Interviu Maxima Sport cu Stephane Acka

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
JustME
fanatic
fanatic
Mesaje: 14905
Membru din: 30 Mai 2004, 22:22

Interviu Maxima Sport cu Stephane Acka

Mesaj de JustME » 26 Noi 2015, 20:05

Acka: ”Toți mi-au zis să evit România, chiar și eu am avut momente în care am regretat că am venit aici, dar acum sunt foarte fericit.”

În cei doi ani de când e în România, Stephane Acka a învățat să vorbească fluent două limbi: româna și portugheza, pe ultima ca să se înțeleagă cu prietenii lui, grupul de vorbitori de portugheză de la Universitatea. Pe noi ne-a uimit nu doar cu cât de bine vorbește româna, ci și cu cât de bine o scrie (tot interviul a fost făcut online, deci în scris). Dintre jucătorii care au trecut și pe la echipa lui Mititelu, Acka este singurul care a jucat și împotriva CS Universității, în deja celebrul meci direct. În acea perioadă s-a auzit de problemele pe care le-ar fi avut cu Mititelu și bodyguard-ul acestuia, care l-ar fi amenințat pentru că, neplătit, voia să plece de la echipă. La scurt timp, Stephane a ajuns la Știința și a devenit rapid un om de bază. S-a accidentat grav cu CFR Cluj, dar ceea ce pentru un jucător mai sensibil putea fi o accidentare de lungă durată, pentru Acka a trecut rapid: la mai puțin de 50 de zile de la accidentare, a făcut primul antrenament și e convins că va reintra pe teren în această iarnă.

”Cred că voi fi 100% pentru ultimele două meciuri din această iarnă, cu Voluntari și Iași”

Începem cu ce vrea să audă toată lumea: ce fel de accidentare ai avut, ce a trebuit să faci în cursul recuperării și cum te simți acum?

În primul rând bună seara. După accidentarea din meciul cu CFR, am făcut un RMN în Italia care a dezvăluit o ruptură parțială de menisc și de ligament încrucișat anterior. Doctorul mi-a spus că necesită operație, așa că m-am consultat cu doctorul de la club și m-a sfătuit să fac operația la București, la doctorul Filipescu. Recuperarea nu a fost ușoară, pentru că am pierdut câteva kilograme la coapsa stângă din cauza repausului prelungit. A trebuit să fac piscină, laser, bicicletă și multe altele. Acum, după o lună și un pic de la operație, mă simt foarte bine. Important e că nu mă mai doare nimic.

Te-ai antrenat luni și marți? Cum te-ai simțit în timpul antrenamentelor? Cât crezi că va dura până vei fi 100%?

Da, m-am antrenat și luni, și marți și m-am simțit foarte bine. Nu aș putea să spun când voi fi 100%, cert e că mă simt tot mai bine cu fiecare zi. Eu estimez că în ultimele două meciuri aș putea juca, dacă antrenorul va considera că e nevoie de mine, și 90 de minute.

Știm că ești prieten foarte bun cu vorbitorii de portugheză din echipă, iar aceștia ne-au spus că vorbești portugheza perfect. Câte limbi vorbești, deci?

Da, știu portugheză, dar nu perfect-perfect. În total mă descurc în cinci limbi: franceză, italiană, română, portugheză și un pic de engleză.

Știi, în România există o prejudecată stupidă care spune că fotbaliștii sunt proști și ziariștii intelectuali, deci inteligenți. Tu vorbești bine cinci limbi, iar eu cel mult două. Sunt eu un ziarist foarte prost sau ești tu un fotbalist foarte inteligent?

E adevărat, peste tot se spune asta despre fotbaliști, dar nu cred că este adevărat. Există mulți fotbaliști inteligenți, nu cred că poți fi un fotbalist valoros dacă nu ai minte. Cât despre mine, pur și simplu am avut mereu o înclinație filologică. Pe undeva era normal să știu franceză și italiană, pentru că am crescut cu aceste limbi, iar româna și portugheza sunt și ele limbi latine, deci mi-a fost ușor să le învăț. De tine nu știu (râde).

Ce te-a apropiat de Madson, Nuno și Kay? Ai putea să ni-l descrii pe fiecare? Suporterii vor să știe cum sunt, dar, pentru că ei nu vorbesc la fel de bine româna, fanilor li se pare că nu-i cunosc suficient.

Acum nu vreau să fiu rasist (râde), dar faptul că suntem de culoare este cel care ne-a unit, inițial. Mi-e greu să vi-l descriu pe fiecare, dar vă pot spune că toți trei sunt niște super-băieți. Foarte muncitori și serioși în viața profesională și foarte săritori, generoși și de treabă ca prieteni.

”De mic copil mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să devin fotbalist, să câștig bine și să-mi pot ajuta familia”


Spune-ne povestea ta, pe scurt, de când te-ai apucat de fotbal până în acest an.

Am început să joc fotbal organizat la 10 ani. Înainte încercasem atletism, la 100 și 200 de metri, dar nu eram foarte bun. Fotbal am jucat prima oară la Vangadizza, un oraș micuț din Italia, aproape de Verona. După doi ani am trecut la Legnago, iar la 15 ani m-a luat Hellas Verona. Am făcut junioratul acolo, după care am fost împrumutat la Legnago și apoi la Belluno. La ultimii am avut un sezon foarte bun, așa că mi s-a oferit un contract la FC U Craiova. Restul îl știți.

Unde ai copilărit? Care sunt cele mai vechi amintiri pe care le ai?

Am copilărit la Legnago, Terranegra, Bonavigo și Verona… Cele mai vechi? Hm, nu știu vechi, dar vă zic una prețioasă: în ultimul an la Verona, clubul trebuia să aleagă cu ce jucători de la juniori semnează un contract de profesioniști. M-au oprit doar pe mine și pe Jorginho, care acum e la Napoli. A fost o bucurie imensă și pentru mine, și pentru familia mea.

Apropo, spune-ne despre familia ta și despre cum ai venit în Europa.

Provin dintr-o familie foarte numeroasă. Am șase frați, iar eu sunt cel mai mare, așa că pe umerii mei atârnă o responsabilitate imensă, trebuie să am grijă de ei. Tatăl meu a plecat în Europa la 27 de ani, pentru că în Coasta de Fildeș duceam o viață foarte grea. Eu aveam 8 ani atunci și am rămas cu mama și frații mei în Coasta de Fildeș. După doi ani, tatăl meu a reușit să obțină documentele și să mă aducă la el, în Italia. Acomodarea a fost foarte grea, cu atât mai mult cu cât mama rămăsese departe, acasă. Pentru un copil, o asemenea schimbare de climă și de mediu e greu de suportat.

Pe unde jucați fotbal în Coasta de Fildeș? Se spune că brazilienii sunt atât de buni cu mingea pentru că joacă desculți pe plajele din Copacabana, iar nisipul moale le modelează gleznele. Coasta de Fildeș are și ea niște fotbaliști foarte buni prieteni cu mingea. Poate exista aceeași explicație?

Da, știu și eu de această explicație, probabil e adevărat. Și noi ne jucam desculți, și pe plajă, dar mai mult pe străzi, direct pe asfalt. Și mai rar cu mingi, că mingile erau scumpe. Jucam și cu sticle, ghemotoace de hârtie, nu conta. După școală, jucam fotbal până se însera.

În nici doi ani, ai făcut pasul de la divizia a patra italiană la prima ligă din România. Explică-ne și nouă cum a fost posibil așa ceva.

Pentru mine, răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul singur: Dumnezeu. Sunt foarte credincios. E drept, cred că nu e suficient să crezi. Mai trebuie să ai încredere în tine, să fii curajos, să știi să profiți de oportunitățile care ți se oferă, să ai forță interioară… Eu mi-am propus de foarte mic să ajung fotbalist, nu conta în ce țară sau în ce condiții. De mic copil mă rugam la Dumnezeu să ajung fotbalist și astfel să-mi pot ajuta familia. Absolut, sunt la alt nivel acum față de cel la care eram în Italia, am muncit mult și iată-mă aici.

Cum evoluează un fotbalist? Ce trebuie să facă, care sunt pașii?

Să fie serios, muncitor, curajos, să fie dispus să facă sacrificii pentru visul său, sacrificii care pot include distanța față de familie, de iubită, e ceva foarte dificil. Unii fani cred că viața de fotbalist este plină de avantaje și de distracții, dar nu e deloc așa. Sacrificăm foarte multe lucruri pentru pasiunea și meseria noastră.


Ai riscat destul de mult să vii în România. Cum s-a întâmplat? Cu ce gânduri ai venit aici?
Într-adevăr, am riscat mult. Îmi amintesc că, atunci când a venit oferta, familia, iubita, chiar și prietenii îmi spuneau că sunt nebun, că nu e o soluție bună pentru mine și ar trebui să mă gândesc mai bine. Eu avusesem un an foarte bun și mai aveam ceva oferte de la cluburi profesioniste de divizii superioare din Italia, mulțumită lui Fabio Dall’ara și Alessandro Pezzoli, impresarii mei. În timp ce negociam în Finlanda cu Inter Turku a venit oferta din Liga II din România. Deoarece antrenorul de la FC U era Napoli, un italian, m-am dus acolo. Pe lângă acest avantaj, m-am gândit și la faptul că fotbalul românesc e mult peste cel din Finlanda. Am plecat hotărât să mă descurc cât mai bine în primul an de Liga II și apoi să joc în Liga I. Până acum, sunt în grafic.

Ai avut momente în care ai regretat că ai ales România?

Da, am avut, multe chiar. În perioada FC U mi-a fost foarte greu, fără bani, fără condiții, fără familie… Dar tatăl meu m-a încurajat și mi-a spus să am încredere în Dumnezeu și voi depăși această perioadă grea. A avut dreptate.

Nu vrem să insistăm pe subiect, pentru că știm că nu-ți place să vorbești despre asta. Spune-ne doar atât: cum l-ai caracteriza pe Adrian Mititelu în două cuvinte?

Cum ai zis și tu, nu-mi place să vorbesc despre Mititelu. Ce a fost a fost. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că s-a terminat și pentru ce am acum.


„Peste un an mă văd cu Craiova în cupele europene, pe noul Oblemenco”

Cum ai ajuns de la FC U la CS Universitatea? Cine te-a căutat, cu cine ai vorbit, cum s-a întâmplat?

Cred că totul a fost datorită meciului bun pe care l-am făcut în meciul direct de pe Oblemenco. După meci m-a sunat impresarul meu și mi-a spus că cei de la CS sunt interesați de mine și că în ianuarie aș putea merge acolo, dacă îmi câștig litigiul cu Mititelu. Înainte să semnez, am vorbit cu mai multe persoane care m-au făcut să am încredere că lucrurile grele prin care am trecut nu se vor repeta: cu domnul Badea, cu Felix, chiar și cu domnul Rotaru.

Putem spune că ai crescut odată cu Universitatea. Cum ți se pare că a ajuns această echipă față de momentul în care ai venit tu aici? În ce feluri a progresat și unde ți se pare că se situează acum?

A fost foarte greu, pentru că în primii doi ani am schimbat foarte mulți jucători și nu reușeam să găsim o formulă omogenă. Odată cu venirea lui Cârțu și a lui Săndoi am început să ne și solidificăm formula, totul culminând cu acele 19 meciuri fără înfrângere. Acum, cred că suntem una dintre cele mai bune echipe din campionat. Avem stabilitate financiară, așteptăm finalizarea unui stadion care va fi incredibil, toată lumea este foarte încrezătoare.

Care este atacantul cel mai greu de marcat din Liga I?

Cel mai bun mi s-a părut Rusescu de la Steaua.

Dar de la noi din echipă?

Clar, Bawab. Are o tehnică extraordinară.

Unde te vezi peste un an?

Cu Craiova în cupele europene, pe noul Oblemenco.

Mai avem de jucat 5 meciuri în această iarnă: deplasări la Viitorul, Steaua și Iași și acasă cu Timișoara și Voluntari. Hai să facem un pronostic, câte puncte crezi că vom aduna din aceste 5 meciuri, realist vorbind?

Cred că 11 puncte sunt un obiectiv realist și destul de ușor de atins, dacă ne concentrăm. Cu 11 puncte în aceste meciuri cred că suntem favoriți la playoff și putem să ne gândim la continuarea urcușului.

Un mesaj pentru suporterii Științei care cu siguranță îți urează și își doresc să te vadă cât mai repede înapoi pe teren?

Sunt mai nerăbdător decât voi să revin. Muncesc din greu și vă promit că ne revedem cât de curând. Mi-e dor de voi!


sursa: maximasport.ro
http://maximasport.ro/acka-toti-mi-au-z ... e-fericit/
#28

Scrie răspuns