You are here

Halta Chiajna – capăt de linie

Se aude fluierul final.

Sătenii din Voluntari se ridică, mulți dintre ei grăbiți să ajungă la autobuzele ce i-au adus să fie o singură voce, o singură galerie! Majoritatea sunt jenați de vocea mai grosă de femeie sau mai subțire de bărbat ce i-a biciuit permanent din boxe.

Marius Avram bagă fluierul în buzunar, strânge mâini în stânga şi în dreapta şi se gândeşte:

Iar m-au înjurat! Nimeni nu mă înjură mai mult ca oltenii. Dar nici eu nu „greşesc” cu alții mai mult! S-a mai dus un sezon! Doamne, sper să se înțeleagă Gigi cu armata, greu îmi e să iubesc echipa fără emblemă!

Gigi Mulțescu se ridică de pe banca unde a stat aproape tot meciul.

Uite că se poateee! Le-am arătat tuturor cine e Gigi Mulțescu şi ce poate el: am terminat un sezon cu aceeaşi emblemă pe trening! Dar..Poate ar fi trebuit să fiu mai aproape de copiii ăştia? Poate ar fi trebuit să insist să-mi aducă ce voiam eu în iarnă? Poate ar fi trebuit să nu fac atâtea experimente? Poate ar fi trebuit să fac pe dracu-n patru să rămână cei patru? Ehee, am îmbătrânit, o iau razna. Anul trecut erau în playout şi acum i-am adus pe 5 şi în semifinala cupei. Nu se putea mai mult!

În lojă, Marcel Popescu îşi aranjează eşarfa cu gesturi de lord britanic:

Ce simplu a fost în ’91. Eu tot aşa trebuia să vorbesc frumos, dar pe bancă ardea tânărul Sorinacio şi-n teren mâncau gazon fotbalişti adevărați. Poate că trebuia să fac transferuri mai bune? Poate că am greşit folosind Ştiința în războiul meu personal cu Anamaria? În ’91 nu eram un fost impresar. A fost mai uşor atunci! Poate că-mi fac „mea culpa” degeaba. Eu şi cu Gigi am atins obiectivul. Hai că e bine! Dar dacă m-aş face iar impresar? Sunt şi copiii ăştia în jurul meu..Hmm.Vedem!

Mihai Rotaru priveşte încruntat către banca Universității:

Nici măcar nu ştiu cum îi cheamă pe toți. Cu Madson, Acka, Kay şi Rocha pe banca aia poate acum eram în finală. Când naiba am început să cred că ştiu fotbal? Până nu demult îmi plăcea doar să mă uit! De ce îi plătesc pe toți din staff dacă nu țin niciodată cont de sfatul lor? Poate că Linkar nu simte fotbaliştii! Mi-a zis că Boldrin e slab.Şi Hamroun.Ar trebui să nu mă mai sfatuiesc nici cu el. Voi alege doar eu transferurile!

Undeva în Bucureşti, echipa de bucureşteni care ține vie pagina de facebook a clubului se ceartă amical. Motivul disputei: şansele lui Dică de a intra în grupele Champions League. Subiectul „TAS şi titlul la Gigi Becali” a fost dezbătut ieri.

Se aude soneria unui telefon: „Maria” lui Scooter.

Era Rotaru. A zis că renunță la noi! Nu are nimic, oricum era greu cu oltenii ăştia şi istoria lor complicată ce şi-o iubesc atât de mult. A zis Rotaru că începe curățenia cu noi. Aşa-i plac lui începuturile, să fie la Bucureşti!

Disputa echipei de bucureşteni continuă, cronica meciului nici nu mai apare pe facebook.

În timpul acesta, în peluza unui stadion dintr-o comună de lângă Bucureşti, suporterii celei mai frumoase echipe din România, Universitatea Craiova, nu respiră, nu clipesc, nu vorbesc!

Mare parte din ei au făcut sute de km fără a avea bilet. Cei care au avut bilet nu au vrut să intre în stadion până când nu au intrat toți. Unul mai grizonat face cu voce tare apelul celor ce au fost la Zalău, când ne-a scos Armătura din Cupă. Mulți răspund „prezent”! Sunt în peluza aia şi bătrâni de aproape 70 de ani şi copii de 7.

Încet oamenii părăsesc peluza. Cei care mergeau după echipă încă din anii 80-90 sunt umiliți. Cei care şi-au spus de prea multe ori „poate la anu” sunt cei mai înverşunați!

Nu ne lasă jandarmii să ieşim! Ne protejează probabil de fenomenul ultras dezvoltat în ultimii ani în Voluntari.
Mă întorc în peluză, să mă mai aşez o secundă! Şi văd acolo câțiva puştani plângând! Nu, nu mi se pare! Dau să mă întorc dar îl văd pe A., nu mai e chiar puştan, zilele trecute a terminat facultatea. Plânge!

Îmi vin în minte imaginea lui copil la meciurile de pe Oblemenco şi cuvintele ce mi le-a zis cel mai des în ultimii ani:

 Noi nu am prins nimic, nici măcar o finală de cupă! Ne-am săturat să vă auzim povestind! Vrem să „trăim” şi noi!

Ies iar din peluză şi mi se strânge brusc inima: acasă a văzut meciul la tv un copil ce comentează de o lună golul lui Ivan din finala Cupei de la Ploieşti!

Vreau să-l sun, dar e târziu! Şi ce as putea să-i spun?

Primesc un mesaj de acasă. E supărat, a plâns!

Abia aştept să-l văd dimineață, să-i amintesc că fotbalul trebuie să aducă doar bucurie, să-i amintesc de strofa „şi la bine şi la rău” şi să stabilim amândoi obiectivele pentru sezonul viitor!




Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !