Mangia si mostenirea sa

Pentru Mangia, antrenorul, a pleca invins de Hagi, este o onoare. Pentru toti ceilalti, inclusiv pentru Hagi, este o pierdere greu surmontabila.

Rareori s-a simtit Hagi mai solicitat, rareori ambitiile sale profesionale si-au gasit un challanger mai pe masura. Din cand in cand s-a luptat cu vechiul sau coleg, Dan Petrescu, dar, la fel ca pe vremuri, Bursucul, aflat intr-o permanenta eschiva, il poate bate clar doar in abilitatea de a-i lasa fara bani pe investitorii din fotbal. Ca investitor, insa, care-si dramuieste fiecare banut si e nevoit sa faca munca de jos tocmai pentru ca un asemenea antrenor l-ar falimenta usor, Hagi n-are cum sa-i arate prea mare consideratie lui Petrescu.

Cu Mangia era altceva. Cu Mangia avea mereu o certitudine, singura care-l interesa: ca fotbalul, pasiunea lui, viata lui, nu va fi tradat.

De la declaratiile dinainte si de dupa meciuri, lupta celor doi a fost o permanenta demonstratie de intelegere profunda a fenomenului, o permanenta inclestare a doi gladiatori, atenti sa nu faca nici cea mai mica greseala. Cateodata Hagi a pierdut, cateodata Mangia a pierdut, cateodata lupta celor doi s-a terminat nedecis, dar fotbalul a avut mereu de castigat si pentru asta Hagi a avut mereu un cuvant de apreciere.

Un pret perfect acceptabil pentru un rege. Pentru ca Hagi a stiut mereu ca victoria finala va fi inevitabil a sa. Ca asul ii era acolo in maneca,  menit a-i conferi incredere: timpul. Da, timpul, partenerul etern si certificatorul valorii. “Patronul are rabdare cu mine”, a sumarizat antrenorul Hagi cheia succesului sau, tradand o stare de spirit superioara, o confidenta care rareori poate fi intalnita in tagma antrenorilor.

Pacat ca Mangia n-a putut rosti aceleasi cuvinte. Plecat invins de la Constanta, el stie ca n-a plecat invins de Hagi antrenorul, caci, profesional, din infruntarea cu marele fotbalist roman nu putea decat sa iasa in castig, ci de Hagi patronul.

O lupta nedreapta. Caci Hagi antrenorul n-a avut de suportat cu o zi, doua, o saptamana, doua, trei, un torent mediatic inimaginabil, n-a fost destituit si inlocuit de cateva ori pe zi, n-a citit mereu si mereu in presa, ca venind din „surse sigure”, numele si datele inlocuitorilor sai.

Mangia a fost invins inainte de a fi invins, destituit inainte de a fi destituit, linsat mediatic, rastignit asemeni lui Iisus.

Si pentru ce? Pentru un singur si unic motiv: pentru ca a refuzat sa fie ca ei. Ca mass-media, ca antrenorii locului, ca publicul. Pentru ca, din prima si pana-n ultima zi, Mangia a ramas consecvent principiilor, fidel pana la capat in fata singurei autoritati pe care a acceptat-o: etica sa profesionala.

Pentru cei interesati de ideile tactice ale lui Mangia, alegerile si deciziile sale tehnice, meciurile Craiovei sunt acolo pentru a fi analizate. In constiinta mea, ca si a publicului,  mai mult decat in orice meci, impactul lui Mangia s-a desfasurat in afara terenului, in declaratiiile de la conferintele de presa, unele devenite din ce in ce mai anoste, ce-i drept.

Caci Mangia a refuzat constant, a refuzat cu obstinenta sa se plieze pe calapodul romanesc. Sa intre-n discutii neprincipiale sa  furnizeze can-can, derizoriu, barfa.

A fost aici, in ceea ce se cheama mentalitate, unde Mangia a lasat o ampreta pozitiva puternica, superioara, inegalata de nici un alt antrenor strain care a antrenat vreodata in fotbalul romanesc.

Mereu o Terra Nova, Craiova i-a permis lui Mangia o reeditare  la alta magnitudine a impactului lasat de Alexanko, care a stat prea putin pentru a putea schimba ceva fundamental. Poate mostenirea lui Mangia va fi de ceva de mai lunga durata.

Ca alti antrenori straini din fotbalul romanesc n-au avut impactul lui Mangia nu se datoreaza neaparat lipsei de timp.

Un mare ganditor al lumii finantelor a observat ca, de regula, cand un manager cu o buna reputatie preia o companie cu o reputatie proasta, este reputatia celei din urma care ramane intacta.

Acest lucru explica si faptul ca foarte rar antrenorii straini care au venit in rau famatul fotbal romanesc, au plecat cu o reputatie mai buna decat la sosire si nici reputatia cluburilor la care au activat n-a crescut.  Zenga, Bergodi, Trombeta, Napoli, Wotte, Daum (si care or mai fi fost) cu totii s-au supus implacabilei legi (As nota ca exceptie performanta lui Zenga, care nu s-a intors in Italia cu mana goala din aventura sa in Romania, ci cu trofeu auriu si forme perfecte, contribuind, cred, pozitiv la buna sa reputatie de cuceritor si poate chiar la obtinerea unor contracte scurte in seria A si mai ales in Golf).

De ce? Pentru ca, priviti ca personalitati, cei mai multi dintre ei au fost oameni slabi, gata sa se plieze in fata banilor, gata sa inghita rahaturile unor patroni scapatati. Este ca si cum Mangia ar fi venit la Craiova ca sa retuseze imaginea dezgustatoare a umilintei lasata pe taramurile oltene de Nicolo Napoli.

Am putea spune ca a reusit. Inca de la sosire Mangia, cum el insusi a repetat-o de nenumarate ori, a venit aici cu mintea deschisa si fara prejudecati.

Dispus sa asimileze, Mangia a luat tot ceea ce a intreprins ca o continua si consecventa pregatire. El a vazut evolutia sa profesionala in stransa legatura cu evolutia intelectuala a mediului inconjurator, o sarcina ingrata, pe care n-ar fi putut indrazni sa i-o puna nimeni in carca .

La conferintele de presa, a ramas la fel de disciplinat si dispus in a-si educa auditoriul ca si in prima zi. Nu cred ca mai exista vreun interlocutor care sa fi contracarat si contrazis, cu aceeasi determinare, disciplina si consecventa mai multe intrebari – adesea tembele – decat a facut-o Mangia. (spre deosebire de Multescu, o victima extrem de accesibila ziaristilor).

Obsesia pentru principii, cutume si valori a fost mereu clara la Mangia si nu l-am vazut abdicand de la ele, nici macar din complezenta  si curtuoazie pentru localnici.

Ca urmare, de doi ani de zile, aproape la fiecare intrebare, Mangia este nevoit sa inceapa printr-o negatie. E rigoarea principiilor contra talmes-balmes-ului romanesc in care exponentii de baza sunt cei din mass media.

Era inevitabil ca unii lideri de opinie ai presei bucurestene sa-l acuze de infatuare, interpretand eronat aerul sau deliberat amuzat si usor superior  de cate ori interlocutorii sai incearcau sa-l aduca in discutii derizorii, cu oua rosii, cu praz, cu martisoare, cu fcsb si, in general cu orice alte cacaturi cu puternic iz local, profund provincial.

Ce-ar fi vrut acesti ziaristi? Ca italianul sa se faca in doi ani o apa si-un pamant? De ce a fost acuzat acest italian pentru faptul ca isi asuma responsabilitatea de a fi un demn urmas al Romei, atata timp cat intreaga  istorie a Romaniei, da, insusi numele si imnul sau, denota mandria (si nostalgia) de a fi fost odata o provincie Romana.

Culturile isi dovedesc superioritatea  in secole si ciocnirile culturale nu se supun altor legi decat legilor gravitatiei, care guverneaza universul. Cand vii dintr-o cultura fotbalistica grandioasa, net superioara, de ce ar trebui sa abdici fie cu o iota in fata unei subculturi, asa cum au facut cei mai multi dintre predecesorii sai veniti in Romania?

A fost o decizie inteleapta faptul ca, ajuns intr-un mediu strain, Mangia si-a gasit sprijinul in principiile si valorile culturii fotbalistice italiene. Fiind la inceput de cariera, vulnerabil ca si om si angajat, in ele isi putea gasi toata autoritatea, tot suportul.

Pregatit sa invinga sau sa piarda doar pe mana lui, Mangia si-a castigat respectul tuturor.

A incercat mereu sa fie corect si onest fata de conducatori, fata de ziaristi si public. Niciodata n-a promis mai mult decat stia ca poate furniza, desi superiorii sai anuntau public obiective ce n-aveau legatura cu contractul sau.

Corectitudinea a fost filosofia sa de baza si in raport cu jucatorii. De ce ar  renunta usor la jucatorii vechi, care au contribuit la rezultatele pozitive ale echipei, doar pentru faptul ca jucatorii noi au un cv sau o mediatizare mai buna. Cu toata presiunea mediatica el a refuzat sa-l inlocuiasca pe Kelici cu Gardos, atata timp cat primul si-a facut treaba bine.

Cand a crezut ca trebuie sa-l scoata pe Mitrita l-a scos, desi s-a ales cu vreo doua injuraturi de la acesta. L-a supus aceluiasi tratament pe Baluta, desi acesta era capitanul si vedeta echipei. I-a tinut rezerva cand a crezut de cuviinta pe Mateiu si Kelici, desi asta l-a costat poate puncte.

Cumva Craiova a obtinut probabil cel mai potrivit antrenor strain pe care l-ar fi putut obtine. Problema n-a fost, se vede, cum sa-l demita, ci cum putea sa-l pastreze.

Sigur a existat si o prblema de congruenta intre obiectivele personale ale lui Mangia si obiectivele, mereu in schimbare, ale clubului.

Doua au fost  argumentele cu care Mangia a fost adus la Craiova: studiile de la Corveciano si expertiza sa in a lucra cu tinerii demonostrata prin semiperformanta unei finale la Campionatul European de tineret pentru, Italia.

Investitiile in tinerele talente, a dovedit Hagi, pot sta la baza unui model de business al carui succes a surprins nu doar Romania, ci Europa intreaga.

Problema e ca modelul e patentat deja de Hagi si rareori un copy-paste e o strategie castigatoare.

Pornind de la prezumptia ca Mangia va putea obtine performanta lucrand cu tinerii, impacand astfel capra si varza, clubul a pornit de la o idee gresita.

La Nationala Italiei, Mangia a lucrat cu tinerii pentru ca doar cu tinerii putea lucra. Competitorii sai erau exact in aceeasi situatie. Nu la fel este la competitiile intre cluburi unde varsta este cel mai adesea o concesie in detrimentul performantei.

Mangia, extrem de pragmatic, a aratat in cei doi ani de antrenorat ca are o predilectie pentru jucatorii maturi. Rareori a avut in teren mai multe tinere sperante decat jucatorul la care-l obliga regulamentul.

Mangia este un antrenor tanar, la inceput de drum si cu siguranta isi gandeste cariera pe termen lung. Dar pentru el, Craiova nu era decat un prim pas.

Cupa castigata, care a astamparat intrucatva setea de performanta a publicului oltean, n-ar fi putut fi obtinuta decat intamplator cu o echipa de tineret sperante.

Probabil ca Mangia nu a gandit nici un moment peste mandatul sau initial de doi ani, ba poate si-a spus ca sunt sanse mari sa nu-l duca la capat nici pe acela.

Acestea fiind spuse, Mangia nu trebuie acuzat pentru faptul ca a pus interesele sale in primul plan, atata timp cat clubul nu si le cunoaste pe ale sale.

Cu exceptia lui Hagi, ale carui interese de proprietar si de antrenor coincid pe deplin, si a lui Mircea Lucescu, care a avut intreaga sa cariera predilectia de a promova si dezvolta tineri (si, la fel ca Hagi, de a-i reconditiona pe unii considerati expirati)  la fel ca Mangia procedeaza orice alt antrenor din tara si din strainatate. Nici Mircea Lucescu nu a facut-o dezinteresat. Adesea jucatorii in care a investit incredere la o echipa (banii au fost mereu investiti de altcineva), i-a luat dupa el la urmatoarea (Sabau, Hagi, Lupu, Pancu, Rat) fiind astfel beneficiarul direct al cresterii si evolutiei lor, poate chiar intr-o mai mare masura decat insasi cluburile la care i-a lansat.

Dar Mangia n-are nici siretenia, nici autoritatea, nici experienta lui Lucescu, si nici nu pare a-si gandi cariera intr-o maniera asemanatoare, desi, cu Rossi, probabil ca a incercat ceva asemanator.

Cresterea de tineri este o treaba delicata pentru un antrenor. In toata Europa, antrenorii care cresc tineri sunt tot mai rari.

In cartea sa, “Lidership tacut”, Carlo Ancelotti, cunoscut ca unul dintre cei mai diplomati tehnicieni din cati exista, a facut adesea referire la marea problema a antrenorilor de fotbal: perioada lor scurta pe care o petrec la o echipa, in medie doi ani, in Europa. Aceasta face, spunea el, ca orice promovarea de juniori la echipa mare sa fie absolut un act de caritate pentru antrenorul care-i va succede.

Si asta pentru ca, azi, un antrenor e atat de bun cat ultimul sau rezultat. Boloni a castigat in primul sau an la Sporting cupa si campionatul, iar in al doilea, in incercarea de a intinerii echipa, i-a introdus pe pustii Cristiano Ronaldo si pe Quarisma in lotul mare. Demersul sau generos de a-i asigura clubului un viitor i-a fost fatal. A fost demis la sfarsitul unui sezon ratat.

Mangia insusi a fost beneficiarul promovarii de catre Multescu a lui Screciu si Burlacu. De la Ivan la Baluta, toti cei care au incununat capetele unor antrenori, au fost lansati de altii.

Un club care doreste sa-si lege viitorul de investitia in tineri are alternativa: fie intareste pozitia antrenorilor, fie ii schimba.

Problema e ca, in abundenta colosala de antrenori, demiterea este cel mai la indemana lucru posibil atunci cand conducatorii vor sa-si decline responsabilitatea. In afara de Hagi, nu cred ca mai exista pe aceasta lume antrenorul care sa-si permita, asa cum observa Bobby, unul dintre cei mai influenti comentatori de pe forumul craiova-maxima.ro, riscul de a aborda un meci cu zece jucatori noi fata de precedentul. De ce? Pentru ca nimeni nu-l poate demite pe Hagi, in afara de Hagi.

Nu ca acelasi truism care este valabil pentru orice antrenor, n-ar fi valabil si pentru Hagi. Poate, mai mult decat pe oricine, cariera lui, bunastarea lui si a familiei lui, depind de rezultatele sale ca antrenor si conducator de club. Dar nu de cele imediate, ci de cele pe termen lung, iar asta ii confera confortul de a creste juacatori, pe care alti antrenori nu-l au.

Cand nu esti antrenor patron, exista o alta modalitate, nici pe departe atat de sigura, de a-ti consolida pozitia: un contract beton pe termen lung.  

Dar fotbalul aduce oamenii la un nivel de irationalitate de o asemenea extrema incat unii patroni sunt dispusi sa rupa un contract cu riscul de a pierde milioane sau clubul insusi. Este o consolare pentru toata tagma antrenorilor ca unul dintre ei, pe nume Victor Piturca,  a razbunat toate nedreptatile pricinuite antrenorilor de patronii suporteri, in ceea ce a sfarsit prin a fi cea mai mare calamitate a fotbalului romanesc.

Mangia, nu si-a penalizat patronul si nici nu a gasit de cuviinta sa-i penalizeze acestuia slabiciunea. Tot ce a cerut a fost pentru staff-ul sau, nimic pentru el, gasind in schimb suficienta generozitate si cuvinte romanesti pentru a-si exprima recunostinta pentru club si suporteri.

Suporterii isi permit, insa, sa fie mai putin ingaduitori. Asa cum suna cantecul Nordului, avem istoria-n spate, si daca e sa invatam ceva din ea este ca patronii-suporteri au fost si vor fi mereu supusi acelorasi tentatii si greseli.

De ce l-ai numit pompos pe Cartu presedinte, daca nici macar nu l-ai consultat intr-o decizie atat de importanta. De ce il mai platesti pe Marcel Popescu, daca tu sari peste el direct spre subalternul sau si te autointitulezi brelocul lui Papura, de ce platesti un intreg departament de presa, daca iti scrii comunicatele, de ce ai da un comunicat in care sa-ti strigi profesionalismul si sustinerea pentru Mangia, pentru a-l demite dupa 72 de ore?

Rotaru poate da cate explicatii contradictorii vrea caci specia umana, se stie, isi gaseste justificari pentru orice face.

Dar nu poate ascunde faptul ca principiile si valorile trambitate lipsesc si este amuzant ca a trebuit sa plateasca tocmai omul cu valorile, omul cu principiile.

Platind, Mangia a trezit in constiinta tuturor dimensiunea pierderii, semn ca, oricat de supart ar fi pe moment, publicul recunoaste valoarea.

Rar a fost un subiect legat de Stiinta care sa uneasca intr-o mai mare masura suporterii. Aproape de neimaginat, un antrenor care a infruntat direct publicul in cazul Rocha, un antrenor muscat in permanenta de presa, este deplans de intreaga suflare alb albastra, desi motivele difera. Publicul s-a dovedit mai inteligent decat cel care se crede un manipulator al publicului.

Si nicaieri senzatia de pierdere nu este mai acuta decat in randul celor din interiorul clubului care l-au cunoscut direct si au lucrat direct cu Mangia. “Realizezi cu adevarat valoarea unui om abia cand nu-l mai ai langa tine”, a marturisit  cu multa maturitate Andrei Coada-Niculescu, cunoscut drept Copacel, un tanar care a asigurat mereu si cu o pasiune dincolo de un job, interfata dintre club si suporteri.

Postarea  sa, ce a primit in cateva ore aproape 1000 de like-uri, este, poate, singura luare de pozitie publica sincera si onesta venita dinspre Universitatatea Craiova in ultimul timp.

Este aproape inexplicabil cum acest, inca misterios, Mihai Rotaru, care a aratat suficienta abilitate in a crea cel putin aparentele unui club profesionist, a putut face o greseala atat de flagranta.

Cu nimic inferior tacticianului Hagi, Mangia a avut doar nesansa de a lucra pentru un patron inferior lui Hagi. Pentru Mangia nu este o tragedie, caci aceasta va fi probabil norma si in viitoarea si, sa speram, indelungata sa cariera de antrenor, cu exceptia cazului in care il va angaja Hagi insusi. Pentru suporterii Craiovei, s-ar putea sa fie.

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.