FC Timisoara - Universitatea Craiova
Moderator: grup_moderatori
-
- fanatic
- Mesaje: 1312
- Membru din: 22 Iun 2009, 01:17
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
Mititelu i s-a adresat prin telefon preşedintelui CCA, aflat în studioul emisiunii Fanatik, spunându-i acestuia că este un "om de doi lei". "Ai fost de rea-credinţă! L-ai pus în mod special la delegarea asta şi nu este de vină copilul acesta. Dumneata eşti de vină! Vasile Avram nu are competenţă! Credeam că e ceva de capul tău, dar m-am înşelat, eşti un om de doi lei! Ai fost un tuşier de duzină, care făcea numai nenorociri. Nu vorbesc de pierdut, puteam să pierdem meciul. Am întâlnit o echipă foarte puternică, dar am fost umiliţi total, pentru că ne-au trimis un om necalificat. De ce nu l-ai delegat la Steaua - Braşov? De ce l-a ţinut pe Haţegan pe tuşă la meciul nostru, care nu a fluierat din septembrie şi să trimiţi un copil care are antecedente foarte mari. Era un tânăr cu probleme, nu unul talentat. Problema nu este că arbitrul nu are valoare, ci că toate greşelile au fost făcute împotriva noastră. Îţi baţi joc de noi, dă-ţi demisia din fruntea CCA!", a spus Adrian Mititelu.
La rândul său, Vasile Avram a afirmat că respectă punctul de vedere al patronului Universităţii, însă nu este de acord cu el: "Îi respect punctul de vedere, dar nu înseamnă că sunt de acord cu domnul Mititelu. Eu nu înţeleg. Eu, Vasile Avram, indiferent ce calitate aş avea nu mi-aş permite să intervin în activitatea unui club. Eu nu am să-i cer domnului Mititelu să plece aşa cum îi cere un stadion întreg de la Craiova. Îmi doresc să am o relaţia bazată pe respect reciproc. Eu ştiu că ieri, de exemplu, au fost anumite persoane în Craiova. Eu mai ştiu că dumneavoastră aveaţi o relaţie foarte bună cu vechea conducere, mai ştiu că erau din Craiova persoane care activau în vechea Comisie Centrală, dar nu am nicio vină. Vă rog să mă credeţi că am tot respectul pentru dumneavoastră".

eu cred ca prin aceasta fraza tovarasu Avram si-a demascat ura pt mititel, adica cine era prieten cu fosta conducere a CCA e dusmanul lui avram!DoRyN scrie:"Eu ştiu că ieri, de exemplu, au fost anumite persoane în Craiova. Eu mai ştiu că dumneavoastră aveaţi o relaţie foarte bună cu vechea conducere, mai ştiu că erau din Craiova persoane care activau în vechea Comisie Centrală, dar nu am nicio vină.".
Allez les bleus!
"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare." - Mahatma Gandhi
"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare." - Mahatma Gandhi
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
mititelu a participat alaturi de idolul sau cioban la debarcarea lui huzuAdrianR scrie:eu cred ca prin aceasta fraza tovarasu Avram si-a demascat ura pt mititel, adica cine era prieten cu fosta conducere a CCA e dusmanul lui avram!DoRyN scrie:"Eu ştiu că ieri, de exemplu, au fost anumite persoane în Craiova. Eu mai ştiu că dumneavoastră aveaţi o relaţie foarte bună cu vechea conducere, mai ştiu că erau din Craiova persoane care activau în vechea Comisie Centrală, dar nu am nicio vină.".
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
COLŢUL SUPORTERULUI
Jos pălăria, băieţi!
Sport - Lucian STUPARU
Ambiţie! Atitudine! Curaj! Dăruire! Nu sunt simple cuvinte. Dacă stăm să reflectăm asupra unor atribute ce ar putea caracteriza zona Olteniei de-a lungul istoriei, atunci şi cele menţionate mai devreme fac parte din ceea ce numim spirit oltenesc.
Universitatea Craiova, demoralizată şi descumpănită până în etapa a şaptea, s-a schimbat de când a fost preluată de Neagoe. Avem în faţă jucători care ştiu ce vor, care pot să dea totul pentru a ajunge unde şi-au propus. Sunt o generaţie care nu mai poate aştepta alte scuze şi alte accidente mai mult sau mai puţin autoprovocate. Nu mai concepem sintagma „lipsiţi de experienţă, dar talentaţi“. Şi, foarte curând, sperăm să dispară din echipă şi delăsarea, lenea sau automulţumirea. De ce? Fiindcă numai aşa putem să ajungem unde ne dorim cu toţii. Doar jucând cu dăruirea văzută în meciul cu FC Timişoara putem să ne ridicăm de pe locul actual şi să intrăm vertiginos în plutonul fruntaş.
Sâmbătă, în Banat, am asistat la o reeditare a filmului „300“, rolul spartanilor fiind luat de jucătorii Ştiinţei, care, fără să se mai gândească la ce a fost şi la ce o să fie, au intrat pe teren gata să câştige, să arate cine sunt şi de ce sunt în stare. Jos pălăria, Trică! Eşti jucătorul de care echipa avea nevoie ca de apă. Un lider adevărat, care ştie să îmbărbăteze şi să împingă echipa de la spate la fel de bine precum ştie să critice şi să urecheze. Păcat că patronul nu a avut ochi pentru tine înainte să pleci la CFR, deoarece altfel ar fi arătat Ştiinţa cu un lider ca tine, şi nu cu pseudoleul Bornescu.
După Trică, nu-mi ajung cuvintele să-l laud pe australianul Mitchell. Da, da, pe „barbarul“ de la Antipozi, care a dovedit de multe ori că este mai oltean decât Dina sau alte exponate din echipă. Josh a făcut un gest la care nu mulţi s-ar fi dedat. A simţit că e nevoie să îşi muştruluiască un adversar pentru că nu a dat dovadă de fairplay într-o dispută în care prietenia şi corectitudinea primau în faţa victoriei. Într-adevăr, astfel de gesturi nu au ce căuta în fotbal, dar ca să prevenim asemenea ieşiri ar trebui să eradicăm elementele care le generează. Iar cât timp o să fie iertaţi arbitrii români pentru hoţiile la ordin, pe care le practică, atunci să nu ne mai mirăm că jucătorii îşi ies din pepeni. Anul trecut s-a mers pe ideea extraordinară cu arbitrii străini. Anul acesta, de ce nu se mai poate? Trebuie să câştige Capitala titlul? Ar fi prea mult pentru gaşca mafiotă a lui Săndel şi a lui Mitică un al treilea an provincial?
Nu în ultimul rând, în tribune la Timişoara a fost afişat un banner care spunea: „Chiar şi pentru zero puncte, pentru voi mutăm un munte!“. Poate ar trebui ca patronul să-şi dea seama că Ştiinţa reprezintă totul pentru noi, suporterii, şi că o investiţie viitoare în echipă, dublată de un respect mai mare pentru fani, ar fi mult mai folositoare decât miciunile şi diversiunile dinelo-neţoiste la care apelează nu de puţine ori.
Închei acest editorial cu aplauzele cuvenite dăruirii de care au dat dovadă jucătorii Ştiinţei.

Cand am vazut aseara cat de penibili au fost timisorenii cu Dinamo Zagreb, cand au folosit tot tactica de la meciul cu noi, parca nu mai sunt asa increzator in schimbarea pe care a adus-o Geana la echipa. Au facut croatii ce au vrut cu ei. Dupa meciul asta astept cu mai multe emotii meciul nostru cu Alba Iulia.
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
la noi era nevoie de schimbare de atitudine,Neagoe nu poate schimba tactica si sistemul de joc intr-un singur meci.Oltenia scrie:Cand am vazut aseara cat de penibili au fost timisorenii cu Dinamo Zagreb, cand au folosit tot tactica de la meciul cu noi, parca nu mai sunt asa increzator in schimbarea pe care a adus-o Geana la echipa. Au facut croatii ce au vrut cu ei. Dupa meciul asta astept cu mai multe emotii meciul nostru cu Alba Iulia.
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
Neagoe are are un atuu important .. autoritate fata de jucatori
-
- fanatic
- Mesaje: 1312
- Membru din: 22 Iun 2009, 01:17
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
dublata de CristescuCosmin™ scrie:Neagoe are are un atuu important .. autoritate fata de jucatori
u, a, viola!
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
ehe ce mana grea are cristescu....trabzonspor scrie:dublata de CristescuCosmin™ scrie:Neagoe are are un atuu important .. autoritate fata de jucatori
mititelu pezzo di merda!
suporter infocat UNIVERSITATEA CRAIOVA declar cu durere in suflet decesul echipei mele favorite azi 25 februarie 2010!
suporter infocat UNIVERSITATEA CRAIOVA declar cu durere in suflet decesul echipei mele favorite azi 25 februarie 2010!
-
- fanatic
- Mesaje: 1312
- Membru din: 22 Iun 2009, 01:17
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
mana, picior si guraU scrie:ehe ce mana grea are cristescu....trabzonspor scrie:dublata de CristescuCosmin™ scrie:Neagoe are are un atuu important .. autoritate fata de jucatori
u, a, viola!
Re: FC Timisoara - Universitatea Craiova
... si ce creier usoooor.U scrie:mana, picior si guratrabzonspor scrie:ehe ce mana grea are cristescu....Cosmin™ scrie:dublata de Cristescu
Cele mai comune doua elemente ale Universului sunt Hidrogenul si Prostia