Inca te iubesc, Florin Costea…

Este una dintre cele mai vii imagini pe care inca le port in minte. Acel moment teribil in care ai fortat intrarea in careu, in care, in incercarea titanica de a salva ceea ce nu putea fi salvat, ai incercat mai mult decat legile fizicii iti puteau permite. Genunchiul tau s-a contorsionat ciudat, fata ta s-a schimonosit de durere, iar cariera ta s-a sfarsit. Desi n-ai spus-o niciodata, aveai si tu tot dreptul sa spui ca Craiova a murit odata cu tine.

Te iubesc, Florin Costea. Uneori am impresia ca nu spui lucruri prea inteligente, dar nu pentru inteligenta ta te iubesc, ci pentru a mea, desi nici eu nu spun mereu lucruri inteligente. Te iubesc pe tine pentru ca ma iubesc pe mine, pentru ca esti parte din mine, din istoricul impresiilor mele adunate de-a lungul trecerii mele insignifiante pe acest pamant. M-am bucurat la golurile tale, in special la cele cu Dinamo, si am suferit cand am vazut suferinta ta.

Inteligenta poate fi cultivata, inima e o comoara din care te hranesti o viata, iar tu ai o inima mare.

Am vazut ca cineva a incercat sa te deposedeze de un loc in inima mea si din istoria Universitatii Craiova. Am intarziat sa-ti scriu, pentru a repara aceasta  nedreptate, caci moartea marelui Balaci, precum o uriasa gaura neagra, a absorbit toate gandurile si sentimentele mele in ultima perioada.

Vezi tu, oricat am fi de suparati unii pe altii, Balaci ne uneste. Balaci, cel  care a participat adesea la antrenamentele tale, care te-a incurajat si care ti-a impartasit si tie, din viziunea lui asupra fotbalului, asa cum a facut-o cu Mitrita, idolul meu, de astazi. Sunt sigur ca si in inima ta, cuvintele lui Balaci au avut acelasi efect ca si in inima si pielea lui Mitrita.

Motivandu-si iubirea pentru Universitatea Craiova, Balaci a spus: este clubul pentru care mi-am dat sanatatea.

Si e un mare adevar: nu iubim pentru ceea ce primim, ci pentru ceea ce daruim. Nu voi uita niciodata, Florin Costea, ca, precum Balaci inaintea ta si Bancu, dupa tine, ti-ai rupt picioarele pentru Universitatea Craiova si nu voi pune vreodata la indoiala dragostea ta pentru ea. Te rog, doar, nu te indoi nici de dragostea mea pentru tine.

Te iubesc, Stoican. Ai fost unul dintre favoritii mei. Fragilitatea ta ma descumpanea uneori, dar ai fost unul dintre cei de care mi-am legat sperantele. Vremurile tale la Universitatea Craiova au fost vremuri ale descompunerii, vremuri in care Craiova mai functiona din inertie si, cu vesnica speranta in suflet, incepusem sa traiesc din amintiri. Craiova a mai murit si atunci, odata cu tine si cu cei care te-au insotiti la Dinamo, dar asta nu ma opreste sa te iubesc. Caci esti parte a Universitatii Craiova, a istoriei ei si a istoriei mele, chiar daca tu, din postura de adversar,  iti refuzi privilegiul rostirii in prezent a numelui pe care l-ai servit in trecut.

Te iubesc, Neagoe, desi te rastesti incruntat la mine. N-ai avut niciodata sarmul lui Oblemenco, nici eficienta lui Camataru, dar, cu statura ta impunatoare, ai luat locul lor acolo in atacul Stiintei, preluind totodata pe umerii tai mari o parte din gloria lor si din responsabilitatea de a duce Universitatea Craiova mai departe. Nimeni nu-ti poate reprosa vreodata felul in care te-ai achitat de aceasta enorma responsabilitate. Cu tine si generatia ta, Craiova a murit, de asemenea, caci voi ati incheiat o epoca in care Universitatea Craiova si Campiona Romaniei, erau sinonime.

Te iubesc, Sava. N-ai castigat trofee, dar ai continuat sa dovedesti ca Oltenia este acelasi pamant fertil pentru talente. Ca cel mai pretios dintre bogatiile Olteniei sunt copiii sai pe care nimic nu-i pune mai mult in valoare decat fotbalul. Nu ti-ai dat sanatatea pentru Universitatea Craiova, dar ti-ai pierdut mintile pentru ea, caci ai fost singurul, singurul dintr-o intreaga echipa, care a pus Universitatea Craiova deasupra lui. Idealismul tau, disponibilitatea ta de te dedica unei cauze mai mari decat tine, te face unul si acelasi cu mine, suporterul.

Te iubesc si pe tine, Barcauan – de n-aveai acest nume imposibil poate te iubeam chiar mai mult – care ai aparut si tu in aceasta saptamana in paginile ziarelor, pentru a-mi aminti ca ai aparat candva culorile Universitatii Craiova. Respectul meu pentru tine a crescut de cand ai spus lucruri inteligente si de bun simt,  la care chiar si mai vestitul tau coechipier, cu care am inceput acest editorial, ar trebui sa ia aminte.

Va iubesc, asadar, inca pe toti: Costea, Stoican, Neagoe, Sava, Barcauan. Prezentul vostru, consemnat in paginile trecatoare ale ziarelor din ultimele saptamani, isi trage seva din trecerea voastra pe la nemuritoarea Universitatea Craiova.

Si asta ne leaga, pe mine ca cititor de presa si suporter al Craiovei, de voi, parte a legendei fara de sfarsit.

Va iubesc pe toti, fantome ale trecutului. Dar daca voi credeti ca Craiova, careia voi i-at daruit putin din viata si sanatatea voastra,  a murit odata cu voi va inselati, asa cum s-a inselat insusi Minunea Blonda.

Nebunilor, Craiova traieste prin mine, suporterul! Din vulcanul de pe noul Oblemenco, cuprins de betia pasiunii, indragostit peste cap de impetuozitatea lui Baluta, cucerit de driblingul lui Mitrita si contempland fascinat finetea gleznei lui Bancu, sperand, visand la noi culmi,  cantandu-mi iubirea infinita, indraznesc sa va spun ca inca va iubesc.

Vom trece, cu totii, mai mult sau mai putin in uitare si cu fiecare din noi, Craiova va mai muri odata, doar pentru a renaste mereu si mereu, cu cei care ne vor urma, pe voi in teren, pe mine in tribuna, pentru a da glas la infinit acelorasi cuvinte nemuritoare lasate mostenire noua de un alt muritor:

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cantec are astazi si-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.