Szekely nu ar zice nu Craiovei

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
suporteru
fanatic
fanatic
Mesaje: 1877
Membru din: 15 Dec 2004, 14:53

Szekely nu ar zice nu Craiovei

Mesaj de suporteru » 07 Dec 2007, 15:13

GAZETA DE SUD
*

Finanţatorul Farului spune că nu mai este loc de întors
Bosînceanu vrea revanşa

„Marinarii“ speră ca mâine să întoarcă rezultatul din tur, patronul Farului ştiind însă că Universitatea ar fi câştigat cu 4-1 în prima etapă a campionatului.

- Sâmbătă, Farul şi Universitatea se reîntâlnesc într-un derbi al suferinţei, meciul dintre cele două echipe fiind important pentru evitarea retrogradării. Dumneavoastră cum caracterizaţi această partidă?
- Noi avem de luat o revanşă, după acel ruşinos scor din prima etapă a campionatului, de la Craiova...
- Cred că n-o să uitaţi multă vreme meciul de pe „Ion Oblemenco“!
- Din păcate, aşa este, nu-l pot uita. Nici jucătorii Farului nu au uitat acea umilinţă de la Craiova şi sper că vor fi capabili să-şi ia revanşa acum, în prima etapă a returului. Este şi un meci al orgoliilor, mai ales pentru fotbaliştii Farului.
- Faţă de meciul tur, jucătorii Farului au acum alt antrenor, Ion Marin, pe post de salvator...
- Din păcate, suntem unde suntem şi trebuia făcut ceva. Ion Marin este la clubul nostru de un an şi jumătate, era pe post de director tehnic, iar acum el a preluat responsabilitatea funcţiei de antrenor principal, Constantin Gache demisionând. Din punctul nostru de vedere, adică al celor care avem un cuvânt de spus la Farul, era cea mai indicată mutare. De altfel, Ion Marin a mai fost antrenor la noi şi în alte trei mandate.

Jucătorii Farului sunt hotărâţi să bată Craiova

- Vă sperie ceva în meciul de sâmbătă?
- Nu. V-am spus, sper ca jucătorii Farului să demonstreze că acel 4-1 de la Craiova a fost un accident...
- A fost 4-0 pentru Craiova!
- Oo, eu speram să fi dat şi Farul un gol... A, da, da, a fost 4-0, înseamnă că nici măcar golul de onoare nu l-am dat! Sper ca acum să întoarcem rezultatul din tur...
- Adică, Farul să bată sâmbătă pe Universitatea cu 4-0?!
- Nu mă gândesc la un 4-0, dar trebuie ca Farul să câştige. Am vorbit cu jucătorii şi pot spune că şi ei sunt foarte hotărâţi s-o obţină. După meciul cu Universitatea, ne aşteaptă altul greu, cu Steaua, în Ghencea. Din păcate, noi şi Craiova am avut un parcurs slab în tur, deşi ambele echipe au loturi bune, adică jucători de valoare.
- S-ar părea că acel 4-0 din prima etapă a făcut rău ambelor echipe, Universitatea s-a împăunat, iar Farul n-a avut un tur bun.
- Aşa este. După prima etapă, la Craiova deja se vorbea de câştigarea campionatului, iar pentru noi a fost un şoc. Sper ca în acest retur, care începe sâmbătă, Farul să aibă alt parcurs.

*

Onorat de dorinţa fanilor
Szekely n-ar zice nu Craiovei

Suporterii olteni au ocazia să voteze în această perioadă ce jucători preferă să fie transferaţi la Universitatea în iarnă. Conform statisticilor, pe primul loc se află Janos Szekely, de la Oţelul Galaţi. Mijlocaşul ofensiv al moldovenilor este, la cei 24 de ani, unul dintre remarcaţii acestei ediţii de campionat. Szekely se află şi pe lista jucătorilor indicaţi de Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, la capitolul transferuri reuşite pentru echipele care vor să facă performanţă. Acesta a fost recent şi în vizorul Stelei, dar transferul a căzut în ultimul moment.
Timişorean la origini, Szekely a fost surprins ieri să afle că este dorit de suporteri la Craiova. „Este o surpriză pentru mine să aflu că sunt jucătorul pe care pătimaşii fani ai Craiovei îl doresc cel mai mult la echipă. Mă onorează foarte mult acest lucru. Deocamdată sunt la Galaţi şi nu vreau să vorbesc de un transfer. Nu se ştie însă niciodată ce îţi rezervă viitorul!“, a spus ieri Janos Szekely.

*

Alb-albaştrii au ajuns aseară la Constanţa
Stoica vrea concentrare în atac

După un ultim antrenament în Bănie, delegaţia Ştiinţei a plecat spre Constanţa, alb-albaştrii cazându-se aseară la hotelul Iaki din Mamaia. Oltenii vor susţine astăzi, de la ora 11.00, o şedinţă de pregătire, la o bază sportivă privată, Napoli urmând să exerseze cu elevii săi, la fel cum a făcut şi ieri, în special faza de finalizare. Au fost lăsaţi acasă trei dintre australieni, Mitchell, Baird (ambii suspendaţi) şi Dilevski (în urmă cu pregătirea), în afara lotului rămânând şi Gîngioveanu, jucător aflat în conflict cu conducerea clubului.
Faptul că atacanţii nu concretizează ocaziile de gol pe care şi le creează l-a supărat pe căpitanul echipei, Dorel Stoica, acesta cerându-le mai multă concentrare jucătorilor din ofensivă: „Atacanţii nu s-au concentrat atât cât a trebuit la finalizare. Dacă o făceau, era 2-0 la pauză cu Ceahlăul şi am fi câştigat meciul“. „Sperăm ca la Constanţa alta să fie situaţia şi să obţinem ce ne-am propus, cele trei puncte. Nu va fi uşor, nici în tur nu a fost. Dacă dădeau ei gol, la 0-0, şi conduceau, poate ar fi obţinut un rezultat mai bun. Atunci am înscris noi, apoi am jucat foarte bine şi am învins fără probleme“, a adăugat Stoica. Dorel a mai precizat că vrea să-l convingă pe Piţurcă de faptul că merită să facă parte din lotul pentru CE 2008, menţionând că selecţionerul ar trebui să se uite şi în ograda Universităţii.

*

Papură continuă trierea

De când a preluat conducerea tehnică a echipei a doua a Universităţii Craiova, Corneliu Papură a anunţat că va face o selecţie riguroasă şi va opri doar jucătorii capabili să îndeplinească obiectivul impus, promovarea. Papură a programat astfel două amicale cu formaţii craiovene din Liga a III-a, primul disputându-se ieri, pe terenul de la Combinat, în compania Chimiei. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2, scor stabilit încă de la pauză, pentru gazde marcând Cîrciumaru (’2) şi Ionică (’8-autogol), alb-albaştrii punctând prin Mirescu (’20) şi Pătraşcu (’40). Antrenorul Universităţii II a rulat tot lotul avut la dispoziţie, la echipă revenind şi unii dintre jucătorii împrumutaţi, Firţulescu (FC Caracal), Giurcă şi Palcău (ambii de la Gaz Metan CFR Craiova). Primăvara va susţine următorul amical mâine, de la ora 11.00, la Depou, cu Gaz Metan CFR, echipă clasată la finalul turului pe locul patru în Liga a III-a, seria a 4-a.

*
EDITIE SPECIALA
*

Italianul a început să se acomodeze cu tradiţiile româneşti
Nicolo Napoli: «Dacă jucăm bine, e imposibil să nu vină victoriile»

Reporter: Aţi fost sărbătorit astăzi (n. r. - ieri) în stil românesc, de Moş Nicolae, pe 6 decembrie, toată lumea vă urează “La mulţi ani!”.
Nicolo Napoli: Chiar dacă sunt obişnuit să sărbătoresc pe 6 ianuarie, aşa cum este în Italia, acum este o avanpremieră. Sunt în România şi mă adaptez tradiţiilor de aici, aşa că le mulţumesc tuturor pentru urări şi cadouri.

Aşteptaţi un cadou şi la finalul meciului de la Constanţa?
Ce să zic?! Normal că mi-aş dori să primesc în dar şi punctele. Ca de obicei, mergem cu gândul de a face o partidă bună şi de a câştiga. De data aceasta trebuie să luăm şi ceva puncte, pentru că la Piatra Neamţ am jucat bine, am ratat multe ocazii şi ne-am întors cu mâna goală. Acum este cazul să se facă simţită şi în clasament evoluţia noastră bună.

În tur a fost o partidă câştigată clar, vă aşteptaţi la o replică mai puternică din partea Farului?
Am văzut jocul din tur şi atunci Craiova a făcut un meci frumos, a dat gol repede şi s-a impus clar. Acum va fi altceva, au trecut patru luni şi 16 etape de atunci, ne aşteaptă o partidă dificilă.

Încercaţi să le promovaţi băieţilor oportunismul atacanţilor italieni, pentru că la Piatra Neamţ au ratat incredibil?
Eu încerc să le împărtăşesc din mentalitatea italienilor, chiar dacă eu nu am fost atacant, dar oportunismul acesta este, oarecum, o calitate nativă. Trebuie să fim mai decişi în faţa porţii, să concretizăm cât mai multe din ocazii. Sperăm să fim mai inspiraţi în viitor.

Preferaţi uneori ca echipa să joace prost şi să bată, decât să aibă o prestaţie bună şi să piardă?
Nu sunt de această concepţie. Eu îmi doresc să evolueze mereu echipa bine, să fie, ca prestaţie, peste adversar, şi vor veni şi victoriile. Este imposibil să pierzi des, dacă îţi faci jocul tău şi eşti peste oponent.

Aveţi vreo emoţie că Universitatea ar putea retrograda?
Nu-mi voi pune niciodată problema retrogradării. Avem o formaţie tânără, care are puţină experienţă, iar când vor trece mai multe confruntări peste aceşti băieţi, ei vor forma o echipă cu adevărat puternică. Nu este în niciun caz una care să aibă emoţii că va putea retrograda.

Normal că mi-aş dori să primesc în dar şi punctele. Ca de obicei, mergem cu gândul de a face o partidă bună şi de a câştiga. De data aceasta trebuie să luăm şi ceva puncte, pentru că la Piatra Neamţ am jucat bine, am ratat multe ocazii şi ne-am întors cu mâna goală. Nicolo Napoli

*

«Să vină Moşul şi maine»
• Bărboianu şi Bănică, cei doi sărbătoriţi de Sfântul Nicolae, îşi doresc în dar o victorie la Constanţa

Doi dintre jucătorii pe care Nicolo Napoli a decis să-i includă în lotul care a făcut deplasarea la malul mării, Nicuşor Bănică şi Ştefan Nicolae Bărboianu, şi-au serbat ieri onomastica, ocazie cu care - cu ajutorul magazinului oficial al clubului - au primit câte un cadou.

Ambii îşi doresc ca darul cel mai mare să vină mâine, la Constanţa. “Mergem cu gândul să obţinem cât mai multe puncte la Farul, fiindcă avem nevoie de ele pentru o vacanţă liniştită. Dacă o să decidă antrenorul să joc, voi face tot ce pot pentru Universitatea. Nu ne mai permitem paşi greşiţi. Am trecut pe lângă o victorie la Piatra Neamţ din cauza ghinionului. Sperăm ca acum să răzbunăm toate ocaziile pe care le-am avut cu Ceahlăul”, a declarat Bărboianu.
La rândul său, Nicuşor Bănică a afirmat că îşi doreşte ca formaţia sa să pornească prima partidă din retur cu dreptul: “Vreau ca Moşul să-mi aducă multe victorii şi clasarea pe un loc cât mai bun a Ştiinţei.
A venit deja Moş Nicolae la mine, dar mai important e să vină sâmbătă (n. r. - mâine) pentru Universitatea. Sperăm să înceapă returul la fel de frumos cum a debutat şi acest sezon.”

*

O nouă surpriză pentru fani

Suporterii Universităţii au parte de o nouă surpriză plăcută la magazinul oficial al clubului. Pe lângă tricourile originale de joc, care se vând începând de astăzi, fanii pot achiziţiona şi tricouri imprimate cu chipul fotbaliştilor Ştiinţei. Acestea vor putea fi achiziţionate la preţul de 25 de lei.

Magazinul, deschis şi duminica

Oficialii Universităţii au decis ca, în toată luna decembrie, magazinul oficial al clubului să fie deschis şi duminica, între orele 10 şi 14. Această hotărâre a fost luată pentru ca suporterii Ştiinţei, cărora programul nu le permite să cumpere cadouri, să poată achiziţiona daruri de Crăciun şi în ultima zi a săptămânii. (A. I.)

*

O mai bună concentrare la finalizare

• Căpitanul Ştiinţei consideră că, dacă atacanţii ar trata altfel fazele, alta ar fi situaţia din clasament

După foarte mult timp, Dorel Stoica a vorbit despre partida cu Farul Constanţa, de la malul mării, care are loc mâine, ora 17.15. Fundaşul alb-albaştrilor crede că este un meci cu un istoric aparte faţă de cel din tur, atunci când oltenii au învins la scor.

“Nu va fi uşor, de fapt, pot spune că şi în tur, dacă dădeau ei gol la 0-0 şi conduceau, altfel ar fi stat situaţia. Atunci am înscris noi, după o ratare uriaşă a lor, apoi am jucat foarte bine şi a ieşit acel rezultat. De această dată, altfel vor sta lucrurile, atât noi, cât şi ei dorim să învingem. Mergem la victorie şi cred că putem să câştigăm. Nu ne va fi deloc uşor. S-a văzut şi la Piatra Neamţ cât de greu a fost, iar acolo pot spune că am pierdut după o greşeală a mea”, a declarat olteanul. Dorel a precizat că orice jucător trebuie să fie încrezător în forţele proprii şi nu îi ia de sus pe adversari când spune că Ştiinţa va câştiga: “Ca jucător trebuie să fii optimist, dacă nu speri şi nu afirmi că învingi, ce faci?! Eu sunt foarte pozitiv şi zic asta pentru că avem fotbalişti de valoare în lot.” În ceea ce priveşte ratările colegilor săi din confruntarea de la Piatra Neamţ, acesta a comentat: “Nu s-au concentrat atât cât a trebuit la finalizare. Dacă o făceau, era 2-0 la pauză şi am fi câştigat meciul. Sperăm ca la Constanţa alta să fie starea şi să obţinem ceea ce ne-am propus - cele trei puncte.” Fundaşul Ştiinţei a vorbit şi despre partidele cu oponenţi consideraţi de mâna a doua: “Când joci cu echipe puternice, te mobilizezi altfel, iar cu formaţiile mici, te implici mai puţin. Ar trebui să fie la fel, indiferent de adversari. Vom încerca de acum înainte ca, la fiecare dispută, să fim la fel de determinaţi.”

«Voi fi la naţională»

Prezent la două confruntări ale echipei naţionale din preliminariile CE din vara viitoare, la Piatra Neamţ, cu Luxemburg, şi la Celje, împotriva Sloveniei, Dorel are încredere că va fi inclus de Piţurcă în lotul pentru turneul final din 2008: “Orice jucător speră să fie la naţională. O să lupt şi o să câştig. Doresc să fiu acolo, depinde de mine, de prestaţiile pe care le voi avea, de jocul şi rezultatele echipei de club. Nea Piţi se va uita şi în curtea Universităţii, pentru că sunt fotbalişti de valoare, care pot fi convocaţi la prima reprezentativă. Repet, totul depinde de modul în care evoluează ei, dar şi formaţia. Dacă noi o facem bine, sigur voi fi la naţională.”

Noi mergem la victorie şi cred că putem să câştigăm. Nu ne va fi deloc uşor. S-a văzut şi la Piatra Neamţ cât de greu a fost, iar acolo pot spune că am pierdut după o greşeală a mea. Dorel Stoica

*

Ion Marin: «Să-i anihilăm pe Costea şi Tănasă!»

Antrenorul Farului a susţinut ieri o conferinţă de presă, în care a abordat meciul pe care echipa sa îl va disputa mâine împotriva Ştiinţei.

“Avem nevoie de o concentrare maximă până la finalul meciului şi de o mai mare luciditate decât la confruntarea cu Timişoara. Sper ca în partida cu Craiova să nu mai existe precipitare şi să găsim cele mai bune soluţii. Consider că Universitatea are un joc în urcare, mi-a plăcut cum a evoluat la Piatra Neamţ. Întâlnim sâmbătă (n. r. - mâine) o grupare cu fotbalişti buni, o formaţie care joacă un 4-4-2, cu Tănasă şi Costea în atac, pe care trebuie să îi anihilăm. E o echipă bine articulată, care va încerca să pună probleme pe marginile terenului. Sunt convins însă că noi, jucătorii şi antrenorii, vom constitui o unitate şi vom câştiga. Rezultatul din tur, acel 4-0, a fost unul mincinos, care a făcut mult rău Universităţii. Confruntările care au urmat au dovedit că nu e aşa.
După meciul acela s-au dat mai multe declaraţii conform cărora vor câştiga titlul, însă s-a văzut că realitatea a fost alta”, a declarat “Săpăligă”. (C. S.)

*

Amical: Chimia Craiova - Primăvara Craiova 2-2 (2-2)
Papură a debutat cu remiză

Papură a debutat cu remiză• Noul antrenor al tinerilor alb-albaştri a preferat să verifice potenţialul mai multor juniori în primul meci de pregătire al mandatului său, acelaşi lucru urmând să se întâmple şi în testele viitoare

Echipa a doua a Universităţii a avut o evoluţie bună în faţa formaţiei de Liga a III-a, Chimia, terminând neînvinsă la Combinat, după ce a fost condusă cu 2-0.

Primăvara Craiova a încheiat la egalitate ieri, scor 2-2, disputa de la Combinat, cu divizionara C Chimia. Întâlnirea a fost una în care noul tehnician al satelitului a folosit garnituri diferite de joc, pentru a se edifica asupra potenţialului mai multor juniori, pe care urmează să îi aibă în vizor şi la meciurile viitoare.
Nu au fost utilizaţi de Papură: Buşu, I. Găman, Stăvaru, Argintaru, Costea II şi V. Găman. Debutul confruntării a fost unul nefavorabil alb-albaştrilor, care au primit foarte repede gol.

După primirea golurilor, Primăvara a jucat mai bine

În minutul doi, la o fază confuză în careu, fundaşul gazdelor, Cârciumaru, a reluat din şase metri. Chimiştii au profitat de ezitarea apărătorilor de la Primăvara, iar în minutul opt Apostol a centrat şi Ionică a trimis în propria poartă. Cele două goluri primite au trezit satelitul Universităţii, iar Mirescu şi Pătraşcu au restabilit egalitatea până la pauză. Primul a reluat sec la colţul scurt, de la 20 de metri, iar celălalt a marcat din interiorul careului.
În cea de-a doua parte a jocului nu s-a mai întâmplat nimic notabil, iar Primăvara a obţinut un rezultat bun, în urma unei prestaţii satisfăcătoare. Cornel Papură a introdus mai mulţi juniori, dar şi câţiva jucători care fuseseră împrumutaţi la diferite grupări.
Astăzi, tinerii alb-albaştri vor avea parte de un antrenament pe arena de la “Depou”, unde mâine, de la ora 11, vor susţine al doilea amical din această săptămână cu formaţia din Liga a III-a, Gaz Metan CFR Craiova.

Chimia - Primăvara 2-2 (2-2)
Au marcat: Cârciumaru ’2, Ionică ’6 (autogol) / Mirescu ’20, Pătraşcu ’30

Chimia: Cojocaru - Iova, Cârciumaru, Lopăţel, Coman - Popa, Lepădatu, S. Chivu, Apostol - Coancă, Stăncuţă. Antrenor: Ilie Tilea
Au mai jucat: Truşcă, Gh. Ilie, Tomescu, M. Ion, Mieilă, Mitroi, Mitran, Năboiu

Primăvara: Neagoe - Iorga, Ionică, Barbu, Neacşu - Mirescu, Puchiu, Necşulescu, Giurcă - Ţăran, Pătraşcu.

Antrenor: Cornel Papură

Au mai intrat: S. Lung jr., Nicolescu, Brădescu, Firţulescu, Palcău, Gogoşoiu, Ologu, Ştoiu, Glodeanu, Geacă, Bouleanu
Arbitri: Cătălin Găman - Pompiliu Barbu, Dan Mitricoiu

*

Alb-albastru pentru totdeauna!

Scrie răspuns