Universitatea-Pandurii
Moderator: grup_moderatori
Abia acum am ajuns de la meci.
Am folosit toti jucatorii mai putin Ciuca(racit), Bornescu(invoit) si A.Ionescu la lotul national de tineret.
Castigul acestui meci a fost tanarul Igant - fundas central masiv de numai 18 ani. Chiar daca a gresit la golul celor de la Armata Craiova apoi a jucat fara greseala. Alti jucatori care au facut impresie buna au fost Mitchell, Stoica, Stanga, Dina si Firtulescu(care seamana foarte mult cu Maradona in tinerete).
Michael Baird a jucat decat prima repriza, s-a demarcat bine, a creat combinatii inteligente dar a ratat cu seninatate in fata portii. Tot el a batut un penalty pe mijlocul portii, mingea fiind respinsa cu piciorul de catre portarul oaspetilor.
Tot in atac au mai jucat Gabi Ionescu (R1) is Costea II(R2). Primul lent si greoi, al doile arapid dar dezordonat in miscari. Ambii au potential dar Costea II parca este putin peste Gabi Ionescu. Ambii au 18 ani.
La capitolul deceptii ii putem trece pe Silviu Lung-jr (putin cam nesigur in interventii), Roy Covalenco(un jucator cu un cap prea mare in comparatie cu restul fizicului).
De mentionat ca repriza a doua jucatorii echipei Armata Craiova au practicat un joc dur Dina fiind la un pas de o accidentare grava.
Cam asta a fost meciul de azi. Sa vedem ce va fi cu Pandurii.

Cand frigea Oltenia ca A.Ionescu ar putea ramane la PSV, am batut si io nitzel forumul olandezilor. Am gasit acolo o sectiune in care se discuta numai in engleza, ptr a ajuta pe cei din afara sa afle mai multe informatii. Craiova-Maxima are asha ceva?ady g scrie:we have to do it because I think we are better!!!go4goal scrie:So what do the fans think? Will "Universitatea Craiova" beat this team?
Ia vezi aici: http://www.craiova-maxima.ro/forum/viewtopic.php?t=2879T@V scrie:Cand frigea Oltenia ca A.Ionescu ar putea ramane la PSV, am batut si io nitzel forumul olandezilor. Am gasit acolo o sectiune in care se discuta numai in engleza, ptr a ajuta pe cei din afara sa afle mai multe informatii. Craiova-Maxima are asha ceva?
Da. Un prieten al meu a spus ca am putea vedea meciul si invers: au jucat amical Primavara Craiova contra Armata Craiova. Numai ca la Primavara au evouluat in prima repriza cativa jucatori de la echipa mare, iar a doua repriza alti jucatori de la echipa mare.
Asta este dovada ca atunci cand joci intr-o echipa de copii e cam greu sa te impui in fata adversarului. De-aia nu cred ca Jaber sau Orac vor face vreo branza la Primavara.

Zapada scrie:se pare ca U Craiova nu mai bate pe nimeni daca a luat bataia cu 1-0 si de la Armata Craiova (parca joaca in C)!
ar fi culmea sa faca un meci bun si sa scoata poate un egal cu Panduri
in vara pina sa inceapa turul tot acelasi lucruri le spuneati.....ca ne-a batut giurgiu , ca ne-au batut unii,ca ne-au batut altii.....asteptati sa inceapa campionatul si atunci o sa vedeti adevarata echipa
Anti buCUResti
Parca ai vorbit in numele meu un fan! Exact asa gandesc si eu!Este pacat totusi ca unii vad numai relele care se intampla la echipa asta.....mai ales cand se intampla in amicale!un fan scrie:Zapada scrie:se pare ca U Craiova nu mai bate pe nimeni daca a luat bataia cu 1-0 si de la Armata Craiova (parca joaca in C)!
ar fi culmea sa faca un meci bun si sa scoata poate un egal cu Panduri
in vara pina sa inceapa turul tot acelasi lucruri le spuneati.....ca ne-a batut giurgiu , ca ne-au batut unii,ca ne-au batut altii.....asteptati sa inceapa campionatul si atunci o sa vedeti adevarata echipa
Suntem legaţi de familii, legaţi de pământ
Olteni legaţi până la moarte de alb-albastrul sfânt!

Pai daca suntem speriati rau,vedem numai negru in fata ochilor.Ca sa fim multumiti cred ca ar trebui in amicale sa-i executam pe toti,indiferent de grupa noastra de juniori care evolueza,noi trebuie sa-i rupem pe toti ca doar de aia suntem cei buni dintre romani.Ce adevarat e bancul cu pazitul hainelor!
Nu e bre. "Nu există subiectul sau mesajul cerut".Che Guevara scrie: Ia vezi aici: http://www.craiova-maxima.ro/forum/viewtopic.php?t=2879
Io deja nu ma mai consum ptr meciurile amicale. Sper sa fie doar rularea intregului lot. Stanga adevarul este ca a facut acelasi lucru si asta vara. A rulat ce a avut. Poate in meciul cu Pandurii, pleaca macar cu primul 11.
HAI CRAIOVA!!!
1. Nu ne afectam foarte mult fiindca avem incredere in aceasta echipa. Dar nu putem sa nu observam diferenta din ce in ce mai mare intre noi si echipe ca Steaua sau Rapid care fluiera prin toata Europa, iar noi o luam pe teren propriu de la Armata Craiova din Divizia C.
2. Este rau ca jucatorii nu au curaj sa finalizeze. Si din ce a rulat Stanga nu prea am gasit nici un jucator care sa aiba sangele rece cu care sa execute portarii adversi.
3. Astazi jucam cu cea mai buna formula impotriva Pandurilor. Si s-ar putea sa intre si Gane.
@T@V: a fost dar l-au sters extraterestrii lui yoghinul.