 2-0

    „Victorie meritată a Universității Craiova. A fost o întîlnire extrem de echilibrată pe parcursul celor trei ori și jumătate de foc. Universitatea, am spus-o și nu încetez să o spun, este o echipă mai puternică decît toate formaţiile pe care le-am întîlnit în cupele europene din ultimii trei ani, de cînd sunt la conducerea echipei. Şi cînd afirm asta, mă gîndesc și la puternicul Hamburg, care a obţinut calificarea în disputa cu noi doar în urma unui penalty". (Aimé Jacquet, antrenorul Girondinilor, imediat după meci). Din declaraţiile culese de Ioan CHIRILĂ (9 decembrie 1982).

    UNIVERSITATEA - F.C. KAISERSLAUTERN 1-0

    „Aşa cum anticipa Cămătaru, întîlnirea de pe stadionul Centrol a cerut fotbaliştilor craioveni o mare doză de stăpînire de sine, o încredere permanentă că vor reuşi. Gîndind şi acţionind astfel, nu s-a produs nici o dereglare a mecanismului alb-albaştrilor care au meritul de a fi reluat de zeci de ori atacurile la poarta lul Reichel, construindu-le cu inventivitate, dar mai ales cu o mare voinţă de a reuşi". Eftimie IONESCU (17 martie 1983)."
  • UNIVERSITATEA CRAIOVA - VEDETĂ A PRIMĂVERII FOTBALISTICE
    Sportul, nr 10367 (1983-04-09)

    "Agenţiile internaţionale de presă continuă să comenteze meciurile din prima manşă a semifinalelor Cupelor europene de fotbal, printre performerele acestei faze superioare fiind citată şi echipa Universitatea Craiova, autoarea unui rezultat de egalitate (0-0) în faţa cunoscutei formaţii Benefica Lisabona.

    În opinia comentatorului sportiv al agenţiei Reuter: „Benfica a eşuat în tentativa de a-şi asigura un loc în finala „Cupei U.E.F.A.", obţinind doar un dezamăgitor meci egal pe teren propriu împotriva Universităţii Craiova. Benfica Lisabona, care asigură aproape întregul efectiv al naţionalei portugheze, nu a mai repetat performanţa din sferturile de finală cînd a eliminat pe lidera campionatului italian, echipa A.S. Roma. Fotbaliştii craioveni au lăsat pentru meciul retur, de acasă, intenţiile ofensive, s-au apărat foarte bine, cu succes, la acţiunile lui Filipovici, Nene şi Alves“.

    La rîndul său, agenţia France Presse, sub titlul „Universitatea Craiova şi Aberdeen - surprizele primăverii“, relatează, printre altele : „O altă vedetă a primăverii fotbalistice a fost formaţia română Universitatea Craiova, autoarea unui excepţional raid în „Cupa U.E.F.A.“ în care a eliminat succesiv echipele Fiorentina, Shamrock Rovers, Girondins Bordeaux şi F.C. Kaiserslautern. Fotbaliştii craioveni au realizat o superbă performanţă şi la Lisabona unde au terminat la egalitate cu Benfica“.

    În ziarul „L’Équipe“, de ieri, sub titlul „Un zid de netrecut", a apărut următoarea apreciere a partidei de la Lisabona, de miercuri noaptea : „Primul meci dintre Benfica şi Craiova obligă pe portughezi să privească returnul cu mare îngrijorare. Apărtndu-se foarte bine, Craiova a făcut o probă de curaj și de o bună pregătire fizică, trecînd partea tehnică pe plan secund, deşi în multe faze a lăsat să se vadă că posedă și o bună pregătire tehnică. Tactica românilor, cu un dublu zid defensiv, a făcut pe Benfica să comită erori"."

Avatar utilizator
Freestate
fanatic
fanatic
Mesaje: 3461
Membru din: 06 Feb 2022, 15:41

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Freestate » 06 Iun 2023, 18:55

FMSP :)(

Avatar utilizator
Freestate
fanatic
fanatic
Mesaje: 3461
Membru din: 06 Feb 2022, 15:41

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Freestate » 06 Noi 2023, 07:40

Imi e dor de un echipament din asta in dungi cum am purtat in meciul cu Fortuna Dusserdorf in 1978.
Cat de inalta pare tribuna si totusi vechiul Oblemenco nu avea din constructie decat 26 de randuri (sus-jos) si 36 de sectoare parca...
Nu mai tin minte cand a avut loc acea marire a capacitatii cu adaugarea a 5-6 randuri din schele metalice cu gratare de lemn pentru sezut dar se pare ca acest meci cu Fortuna a prins marirea...asa pare.
Statea lumea si pe scari si eram cvr langa cvr inghesuiti...Desi ,,,tarziu in anii 90 cand i-au pus scaune au numarat 27.500 locuri, schelele fiind date jos...cred totusi ca oficial pe bancutele din perioada 78-83 puteau lua loc 35.000 neinghesuiti si nu pe scari.
Cu tot cu inghesuiala si pe scari si in picioare la meciurile mari se ajungea la 40.000-45.000 asistenta.
Fişiere ataşate
craiova-maxima-1698739479367.jpg
FMSP :)(

Avatar utilizator
Paul
grup_moderatori
grup_moderatori
Mesaje: 3510
Membru din: 22 Apr 2008, 03:22

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Paul » 06 Noi 2023, 09:28

Marirea cu schele metalice a fost pentru meciul cu Bayern Munchen din 82, cand ne-au dat 2-0 pe Central, goluri Rummenige si Breitner.

Geronimo
fanatic
fanatic
Mesaje: 2930
Membru din: 22 Sep 2016, 21:40

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Geronimo » 06 Noi 2023, 09:57

Breitner ne-a dat gol de pe aeroport.

Sent from my SM-G985F using Tapatalk


Avatar utilizator
Freestate
fanatic
fanatic
Mesaje: 3461
Membru din: 06 Feb 2022, 15:41

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Freestate » 06 Noi 2023, 10:09

Las-o dreac ca au fost maximum 25 de m.
FMSP :)(

Geronimo
fanatic
fanatic
Mesaje: 2930
Membru din: 22 Sep 2016, 21:40

Re: ..::Istoria Universitatii Craiova::..

Mesaj de Geronimo » 06 Noi 2023, 10:12

Si acum, avem pe cineva care macar sa nimereasca poarta de la 25m? Aaa, dar stai putin ca noi suntem tehnici si eleganti. :-)

Sent from my SM-G985F using Tapatalk


Scrie răspuns