Redobandirea Statutului

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
JustME

Redobandirea Statutului

Mesaj de JustME » 19 Sep 2007, 09:49

Editie Speciala

Din nou in Kosovo?
de Cosmin STAICU

• Marian Iancu a avertizat Universitatea că ar putea avea un nou coşmar la Vaslui, Porumboiu beneficiind de acelaşi tratament preferenţial al arbitrilo

Amintirile ne chinuiesc încă dinaintea meciului de duminică de la Vaslui.
Acel 3-3 din toamna trecută îi bântuie şi acum pe alb-albaştri. Atunci, Salomir a sacrificat Universitatea, reuşind practic să egaleze la 3 de unul singur, după ce oltenii aveau avantaj de două goluri cu câteva minute înainte de final. De altfel, Salomir avea să recunoască într-un cadru intim: “Dacă mă deleagă la Vaslui, nu am ce face, oaspeţii sunt condamnaţi!” Clujeanul nu mai arbitrează, dar formaţia moldavă a căpătat deja renumele de noul Kosovo, acolo fiind furate şi echipe cu protecţie serioasă, gen Gloria Bistriţa sau Steaua. Posibilitatea repetării acelui scenariu de groază a fost adusă în discuţie luni seara de patronul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, la emisiunea “Fanatik”, de la Telesport. După ce moldovenii au primit gratis pe Bega un penalti prin care au egalat, boss-ul bănăţenilor s-a dezlănţuit, avertizând şi oficialii Craiovei în privinţa manierei în care se va fluiera jocul de duminică. “Ce să se aştepte săracu’ Mititelu la meciul de la Vaslui? La câţi bani a investit, nu va avea nicio şansă. Omul a făcut stadion, a făcut echipă… Ce am vrut eu din campionatul acesta am luat, cu excepţia a doi jucători, Prepeliţă şi Tănasă de la Piteşti, pe care el a reuşit să-i ia la Craiova. Dar de-abia aştept să văd ce o să păţească la Vaslui! Uitaţi-vă, oameni buni, la meciul acesta să vă minunaţi! Horror, desene animate, comedie va fi. I-am şi spus lui Mititelu: Nu te duce, i-aţi calmante, i-aţi o salvare, că n-ai nicio şansă! Eşti porcul de Crăciun. Dorinel este atât de curat la suflet încât a recunoscut. Deja ştie ce se va întâmpla şi a spus de la conferinţa de presă că va reveni pe primul loc după meciul cu Craiova”, a fost semnalul de alarmă tras de Marian Iancu. Anul trecut, FC Vaslui întâlnea Poli Timişoara tot înaintea Universităţii, de acea dată în deplasare, şi pierdea cu 2-0, arbitrajul fiind în favoarea moldovenilor de fiecare dată. Salomir a acordat atunci două penaltiuri în favoarea gazdelor, iar asistenţii nu au semnalizat ofsaiduri flagrante ale atacanţilor grupării antrenate atunci de Viorel Hizo.

Balaci:Vom retrage echipa de pe teren
Managerul general al Universităţii, Ilie Balaci, a avut o intervenţie telefonică la “Fanatik Show” de luni seara şi a dezvăluit că, în cazul în care arbitrajul nu este corect, alb-albaştrii se vor retrage de pe teren. “Dacă vom vedea că arbitrajul este imparţial, am decis într-o şedinţă a consiliului director să retragem echipa de pe teren. Totuşi, noi sperăm să nu fie cazul, mai ales că Vasluiul este o grupare frumoasă şi nu ar avea nevoie de ajutorul arbitrului. Am hotărât aşa, pentru că, după şase înfrângeri consecutive, nu mai avem ce pierde, poate doar şi acest meci la masa verde”, a spus Balaci. (M. M.)

Nedelescu: Ar fi o greşeală
Gheorghe Nedelescu îi sfătuieşte pe oficialii Ştiinţei să nu retragă echipa de pe teren în cazul în care Universitatea nu va fi arbitrată corect la Vaslui: “Sper ca lucrurile să se desfăşoare normal la Vaslui şi cea mai bună echipă să câştige. Oricum, nu îi sfătuiesc să scoată formaţia de pe teren în cazul unui arbitraj defavorabil, fiindcă ar fi o greşeală, am face un rău grupării. Eu sunt pentru respectarea regulamentului, pentru că, dacă vor fi probleme, vom găsi înţelegere la nivelul federaţiei şi al conducerii CCA şi se vor lua măsurile care se impun. Însă vă spun că am încredere în arbitrii noştri, deoarece, dacă se mai fac greşeli la ora actuală, se fac greşeli omeneşti, şi nu voite.” (A. I.)


Alb-albaştrii îşi vor reveni
de Adrian IOSUB

• Gheorghe Nedelescu este convins că Universitatea va demonstra în partidele următoare că alta îi este valoarea

Viceprimarul Craiovei Gheorghe Nedelescu a fost prezent în tribună la confruntarea cu UTA.
În ciuda celei de-a şasea înfrângeri consecutive, acesta se declară optimist, spunând că echipa îşi va reveni în cel mai scurt timp. “Am fost la meci. Am spus că de fiecare dată când voi avea timp voi fi alături de Universitatea Craiova. Doream să mă duc şi la Vaslui, să văd partida, însă, pentru că va avea loc duminică, nu am posibilitatea să mă întorc în timp util la serviciu şi nu pot să fac deplasarea. Dar voi urmări atent meciul. Sper din tot sufletul ca echipa noastră să-şi revină cât mai repede şi am încredere că o va face şi va intra pe făgaşul cel bun. Atunci, probabil, va astupa gurile tuturor celor care sunt sceptici astăzi”, a spus Nedelescu. Acesta a mai afirmat că oltenii sunt capabili să plece neînvinşi din Moldova: “Un şoc produs de o victorie la Vaslui va însemna mult pentru alb-albaştri, care îşi vor reveni, pentru că sunt tineri, de perspectivă. Foarte multe formaţii se uită şi ar vrea jucătorii noştri. Sper din tot sufletul să obţinem un rezultat cât mai bun.”

Iarna, un sfetnic bun
Edilul craiovean este de părere că pauza de iarnă, dintre tur şi retur, va fi benefică pentru Ştiinţa. “Sunt într-adevăr şase înfrângeri consecutive, dar nu este un capăt de ţară. Chiar mă uitam pe programul echipei, mai are şi câteva meciuri mai grele acasă, cu Timişoara şi Dinamo, însă are şi partide în care se poate reabilita. Sunt convins că perioada de iarnă ne va aduce numai lucruri bune la Universitatea. Probabil că vor mai veni unul - doi jucători şi, deşi nu ştiu eu politica clubului, sunt convins că echipa îşi va reveni şi o să vedeţi ce rezultate va avea în retur”, a declarat Nedelescu.

Gheorghe Nedelescu
Sper din tot sufletul ca echipa noastră să-şi revină cât mai repede şi am încredere că o va face şi va intra pe făgaşul cel bun. Atunci, probabil, va astupa gurile tuturor celor care sunt sceptici astăzi. Un şoc produs de o victorie la Vaslui va însemna mult pentru alb-albaştri, care îşi vor reveni, pentru că sunt tineri, de perspectivă. Foarte multe formaţii se uită şi ar vrea jucătorii noştri. Sper din tot sufletul să obţinem un rezultat cât mai bun.

Suporterii să încurajeze echipa
Viceprimarul Băniei crede că acesta este momentul în care fanii ar trebui să fie cel mai aproape de alb-albaştri. “I-aş sfătui pe suporteri să fie alături de echipă aşa cum nu au fost niciodată. Eu fac apel la ei, fiindcă ne cunoaştem din perioadele când eu mă ocupam de club. Îi rog să fie alături de formaţie, pentru că aşa dăm dovadă că suntem tari şi vom avea rezultate. Eu îi asigur că Ştiinţa va reveni pe drumul cel bun şi am încredere că, dacă totul va fi bine, în următorii ani Universitatea va ataca chiar şi titlul de campioană”, a declarat Nedelescu.


Ionescu, bun de joc la Ştiinţa
de Mario MORCOV

• Fotbalistul a fost relegitimat ieri, putând fi folosit în partida de la Vaslui

Aşa cum anunţa la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când Andrei Ionescu a ajuns la un acord cu Universitatea, secretarul general al clubului, Ovidiu Costeşin, s-a deplasat ieri la Bucureşti, pentru a ridica suspendarea de doi ani dictată jucătorului.

“Am rezolvat problema lui Ionescu. Am fost la FRF şi am solicitat ridicarea suspendării, iar acum aşteptăm ca liga să ia decizia finală. Nu vor fi probleme, Andrei urmând să aibă drept de joc duminică în partida cu Vaslui”, a declarat Costeşin.
Îmbucurător este faptul că, deşi nu s-a mai pregătit alături de echipă de câteva luni şi a ratat pregătirea de vară, Andrei Ionescu se află într-o formă fizică de invidiat, acesta fiind mai bine pregătit chiar şi decât coechipierii săi. “Ionescu se află într-o stare fizică extraordinară. Se vede că este profesionist. Este în fruntea tuturor. La el au fost unele probleme de atitudine, dar în rest totul este OK”, a spus Daniel Mogoşanu.
Ieri, alb-albaştrii au susţinut două şedinţe de pregătire, una de dimineaţă, având caracter fizic, şi cea de-a doua, după-amiază, în care s-a lucrat cu mingea.



FRF a luat o hotărâre
În cupă se joacă la Tg. Jiu

FRF a decis ieri ca partida Pandurii - Universitatea, din şaisprezecimile Cupei României, să se dispute la Tg. Jiu, cu toate că postul care transmite meciul, Antena 1, nu a dorit acest lucru.
“Vom solicita în acest caz 5.000 de bilete, pentru că aşa spune regulamentul pentru această fază. Cu siguranţă vom reuşi să vindem toate biletele rezervate fanilor craioveni. Să nu uităm că jumătate din Târgu Jiu, dacă nu şi mai mult, ţine cu Universitatea Craiova”, a afirmat directorul sportiv al Ştiinţei, Vlad Roşca. Confruntarea se va disputa joi, 27 septembrie, de la ora 16.15. (A. I.)



Verde în 10 zile
În aproximativ 10 zile, terenul destinat echipei a doua, ce se construieşte în spatele stadionului “Ion Oblemenco”, va avea şi iarbă, ieri finalizându-se lucrările de însămânţare.
“Munca noastră se vede întotdeauna la sfârşit, fiindcă se efectuează în mai multe etape. Noi am făcut aici un teren la cel mai înalt nivel, ce poate fi folosit şi pentru un stadion de 50.000 de locuri. Suntem mândri de ceea ce am realizat. Avem 21 de canale de drenaj şi cea mai modernă instalaţie de apă ce există la ora actuală. Astăzi (n. r. - ieri) l-am şi însămânţat. Aşteptăm să arătăm ce ştim. În aproape 10 zile va apărea verde, dar nu va fi bun pentru joc. La începutul lui mai 2008 va putea fi folosit pentru antrenamente şi jocuri. În alte părţi din România, cluburile ne-au comandat un astfel de teren pentru stadionul mare”, a spus Ştefan Abramovici, persoana care a coordonat lucrările de construcţie. Universitatea va mai beneficia anul viitor şi de un nou teren de antrenament, aflat, în acest moment, în construcţie, pe amplasamentul fostei arene “Ion Oblemenco II”. Investiţia totală în cele două terenuri depăşeşte suma de un milion de euro. (A. I.)


Redobândirea statutului
de Cosmin STAICU

• Ieşirea din criză a Universităţii nu depinde nici de un rezultat bun la Vaslui şi nici de o poziţie decentă în clasament la finalul anului

Pentru că este, de fapt, o criză de performanţă şi se explică prin vidul creat de pierderea câtorva generaţii de jucători, dar mai ales prin politica dusă în ultimii 10 - 12 ani de patroni la Craiova. Şi se dovedeşte că nici actuala conducere, în ciuda intenţiilor bune, nu are antidotul. Sau, cel puţin, nu încă. Spiritul performanţei s-a transmis din generaţie în generaţie la nivelul celor mai reprezentativi jucători, care au fost din ce în ce mai puţini şi mai puţin valoroşi, până când nu au mai existat deloc, fiind vânduţi în Bucureşti sau aiurea. Actualei echipe nu a avut cine să-i injecteze acel spirit de luptă şi mentalitatea de învingători care au existat în Bănie, chiar dacă după ’94 a ieşit rareori la suprafaţă. Este o formaţie care şi-a arătat limitele în momentul în care i-a fost pusă pe umeri presiunea performanţei. A arătat că poate câştiga în faţa oricui atât timp cât nu juca pentru nimic, dar că poate pierde în serie atunci când i se cere să fie constantă în rezultate. În anii ’90, Copos s-a chinuit să aducă Rapidul în rândul grupărilor mari şi, oricâte investiţii a făcut, nu a smuls decât o finală de Cupă, şi aceea pierdută cu Petrolul. Şocul a însemnat aducerea lui Mircea Lucescu. Acesta a făcut în doi ani din Rapid a treia forţă a ţării, alături de Steaua şi Dinamo, iar titulatura şi mentalitatea căpătată de acea echipă nu a mai fost pierdută. I-a adus lângă el pe Sabău, Rednic sau Lupu, a luat titlul şi a mai pierdut unul in extremis la Craiova. Dar, cel mai important lucru, a instaurat în Giuleşti un climat de performanţă care s-a transmis mai apoi către Iencsi, Bratu, Schumacher, Raţ, Niculae şi aşa mai departe până la Coman, Săpunaru, Buga, E. Dică sau oricine poposea în Giuleşti. Următoarele formaţii care s-au înscris pentru intrarea în top sunt CFR Cluj şi Timişoara. Ardelenii încearcă să-şi cumpere statutul cu multe milioane de euro, dar nu şi-au bătut joc de investiţie, ci au apelat la antrenori cu mare personalitate, Munteanu, Andone sau Bergodi. Timişoara nu a izbutit să-şi depăşească, deşi Iancu a cumpărat orice jucător i-a ieşit în cale, inclusiv de la Dinamo sau Steaua. Şi se întrezăreşte abia când a venit un antrenor străin, care are la dispoziţie un lot fără vedete precum Pleşan, Coman, Emeghara sau Grigorie.
Universitatea s-a reînfiinţat, practic, în 2005 dintr-un mănunchi de jucători talentaţi crescuţi la CSS Craiova. Stângă a reuşit să-i promoveze, Fane Stoica a învăţat odată cu ei ce înseamnă Liga I, iar un alt debutant, Cioroianu, a prins şi el gustul succeselor la un nivel ridicat alături de ei. Niciunul nu a putut readuce statutul de echipă mare Craiovei şi nici personalitatea de a solicita ce au nevoie pentru a face acest lucru. Prepeliţă, Tănasă, Wobay sau Stoianof sunt talente indiscutabile, dar niciunul nu provine dintr-un mediu de elită. Piteştenii trăiseră trauma retrogradării, iar leonezul se complăcea în postura de vedetă a unei grupări medii din Cipru. Ca ei să-şi arate clasa, aveau nevoie de un cadru adecvat, ori Stoica, Bornescu, Costea şi ceilalţi nu le puteau oferi ceea ce nici lor nu le-a fost implementat. Este evident că şi Craiova are nevoie de cineva sau ceva care să o reintroducă în sfera performanţei, iar acest lucru nu se va realiza nici cu amenzi, nici cu prime substanţiale, nici cu trimiterea jucătorilor la Primăvara sau la munte.


Gazeta de Sud

Sponsorul Vasluiului are o părere bună despre lotul oltenilor
Porumboiu crede că Ştiinţa poate să-şi revină
Sport - Ion JIANU

Deşi deranjat de săgeţile trimise din Bănie spre el, Adrian Porumboiu a afirmat că Universitatea este o echipă de primele cinci locuri.

- Meciul de la Vaslui, important pentru ambele echipe, a şi început!
- Aşa-i pe la noi, facem mai mult zgomot decât jucăm, iar cei de la Craiova au făcut acuzaţii aberante la adresa noastră, referindu-se la meciul din sezonul trecut, acea partidă Vaslui - Universitatea încheiată cu 3-3. A condus Craiova cu 3-1 şi oltenii au fost fraieri că nu au ştiut să ţină de rezultat, iar Vasluiul a egalat. Păi ce, trebuia să ne dăm la o parte?! E greşeala lor că nu au ştiut să gestioneze acel 1-3.
- Ce va fi în această duminică?
- Va fi un meci disputat şi sper că se va desfăşura în limitele sportivităţii. Vasluiul nu se ocupă cu golănii, nu avem preocupări de tip mafiot. Alţii din fotbalul românesc au astfel de preocupări, alţii vor să facă din fotbalul nostru alt RAFO.

Îi vom primi pe olteni cu flori şi omenie
- FC Vaslui trage la cupele europene?
- Jucăm şi vedem. Este un campionat lung, destul de contondent, ca să zic aşa.
- E adevărat că-i duceţi pe olteni la Podu Înalt, ca să-i bateţi precum pe turci?!
- Hai, domn’e, încetaţi cu glumele astea. Nu înţeleg de unde furia asta pe noi. Îi vom primi pe olteni cu flori şi omenie, n-avem nimic cu Universitatea. Sunt un admirator nu numai al imnului Ştiinţei, ci şi al istoriei acestei echipe, care a făcut bine fotbalului românesc. Nu pot însă, repet, să fiu de acord cu declaraţiile finanţatorului actual cum că la Vaslui se pot întâmpla nu ştiu ce minuni, că nu ştiu în ce ţepe o să-i tragem... Sunt afirmaţii care nu au nici o legătură cu meciul de duminică, sunt doar aberaţii.
- Balaci a spus că, dacă Universitatea simte că este dezavantajată de arbitraj, oltenii ar putea să se retragă de pe teren!
- Eu îl apreciez pe Balaci, dar este o afirmaţie fără nici un temei. Nu m-am ocupat şi nici nu mă ocup de influenţarea arbitrilor, să fie clar. La meciul de la Timişoara mi s-a anulat un gol valabil, ce trebuia să fac, să retrag echipa de pe teren?! Dacă oltenii au de gând să se retragă, de ce mai vin atunci la meci?! Cei de la Craiova cred oare că eu gândesc să câştig meciul cu Universitatea printr-o eroare de arbitraj? Înseamnă că nu mă cunosc. Eu nu am venit în fotbal pentru a-mi face nume, eu am în spate o carieră corectă. Sunt o figură aparte printre toţi investitorii din fotbalul românesc.
- Adică?
- Repet, am avut nume, eu n-am venit din tribună şi n-am fost în galerie şi nu candidez pentru nimic. Am fost arbitru internaţional şi acum vreau să ridic, prin echipa de fotbal pe care o sponsorizez, cota de popularitate a Vasluiului.

Craiova trimite săgeţi spre Vaslui
- De la Vaslui, cum percepeţi situaţia Craiovei, ajunsă „lanterna roşie“?
- Este păcat de Universitatea... Cu toate că acest Mititelu are unele ieşiri necontrolate, eu îl respect şi apreciez, ca finanţator. Cred că Ştiinţa are puterea de a-şi reveni, are lot bun, sunt surprins de situaţia ei după aceste şapte etape. În opinia mea, Universitatea ar trebui să fie pe primele cinci locuri. În contextul celor spuse la începutul acestui interviu, mi-am amintit o fază petrecută în sediul FRF.
- Are legătură cu Universitatea?
- Păi, de-aia o şi spun. Am asistat la o discuţie între Gheorghe Ştefan şi Adrian Mititelu. Doamne Dumnezeule, cred că, dacă aveau pistoale la ei, se împuşcau pe loc! Am intervenit între ei, i-am despărţit... Îmi este simpatic acest finanţator al Craiovei, am vorbit cu el civilizat, dar acum, înaintea acestui meci, a luat-o razna. Trimite spre mine tot felul de săgeţi, acum că scoate echipa de pe teren. Păi ce, noi ne ocupăm de golănii, aşa cum insinuează cei de la Universitatea? Este ruşinos că procedează astfel, aruncând cu noroi în mine, în echipa de la Vaslui. Partida se va juca numai pe teren, iar cel mai bun să câştige. Vreau ca FC Vaslui să câştige, aşa cum şi finanţatorul Craiovei vrea ca Universitatea să obţină cele trei puncte, mai ales că este în mare criză de puncte. Să joace fotbaliştii Universităţii bine, că d-aia sunt plătiţi, şi vedem cine va fi învingătorul.

Balaci pune presiune pe arbitri
În cazul în care vor considera că trupa lui Stîngă va fi dezavantajată de arbitri în confruntarea cu FC Vaslui, oficialii Universităţii Craiova sunt decişi să retragă echipa de pe teren. „Nu vreau să se întâmple ce s-a întâmplat anul trecut, când de la 3-1 pentru noi, în minutul 87, s-a terminat egal. Sper să fim arbitraţi corect la Vaslui, pentru că altfel vom scoate echipa de pe teren la prima găinărie. Ce risc să fie? Mai rău de atât nu se poate întâmpla. Trebuie să ia cineva taurul de coarne. Oricum, nu vom pleca de la premisa că vom fi furaţi şi sperăm că vom fi arbitraţi corect“, a spus Balaci. „Nu cred însă că Vasluiul va apela la arbitri pentru că până acum a demonstrat că poate juca fotbal. Dacă e să pierdem, atunci să pierdem în condiţii normale. Dacă sunt mai buni, să câştige fără nici un ajutor“, a adăugat „Prinţul“.



FRF i-a ridicat suspendarea
Ionescu, bun de joc la Vaslui
Sport - Marian APIPIE

După ce s-a înţeles cu Universitatea, club cu care a semnat un contract pe cinci ani, Andrei Ionescu (foto) a scăpat de suspendarea de doi ani dictată de federaţie. Gruparea din Bănie şi-a retras memoriul făcut împotriva mijlocaşului craiovean, iar Comisia pentru Statutul Jucătorului i-a ridicat ieri suspendarea. Fotbalistul de 19 ani va avea astfel drept de joc în partida pe care oltenii o vor susţine duminică, la Vaslui. „Micul Balaci“ s-a antrenat la Eindhoven, un motiv de mândrie acum pentru oficialii Ştiinţei. „Andrei Ionescu poate jucă fără probleme la Vaslui, acolo unde a şi marcat ultima dată când Universitatea a evoluat pe terenul echipei moldovene (scor 3-3 - n.r.). El este şi pregătit fizic, deoarece s-a antrenat din august şi până în prezent cu echipa a doua a lui PSV Eindhoven“, a precizat Ovidiu Costeşin, secretarul general al clubului Universitatea, care se pregătea săptămâna trecută să facă un memoriu la UEFA pentru îndrăzneala olandezilor de a-l folosi pe mijlocaşul craiovean la un joc-şcoală. Între timp, părţile au ajuns la un acord. Ionescu s-a declarat foarte mulţumit de noul contract, jucătorul pregătindu-se acum la Braşov sub comanda lui Stîngă. „Aştept să redebutez în tricoul Universităţii, dar rămâne de văzut dacă voi fi folosit de antrenor chiar de la meciul cu Vaslui. Mi-aş dori să marchez, aşa cum am făcut-o şi anul trecut“, a spus Ionescu, care a renunţat la procesele intentate clubului şi federaţiei.



Oltenii, împăcaţi de FRF
Meciul de cupă se joacă la Târgu Jiu
Sport - Lucian CAZAN

FRF a stabilit că partida dintre Pandurii şi Universitatea Craiova se va disputa pe stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu. Meciul contând pentru şaisprezecimile Cupei României va avea loc joi, 27 septembrie, la ora 16.15 şi va fi transmis de postul Antena 1. În urma discuţiilor, oficialii Ştiinţei au reuşit, totuşi, să obţină programarea meciului cu o zi mai târziu decât a celorlalte partide, programate miercuri, fotbaliştii din Bănie putându-se reface fizic după deplasarea grea de la Vaslui. Pe tema locului de desfăşurare a partidei s-au purtat mai multe discuţii contradictorii între oficialii gorjeni şi cei craioveni. „Dacă televiziunea vrea să transmită jocul să vină la Târgu Jiu să filmeze. Vom juca aici meciul din şaisprezecimile Cupei şi nu poate interveni decât federaţia. Dacă FRF va decide să jucăm în alt oraş ne vom supune“, a spus preşedintele gorjenilor, Marin Condescu. Replica Ştiinţei a venit din partea lui Ilie Balaci, care a declarat: „Nu se lăuda el, Condescu, că ne bate peste tot pe unde ne prinde? Ce-l interesează unde se joacă? Îi e teamă? O vrea să pună şi arbitrii la acest meci?“. Ieri, după ce apele s-au mai liniştit, stabilindu-se că meciul se va juca la Târgu Jiu, Craiova s-a ridicat din nou cu pretenţii, anunţând că va solicita 5.000 de bilete la meciul de Cupă, adică jumătate din tichetele care vor fi puse în vânzare.

Nu trageţi în Ştiinţa!
Opinii - Ion JIANU

E realitate: „campioana unei mari iubiri“ a ajuns „campioana unei mari umiliri“, Universitatea fiind pe ultimul loc. De ce s-a ajuns aici e altă discuţie, care nu ajută însă cu nimic în acest moment greu pentru echipafanion. Suporterii sunt supăraţi, chiar revoltaţi de situaţia în care a fost adusă echipa, iar finanţatorul încearcă să arunce praf în ochii credulilor, acuzând în stânga şi în dreapta că alţii ar fi vinovaţi de umilinţa care o trăim în aceste zile.
Am mai scris în acest colţ de pagină că nu jucătorii sunt principalii vinovaţi de situaţia în care s-a ajuns, deşi evoluţiile lor în ultimele şase meciuri au fost neaşteptat de modeste. Marcel Popescu, impresarul care a adus la CFR Cluj fotbalişti de valoare, a afirmat ieri că din lotul actual doar Bornescu ar merita să îmbrace tricoul sfânt al Universităţii, asta în contextul obiectivelor anunţate de finanţator la fiecare început de sezon.
Este clar că lotul ar trebui completat, dar acum echipa trebuie lăsată în pace, băieţii au nevoie de susţinerea tuturor, că altfel gluma cu retrogradarea ar putea deveni, Doamne fereşte, o realitate. Acum, când oltenii sunt pe ultimul loc, este simplu să aruncăm cu pietre, dar ce câştigăm? Ei sunt într-o criză psihică pe care doar câteva victorii ar putea-o alina, apoi anula. Sigur, dacă jucătorii ar fi murit pe teren, aşa cum bine le-a transmis Ilie Balaci, Craiova nu era acum „lanterna roşie“.
La Vaslui s-a investit în fotbal, iar roadele se văd: echipa lui Dorinel Munteanu este pe locul III, la trei puncte de liderul CFR Cluj. Asta nu înseamnă că moldovenii sunt invincibili. În condiţiile unui arbitraj corect şi ale unei dăruiri extraordinare, Universitatea i-ar putea surprinde pe vasluieni chiar la ei acasă. Suporterii Ştiinţei, câţi ajung la acest meci, ar trebui să se „războiască“ eventual cu finanţatorul, nu cu jucătorii. Nu dai cu pietre într-un animal rănit...


ProSport

STANGA A DEMISIONAT!

SOC Dupa doar doua meciuri, antrenorul Craiovei a renuntat, urmând ca de echipa sa se ocupe Daniel Mogosanu. Din iarna sunt asteptati Erwin Koeman sau Gerets.

Inca de ieri dupa-amiaza, antrenorul Ovidiu Stânga le-a spus jucatorilor ca s-a saturat de atmosfera de la Craiova.

Nimeni nu l-a crezut pe Stânga, dar aseara, în jurul orei 20:30, Stânga l-a sunat pe Adrian Mititelu si i-a spus acestuia ca nu vrea sa mai continue ca antrenor, urmând sa plece în Olanda, asa cum stabilise înca de la revenirea pe banca Stiintei, în urma cu trei saptamâni. "Am avut o discutie cu el, a încercat sa îmi zica niste amanunte despre echipa, iar apoi ca nu mai întelege nimic si ca vrea sa plece. Mi-a spus ca are niste probleme grave de sanatate si ca se întoarce în Olanda. Nu am crezut nimic, mai ales ca este un prieten excelent si a avut tot sprijinul meu. Dar n-am ce face, doar nu-l tin cu forta. Aveam o întelegere verbala pâna în iarna, dar el a ales sa plece. Probabil ca si eu am gresit, dar, credeti-ma, dupa demisia lui Cioroianu niciun antrenor strain n-a vrut sa preia echipa decât din iarna", a declarat Adrian Mititelu. Postul de interimar va fi asigurat de secundul Daniel Mogosanu, iar din iarna este foarte posibil ca Nicolo Napoli, Erwin Koeman sau Eric Gerets sa fie noul antrenor al Universitatii Craiova.

Stânga a condus 11 meciuri de pe banca echipa Craiovei, dar Stiinta a înregistrat o singura victorie si doua egaluri. Universitatea ocupa locul 18, dupa sapte etape, cu o singura victorie si joaca un meci capital duminica la Vaslui.

Ameninta cu retragerea de pe teren!
Oltenii au hotarât sa recurga la proteste extreme daca vor fi dezavantajati de arbitraj în partida de la Vaslui. "Ne pune pe gânduri meciul de anul trecut, când aveam 3-1 în minutul 87 si s-a terminat 3-3. Am hotarât în Consiliul Director sa retragem echipa de pe teren la prima gainarie. Ce mai conteaza la câte înfrângeri am avut înca una? Nu mergem pe ideea ca vom fi furati, dar vrem sa se joace corect si sa fim la fel de bine arbitrati", a declarat Ilie Balaci.

George PAUNESCU
Narcis DREJAN


Gazeta Sporturilor


Demis!
de Marius Chiţu

Stîngă a fost dat afară de Adrian Mititelu după numai două etape. Doar două meciuri a rezistat Ovidiu Stîngă, cel care l-a înlocuit pe Florin Cioroianu pe banca tehnică a Universităţii înaintea etapei a şasea. După o discuţie în contradictoriu avută ieri seară cu patronul Adrian Mititelu, s-a ajuns la concluzia că plecarea tehnicianului este cea mai bună soluţie spre binele echipei.

Neoficial, motivul certei l-a reprezentat refuzul lui Stîngă de a se conforma sugestiilor de ordin tactic propuse de finanţator. Astfel, Mititelu s-a arătat nemulţumit de sistemul cu patru fundaşi în care a evoluat Universitatea în partidele pierdute cu Rapid, în deplasare, şi pe teren propriu cu UTA. "La Vaslui joacă în 3-5-2! E sistemul potrivit pentru Craiova", i-ar fi transmis boss-ul Ştiinţei lui Stîngă, dar antrenorul nu a fost de acord. Contactat telefonic, managerul general al alb-albaştrilor, Ilie Balaci, s-a rezumat să declare: "Stîngă nu a fost demis, ci va pleca cu primul avion în Olanda timp de două săptămîni pentru a-şi rezolva nişte probleme foarte grave".

Pînă la numirea unui nou "principal", pe banca oltenilor la Vaslui va sta secundul Daniel Mogoşanu. În cărţi la Craiova se află Mihai Stoichiţă sau un tehnician străin.

Scrie răspuns