Pledoarie pentru Unul Dintre Noi ( 3 )

CAND MAHOMED A DECIS SA SE INDREPTE CATRE MUNTE

Cate sensuri pot fi descoperite intr-o cifra! Cate sensuri pot fi descoperite intr-un autogol! Cate sensuri pot fi descoperite intr-o ratare de la 11 metri! Cate sensuri pot fi descoperite intr-o victorie! Cate sensuri pot fi descoperite intr-o cina!  Cate senuri pot fi descoperite intr-o moarte!

Oh, Doamne, totul face sens acum. E mintea cea de pe urma. Pentru ca abia acum vedem, simtim, gandim si spunem ce am refuzat sa vedem, sa simtim, sa gandim, sa spunem.

In fiecare moment mai greu, am argumentat cu disperare pentru ca Ilie Balaci sa fie integrat in proiectul noului club, in proiectul renasterii Universitatii Craiova. Aici , in lipsa de idei, l-am propus eventual ca Director Tehnic. Iar aici, intr-un act de disperare, am cerut in mod explicit sa-i fie recunoscuta valoarea, in mod direct de catre club, pana nu va fi prea tarziu. Am argumentat din toate pozitiile, sperand ca undeva, cineva aude, vede, intelege. Balaci, n-am avut nici o clipa indoiala, trebuia sa fie piatra lasata de zidar si asezata in varful piramidei.

Acum pana si asta are un sens. Poate ca clubul nu l-a meritat. Si apoi, am realizat, Balaci era deja in varful piramidei, atat doar ca piramida nu era clubul, ci suporterii ei, ei insisi neintegrati in structura clubului.  Ei insisi mereu utilizati, dar niciodata acceptati ca parteneri egali. Balaci a fost mereu Unul Dintre Noi.

Acum toata lumea si-l asuma si recunoasterea lui nu mai cunoaste limite. Laudele si hiperbolele si recunostinta au fost pentru toti prea scumpe cand trebuiau dublate de fapte, cat mortul a fost in viata. Acum, mostenirea lui pare suficient de atragatoare pentru ca laudele, osanalele si declaratiile de iubire sa mai aiba vreun pret cat de mic. Vorbe goale, si vorbe in vant. Unde am fost toti, cand Balaci a avut nevoie de noi. Ocupati pe slujbele noastre mici, de frustrarile, ambitiile si idiosincraziile noastre, n-am avut ochi pentru el.

N-am crezut ca mai are ceva de dat acest urias ce se plimba printre noi. Am vazut ca se hraneste din iubire si ne-am gandit ca-i e de ajuns. I-a fost, atat cat a trait. Acum e nesimtitor la tot alaiul, iar declaratiile de dragoste il lasa rece. Fetele noastre cernite il lasa rece. Balaci, asa cum bine a spus fiica sa, si-a aranjat cea mai mare sarbatoare, cel mai mare spectacol de despartire posibil. Balaci a vrut ca acel spectacol dramatic sa se incheie cu happy end, sa trimita acasa zecile de mii de oameni cu  chipuri fericite si zambete pe fata.

Spectacolul celorlalti? Precum  Zorba, jucat de Anthony Quinn, mi s-a parut ca asist cum mortul este despuiat de tot ce are, inca inainte de a se fi racit. Duceti-va dracului, cu totii!  am strigat. Si tu Rotaru, si tu Marcel Popescu si tu, Universitatea din Craiova si tu club, ce-i porti numele, cu soborul vostru de popi cu tot. Caci nu voi l-ati facut mare pe Ilie Balaci, ci Balaci v-a facut mari pe toti.

N-am pretentii academice, la urma urmei cuvantul universitate l-am asimilat de mic, si inca o mai fac, cu o echipa de fotbal, nu o institutie de invatamant. Din cate am vazut, nici Balaci n-a dat doi bani pe ifosele si inchipuirile voastre docente. Predati istoria dar n-o vedeti cand vi se desfasoara in fata. Balaci, din fericire, n-a fost de-al vostru, a fost Unul Dintre Noi.

Iar voi, proprietari de cluburi… V-ati inchipuit ca sunteti mari, ca aveati in mana destinul Universitatii Craiova. Dar erati doar simpli trecatori, al caror chip si nume este deja dat uitarii. Caci nici unul n-ati inteles sa acordati importanta cuvenita a ceva ce a fost si va ramane peren.

Cat despre mine, am stiut si mi-a fost frica ca aceasta clipa, aceasta rafuiala a lui Balaci cu cei care l-au ignorat va veni intr-o zi si ea va fi insuportabila. Este insuportabila pentru mine, caci de prea multe ori am amanat sa-l caut din nou, sa incerc sa aduc din nou la lumina strigatul tacerii lui. Temporizarea, marea mea problema in viata.

O, superficialitate! O, lume a derizoriului! O, lume a desertaciunilor si a fugii dupa vant!

As fi amanat si de aceasta data intalnirea cu el, daca ceva nu mi-ar fi vorbit, nu as fi simtit ca acest meci cu Steaua, va fi acel meci pe care-l asteptam de 16 ani. A fost meciul in care am crezut ca voi obtine ceea ce am crezut ca nu am, fara a banui o clipa ca va fi meciul in care voi pierde ceea ce deja aveam.

Nu vrei sa ratezi asta, mi-am spus, si mi-am rezervat avionul spre Craiova, cu luni inainte, fara a fi fost totusi convins ca voi face drumul. Manat de un presentiment, l-am facut – primul meci pe viu din noul campionat.

Daca exista o Forta Universala, ea l-a ales pe Cristian Frisk, un crainic de televiziuni al carui suflet bun patrunde prin eter in casele noastre la meciurile Universitatii, pentru a-mi trimite un mesaj de la Balaci. Ne-am intalnit la o cafea in Bucuresti, in miercure dinaintea meciului, si mi-a spus ca l-a sunat pe Balaci cu o zi inainte pentru a-l invita la emisiunea lui de joi seara. Balaci l-a refuzat, motivand ca a decis sa nu mai iasa in public,  sa nu mai dea interviuri. Simtise ca simpla sa aparitie in contextul unui meci al Craiovei, era de natura sa exacerbeze sentimente negative intre fanii sai impartiti.

Aceste cuvinte ar fi trebuit sa-mi serveasca  ca un semnal, era  ultima mea sansa de a-l reintalni. Oare nu scrisesem eu in precedentul editorial ca Balaci este atat de generos cu ideile lui si ca niciodata Balaci n-a refuzat pe nimeni atunci cand trebuia sa se exprime.

Exprimarea prin cuvinte era tot ce-i ramasese, singurul mod prin care mai putea ajunge la public, la fanii sai, cand toate celelalte usi ii fusesera inchise. Balaci nu se mai avea decat pe el insusi, caci cluburile, si echipele, si jucatorii sunt ale altora si nu au dat vreun semn cum ca ar avea nevoie de el.

Cum fanii sai sunt acum impariti, Balaci, pare-se, nici n-a stiut, nici n-a vrut sa-si imparta inima. Ca era rupta in doua, mi-a fost usor sa realizaz, ca e fatal, n-am crezut nici o clipa.

Iubindu-i pe toti, deoportriva, a ales sa se sacrifice pe sine, alegand tacerea.

Printre atatea sensuri ale intamplarilor din acele zile, iata, as putea gasi inca unul, strict personal: Balaci, cel a carui tacere mi s-a parut ca o inteleg intr-unul din editoriale de pe aceasta pagina, ma chema acum spre el cu vorbe clare, iar eu, un omul  vorbelor, eram incapabil sa le inteleg. Am alungat repede din minte gandul ca as putea sa-l caut. Alta-data, mi-am spus,  si nu am avut nici macar o clipa indoiala ca acea data va veni la alegere mea. Acum urma meciul cu echipa care parca a aparut mereu in calea noastra, cand am trait clipe istorice. Steaua care a inchis trist istoria vechiului Central/Ion Oblemenco. Steaua, sau care i-o mai fi numele, pe care n-o mai batuseram de 16 ani, si ceva parca-mi spunea ca o sa o facem acum.

De ce acum si nu altadata, n-aveam nici o idee.

Dar tot eu spusesem intr-unul din editorialele prin care-l ceream pe Balaci la Craiova, ca avem nevoie de Balaci pentru a scapa de complexele de inferioritate in fata acestei echipe. Mi-am uitat propriile-mi cuvinte, caci altfel de unde convingerea launtrica ca de aceasta data vom bate Steaua?

Poate ca Balaci n-a uitat.

Nu mi-e clar acum, daca clubul l-a solicitat pe Balaci spre a veni la Craiova, sau Balaci a facut-o din proprie initiativa, desi inclin spre prima varianta. Oricum ar fi fost, venirea lui Balaci la Craiova, inaintea meciului cu Steaua, imi apare acum in aceeasi lumina precum acel pas facut de profet catre dealul tamp , pe care-l chemase in zadar spre el. Universitatea Craiova, cu tot ceea ce inseamna ea ca organizatie, a fost muntele, Balaci – profetul.  A decis sa faca el pasul spre stanca amorfa, fara creier si fara inima, aratand astfel ce inseamna sa le ai pe amandoua.

Ca intotdeauna, Balaci a aratat prin acest ultimul gest, ca a venit pe pamantul Olteniei pentru a da, nu pentru a lua. Ca se poate inalta la idealul pe care poetul l-a asezat in fata acestui neam sement si pe care atata lume o canta la meciurile Universitatii Craiova de  „a nu trai din mila si pomeni”.

Facandu-si aproape in taina o datorie pentru care nu va fi niciodata recompensat in bani, atingand jucatorii cu personalitatea sa coplesitoare, infectandu-i cu uriasul, legendarul sau orgoliu, si lasand mostenire la plecare insasi filosofia sa de fotbal si viata, Balaci, omul,  s-a retras subit din lume, oferind  o ultima marturie a trecerii lui prin ea, ca muritor, o poza alaturi unul dintre cei pe care i-a simtit mereu alaturi: fanii sai.

Nu stiu daca fanii puteau face mai mult pentru a-l aduce pe Balaci in clubul pe care l-au ajutat sa renasca. Ei nu au un cuvant la masa clubului, asa cum li se promisese odata. Dar stiu ca  de la renasterea acestui club, un steag cu chipul celui numit THE BEST, a fluturat adesea in locul in care ADN-ul Stiintei este la fel de bine pastrat ca si in genele lui Balaci: Sezione si a lor Peluza Nord.

Ca si acesti baieti si fete din peluza, el a dat fotbalului, inainte de a cere. Ca si ei, Minunea Blonda a fost acelasi spirit rebel. Ca si ei, Balaci a stiut sa se ridice peste durere. Ca si ei, a trait din amintiri. Ca si ei, a iubit viata, cu frenezie.

Cat despre fotbal…oh, dar ce e fotbalul? E insasi expresia celui mai pretios lucru din lume. A vietii insasi, in cea mai dinamica manifestare a sa. E viata, atunci cand clocoteste cel mai tare in sangele tanarului nabadaios. E viata, atunci cand nimic nu ti se pare imposibil, atunci cand tot viitorul ti se asterne in fata. E viata plina de speranta, de aspiratii si dorinti. E viata, atunci cand atingi maximul de cutezanta si inca poti confunda visele cu realitatea.

Si cum altfel trebuie tratata viata decat cu bucurie, ne spune Balaci. Cum altfel trebuie tratat fotbalul, decat ca o sarbatoare a vietii, o bucurie in sine? De aceea el le-a trasat  mereu jucatorilor in preajma carora s-a aflat o singura sarcina in teren: jucati cu zambetul pe buze! Cand intelegi asta, esti fotbalist, cand intelegi asta, esti barbat, cand intelegi asta, viata nu trece pe langa tine.

Cand intelegi asta ai invatat sa apreciezi lucrurile la valoarea lor. Unii spun ca fotbalistii traiesc din banii pe care i-au facut in scurta lor cariera. Balaci ar fi ultimul care sa nege importanta banilor si s-a asigurat sa-i aiba mereu la indemana, caci doar ei i-au putut garanta independenta, capacitatea de trai demn si a nu depinde de nimeni. Dar, spunea Ilie Balaci, in primul si primul rand, „fotbalistul traieste din amintiri”.

Daca in scurta sa cariera,  fotbalistul a trait bucuria, oare cum vor fi amintirile lui, cum va fi viata lui decat o continuare a lor?  Aceleasi si aceleasi bucurii, traite si retraite, eventual alaturi de suporterii cu care le-a trait si de copiii si nepotii acestora, caci, si aici Balaci a fost  el insusi luat prin surprindere, bucuriile ce le-ai facut oamenilor se transmit din generatie in generatie, precum lucrurile cele mai pretioase.

Balaci si talentul sau oratoric in actiune:

„Fotbalul mi-a dat satisfacții. Dar cea mai mare dintre ele acum este: merg pe stradă și încă lumea mă recunoaște. Sunt copii care la timpul ăla nu existau, nu erau nici măcar în proiect, care mă recunosc. Datorită fotbalului rămân în istoria României. Fie ea și sportivă”.

Imbratisand viata, viata l-a imbratisat, pretuind istoria, istoria il va pretui pe Ilie Balaci. Dar care este rolul sau in istoria fotbalistica a Craiovei? In acceptiunea lui, nimic mai putin decat cel de Alpha si Omega, de totul si nimic.

“Craiova s-a nascut si a murit odata cu mine”. Iata cea mai puternica, cea mai incredibila declaratie ce o va consemna istoria,  de la acel „L’Etat c’est moi”, al Regelui Soare, incoace. Caci ea implica aceeasi doctrina a drepturilor divine cuvenite regilor, daca nu cumva doctrina drepturilor cuvenite zeilor insisi.

Ea poate fi semnul unui orgoliu nemasurat, a unei infatuari fara margini, dar si a unei constiinte ce transcede vulgului, constiinta  maretiei. La urma urmei, nici Louis al XIV lea, nici Ilie Balaci, nu si-au dat singuri titluri de Cel Mare (sau Soare) sau Minune Blonda, ci vulgul, multimea este cea care s-a plasat astfel sub sceptrul acestor spirite inalte.

Poate nemasuratul lui orgoliu, poate frustrarea ca adevarurile lui, lucrurile in care a crezut, sunt ignorate de cei pe care i-a iubit, l-au facut sa sune adesea prea definitiv, apocaliptic.

Poate ca se saturase a striga in pustie, catre oricine dorea sa-l auda si nimeni nu parea a-l intelege. Nu pentru a cersi, caci era incapabil sa o faca. Ci pentru a atrage atentia! Pentru a lua de pe sufletul celor din fata lui povara acelor momente cand vor realiza ca l-au avut printre ei si nu i-au acordat atentia cuvenita.

„Sunt inca aici! Nimeni nu ma vede? Priviti-ma! Gloria trecuta imi incununeaza fruntea, mandria imi tine spatele drept si capul sus, sub fruntea mea se ascunde o intelegere profunda a fotbalului, a oamenilor si a viatii. Dati-mi o sansa! Sunt antrenor, sunt geniu, sunt legenda.  De ce credeti ca sunt bun acum sa antrenez doar camile?’

Dar a vorbit unor inimi impietrite, unor minti incuiate. Oamenii! Au putut ei vreodata sa inteleaga geniile? Nu sunt ei cei care doar au stele cu norc si prigoniri de soarte…

Si semnele au inceput de atunci sa apara.

Precum fatidicul minut 8…Sau fatidicul 88… Ce semn a vrut Balaci de acolo de sus sa transmita, celor adunati, pentru a-l sarbatori in marea arena?

Un simplu  minut din tot timpul care a fost si din tot dimpul care va fi? Sau minutul in care sufletul sau s-a desprins cu greu de trupurile infierbantate, de mintile atente si la meci si la minutul de comemorare. Un ultim moment de durere, inainte ca drumurile sa se desparta: cei de jos pe calea frustrarile si sperantelor lor, el, in afara timpului,  spatiului si mortii.

Dar sa nu fi stiut Balaci ca istoria nu se sfarseste niciodata, ca ea doar se repeta, eventual? Ma indoiesc. Caci venirea sa la Craiova, testamentul lasat jucatorilor, arata generosul, umilul, inteleptul Balaci, omul incapabil de a refuza o chemare, un sfat. Intr-o lume in care totul are un pret, Balaci n-a cerut niciodata nimic pentru faptul de a oferi tot ce avea mai bun din el.

„Craiova s-a nascut si a murit odata cu mine”, are acum alt sens. Murind la scurt timp dupa ce s-a impartasit discipolilor sai, Balaci a acceptat o noua viata pentru Craiova. Ca un nou drum spre legenda se poate naste. Ca noi eroi  vor fura cu driblingurile lor sufletele oltenilor sai. Daca, desigur, vor invata sa stapaneasca secretul lui, atat de public. Si nu atata timp cat Balaci se va mai afla pe aceasta lume, caci, se stie, zeii sunt gelosi, iar el a fost un copil gelos pe zeul care l-a precedat, gelos pe cel care i-ar putea succede…Iubind Craiova mai mult decat pe sine insusi, a acceptat sa-i ofere acesteia dreptul la o noua viata in schimbul propriei lui vieti.

De aici uriasul capital de recunostinta acumulat peste tot, caci toata lumea s-a simtit datoare fata de Balaci si a incercat intr-un fel sa si-o plateasca. Prea tarziu: Balaci a plecat fara a astepta cecul, stiind ca nici o cifra n-ar fi fost capabila sa ilustreze pretul.

Ce ramane in urma?  Doar memoria si  jocul. Primesti un gol, dai un gol, un om moare, altul se naste, totul e doar o parte a jocului. Golul, ca si moartea in sine, n-ar trebui sa fie mai mult decat un fapt si doar faptul ca suntem oameni le da valoare.

Ilie a fost unul dintre cei care a inteles ca jocul este mai important decat tinta. Mergerea a fost totul pentru el, nu unde ajunge, caci destinatia finala, stia si el, e una singura.

De aceea mergerea lui prin viata a fost demna, mandra, confidenta. Triumfatoare, nu prin scop, ci prin atitudine. Nu a lucrat niciodata in a atinge obiective, ci de a-si expanda mereu si mereu personalitea, de a-si expanda propriul univers.

Pentru ca a crezut mereu in Universul sau, in unicitatea si maretia lui.

A stiut mereu, in adancul sufletului sau, ca mersul sau merita admirat, ca  atitudinea lui e corecta. Si-a dorit sa continue sa incante nu doar ca jucator ci si ca antrenor sau poate chiar mai mult decat atat.

Poate de aceea a fost ignorat cat a trait, caci si acesta este un adevar: cu cat ne dorim mai mult un lucru, cu atat el se indeparteaza de noi.

Pentru Balaci, estetica era totul, asa cum bine observa si Hagi. Si doar in estetica, doar in frumusete si in atitudinea de pe terem, Balaci a punctat decisiv in acest imposibil clasament pe care unii, in imboldul spre ierarhizare, se straduiesc sa-l incropeasca.

Sigur acesta este deliciul unora, de a spune care a fost mai mare dintre cei mari: Pele sau Maradona, Maradona sau Messi, a fost Dobrin, Balaci sau Hagi?

Dar asemenea ierarhizari sunt complet deplasate caci, de regula, legendele nu joaca niciodata in teren una impotriva celorlalte, ci doar in mintea oamenilor.

Ca artisti, ele eventual fura una de la cealalta si cladesc peste ce a fost cladit de catre cel de dinaintea lui: Balaci pe fundatia pusa de Dobrin, Hagi, peste ce a ridicat Balaci si intr-o zi, cineva va aseza, poate, ceva peste ce a construit Hagi. Omenirea toata, neschimbata cum e in esenta, este in acelasi timp o constructie in progres.

Legendele sunt legende in primul rand pentru ca au inteles sa se daruiasca.

Balaci a spus-o in fel si chip: ca orice lucru de pe acest pamant, fotbalul e dat pentru oameni, nu oamenii pentru fotbal. De aceea, ca om de fotbal, a pus mai mereu fotbalistul in fata clubului, o entitate abstracta, la urma urmei. Ca suporter, la fel ca si fanii sai, si-a cantat pe teren sau in vorbe dragostea sa pentru un singur club: Universitatea Craiova.

Care este acel club? In afara de disertatii juridice, de interese de moment si alte lucruri conexe fotbalului, Balaci a inteles ca Universitatea Craiova era in inima fiecarui suporter care-l intalnea pe strada si-l saluta cu respect, cu evlavie. Balaci n-a putut sa aleaga niciodata intre un suporter si altul. Caci separati in toate, cu totii erau uniti in iubirea si respectul pe care i-l poarta lui si celor din Craiova Maxima pe care Balaci a reprezentat-o. El a inteles din aceasta schisma a suporterilor adevarata drama a Universitatii Craiova.

Balaci a avut propriile-i rezerve fata de felul in care a trebuit sa apara un nou club. Pasind adesea la meciurile de pe noul Oblemenco, urmarind meciurile unei Universitati renascute, el a vazut cu siguranta aceeasi iubire explozand din inimile a zeci de mii de oameni inconjurandu-i pe Bancu, Mitrita sau Baluta asa cum odinioara il inconjura pe el. Cand a inteles ca aceasta noua si controversata Universitatea Craiova e legitimata de iubirea oamenilor, a girat prin prezenta lui la stadion un club care a facut mult prea putin sau deloc pentru a-l onora cum se cuvine in perioada in care a fost in viata. Dintre toti jucatorii Craiovei Maxima, Ilie Balaci  a dat si acestui nou club, ca si celui vechi, mai mult decat a primit inapoi.

Acest lucru i-a oferit, pe de alta parte independenta si dreptul de a pastra o atitudine rezervata. Avea nevoie de ele pentru ca n-a vrut sa lezeze in nici un fel sentimentele acelora dintre suporterii Stiintei care nu s-au regasit, dintr-un motiv sau altul, in acest nou proiect.

Ilie Balaci i-a iubit pe toti deopotriva, i-a considerat pe toti parte a Universitatii. Doar moartea lui, cel mai mare simbol al Craiovei Maxima, a reusit sa-i aduca oarecum impreuna la capataiul aceluiasi catafalc pe toti cei ce se declara suporterii Universitatii.

La urma urmei, Universitatea Craiova nu e decat o idee in mintea oamenilor. Ea poate lua atatea chipuri cati oameni sunt dispusi sa o preia. Universitatea Craiova nu poate fi clonata, pentru ca un spirit nu poate fi clonat.

Daca suporterii Universitatii au ajuns sa nu mai fie siguri ce iubesc, Balaci este chipul prin care stim cu totii ce am iubit. Si indiferent pe unde ne cantam cantecele, unde ii scandam numele, acest chip ne aduce pe toti impreuna, asa cum am fost odata. Daca stiinta va atinge un asemenea punct, Balaci este cel care ar trebui clonat, fie doar pentru frumusetea sa nemarginita pe care nici un sculptor nu va reusi vreodata sa o aseze intr-o statuie care sa-l reprezinte.

Adevarata sa statuie va fi opera comuna a  tuturor oltenilor. Pe aceste taramuri in care totul se ridica la superlativ, sa n-aveti dubii cine va ramane mereu cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor.

Cat despre acest autor si aceasta pagina ce poarta numele generatiei marcate de Ilie Balaci si ai sai, considera ca pot continua o misiune, aceea pe care Balaci a inceput-o: de a-i unii pe cei despartiti, de a-i ajuta sa cante din nou impreuna in numele lui.  Inima lui Balaci, trebuie reparata, fie si mai tarziu decat niciodata.

Spiritul Universitatii Craiova, e spiritul lui Ilie Balaci. El se va regasi mereu in mijlocul suporterilor, acolo unde flamura cu chipul sau n-a incetat niciodata si nu va inceta vreodata sa fluture in vant. Acum cand Ilie Balaci nu mai este, el a ramas Unul Dintre Noi.

 

 

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.