You are here

Probleme de mandibulă

Câteva consideraţii asupra deficienţelor de comunicare ale Universităţii Craiova şi cum ar putea fi ele remediate.

Dacă există ceva care poate îngropa Ştiinţa abia renăscută, aceasta este presa. Acum, întreaga presă centrală se referă la clubul nostru cu apelativul de CSU. Dăcă acest nume se impune şi este pe cale să o facă, asta înseamnă cu adevarat moartea Universitătii Craiova în constiinţa publicului român şi nu numai.

Am lucrat 15  ani în presa de business şi ştiu cât de uriaşă, covârşitoare chiar, e puterea media în a crea şi a distruge branduri. Cine a citit cartea “Steve Jobs” a aflat cum ceea ce este acum cea mai valoroasa companie din lume, este nu doar rezultatul unor produse fantastice, ci şi a une comunicări pe măsură. Jobs nu era implicat doar în fiecare detaliu al produselor Apple, ci şi în fiecare detaliu care ţinea de imagine şi comunicare.

El a văzut în însăşi moartea sa o uriaşă oportunitate de comunicare. In ultimii ani de viata, bolnav de cancer, Jobs si-a ales singur biograful, solicitându-l personal pe Isaacson, autorul unor biografii foarte reuşite ale unor personaje istorice precum Benjamin Franklin sau Einstein. Cartea a fost finalizata si a apărut pe piaţa aproape concomitent cu dispariţia lui Jobs. N-am mai auzit de nimeni în istorie de un “timing” mai bine ţintit pentru o campanie de PR.

De cealaltă parte, crizele de imagine au de multe ori efect tragic. Mai aproape de casă, în Romania, am fost martorul dispariţiei unei bănci extraordinare. In 2000, Banca Turco Romana (BTR), prima bancă care a introdus internet-bankingul în Romania, a dispărut nu pentru ca ar fi avut o problema fundamentală cu afacerea sa (serviciile sale erau de departe cele mai apreciate in sector), ci pentru ca nu a ştiut să  gestioneze o simpla problema de comunicare (preşedintele ei a fost prins încercând sa treacă graniţa cu 500.000 de dolari în sacoşă).

Moartea clinică în care a intrat Universitatatea Craiova – acel hiatus de doi ani – a fost în primul rând un eşec de comunicare: cu antrenorii, cu jucătorii, cu suporterii, cu autorităţile fotbalistice, cu autorităţile locale.

Paradoxal este ca aceeaşi persoana care a pierdut in cel mai prostesc mod imaginabil un club, un oraş, un public, pe care le-a avut în mână, s-a dovedit un abil, determinat, genial aproape, comunicator atunci când nu a mai avut nimic.

El, aproape singur, sta la baza celui mai mare eşec de PR al clubului nou înfiinţat, a faptului ca presa şi din ce în ce mai multă lume ne numeşte CSU.

Cum s-a ajuns aici? Cu toţii ne amintim primul meci după promovarea din Liga 1. In prima repriza comentatorul ne-a numit in repetate randuri Universitatea Craiova. După pauză, in mod neasteptat, a simtit nevoia de a face precizari legate de acest nume la mesajele “fanilor Stiintei” care ar fi reclamat ca “aceasta nu e adevarata Universitatea”. “Fanii Stiintei” au fost deconspirati a doua zi in presa si a fost doar unul, cel pe care-l stia toata lumea – Adrian Mititelu.

A fost cea mai eficienta strategie de comunicare negativa care mi-a fost dat sa o vad vreodata: a costat un SMS (cativa centi), iar efectul a fost devastator si de lunga durata. De atunci Adrian Cheltuitoru si colegii sai din presa scrisa si tv nu ne mai scot din CSU. Acum, dupa doi ani,  Radu Naum descria deschis  in direct la Digi,  ce intelege el  prin sintagma “jurnalisti curajosi in slujba adevarului”:

“Daca spunem Universitatea si nu CSU, vin tunete si traznete de la Craiova.”

Problema e ca raul e deja facut si el e raspandit in intreaga presa de sport romaneasca (sa fiti siguri ca daca cumva Craiova ajunge in Cupa UEFA, el o sa fie preluat si de presa internationala).

Chestia e ca intotdeauna poti influenta un ziar sau un post tv, dar, cu toti banii din lume, nu poti opri o campanie sustinuta de toata media. Spiritul de turma este in media la fel de evident precum pe bursa (autorul acestor randuri a fost implicat in ambele timp de doua decenii.)

Un acronim ce s-a dovedit odata de succes la un comentator/ziarist  (exemplu BRICS, PIGS) este rumegat de toata lumea presei. Si acelasi rahat este intr-un final inoculat in mintea oamenilor: specialistii il numesc branding.

Media, in ansamblul sau, are un efect fantastic in a crea opinie, brand-uri. Am vazut cu oripilare ca ziarele din Craiova, televiziunile locale, se refera la echipa drept CSU, chiar in interviurile pe care le iau unor jucatori sau oficiali ai clubului. L-am auzit chiar pe managerul general Felix Grigore referindu-se la echipa noastra drept CSU (intre timp s-a corectat si cu multa tenacitate a facut ce trebuia), si se pot observa in comentariile de pe diferite platforme media cum insisi suporterii care sunt trup si suflet alaturi de acest proiect pronunta CSU.

Dar, si nu poate fi accentuat suficient acest lucru, CSU, ca si brand, nu e totuna cu Universitatea, nu e totuna cu U, chiar daca noi le putem asocia in mintea noastra. Este un nume cu totul diferit. “CSU” alaturat de “Craiova”, nu spune mai mult decat “CSMS” alaturat de “Iasi” (cat de neinspirat trebuie sa fii sa-ti promovezi deliberat clubul sub acest nume).

Este ceea ce Adrian Mititelu a constientizat din primele momente in care presa a inceput sa ne numeasca CSU si s-a agatat cu disperare de acest acronim, intrand aproape in panica in momentul in care comentatorul ne-a numit Universitatea Craiova. Acest om are o capacitate distructiva fenomenala si pe cat de mult s-a folosit presa de el, pe atat de mult a stiut sa se foloseasca el de presa. In fapt, nu cred sa fi vazut un mai bun manipulator de ziaristi in toata cariera mea jurnalistica. El are o intelegere fina a unor aspecte de comunicare de care au fost departe toti specialistii si consultantii de imagine ai clubului (presupunand ca i-a avut).

A realizat insa Clubul pericolul? Probabil ca da. Insa, daca a intreprins ceva in relatia cu media acest lucru nu a avut nici un efect vizibil.  A fost Sorin Cartu cel care a realizat dimensiunile daunei, si cel care a luat prima masura de “damage control” cand, in felul sau cateodata prea candid,  a avertizat ziaristii in prima lui conferinta de presa “Să nu mai aud de CSU, eu mă voi referi mereu la această echipă ca la Universitatea Craiova”. ( Sorin Cartu nu a mai aratat apoi aceeasi consistenta in apararea numelui Universitatea si a trecut cu vederea cand in interviurile pe care le-a dat interlocutorii au numit echipa sa CSU. Acelasi lucru l-a facut si Emil Sandoi, ale carui calitati diplomatice au avut in general efecte pozitive asupra imaginii clubului, dar care a fost totusi prea diplomat cand ar fi fost cazul sa nu fie).

Ceea ce ar trebui inteles este ca brandul nu este la OSIM, nu este nici macar la UEFA, este in mintea oamenilor. Din acest motiv n-a avut niciodata importanta pentru suporteri, public sau media numele sub care clubul nostru era afiliat la FRF , incepand cu 2004 incoace (desi aceste nume sunt singurele recunoscute de UEFA, asa cum o arata cazul Politehnica Timisoara si asa cum se vede in cazul Steaua). In mintea suporterilor, a jurnalistilor si a publicului larg noi am fost mereu Universitatea Craiova.

O greseala tactica a celor din club a fost aceea de a incerca sa convinga suporterii,  jurnalistii si publicul ca Universitatea n-a mai fost Universitatea incepand cu o anumita data in timp. A fost nu doar un efort inutil, dar si daunator pentru club.

Aceiasi suporteri care au sustinut Universitatea Craiova pana in 2013 (este cineva care nu s-a bucurat la golurile fratilor Costea in victoria cu Dinamo? daca da, acela nu a fost niciodata un suporter al Universitatii Craiiova) o sustin si acum. Daca o distinctie putea fi justificata in momentul in care s-a ajuns ca doua echipe ce-si asuma numele de Universitatea Craiova sa activeze in paralel in Divizia B, ea nu-si mai are rostul acum.

Acel meci din 2013 n-ar fi trebuit sa se joace niciodata daca Adrian Mititelu ar fi ales sa moara onorabil. E-adevarat nici oficialii noului club n-aveau de unde stii ca Mititelu miza pe o ultima carte si ca, odata pierduta, va retrage echipa din campionat, dar si asa noul club n-ar fi trebuit sa-si trimita echipa in teren cu riscul de a pierde trei puncte la masa verde.

A fost suficient acel meci pentru a crea ideea a doua echipe, a doua cluburi, pentru a crea confuzie si nesiguranta in mintea suporterilor, a presei. Urmarea ar fi putut fi un dezastru secular, cu consecinte uriase, si grav e ca tocmai aceasta a fost intentia rostita a lui Adrian Mititelu. Ruperea Universitatii Craiova in doua cluburi ar fi insemnat ruperea in doua a suporterilor, a orasului, a intregii Oltenii. Nu un glonte, ci o bomba devastatoare a trecut pe langa urechile tuturor.

Din fericire acest rau nu s-a intamplat si obiectivul principal al clubului care si-a asumat reactivarea Universitatii Craiova (nu-mi place cuvantul renastere pentru ca Universitatea Craiova n-a murit niciodata in sufletele noastre) trebuie sa fie reunirea suporterilor, a galeriilor sub un singur steag alb albastru, al unei singure Universitatea Craiova. Cu cat mai repede vom uita cu totii ca a existat un FC si un CS, cu atat mai bine. Sa ramana acestea in seama amatorilor de mici curiozitati istorice.

Ce este de făcut? Soluţia e cuprinsă într-un singur cuvânt: comunicare.

In relatia cu presa e nevoie de o comunicare permanenta, de fermitate si determinare in apararea interesului clubului, iar in acest moment imperativ este de a scoate din vocabularul ziaristilor apelativul de CSU. Acest lucru insa este posibil doar prin onestitate. Un prim start este in a ne asuma intreaga istorie fotbalistica a Universitatii Craiova (nu doar cea juridica) din 1964 pana in prezent. Incercarile manipulative ale departamentului de presa al clubului (cateodata mi s-a parut ca citesc pe site-ul clubului articole din Editie Speciala) nu fac decat sa trezeasca neincrederea presei (si, apropo, aceluiasi departament: va rog nu mai anuntati victorii inainte ca ele sa fie obtinute).

Apoi clubul trebuie sa faca demersuri pentru a stabili o comunicare corecta, onesta, cu acele factiuni ale galeriei care n-au imbratisat acest proiect. Acestia sunt fiii risipitori ai Craiovei si trebuie primiti cu bratele deschise in sanul familiei in cazul in care au ajuns la concluzia ca aici este locul lor. Nu vad de ce clubul nu i-ar accepta lui Adrian Mititelu insusi, in cazul ca acesta si-o va redescoperi, o calitate pe care oricum nu i-o poate lua nimeni: aceea de suporter al Universitatii Craiova. El ar trebui sa fie bine-venit (n-am nici o indoiala ca va fi si bine-primit) pe noul stadion al Craiovei la meciurile Universitatii.

In acelasi timp clubul ar trebui sa-si arate mai mult aprecierea pentru acele factiuni ale galeriei – si aici numesc in primul rand SEZIONE- care a aratat maturitate si intelepciune si nu doar ca s-a alaturat proiectului de la inceput, ci i-a insuflat viata in clipe in care parea ca nu mai rasufla. Aceasta se poate face printr-o mai buna implicare a galeriei in viata clubului.

Ultimul dar nu cel din urma aspect pe care clubul trebuie sa-l aiba in vedere este si implicarea a doua legende ale Universitatii Craiova, in viata noului club: Ilie Balaci, marele absent din randul componentilor Craiovei Maxima care au inbratisat proiectul reactivarii clubului, si Gica Popescu, marele renegat de catre fani dupa greseala sa recunoscuta si regretata de a fi semnat cu Dinamo spre finalul carierei lui fotbalistice. Pragmatismul ne striga ca suntem prea saraci pentru a ne lipsi de asemenea oameni valorosi, iar intelepciunea ne spune ca nu putem privi cu incredere viitorul fara o reconciliere cu trecutul.

Related posts

One Thought to “Probleme de mandibulă”

  1. […] N-am nici o îndoială că Marcel Popescu este pe deplin conştient de dimensiunea uriaşă a deficitului de imagine pe care îl are proiectul căruia i s-a alăturat, a cauzelor acestora şi a remediilor necesare (pentru conformitate ar putea arunca o privire asupra perspectivei mele în aceasta privinţă aici). […]

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

four + eighteen =