You are here

Știința noastră – nebună, frumoasă, rebelă și mereu surprinzătoare

Povestea Științei e unică în fotbalul românesc !

O combinație explozivă de frumos, sublim, puțin ridicol, lacrimi multe și demne, zâmbete și căciuli aruncate în aer la marile meciuri de pe Central, suporteri fanatici, furioși și frumoși, jucători geniali la fotbalul jucat și la fotbalul vorbit.

Universitatea Craiova este eternul farmec cu parfum nobil și boem, ratarea uriașă din minutul 90, lacrima acelui 1-1 cu Benfica, plus descătușarea furioasă a revoluției anti-comuniste pe terenurile de fotbal în toamna rece și gri a anului 1989.

Craiova este unică, Craiova este fenomenul care:

  • A dat lumii cele mai savuroase replici ale fobalului vorbit: “norocul nu se antrenează”, “nu cred ca te prinde paltonul la Craiova”, “are capul cât damigeana și mintea cât dopul”, “l-am pupat pe Oblemenco mai mult decât am pupat-o pe nevastă-mea”;
  • A dat României fotbalistice rebeli unici, care un întors spatele cluburilor capitalei cu o nebunie fermă, venită din idealismul unor vremuri de mult apuse pentru restul lumii: Gică Popescu, Marius Sava, Andrei Ivan;
  • S-a bătut, caz unic în lume, cu o presă ostilă, care i-a scuipat renașterea într-un mod irepetabil, jenant și ticălos; jucătorii și suporterii Științei s-au luptat cu sclavii și incompetenții din presă și și-au croit destinul cu demnitate, minte și verticalitate. Victoria Universității Craiova împotriva presei ticaloșite s-a văzut în miile de fani ai Craiovei la meciurile recente din deplasare, în câteva orașe din România. Se spune că nimeni nu câștigă un război cu presa. Universitatea Craiova și fanii ei au câștigat acest război !
  • Are un antrenor de 65 de ani care, cum ne spune și imnul, a avut parte doar de rare bucurii, stă pe banca Craiovei cu pastile și cu caștile pe urechi, cu muzica de pian; la Craiova se moare în fiecare meci și se învie doar la victoria cu 3-0; acel antrenor, personaj principal al romanului “Batrânul și marea alb-albastră” se îmbolnăvește puțin de febra nebună a Științei și decide să arunce în luptă anul trecut un puști de 16 ani pe Arena Natională (Screciu) și un puști de 15 ani (Markovici) într-un meci de Cupa Romaniei – doi olteni cu har și vise frumoase;
  • Are suporteri care așteaptă debutul pe teren al unui puști de 16 ani (Markovici), cu fervoarea religioasă cu care creștinii de rit sever așteaptă a doua venire a lui Iisus Hristos pe pamânt. Spuneti voi, la care club din lume ați mai văzut ca o galerie să aștepte cu nerăbdare debutul unui copil de 16 ani ?
  • Se bucură de fanii care se descătușează invadând terenul, îngropând idolii în iubirea unică a Științei, și aruncând blestemele leului mândru spre arbitrajul ticaloșit dedicat echipei miliției;
  • Generază patimi furtunoase și totale, în care antrenorul este amenințat cu alungarea din oraș dacă nu câștigă meciul cu echipa fostei miliții;
  • Este condusă în teren de căpitanul rebel, un copil de 20 de ani, iubit cu patima și certat cu emoție de sfârșit de lume când nu marchează, deși puștiul nostru drag aleargă ca un turbat, este peste tot, în apărare, la mijloc, în atac, consolează și încurajează coechipierii, mai face și câte o prostioară, între două sprinturi energizate de furia oltenească a ADN-ului Științei.
  • Este eleganța lui Corneliu Stroe, managerul Craiovei Maxima, omul cizelat, inteligent și vizionar care a îndrăznit să se lupte cu ciuma turbată booveană, pentru renașterea Craiovei libere;
  • Arată, dincolo de SRL-uri mincinoase de interlopi, continuitatea în inima curată și iubire totală pentru truditorii alb-albaștri, de la emoția înlacrimată și ruga pentru vindecarea lui nea Nelu Oblemenco în anii 70, până la zâmbetul oferit bulgarului oltenizat Popov zilele trecute, vizitat în spital de nebunii frumoși la suflet din galeria independentă a Știintei, galerie mereu mândră, mereu îngenuncheată în fața Științei, nu în fata interlopilor.
  • Are suporterii fanatici, creativi, inteligenți și dedicați, ce iubesc cu patimă și injură cu har.

Asta e Știința noastră, o poveste cu durere, iubire și rare bucurii, cu lacrimile lui Brandan dupa ce Șeroni i-a ucis sprintul lui Nicușor; cu oasele rupte ale bravilor Săndoi și Bancu; cu ultima suflare a lui Neamțu stringând la piept eternele vise alb-albastre; cu echipa mare care se antrenează în rai sub conducerea lui Tică Oțet – cu Oblemenco, Crișan, Ștefănescu și ceilalti zei trecuți la cele sfinte, unde să-l poate auzi încă o dată pe Sabi Domozină; cu renașterea asta atât de grea, plus acea imagine memorabilă, cu Screciu rugându-se în genunchi la penalty-ul lui Ivan, în meciul recent de Cupă.

Foto: Justinel Stavaru (Mediafax)




Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

20 + thirteen =