Pervazul albastru
Publicul s-a întors pe “Ion Oblemenco”. Echipa mai întîrzie
18.000 de fani pe “Ion Oblemenco”. Universitatea nu e singură acasă. În volumul de amintiri “Prin perdea”, Aurora Liiceanu evoca o întîmplare povestită de scriitorul francez Andre Gide. Fostul laureat al premiului Nobel hrănea doi porumbei, care veneau regulat la geamul lui, să ciugulească firimituri de pîine. O perioadă, păsările au dispărut. Au reapărut surprinzător, zburînd în jurul pervazului. Gide s-a grăbit să le pună firimituri, bucuros de reîntîlnire. Porumbeii le-au ignorat, l-au privit de pe pervaz şi au plecat. “Nu au venit pentru firimituri, au venit pentru mine”, şi-a spus, bucuros, Gide. Cei 18.000 de olteni, costumaţi ca pentru un carnaval alb-albastru, n-au mers la stadion pentru “firimituri”. De aproape 20 de ani, “Ştiinţa” nu a mai şters praful din vitrina cu trofee. Suporterii s-au întors pe “Oblemenco” să vadă echipa ce le-a hrănit sufletele ani la rînd, doar e “Campioana unei mari iubiri”. Dacă şi-ar face speranţe, n-ar mai ajunge pe stadion, ci la un spital de nebuni.
Universitatea lui Prepeliţă şi Găman demonetizează ghinionul, îl banalizează. Neşansă a avut Timişoara la golul lui Alexandru Piţurcă. “Ştiinţa” nu mai poate invoca ghinionul, dacă vrea să fie luată în serios. Nici arbitrajul nu mai camuflează realitatea. Decît să-i arăţi lui Augustus cătuşele, mai bine le-ai flutura biciul purtătorilor de crampoane. Măcar lui Mihai Costea, atacantul prins mereu în ofsaid la bunul simţ cînd e chemat pe banca de rezerve. Mai eficientă decît lanţurile ar fi o tactică prin care juveţii să ajungă mai repede la poartă, să evite ambuteiajul creat de adversari, să păstreze un rezultat încă 60 de secunde. Despre restanţele financiare nu mai pomenim, doar observăm că recesiunea a atins şi vestiarul. Sînt tot mai puţine idei de joc. Nu e de ajuns că lipseşte Florin Costea, sînt ţinuţi pe tuşă şi Wobay, şi Gîngioveanu, doi virtuozi rătăciţi într-o formaţie de instrumentişti.
Pentru alb-albaştri, campionatul acesta nu seamănă cu precedentele. E mai rău. Cînd te bate şi Victoria Brăneşti, nu mai poţi da vina pe programul greu din debutul sezonului. Nu se cade, mai ales cînd ai blazonul Universităţii. Mulţi învaţă din greşelile comise, nu şi oltenii. Bănia are nevoie de un şoc, iar Ţicleanu pare incapabil să-l producă. Despre Victor Piţurcă n-are sens să discutăm, cînd refrenul “Mititelu nu are bani” e pe buzele tuturor participanţilor la traficul primei ligi.
Universitatea mai poate pierde puncte, trist va fi dacă îşi va pierde şi publicul. Cu scaunele rupte, “Ion Oblemenco” e un templu ştirb. Fără spectatori, va fi un cimitir al amintirilor, o casă memorială. Vizitatorii vor auzi în căşti textul de prezentare: “Aici au fost scaune, aici au fost oameni. Aici a fost cîndva o mare echipă”.
sursa:
http://blogsport.gsp.ro/fornade/2010/08 ... -albastru/