[Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Moderator: grup_moderatori
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
De ce a fost delegat Adrian Comănescu la CFR Cluj – CS U Craiova
În urma fazelor controversate de la meciul CFR Cluj – CS U Craiova, arbitrat de vâlceanul Adrian Comănescu, central din afara listei FIFA, mulţi s-au întrebat cum s-a ajuns la această delegare.
Din rândul arbitrilor internaţionali niciunul nu putea fi trimis să conducă partida de la Cluj. Cel mai important arbitru român, Ovidiu Haţegan, a acuzat dureri la un tendon şi a fost lăsat să se odihnească, mai ales că aşteaptă din nou o delegare în grupele Champions League.
Horaţiu Feşnic este din Cluj, iar George Găman şi Sebastian Colţescu, din Craiova, şi nu puteau arbitra această partidă. Istvan Kovacs a condus în etapa anterioară meciul CS U Craiova – FC Botoşani, iar Marius Avram este reţinut de la delegări după penalty-ul acordat dinamoviştilor în partida cu FC Voluntari, din runda precedentă. În fine, al şaptelea arbitru FIFA, Radu Petrescu, este indisponibil de mai mult timp în urma unor probleme de sănătate.
Astfel, s-a ajuns la Adrian Comănescu, un arbitru cu experienţă în Liga 1, în vârstă de 43 de ani.
Legat de penalty-ul acordat clujenilor în meciul cu CS U Craiova şi eliminarea fundaşului Ferreira, surse din cadrul CCA au precizat că Adrian Comănescu a procedat corect în deciziile luate.
sursa: http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/De ... +U+Craiova
Ba esti nebun! Dar cand suntem arbitrati de fluierasi din bucuresti in meciurile cu SDR-ul...atunci nu este o problema?

When injustice becomes law, resistance becomes duty.
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Pai la meciurile cu echipele din Bucuresti de ce se poate sa ne arbitreze arbitrii din aceeasi localitate cu echipele respective?
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Aici e datoria clubului să ceară explicații oficiale privind motivul pentru care echipele din București pot avea arbitri din București, iar noi nu putem avea arbitri din Craiova.
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.
"La un club de fotbal exista o trinitate formata din jucatori, antrenor si suporteri. Patronii nu au nici o treaba aici. Singurul lor rol este sa semneze cecuri..."
Bill Shankly
EX-Cristi007
Voucher reducere PCGarage.ro: AZ6S5EFI
Bill Shankly
EX-Cristi007
Voucher reducere PCGarage.ro: AZ6S5EFI
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
voi ati vazut ca tine cu Universitatea? La sporturi/echipe, din Ro, are doar echipe din Valcea si Universitatea.
S-a rupt Brazda.
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
deci practic in bucuresti este chintesenta corectitudinii din moment ce echipele din bucuresti pot sa fie arbitrate de bucurestenti insa Craiova nu poate sa fie arbitrata de cineva din Craiova, un arbitru din Arad nu poate arbitra o echipa din Arad si exemplele pot continua.
dupa ce booveanul a gasit epicentrul oltenismului la Segarcea se pare ca CCA a descoperit si epicentrul corectiudinii: buCURestiul.

-
- membru
- Mesaje: 150
- Membru din: 09 Iul 2017, 13:05
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Când Petrescu inventa un henț în careu la Acka nu s-a mai dat nimeni cu fundu de pământ că e bucureștean.
La fel când și prostovanu de Avram nu i-a dat nici măcar un galben fcsbistului de l-a lăsat inconștient pe Ivan sau când alt fcbist l-a trântit pe Măzărache în careu ca la sumo n-a văzut nimic în neregulă acolo.
Văd că aici scrie că Avram e reținut de la delegări din cauza unui penalty acordat lui dinamo, deci încă o dată un bucureștean arbitrează un meci al unei echipe din bucurești și îi favorizează pe față fără nici o jenă.
Acum brusc îi lovi corectitudinea și nu pot delega un arbitru din aceeași localitate. Bine că asta e mai mult o chestie de principiu că eu l-am văzut pe Colțescu recent făcând praf un meci de la Iași. Așa că nu cred că lucrurile s-ar fi schimbat în bine și cu el la centru.

Lasind subiectivismul la o parte , trecind peste fazele cu arbitrajul, din punctul meu de vedere cfr cluj a fost cu o clasa peste noi in meciul de ieri. M-au exasperat pasele noastre in lateral si in spate si foarte putine spre poarta adversa. Rabufnirile noastre de pe final s-au datorat faptului ca cfr a ridicat piciorul de pe acceleratie. Cfr candidata clar la titlu. Sa vedem ceo fi de capul croatilor astia doi, daca pot sa aduca plus valoare lotului nostru.
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
A fost cu o clasa peste noi?! Prietene, nu stiu ce meci ai vazut tu, dar eu am vazut un CFR - Craiova in care CFR-ul s-a aparat in 11 contra unei Craiove ce ataca furibund in 10 oameni. Si nu, nu s-a jucat la Craiova, ci pe stadionul din Cluj acest meci. Am vazut un meci in care echipa de pe primul loc a avut nevoie de arbitraj pentru a invinge Craiova. Sa mai vorbim de faptul ca, in 10, Craiova a avut posesia?
Ma repet, nu stiu ce meci ai vazut tu...
Ma repet, nu stiu ce meci ai vazut tu...
"La un club de fotbal exista o trinitate formata din jucatori, antrenor si suporteri. Patronii nu au nici o treaba aici. Singurul lor rol este sa semneze cecuri..."
Bill Shankly
EX-Cristi007
Voucher reducere PCGarage.ro: AZ6S5EFI
Bill Shankly
EX-Cristi007
Voucher reducere PCGarage.ro: AZ6S5EFI
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
ca jucam cu pase laterale face parte din tactica lui Mangia de a tine posesia. Pe de alta parte si eu daca as avea ceva de reprosat, ar fi ca nu am avut o asezare mai adanca, practic cei trei din fata, mai ales dupa eliminare au jucat mai degraba mijlocasi centrali decat ofensivi sau atacanti. Cand au intrat Burlacu si Roman si ne-am asezat mai wide pe lunginema terenului am devenit periculosi si am reusit sa atacam careul franarilor. Oricum am dominat jigodiile si in 10 si impotriva arbitrilor, nu mai e mare lucru de sups despre meciul asta. A semanat destul de mult cu ala cu Recasul din sezonul trecut cand la fel am fost facuti zob de arbitru in momentul cand incepusem sa amenintam primul loc
- BadBoysBlue
- senior
- Mesaje: 312
- Membru din: 11 Sep 2005, 14:47
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Cfr a jucat cum juca Urziceniul.
Adică la ciupeala.
Tot respectul pentru Dan Petrescu ca fotbalist, dar că antrenor nu iese cu nimic în evidență.
La ce echipă au ...S-a văzut că le-a fost frică de noi.
Cred că rezultatul corect era 0-0.
Trimis de pe ALE-L21 folosind aplicatia #craiovamaximaro

Cand altii rad de raul altora, unii isi vad de treaba si au de castigat!
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Eu am văzut o echipa care a căutat să joace fotbal si una care a căutat să speculeze inclusiv prezența unui arbitru slab
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Si care nu s-au sfiit sa umple de sânge un copil de 17 ani
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Pe care, chiar și după ce l-au lovit, Culio îl înjura de să-i meargă fulgii, după ce Screciu îl deposedase.
Nu-i nimic. Javrele arată rău, mobilizare maxima și ne apropiem iar de ei (Miriuta și Bud o sa le facă zile fripte pe sintetic, daca joaca precum au făcut-o cu noi nu-i bat [deși ilfovenii s-au descurcat de doua roșii cu medias]).
Nu-i nimic. Javrele arată rău, mobilizare maxima și ne apropiem iar de ei (Miriuta și Bud o sa le facă zile fripte pe sintetic, daca joaca precum au făcut-o cu noi nu-i bat [deși ilfovenii s-au descurcat de doua roșii cu medias]).
Re: [Etapa 9] CFR Cluj - Universitatea Craiova
Tav, vrei sa spui clujenii s-au descurcat de rosii si galbene.