You are here

Povestea lui Jdechi din Moreni

Moreni, 2004.

Între blocuri, aproape de stadionul oraşului, un grup de copii se joacă „pituliciul”. Unul dintre ei este mai sprinten, cel mai sprinten, fuge ca o săgeată. Îl cheamă Andrei, dar un puşti a decretat că fuge tare, tare … ca un jder şi de atunci copiii îi spun ,,Jdechi”!

Nu trec multe zile şi tinându-l de mână pe tatăl lui, Jdechi păşeşte pe gazonul stadionului vecin cu blocul lui. Se desprinde de mâna tatălui său şi primeşte o minge de la Mircea Petrescu, „domnul profesor„!

Moreni, 2011.

Profesorul Petrescu se uită lung după Andrei Ivan. Copilul va pleca la Piteşti, a împlinit 14 ani, va merge acolo la liceu şi la Sporting Piteşti. Crede sincer că nu va trece mult timp şi îl va vedea în tricoul naţionalei. Rememorează cu un zâmbet în colţul gurii meciuri de juniori în care cel căruia coechipierii încă îi spuneau Jdechi făcea senzaţie. Îşi aminteşte că juca fotbal 6-7 ore pe zi: 2 ore antrenamentele la clasele cu program la LTP Moreni, apoi 2 ore după amiaza la grupele mai mici, iar după toate acestea rămânea cu o minge si câțiva copii şi mai juca 2 ore până când venea noaptea.

Mircea Petrescu se întoarce către grupa de juniori, în timp ce Andrei Ivan pleacă spre Piteşti, acolo unde, la recomandarea profesorului, îşi va continua aventura în lumea fotbalului.

Craiova, decembrie 2013

Un reportaj dintr-un ziar sportiv:

Gruparea din Liga a II-a CS Universitatea Craiova l-a transferat pe atacantul Virgil Andrei Ivan, component al reprezentativei Under 17 a României care a acces în luna octombrie la turul de elită pentru calificarea la Campionatul European 2013/2014.

La Moreni, profesorul Mircea Petrescu zâmbeşte iarăşi în felul acela misterios. Doar o secundă şi se întoarce la grupa de copii ce se strânge toată în jurul unei mingi.

Craiova, 28 mai 2014

Etapa a 8-a din play-off-ul Ligii a II-a, Universitatea Craiova- ASA Tg.Mureş
Min. 73: Andrei Ivan majorează scorul şi Universitatea Craiova este atât de aproape de revenirea în liga 1.
Antrenorul Craiovei, Gabi Balint, înnebuneşte de fericire, traversează într-o alergare ce aminteşte de vitezistul din Ghencea sfârşitului de ani 80 şi îl îmbrăţişează pe puştiul de 17 ani care tocmai a făcut o tumbă ce va fi pe prima pagină ziua următoare.

La Moreni, Mircea Petrescu are ochii în lacrimi şi abia aşteaptă să le spună copiilor a doua zi isprava lui Jdechi.

Bucureşti, 2 august 2014

Craiova joacă cu Steaua, fără spectatori. În min 82, Nuno Rocha lasă lui Ivan locul în atacul Craiovei. Este primul meci în liga 1 pentru copilul plecat din Moreni în 2011.

În min 92 înscrie un gol superb în Ghencea pustie.

La Moreni, nu numai profesorul zâmbeşte. Toți copiii morenari adorm fericiți şi visează că joacă fotbal şi fac tumbe ca Jdechi.

Câmpulung Muscel, ianuarie 2015

Un copil îşi doreşte o căciulă de blană de iepure şi o leagă sub bărbie.

Am cască de protecție, ca Andrei Ivan!

Jdechi începe să devină erou şi pentru copiii din afara Moreniului.

Italia, 17 noiembrie 2015

În minutul 85 al amicalului cu squadra azzurra intră pe gazon Andrei Virgil Ivan.
Uită, de emoție, să-şi pună pe cap casca, refuză să facă schimb de tricouri cu Marchisio, din dorința de a păstra acel tricou!

Într-un orăşel din România, un profesor de sport puțin grizonat are un nod în gât.

Craiova, 1 decembrie 2015

Andrei Ivan îşi prelungeşte contractul cu echipa pe care tatăl său l-a învățat să o iubească, declarând:

Când iubești nu poți să negociezi!

Bucureşti, ianuarie 2016

Gigi Becali insistă pentru transferul lui Andrei la echipa lui.
Ivan distruge complet mitul „Steaua nu se refuză„, accelerând puternic bătăile inimilor oltenilor ce încep să îl iubească din ce în ce mai mult.
Atât Becali, cât şi Ilie Năstase sau Anamaria Prodan îi prevăd un viitor sumbru.

Giurgiu, 22 martie 2016

Andrei este pe gazon, luptă împotriva Lituaniei, Mircea Petrescu este în tribună. Zâmbeşte, dar are şi nodul în gât, i se pare un vis clipa aceea.

Craiova, 1 februarie 2017

Oficialii Craiovei refuză o ofertă venită din Belgia pentru căpitanul ei.
Din nou, specialiştii din presă spun că niciodată nu se vor mai da aceşti bani pe jucător.
La Moreni, Mircea Petrescu ştie că Jdechi va ajunge sus, sus de tot!

Craiova, 17 iulie 2017

Site-ul oficial al Universității anunță că Andrei Ivan, căpitanul echipei, pleacă la FC Krasnodar, o echipă cu ambiții mari din Rusia.
Oferta pentru jucătorul de 20 de ani este mai bună decât cea refuzată în iarnă, dar nici un ziarist nu îşi face mea culpa, ocupați fiind să producă ştiri cu dărâmarea iminentă a stadionului pe care Andrei nu va apuca să joace aşa curând.
Purtătorul tricoului cu numărul lui Oblemenco declară:

Nu-mi iau „Adio”, mă voi întoarce !
Iubesc Universitatea Craiova cum mă iubește mama mea pe mine !

Moreni, 18 iulie 2017

Profesorul Mircea Petrescu este la antrenament, cu o grupă de copii.
Pe gazonul stadionului din Moreni păşeşte Andrei Ivan, singur, dar cu aceeaşi privire de acum 13 ani, când tatăl său l-a dus de mână la fotbal. Este acelaşi Jdechi, la fel de modest, la fel de cuminte, la fel de timid.
Andrei le spune ceva copiilor, dar profesorul Petrescu nu se poate concentra. Îi trec prin minte pe repede înainte toți anii aceştia, evoluția lui Andrei, linşajul mediatic la care a fost supus, fuga lui nebună de după penalty-ul din cupă, cu Dinamo.

Este aproape asfințit la Moreni. Andrei Ivan face o poză cu toți copiii. Unii dintre ei pur şi simplu nu pot să-l scape din ochi măcar o secundă şi ies în poză privind către idolul lor, cel care în ultima zi în România a ales să se întoarcă pe gazonul de unde a început totul.

Andrei Ivan se întoarce şi pleacă iar de pe stadionul din Moreni.

Profesorul Mircea Petrescu se întoarce şi el către grupa lui şi continuă să facă ceea ce sufletul îl pune să facă de ani de zile: fotbal- inițiere, învățare, consolidare!

Mâine Jdechi zboară în Rusia!

Are doar 20 de ani, povestea abia a început.



Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !