“Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Ai vreo intrebare/informatie legata de istoria Universitatii Craiova? Aici e locul potrivit!

Moderator: grup_moderatori

DoRyN

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de DoRyN » 20 Mai 2008, 18:02

“Goooooooooooooooool, gooooooool, gol, gol, gol, gol, gol….extraordinar, extraordinar, extraordinar….Negrila, fundasul Negrila a sutat necrutator de la marginea careului de 6 metri…..”.Probabil a fost momentul lui de glorie , iar acel comentariu e de-a dreptul fantastic…


Aceasta secventa audio poate fi descarcata de AICI.


Avatar utilizator
PocoLoco
fanatic
fanatic
Mesaje: 4471
Membru din: 24 Apr 2005, 12:33

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de PocoLoco » 20 Mai 2008, 18:41

S-a ridicat paru' pe mine ... apld

Pacat ca asemenea oameni nu pot trai vesnic ...
Sunt convins ca multi suporteri ai Universitatii s-au indragostit de aceasta echipa si datorita senzationalelor comentarii ale lu' Nea' Sabi .

newsted
nou pe forum
nou pe forum
Mesaje: 13
Membru din: 05 Sep 2008, 15:52

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de newsted » 05 Sep 2008, 16:03

Salut.Cam tarziu am descoperit ca mi-ai postat acel articol aici.Pur intamplator .Ma bucur ca a fost apreciat.
Nu eram membru al acestui forum, dar de astazi sunt.
Mai discutam si pe viitor.Pentru inceput voi posta si aici articolul aniversar pe care l-am postat azi pe mysport.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de alex.p » 05 Sep 2008, 16:08

Pune-l la topicul dedicat zilei de azi. :-)

JustME

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de JustME » 05 Sep 2008, 16:08

poti sa il postezi la topicul aniversar adica aici:
http://www.craiova-maxima.ro/forum/view ... =11&t=5634


apropo bine`ai venit o:

JustME

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de JustME » 10 Oct 2008, 14:42

Sport | RECUNOŞTINŢĂ / De un an, sala de conferinţe de la stadionul «Ion Oblemenco» se numeşte «Sebastian Domozinã»
11 ANI FĂRĂ DOMOZINĂ
de Cosmin STAICU

Vocea-simbol a Craiovei Maxima a dispãrut pe 10 octombrie 1997

Din punct de vedere al vârstei, fanii Ştiinţei se pot împărţi în două categorii: cei care au savurat marile performanţe ale echipei şi cei care s-au îndrăgostit de ea doar din povestiri.

Aceştia din urmă sunt şi cei care l-au ascultat pe Sebastian Domozină doar pe comentariul memorabil al golului cu Kaiserslautern, prins în toate retrospectivele despre parcursul Craiovei Maxima. “Gooooolul… extraordinar” al lui Negrilă este inclus şi pe CD-ul cu melodiile dedicate Universităţii de-a lungul timpului, devenind în fapt un alt imn al formaţiei căreia Sebastian Domozină i-a cântat strălucirea, pe unde hertziene. Într-o vreme când Bănia era capitala fotbalului românesc, dar meciurile-i erau redate rar pe sticlă, suporteri din toată ţara tresăreau la vocea caldă şi plină de pasiune a crainicului-simbol al Craiovei Maxima. Practic, nu era nevoie de imagini când Sebastian Domozină se afla la microfon. Şi pentru că era o echipă de poveste, trebuia să aibă şi crainicul ei, care a înfăţişat inconfundabil minunile săvârşite de Balaci şi compania. “Minunea Blondă” rememorează clipele petrecute alături de colosalul comentator, deşi recunoaşte că este greu de povestit în câteva cuvinte relaţia cu Sebastian Domozină: “Pentru mine rămâne cel mai mai bun crainic radio din toate timpurile. Între el şi noi nu existau bariere, nu era o relaţie ziarist - fotbalist, eram prieteni şi ne-a rămas în suflet şi avem amintiri deosebite alături de el. Face parte din familia Universităţii Craiova. La Leeds a comentat de aşa natură încât lumea şi-a înregistrat meciul pe casete audio şi îl reasculta. Pot spune că nu l-am văzut niciodată supărat pe Sebastian Domozină, poate s-a supărat doar atunci când a plecat…”

Venerat şi de lumea radioului
Unul dintre urmaşii lui Sebastian Domozină la Radio Oltenia Craiova şi la microfonul de comentator pe “Ion Oblemenco”, Gabriel Liviu Balica, spune că spiritul marelui om de presă şi de fotbal a rămas în redacţia radioului, ca de altfel şi în cabinele de pe “Ion Oblemenco”, acolo unde sala de conferinţe poartă, de acum un an, de la modernizarea tribunei oficiale, numele “Sebastian Domozină”. “M-a impresionat dom’ director, aşa cum îi spuneam eu, de la prima întâlnire, s-a comportat de parcă mă cunoştea de-o viaţă, deşi doar eu îl ştiam, de la meciuri desigur. Era un om mereu pus pe glume, săritor, gata să dea un sfat sau să ajute pe cineva. Era directorul fără secretară, intrai direct la el şi îi spuneai ce ai pe suflet, iar el te asculta. Îmi aduc aminte, la prima mea transmisie din Liga I, eram în maşină şi mă îndreptam spre gară, iar pe strada pustie, în miezul nopţii, am zărit o singură maşină, care ne-a călăuzit până la gară şi apoi a făcut stânga. Era maşina lui dom’ director, care dispăruse dintre noi de ceva timp şi pe care o vânduse”, povesteşte Gabi Balica. De când a aflat că suferă de cancer, Sebastian Domozină s-a izolat, la fel cum a procedat recent şi regretatul Ştefan Iordache. Singurul cu care a menţinut o relaţie până la sfârşit a fost prietenul şi colegul său Constantin Popescu, şi el fost crainic al arenei din Bănie. Ultimul meci comentat de Domozină a fost unul de Cupa României, disputat la Târgu Jiu, una dintre combatante fiind Minerul Motru, formaţie la care antrena Silviu Lung. “Se întâmplase ceva cu el, parcă ştia că este ultima sa transmisie. Avea vocea schimbată, chiar şi-a cerut scuze ascultătorilor motivând o răceală, am simţit atunci că se petrece ceva cu el”, dezvăluie Gabi Balica, unul dintre cei pe care fostul crainic i-a avut aproape şi în ultimele clipe ale vieţii.

Carieră prodigioasă
Sebastian Domozină s-a născut la data de 15 iulie 1938, în comuna Ianca (judeţul Olt). A absolvit Liceul “Fraţii Buzeşti” Craiova şi apoi Facultatea de Ziaristică Bucureşti. Prima sa transmisiune radiofonică a avut loc în 1964, în primul sezon al Universităţii Craiova în Divizia A, la meciul Ştiinţa Craiova - Universitatea Cluj, 1-0. Până în decembrie 1989, Domozină a fost corespondent principal al redacţiei de actualităţi din Radioteleviziunea Română pentru judeţele Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi. Începând din 1990 a fost director al postului Radio Oltenia Craiova. În decursul carierei, el a realizat aproape 1.000 de transmisiuni în direct de la meciurile Universităţii Craiova. Ultima transmisie radiofonică a sa a avut loc în 1995. Sebastian Domozină era renumit pentru viteza sa în exprimare, comentariile sale fiind foarte rapide. Sebastian Domozină a trecut în nefiinţă la data de 10 octombrie 1997 şi a fost înhumat în cimitirul Ungureni, la câţiva metri de mormântul golgheterului Universităţii Craiova, Ion Oblemenco. În semn de apreciere, în 2002, Sebastian Domozină a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Craiova. De asemenea, în octombrie 2003, Primăria Ianca a dezvelit o placă memorială la Sala de Sport “Sebastian Domozină”. Cu aceeaşi ocazie, Consiliul Local l-a declarat post-mortem cetăţean de onoare al comunei Ianca.

Era un om mereu pus pe glume, săritor, gata să dea un sfat sau să ajute pe cineva. Era directorul fără secretară, intrai direct la el şi îi spuneai ce ai pe suflet, iar el te asculta.
Gabriel Liviu Balica


sursa: editie.ro
http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri& ... tire=74823

blue_titan
fanatic
fanatic
Mesaje: 2693
Membru din: 15 Noi 2007, 22:35

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de blue_titan » 10 Oct 2008, 14:52

Glasul lui Sebastian Domozina este inegalabil, pentru noi suporterii Universitatii. Nu cred ca va mai exista cineva , in aceasta realitatea si diversitate media in care traim sa ajunga la jumatate din farmecul lui Domozina.
Imi aduc aminte cu placere cum ascultam "Fotbal minut cu minut" la Radio Romania Actualitati si cum comenta Domozina. Te simteai pe Central , chiar daca eram la sute de kilometrii distanta.

Dany
fanatic
fanatic
Mesaje: 1983
Membru din: 18 Mai 2006, 14:31

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de Dany » 13 Oct 2008, 20:29

imi aduc aminte de un meci jucat de noi in cupa uefa in Portugalia la Chaves
se juca la 11 seara si desi a doua zi trebuia sa merg la scoala am stat si am ascultat meciul pana la sfarsit!
am pierdut cu 3-2 oparca dar era o mare onoare sa auzi cum comenbteaza Domozina
si cand dadeam gol....era .....teribil!!!!!!!!!!
Forzza Stiinta, forzza Stiinta!!!


Dany
fanatic
fanatic
Mesaje: 1983
Membru din: 18 Mai 2006, 14:31

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de Dany » 13 Oct 2008, 21:08

Forzza Stiinta, forzza Stiinta!!!

Avatar utilizator
PocoLoco
fanatic
fanatic
Mesaje: 4471
Membru din: 24 Apr 2005, 12:33

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de PocoLoco » 13 Aug 2009, 13:04

Apel către cititori: Aveţi înregistrări cu Sebastian Domozină?

Imagine

Jurnalul Naţional va edita o ediţie de colecţie despre vocea de aur a Craiovei, marele crainic-comentator Sebastian Domozină (foto).

Începând cu 1990 a fost director la Radio Oltenia Craiova. Între 1964 şi 1995 a transmis în cadrul emisiunii "Fotbal minut cu minut" meciuri din prima divizie la fotbal, în special ale echipei Universitatea Craiova. Aproape 1.000 de transmisiuni. Devenise celebră formula de adresare la începuturile comentariilor: "Bună ziua din capitala Olteniei vă spune Sebastian Domozină...".

A fost omul care ne-a adus în case, pentru prima oară, spiritul transmisiunii sportive tipic sud-americane. Din păcate, s-au scurs aproape 12 ani de când inconfundabila sa voce s-a stins, la vârsta de doar 59 de ani. Iar timpul scurs a făcut ca extraordinarele sale comentarii să fie de negăsit. Tocmai de aceea, facem un apel la cititorii noştri, care, din întâmplare sau din pasiune, mai păstrează înregistrări audio sau video cu cel care s-a simţit "oltean chiar şi la Leeds", să ne caute şi să ne sprijine în reuşita acestui demers.

Aceştia sunt rugaţi să ne contacteze la numerele de telefon: 021-318.20.37, 021-318.20.43, 021-318.20.26 (interior 265 - Departamentul Sport) sau să ne scrie la adresa de e-mail florin.gongu@jurnalul.ro.

http://www.jurnalul.ro/stire-special/ap ... 17465.html

JustME

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de JustME » 10 Oct 2009, 00:31

10 octombrie `97 o zi trista. Dumnezeu sa-l odihneasca pe marele Sebastian Domozina, s-au scurs 12 ani de cand nu mai este printre noi :-(

DoRyN

LA CEAS DE TOAMNA, TIMPUL...

Mesaj de DoRyN » 11 Apr 2011, 08:52

Am primit prin email da la Cornel C. COSTEA, Liga Scriitorilor din Romania, filiala Cluj:

LA CEAS DE TOAMNĂ‚ TIMPUL ...

comentatorului sportiv SEBASTIAN DOMOZINÄ‚ (n. 15 iulie 1938 ; d. 10 octombrie 1997)

Din crângul de lumină ai răsărit, Maestre,
Să hoinărești, o vreme, pe străzile Băniei
Cu sufletu-ți de aur, a maicii tale zestre
Trimisă într-o vară, din sânul Veșniciei.

Nu vom uita, o clipă, al tău glas nepereche
Ce ne făcea să ardem asemeni unei torțe,
Când vântul primăverii șoptea povestea veche
A Științei susținute de alb-albastre forțe.

La ceas de toamnă, Timpul nu a mai vrut s-aștepte,
Iar îngerii tăcerii te-au luat să urci noi trepte ...


Cluj-Napoca, 2 septembrie 2010

Cornel C. COSTEA,
Liga Scriitorilor din Romania, filiala Cluj

ozzy

Re: “Vocea sufletului”…in memoria lui Sebastian Domozina

Mesaj de ozzy » 11 Apr 2011, 09:01

Cred ca am mai spus-o, alaturi de Cartu, Balaci &co, Sabi Domozina a fost unul din motivele pentru care m-am indragostit de aceasta echipa.

Scrie răspuns