You are here

GSP fără acreditare

Universitatea Craiova a decis să retragă acreditările Gazetei Sporturilor

În sfârșit, după ce craiova-maxima.ro a sesizat în mai multe rânduri derapajele jurnalistice ale publicației Gazeta Sporturilor, clubul a decis azi să retragă acreditările pentru cei care reprezintă această publicație. Să fie vineri și 13 sau să se fi umplut paharul răbdării oficialilor clubului ? Sau poate doar articolul publicat azi care reia aceleași minciuni răsuflate venite pe filiera Adrian Minciunelu.

 

Comunicat de presă

Universitatea Craiova a decis să retragă acreditările Gazetei Sporturilor.

Clubul nostru consideră că articolele apărute de-a lungul timpului în publicația Gazeta Sporturilor sunt tendențioase, având drept scop discreditarea și defăimarea Universității Craiova.  Cu toate că hotărârea definitivă și executorie prin care instanța a statutat că palmaresul și stemele Universității Craiova aparțin „Clubului Sportiv Universitatea Craiova“ a fost notificată Gazetei Sporturilor, aceasta a continuat să nu informeze obiectiv suporterii Științei, să jignească și să ne denigreze, drept urmare parteneriatul media cu acest organ de presă nu își atinge obiectivul. În consecință am luat decizia de a retrage acreditările de presă acordate jurnaliștilor Gazetei până în momentul în care vom constata o minimă decență profesională.

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !