You are here

Frica de victorie

Când echipa ta e mai bună, mai omogenă, când antrenorul tău e mai priceput, când adversarul are problema interne autoprovocate care-l țin pe banca pe cel mai bun jucător al lor (iar al doilea cel mai bun e accidentat), cănd jocul tău dă roade și dai un gol care te duce în avantaj la pauză, când toate stelele sunt aliniate în favoarea ta, există un singur lucru care te poate impiedica să câștigi: frica.

Frica de victorie e incomparabil mai gravă decât frica de a nu fi îinvins. Frica că propriile-ți vise, propriile-ți ambiții, propriile-ți planuri sunt la doar o întindere de mână, e de cele mai multe ori singura opreliște care te reține în a înfașca și a-ți însuși gloria ce ți se cuvine.

Frica e molipsitoare. Intr-un grup, ea se insinueaza mai intai la unul si rand pe rand ii cuprinde pe toti cei care il inconjoara. O armata disciplinata, devina o gloata ratacita in momentul in care cei care o compun sunt cuprinsi de frica. Indiferent din ce grup facem parte, efectul ei este acela ca ne stopeaza gandirea si ne paralizeaza in inactiune. Singurul gand pe care-l avem in minte e de a salva ce mai poti salva si tocmai asta te pierde pe tine si pe ceilalti.

In afaceri si investitii, in politica, in fotbal si in viata in general, frica ne stopeaza gandirea, imaginatia, ne paralizeaza si ne face vulnerabili. Ea le ridica increderea adversarilor, competitorilor, le trezeste setea de sange si in loc de pradator, devii prada.

In apogeul crizei economice presedintele Roosevelt a tinut un discurs ramas celebru prin inceput sau:

Mai intai dati-mi voie sa-mi exprim ferma convingere ca singurul lucru de care trebuie sa ne fie frica este frica insasi. Teroarea invizibila, irationala si nejustificata care paralizeaza eforturile necesare pentru a converti retragerea in inaintare.

Si atunci ca si peste aproape 100 de ani, in marea criza din care tocmai am iesit, frica a fost factorul care a multiplicat enorm slabiciunile structurale ale sistemului financiar international. Cand neincrederea a paralizat bancile, iar singurul lucru in mintea fiecarui jucator din sistem a fost cum sa-si salveze pielea, a fost nevoie de o interventie ferma, puternica din afara pentru a opri gloata dezordonata de si a readuce pe fiecare la o stare judecata sanatoasa, rationala.

O criza de orice natura, are adesea darul de a scoate in fata oameni care au calitati de lider.

In meciul de aseara am vazut ceea ce de mult am stiut ca avem in Baluta, un mare jucator, dar n-am vazut in teren acel lider care sa scoata echipa din starea de frica. N-a facut-o nici purtatorul banderolei si nici cel pe care suporterii si coechipierii il percep drept un lider, Zlatinski.

Ar fi fost minunat daca macar unul dintre Baluta si Zlatinski ar fi realizat pericolul fricii si ar fi stopat raspandirea ei in randul coechipierilor. Atunci poate ar fi gustat si ei si noi din cupa invingatorilor.

A observat-o, cred ca cu surprindere, Mangia, care a identificat clar factorul psihologic si de personalitate al jucatorilor sai, ca principalul lucru care ne-a privat pe toti de un mare succes dupa decenii pe terenul Stelei.

Disciplina tactica, apanajul legiunilor romane si parte esentiala din cultura fotbalistica a tuturor antrenorilor italieni, are printre altele drept obiectiv de a-l face pe adversar sa cedeze primul din punct de vedere psihologic.

Dar nici o disciplina tactica nu functioneaza cand nu exista lider care sa se ia la piept cu acest sentiment animalic, numit frica. Sau, cum se exprima un clasic mai apropiat zilelor noastre: “o armata de lei condusa de o maimuta n-are nici o sansa in fata unei armate de maimute conduse de un leu.”



Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !