Dunarea-Universitatea
Moderator: grup_moderatori
<<Răzbunare deplină!
Costel Mara (Giurgiu)
Craiova a reuşit ieri acelaşi scor ca şi în tur în faţa Dunării, luîndu-şi revanşa după eşecul umilitor din vară, 1-5
Deja cu gîndul la Divizia A, juveţii au venit la Giurgiu cu scopul de a răzbuna încă o dată înfrîngerea din amicalul disputat înaintea începerii acestui campionat, ce l-a determinat pe antrenorul Ovidiu Stîngă să declare atunci: "A fost cea mai mare umilinţă din viaţa mea". Dunărea bătuse pe Universitatea cu un neverosimil 5-1.
Liderul din B2 a cîştigat greu în meciul de ieri, printr-un gol norocos marcat de Mădălin Ciucă pe finalul primei reprize. Deşi Stîngă s-a arătat nemulţumit de jocul echipei sale, partida a fost una spectaculoasă, cu multe faze de poartă, în care elevii lui Marcel Ploae au jucat de la egal la egal cu mai valoroşii lor adversari. De altfel, jucătorii giurgiuveni au solicitat un penalty în minutul 61 al partidei, neacordat însă de Alexandru Tudor. În apărarea "centralului" a sărit chiar antrenorul gazdelor: "Dacă arbitrul nu a dat 11 metri, înseamnă că nu a fost!". Ştiinţa a ajuns astfel la a şaptea victorie consecutivă în campionat şi s-a distanţat la 12 puncte de locul secund.
"Am jucat astăzi cu o echipă foarte bună, peste tot ce am întîlnit pînă acum. Noi am evoluat doar la 40% din capacitatea normală, probabil jucătorii se consideră deja promovaţi în Divizia A"
Adrian Mititelu,
patron U Craiova>>
Uite ce scrie in GSP de azi. Oameni de bun simt si-au vazut de oile lor. Nu s-au apucat sa critice aiurea doar de dragul de a iesi in evidenta.

- WhiteBlue4Ever
- fanatic
- Mesaje: 1844
- Membru din: 20 Mar 2004, 18:40
che gueara pana acum injurai de mama focului la gsp ca sunt penibili acum sunt oameni de bun simt...
ambele ziare sunt anti-Craiova doar ca mai scapa cate un comentariu bun la adresa noastra (gsp dupa meciul dunarea-craiova, prosportu` dupa meciu` cu astra si poate peste cateva etape)
auzi, oameni de bun simt... "descultii" iti spune ceva?

La Tricolorul romanesc se-nchina...Si-i face juramant prin lupta, azi...
Oltenia, provincia latina...A lui Mihai, al nostru, cel viteaz...

ce ''descultii'' White?WhiteBlue4Ever scrie:che gueara pana acum injurai de mama focului la gsp ca sunt penibili acum sunt oameni de bun simt...
ambele ziare sunt anti-Craiova doar ca mai scapa cate un comentariu bun la adresa noastra (gsp dupa meciul dunarea-craiova, prosportu` dupa meciu` cu astra si poate peste cateva etape)
auzi, oameni de bun simt... "descultii" iti spune ceva?
detaliaza plz!
- WhiteBlue4Ever
- fanatic
- Mesaje: 1844
- Membru din: 20 Mar 2004, 18:40
pai nu foarte de mult baietii aia de bun simt de la gsp nu ne scoteau din echipa de desculti si penibili... acu` ii gasiram pro-craiova ca scrisara odata de bine? ha-haady g scrie:ce ''descultii'' White?WhiteBlue4Ever scrie:che gueara pana acum injurai de mama focului la gsp ca sunt penibili acum sunt oameni de bun simt...
ambele ziare sunt anti-Craiova doar ca mai scapa cate un comentariu bun la adresa noastra (gsp dupa meciul dunarea-craiova, prosportu` dupa meciu` cu astra si poate peste cateva etape)
auzi, oameni de bun simt... "descultii" iti spune ceva?
detaliaza plz!
La Tricolorul romanesc se-nchina...Si-i face juramant prin lupta, azi...
Oltenia, provincia latina...A lui Mihai, al nostru, cel viteaz...
Oltenia, provincia latina...A lui Mihai, al nostru, cel viteaz...
@White: nu am spus ca cei de la GSP sunt oameni de bun simt pe viata. Am spus decat ca la acest meci au fost capabili sa faca o cronica normala. Adica e clar ca la Prosport a fost cineva care a comandat articolul ala plin de spume.
Cine sa fi fost? Sa fie legat de declaratia Lorenei Balaci: "Nu-mi place de Mititelu fiindca eu sunt analfabeta... etc" ? Nu se stie niciodata.

- praetorianus
- fanatic
- Mesaje: 6373
- Membru din: 02 Ian 2006, 18:35
Asa trebuie sa defilam:toti pt.unul,unul pt.toti altfel nu avem nicio sansa!! Si practic si moral asa e corect...dxtr009 scrie:che...chiar daca ai fi tu cel batut,tot am dovedi solidaritate fata de tine,indiferent de neintelegerile noastre...tu poti sa continui sa iti sustii echipa fara sa stii ce fac tovarasi de ai tai?de fapt stii k sunt batuti dar fara motiv si nici nu poti sa ii iei de acolo....
trebuie sa tragi un semnal de alarma...asa nu se mai poate
am venit pana la giurgiu sa sustin echipa,nu pt altceva!!!
Fă-ți de cap până peste cap dar...cu cap!!
WhiteBlue4Ever scrie:pai nu foarte de mult baietii aia de bun simt de la gsp nu ne scoteau din echipa de desculti si penibili... acu` ii gasiram pro-craiova ca scrisara odata de bine? ha-haady g scrie:ce ''descultii'' White?WhiteBlue4Ever scrie:che gueara pana acum injurai de mama focului la gsp ca sunt penibili acum sunt oameni de bun simt...
ambele ziare sunt anti-Craiova doar ca mai scapa cate un comentariu bun la adresa noastra (gsp dupa meciul dunarea-craiova, prosportu` dupa meciu` cu astra si poate peste cateva etape)
auzi, oameni de bun simt... "descultii" iti spune ceva?
detaliaza plz!
cand asta??!daca asa e,sunt niste panarame!!!
- praetorianus
- fanatic
- Mesaje: 6373
- Membru din: 02 Ian 2006, 18:35
-
- fanatic
- Mesaje: 1306
- Membru din: 17 Oct 2005, 23:13
Nu ma mai mira deloc atitudinea celor din presa centrala. Stim cu totii ca ambele ziare de sport sunt impotriva Craiovei si abia asteapta sa mai scrie ceva de rau despre Stiinta. Cel putin ioanitoii de la GSP sunt niste infecti.La fel si voiculestii de la antena1... Cauta numai subiecte de scandal legate de Craiova si incearca prin toate metodele sa ne creeze o imagine proasta si sa destabilizeze admosfera de la echipa. Pentu toate astea eu le urez numai