DRAMA UNUI CAMPION
Nicolae Negrilă a revenit la viaţă. Azi împlineşte 56 de ani, iar luni începe munca la termoficare!
de Viorel Tudorache
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/nicolae ... 99579.html
Fostul mare internaţional oltean Nicolae Negrilă împlineşte astăzi 56 de ani. Legendarul fundaş dreapta a intrat în istoria fotbalului românesc ca omul care a calificat, în 1983, Craiova Maxima în semifinalele Cupei UEFA, graţie golului memorabil înscris în meciul retur cu FC Kaiserslautern.
"Negoro" a trecut cu bine peste momentele critice de sănătate din luna mai, cînd a fost internat la Spitalul Judeţean Craiova, cu diagnosticul trombo embolism [*****], iar azi e fericit că-şi serbează ziua alături de cei dragi. "Nu fac petrecere mare. Aştept să vină copiii, Alexandru şi Stela, şi cîteva rude. Am trecut cu greu peste acele momente. A fost o cumpănă mare de tot! În luna mai, eram la un prieten la grătar. Stăteam pe scaun. Dintr-o dată mi s-a umflat piciorul stîng, nu-l mai puteam mişca, iar un cheag de sînge a ajuns la plămîni. Nu mai puteam să respir. Am fost internat de urgenţă, iar medicii mi-au salvat viaţa! Acum sînt bine, analizele mi-au ieşit în regulă, iar de luni încep munca la regia de termoficare", a povestit Negrilă pentru gsp.ro.
Fostul tricolor spune că urmează un regim strict de viaţă: "Doctorii mi-au prescris un tratament pe care trebuie să-l respect 6 luni. Fără ţigări, alcool, nici măcar o bere n-am voie. Nu trebuie să fac efort, să mă enervez sau să stau la soare. Mi s-a recomandat să merg pe jos doar o jumătate de oră zilnic. Trebuie să evit înţepăturile sau tăieturile pentru că am nu ştiu ce sindrom aş avea, iar sîngele e gros".
Nicolae Negrilă nu s-a rupt însă definitiv de iubirea veţii sale, fotbalul: "Sînt scouter pentru Universitatea Craiova, mai merg la meciurile importante, nu pot la toate pentru că e prea departe Severinul. Îmi pare rău că pot să merg la jocul cu CFR Cluj, fiindcă e cald rău. După ce îi batem însă pe clujeni voi mai face un grătar şi cu prietenii".
DRAMA UNUI CAMPION
Moderator: grup_moderatori
DRAMA UNUI CAMPION
Allez les bleus!
"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare." - Mahatma Gandhi
"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare." - Mahatma Gandhi