Napoli testează noua formulă de joc

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
suporteru
fanatic
fanatic
Mesaje: 1877
Membru din: 15 Dec 2004, 14:53

Napoli testează noua formulă de joc

Mesaj de suporteru » 28 Ian 2008, 13:52

GAZETA DE SUD
*

Primul amical: Universitatea - Sturm Gratz
Napoli testează noua formulă de joc

Antrenorul italian va vedea astăzi dacă Ştiinţa poate da randamentul aşteptat în sistemul 4-3-2-1.

Universitatea Craiova va susţine astăzi primul test de verificare pe pământ turcesc, urmând să întâlnească, de la ora 18.00, liderul primei ligi din Austria, Sturm Graz. Disputa de la „Arcadia“ vine după cinci zile de acomodare, în care juveţii au încercat să-şi însuşească noul sistem de joc. După cum se ştie, antrenorul Nicolo Napoli a anunţat că va juca în retur sistemul 4-3-2-1, renunţând la clasicul 4-4-2. În aceste condiţii, Ştiinţa ar putea începe jocul în formula: Bornescu - Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose - Prepeliţă, Săceanu, A. Ionescu - Fl. Costea, Wobay - Tănasă. În jocurile-şcoală, în locul lui Wobay, care a întârziat din cauza vizei, a fost folosit Ionuţ Luţu. Ajuns în Turcia vineri seară, Wobay a tras tare la antrenamente, existând posibilitatea să intre titular la meciul cu austriecii. Surprizele ar putea veni însă din partea tinerilor Valerică Găman, Bărboianu şi Gângioveanu, jucători care se bat pentru un loc de titular la Ştiinţa.

„Satelitul“, la a doua înfrângere

Echipa a doua a Universităţii, antrenată de Corneliu Papură, a contabilizat deja două înfrângeri în Ţara Semilunei. După 1-4 cu VfB Lubeck (locul 18 în Liga a III-a germană), Universitatea II a pierdut cu 0-2 întâlnirea cu Daegu FC, una dintre codaşele campionatului Coreei de Sud. Rezultatele acestor partide contează însă mai puţin, Corneliu Papură încercând să găsească formula câştigătoare pentru meciurile oficiale pe care „satelitul“ le va susţine la primăvară în Liga a IV-a. Scorul la pauză a fost 1-0 pentru coreeni. Universitatea Craiova a evoluat în formula: Silviu Lung jr. - Gârlă, Stăvaru, Răducu, Giurcă - Mirescu, Filipovici, Ologu - Firţulescu, Ir. Găman - Gogoşoiu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Puchiu, Argintaru, Glodeanu, Necşulescu, Buleică şi Ţăran. Doi dintre elevii lui Corneliu Papură, Neacşu şi Pătraşcu nu au putut evolua din cauza unor probleme medicale.

Filipovici, modest

Fostul jucător al Ştiinţei, Narcis Mohora, îl cunoaşte pe Romeo Filipovici de pe vremea când olteanul evolua în Germania. În urmă cu câteva zile, Mohora l-a lăudat pe fostul căpitan de la juniorii lui Schalke 04. „L-am propus Universităţii Craiova, pe vremea când antrenor era Ovidiu Stîngă. La recomandarea mea, el a venit iarna trecută la Craiova, dar nu a semnat cu Universitatea. A fost căpitanul lui FC Shalke 04, la echipa de juniori, ceea ce spune totul. A avut însă ghinion, s-a accidentat şi a fost operat la inghinali, ieşind din circuit aproape un an. În toamnă, Filipovici m-a sunat şi mi-a cerut telefonul lui Spase Dilevski; au fost coechipieri. Mai departe nu cunosc povestea revenirii lui la Ştiinţa. Oricum, Craiova a luat un fotbalist adevărat“, spunea Mohora.
La amicalul de sâmbătă, Filipovici l-a contrazis însă pe Narcis, evoluând sub aşteptări. După ce în primul test de verificare, cu FC Lubeck, a lipsit din cauza unor probleme medicale, în weekend Filipovici a intrat titular, jucând mijlocaş la închidere. Acesta nu a arătat mare lucru, iar în cazul în care prestaţiile sale nu se vor schimba în bine la meciurile următoare şansele de a semna cu Universitatea sunt practic nule. Universitatea II va juca, pe 29 ianuarie, cu echipa a doua a elveţienilor de la St. Gall, iar pe 1 februarie, cu Pohang Steelers (Coreea de Sud). Ultimul amical este programat pe 4 februarie.

*


Naţionala României ar putea evolua la Craiova

Intrat în reparaţii capitale, stadionul „Ion Oblemenco“ trebuie să fie gata pe 1 august, prioritar fiind însă gazonul, care se doreşte a fi cel mai modern din ţară. Pe lângă suprafaţa de joc, vor fi schimbate scaunele şi gardul împrejmuitor exterior, urmând să fie adusă şi o tabelă ultramodernă. Nu s-a renunţat la ideea de a aduce echipa naţională în Bănie şi pune în primul rând accent pe suprafaţa de joc, în speranţa că Piţurcă îşi va da acordul pentru ca întâlnirea cu Serbia, din preliminariile CM 2010, să aibă loc la Craiova.
În ceea ce priveşte tabela de marcaj, aceasta va avea 40 mp şi va fi instalată pe locul unde era vechea tabelă, adică la peluza nord, iar pe ea se vor putea vedea şi reluările fazelor.

*
EDITIE SPECIALA
*

«Voi apela la tineri, dar să avem răbdare»

În şedinţa de dimineaţă s-a marjat pe pregătirea fizică, iar după-amiază ...

În şedinţa de dimineaţă s-a marjat pe pregătirea fizică, iar după-amiază s-a lucrat la partea tehnico-tactică. Ieri, principalul Ştiinţei a vorbit pentru prima dată despre ceea ce face cu Universitatea acum, mai ales că de astăzi se va intra într-un alt ciclu al acestei perioade, în care, o dată la trei zile, vor avea loc meciuri amicale. Napoli a vorbit întâi despre modul cum a fost perceput de elevii săi. “Sunt mulţumit de cele patru zile de antrenament, de modul cum răspund băieţii. Cu toţii trag tare, sunt conştienţi ce înseamnă această pregătire şi răspund la antrenamente în consecinţă. În plus, am găsit condiţii bune, deci totul este aşa cum ne dorim”, a afirmat Napoli. Discutând despre antrenamentele mai dure din aceste zile, italianul a comentat: “Sigur că e o pregătire grea, pentru că ne aşteaptă un retur de foc, iar noi, staff-ul tehnic, încercăm să facem o pregătire cât mai bună, ca să obţinem ce ne-am propus. Repet, până în acest moment totul este conform planului.” Din cauza interdicţiei FIFA de a face transferuri pe o perioadă de un an, Universitatea se va axa în acest timp mai mult pe tinerii din propria pepinieră. În lotul deplasat în Antalya apar Andrei Ionescu, Bărboianu, Gângioveanu, Vali Găman, Buşu, Barbu. De aceea, Nicolo a vorbit despre aceştia: “Jucătorii tineri m-au mulţumit, modul cum se pregătesc este bun, au potenţial. Ne vom putea baza pe ei în viitor atât la nivel fizic, cât şi tactic. Mai au însă de învăţat, iar în viitor voi apela la ei. Depinde de cine se va integra mai repede, dar trebuie să avem răbdare, nu să ne grăbim şi să-i aruncăm în luptă până nu sunt pregătiţi. Am încredere în ei, se vede că au calităţi.” Unul dintre puştii aflaţi în lot şi care promite este Valentin Găman. În cele patru zile scurse pe pământ turcesc, la şedinţele tactice Găman a fost utilizat ca mijlocş de închidere. Napoli a explicat acest aspect: “Pe Găman l-am folosit în postura de mijlocaş central, nu este o poziţie nouă pentru el, noi îl cunoşteam pe acest post. Nu o să facem numai cu Găman asta, ci şi cu alţi jucători. O să încercăm şi cu alţii să joace pe alte posturi, să găsim locul unde se simt cel mai bine. Vor fi meciurile amicale, o să mai schimbăm aceste roluri, să vedem ce randament dau şi în alte poziţii.”

Nicolo Napoli:

Jucătorii tineri m-au mulţumit, modul cum se pregătesc este bun, au potenţial. Ne vom putea baza pe ei în viitor atât la nivel fizic, cât şi tactic. Mai au însă de învăţat, iar în viitor voi apela la ei. Depinde de cine se va integra mai repede, dar trebuie să avem răbdare.

*

Amical: Primăvara a pierdut cu 2-0 amicalul cu Daegu
Experienţa a făcut diferenţa

Deşi a avut o primă repriză bună, Primăvara a trebuit să se recunoască învinsă de formaţia coreeană de primă ligă Daegu

Formaţia secundă a Universităţii a disputat sâmbătă cel de-al doilea joc din cantonamentul de pregătire din Antalya.

Ca şi în prima întâlnire, scor 0-3, cu nemţii de la Lubeck, tinerii alb-albaştri au fost înfrânţi de coreenii de la Daegu, grupare situată la jumătate clasamentului în ţara sa. Craiovenii pregătiţi de Cornel Papură au început bine meciul, au condus ostilităţile, însă lipsa de experienţă i-a trădat. În plină dominare a jocului, coreenii au scăpat de două ori periculos pe contraatac, mai întâi în minutul 14, dar Silviu Lung jr., chemat de la prima echipă, a scos miraculos o minge în postură de unu contra unu cu un adversar. Însă un minut mai târziu, cei de la Daegu au deschis scorul. Imediat, craiovenii şi-au revenit, însă Ir. Găman a şutat imprecis cinci minute mai târziu şi a ratat oportunitatea egalării, după o fază creată de Firţulescu.
Până la pauză, micii olteni s-au ţinut bine, au mai avut câteva faze aplaudate, prin Găman, Firţulescu, Gogoşoiu, Ologu ori incursiunile pe dreapta ale lui Valerian Gârlă, însă neconcretizate.
Odată cu scurgerea timpului, elevii lui Papură au cedat terenul. În partea secundă, odată cu schimbările făcute, practic nu au mai contat, iar golul de 2-0 pentru coreeni a venit în mod logic.
Era minutul 62 şi scorul a rămas acelaşi până la final, iar replica puştilor din această parte secundă a lăsat de dorit. Puchiu, Argintaru ori Ţăran, ca să enumerăm numai câţiva dintre cei de la care s-a aşteptat mai mult, au dezamăgit.

Remarcaţi în ciuda înfrângerii

La plusuri ar fi de notat prestaţiile lui Firţulescu, Ologu, foarte tehnic, Gogoşoiu, Giurcă şi Răducu. Următoarea confruntare a Primăverii va avea loc mâine, iar adversară va fi formaţia elveţiană St. Gall. Papură a trimis pe teren formaţia: Silviu Lung jr. - Gârlă (’66 Nicolescu), Răducu, Stăvaru, Giurcă - Mirescu (’46 Argintaru), Filipovic (’46 Puchiu), Ologu (‘46 Glodeanu) - Firţulescu (’55 Necşulescu) - Ir. Găman (’46 Buleică), Gogoşoiu (’70 Ţăran). Nu au jucat, acuzând probleme medicale, Neacşu, Pătraşcu, Ionuţ Bărboianu şi Mihai Neagoe.

Filipovic, stângaci în fotbal

Adus în această iarnă, Romeo Filipovic nu pare a fi fotbalistul dorit de Universitatea Craiova. E drept, a jucat decât 45 de minute în disputa cu Daegu, însă asta din cauza prestaţiei sale, una sub nivelul aşteptărilor.

Distribuit mijlocaş defensiv

Filipovic a fost distribuit de Papură ca mijlocaş central defensiv, dar nu a arătat nimic. În afară de trei recuperări prin alunecare, Filipovic a arătat că nu prea ştie ce e cu el pe teren. Marcaj la distanţă, nu prea a alergat, mai mult s-a plimbat pe teren. Deşi are o tehnică bună, nu a profitat deloc de ea, părând un stângaci în fotbal. Pe scurt, în afară de câteva zbierături la colegi, nu a ieşit cu nimic în evidenţă, din contră. Lent, fără vlagă, fără orientare în teren, mult sub nivelul puştilor alb-albaştrii, aceasta este o primă impresie despre Filipovic.
Una care însă nu lasă loc pentru mai bine, deoarece, cel mai important, a arătat o delăsare de nedescris, având şi o mentalitate de judeţ. Despre prestaţia croato-neamţului, mai toţi din anturajul echipei au dat dezaprobator din cap.

Sub privirile lui Napoli şi Jerry Gane

La amicalul Primăverii au asistat principalul Universităţii, Nicolo Napoli, secundul Jerry Gane şi antrenorul cu portarii, Ştefan Crişan. Ultimul a spus că doreşte să vadă echipa, dar mai ales pe Silviu Lung jr., iar italianul a vrut să vadă la lucru craiovenii. La final, Napoli nu a dorit să comenteze, însă a strâmbat din nas în privinţa lui Romeo Filipovic.

*

Amicalul cu Sturm Graz, live pe www.editie.ro

În această seară, de la ora 18.15, Universitatea susţine primul amical din cantonamentul din Turcia.
Alb-albaştrii vor da piept cu Sturm Graz, formaţie care anunţă pe site-ul propriu că Ştiinţa va întâlni a doua echipă a clubului. Impresarul care s-a ocupat de organizarea turneului din Antalya, Radu Mătăsăreanu, a dat însă asigurări că Universitatea va evolua în faţa primei echipe a liderului din Austria.
“Ei mai joacă mâine (n. r. - astăzi) o partidă amicală, cu două ore înainte de meciul cu Ştiinţa, dar au un lot foarte numeros, pe care îl vor împărţi în două, iar cu Universitatea vor juca titularii lui Sturm”, a spus Mătăsăreanu.
Disputa va avea loc pe terenul principal de la complexul sportiv “Aracadia - Atlantis”. Nicolo Napoli va utiliza toţi jucătorii
avuţi la dispoziţie, chiar şi pe Julius Wobay, ajuns în Antalya vineri noaptea, după ce a avut probleme cu obţinerea vizei de Turcia. Leonezul a ratat două zile de pregătire, însă sâmbătă dimineaţa a intrat într-un program special de antrenamente, în care trebuie să recupereze ce a pierdut.

Nu rataţi primul amical al Universităţii din turneul de pregătire din Antalya. Site-ul www.editie.ro transmite în exclusivitate desfăşurarea live a partidei cu Sturm Graz.

*

Mister, fundaş central

Napoli s-a băgat pentru prima dată la miuţă de când antrenează Ştiinţa şi l-a marcat pe Michael Baird

La miuţa de la finalul antrenamentului de aseară, din cauza problemelor medicale pe care le-au acuzat Bărboianu şi Mitchell, numărul fotbaliştilor din lotul Universităţii a fost impar, motiv pentru care principalul Nicolo Napoli a decis să intre şi el la joc.
A fost pentru prima dată de când antrenor al Universităţii este Napoli şi acesta joacă alături de elevii săi.

Marcaj strict la Baird

Mister a evoluat ca fundaş central şi l-a marcat îndeaproape pe Michael Baird, care nu a mişcat în front. Italianul a urcat şi în atac, mai ales la fazele fixe, însă nu a prea avut noroc să reia la poartă. Posibilul internaţional al Ştiinţei, Florin Costea, nu a ţinut cont că alături de el în echipă evoluează antrenorul şi nu i-a pasat nici în ruptul capului, preferând acţiuni individuale, motiv pentru care tehnicianul a strigat de câteva ori la el.
Napoli s-a aflat pe teren ca jucător, dar nu şi-a neglijat nici rolul de profesor, mai mereu dând indicaţii. Pe finalul jocului, încheiat 0-0, italianul şi secundul Jerry Gane, arbitrul la această miuţă, au avut un schimb de replici după ce antrenorul a solicitat o lovitură de colţ, iar Jerry a acordat-o după îndelungi parlamentări: “Collina, e corner!” i-a strigat Napoli, iar răspunsul a venit: “Joacă, joacă, fiindcă nu e nevoie de pomeni.”

*

Luţu are prieteni în toată Europa

La unul dintre antrenamentele Universităţii din Antalya, Luţu s-a întâlnit cu un vechi prieten de la formaţia Shakhtar Karaganda.
Aflaţi şi ei în cantonament la Beleck, cazacii se antrenau pe un teren alăturat craiovenilor.
“Hagi” l-a recunoscut pe unul dintre cei cu care a fost coleg la Alma Ata şi s-a dus glonţ la el.
După ce s-au pupat şi s-au întreţinut câteva minute, Luţu a spus: “Tată, eu am fost globetrotter, am prieteni şi cunoştinţe în toată Europa şi chiar pe alte continente!”

*

Bărboianu şi Mitchell, mici probleme

La ultimele antrenamente, Ştefan Bărboianu şi australianul Josh Mitchell au acuzat mici probleme medicale. Dacă Bărboianu nu s-a antrenat deloc, Mitchell a părăsit şedinţa de pregătire. Fane acuză o jenă uşoară la coapsa piciorului drept după pantele făcute sâmbătă dimineaţă, iar Mitchell - probleme cu ambele tibii.

*
PRO SPORT
*

OLTENII INTALNESC STURM GRAZ II

U CRAIOVA De joi, de când au ajuns în Antalya, fotbalistii lui Nicolo Napoli n-au avut nicio zi libera, antrenându-se intens. Din cauza acestor antrenamente epuizante, doi dintre fotbalisti, Mitchell si Barboianu, au simtit dureri, fiind odihniti de italianul Napoli.

Oltenii vor disputa în aceasta seara si prima partida amicala din Turcia, în compania austriecilor de la Sturm Graz. Napoli a anuntat ca va folosi tot lotul pe care-l are la dispozitie în partida cu austriecii, care va începe la ora 18:15, cea a României. Pe site-ul oficial al austriecilor, care conduc si în clasamentul T-Mobile Bundesliga, prima liga din tara lui Mozart, Sturm Graz va întâlni de la ora 16:00 pe cehii de la Viktoria Plzen, iar echipa a doua va evolua cu Universitatea Craiova, de la 18:15.

*
Alb-albastru pentru totdeauna!

Scrie răspuns