Search

Persecuția lui Mititelu

Demult, tare demult, în vremuri în care OSIM-ul era un vis iar Gutenberg nici nu visa că invenția lui va naşte monştri precum Gazeta Sporturilor, emblema medievală a Olteniei era reprezentată de un leu cu o spadă, pe fond albastru și întors spre est, probabil direcția de unde veneau păgânii.

Peste ani, în 1872, pe emblema României a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și bourului Moldovei și simbolul Olteniei. Acest semn heraldic consta dintr-un scut roșu, încărcat cu un leu încoronat care iese dintr-o coroană antică. Leul fusese preluat din sigiliul mic al domnitorului Mircea cel Bătrân. Coroana aflată la bază reprezenta însemnul marelui ban.

Din 1921, stema a căpătat forma de azi, pe fond roșu, un leu care iese dintr-un pod (podul lui Apolodor de la Drobeta). Podul evocă cucerirea romană, latinitatea, iar leul nu mai are coroana regalității.

Actuala stemă a Olteniei apare, alături de stemele celorlalte 4 regiuni, pe stema țării noastre.

Leul, ca element de reprezentare, apare şi pe stema județului Dolj, compusă dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi retezat. În cartierul unu, în câmp roşu, un leu rampant, încoronat, de aur, armat şi limbat cu negru, tinând o sabie de aur, în pal.

Aşadar, leul a fost element de heraldică pentru tot ce a însemnat Oltenia din evul mediu până în contemporaneitate!

Prin urmare, a fost firească alegerea echipei de fotbal a Olteniei, Universitatea Craiova, de avea o emblemă cu leul figură centrală.

În ziarul Înainte din 9 aprilie 1983 apărea primul articol referitor la stema cu leul, proiectată de arhitectul Radu Ionescu și subinginerul Petre Dragu. Sub titlul Noua emblemă a Clubului Sportiv U Craiova, publicația descria stema:

Figura centrală a acesteia este un leu, simbol al puterii, ce se află și pe stema județului Dolj, iar litera U (inițiala Universității), repetată concentric de cinci ori, semnifica cele cinci secții ale clubului: fotbal, atletism, volei, tenis de masă și handbal.

Un oltean adevărat ar trage următoarea concluzie la finalul acestui text:

Universitatea Craiova este o echipă născută din iubire, reprezentând tot ce este mai frumos în spiritul oltenesc, iar leul este simbolul cel mai vechi şi mai de preț al oltenimii de secole. Leul se află mândru pe stema echipei sale, a județului său, a regiunii sale!

Un oltean cititor al Gazetei Sporturilor şi al contului de facebook al ruşinii Olteniei, fost fan al Universității, ar concluziona:

Mititelu a fost supus unei seculare persecuții de către: Gutenberg, pentru că a inventat tiparul şi a făcut astfel posibilă tipărirea celor 3 dezlegări pentru Pițurcă, heraldica medievală şi Mircea cel Bătrân pentru că au folosit abuziv leul pe steme, respectiv pe sigiliul personal, Petre Dragu şi Radu Ionescu, care au făcut emblema aia uitând să pună şi „FCU” deasupra leului, ziarul „Înainte” şi toți abonații lui, ce au acceptat tacit acea emblemă.

Şi, privind cu atenție la titlul din ziarul din 9 aprilie 1983, puteți vedea dovada fără tăgadă că „CS U nu e FCU„: „Noua emblemă a Clubului Sportiv „U” Craiova”. Craiova Maxima, doamnelor şi domnilor, nu a fost niciodată FCU.  Mititelu şi contul lui de facebook, Gazeta Sporturilor, au dreptate! „Craiova, fără Universitatea„!

Aşteptăm contestarea în instanță a Hotărârii Guvernului nr. 626 din 29 mai 2003 și publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 13 iunie 2003, prin care camarila a pus leul pe stema județului Dolj fără aprobare de la Booveni sau cererea de arestare şi de sechestru asupra bunurilor pentru membrii celor două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, cei care au ales ca leul, parte a stemei Olteniei, să apară pe stema țării!


Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !