You are here

Un restart promiţător

Noul preşedinte pare bine echipat pentru a reclădi  nu doar gloria Universităţii Craiova ci şi imaginea ei. Şi, surpriza! El provine din buna, vechea şcoală de fotbal craioveană.

Marcel Popescu m-a câştigat din prima clipă în care l-am văzut deschizând gura la prima sa conferinţă de presă ca Preşedinte al Universităţii Craiova. Cu un discurs destul de concis şi în acelaşi timp nu exagerat de lung, pentru a trasa liniile unui nou început, am văzut pentru prima data la Craiova o conferinţă de presă în care organizatorii au încercat să impună o oarecare rigoare (e usor sa impui o regulă, imposibil să-i faci pe ziarişti să i se conformeze) absolut necesară într-o entitate care se respectă.

Omul mi-a placut. Am vazut un tip stăpân pe el, dar nu infatuat, un om cu autoritate şi totuşi neagresiv,  ferm, făra a fi bădăran, elegant, dar nu formal, rafinat, dar nu ostentativ, în esenţa un intelectual căruia nu-i lipseşte acel common touch.

Elocvenţa sa este remarcabilă. Cineva pe forumul suporterilor a observat ca Marcel Popescu a spus în trei minute mai mult decât predecesorul său în trei ani.

Interlocutorilor săi, presa de sport, le-a propus o tranzacţie onestă:

Nu va cer sa ne daţi nimic din ceea ce nu merităm, însă vă cer un singur lucru: să nu ne luaţi din ceea ce avem!

Enumerând toate lucrurile preţioase, ascunse în adâncul sufletului fiecăruia dintre suporterii Stiinţei – atât de adânc încât aproape ca am uitat de ele –  Marcel Popescu a vorbit despre ceea ce înseamnă Universitatea Craiova:

 “AVEM DEMNITATE, AVEM GLORIE, AVEM O ISTORIE”.

O cerere justă, întrucât măcar atât merită acest nume din care s-au înfruptat  decenii la rând ziare şi ziarişti pentru a-şi clădi cariere, renume şi poate chiar mici averi.

Oh, Oltenia, Eterna Terra-Nova, unde a fost până acum acest Marcel Popescu? Cum s-a putut întampla să aibă Craiova un astfel de om şi în ultimii 25 de ani nimănui nu i-a trecut prin cap să-l folosească? Cum se face ca Universitatea a fost nevoită să importe din Urziceni resurse umane pentru a manageria renaşterea gloriosului său club de fotbal (nu că n-aş recunoaşte eforturile lui Felix Grigore)?

A fost destul de cunoscut faptul că, din umbră, Marcel Popescu a avut un rol important  în formarea la Cluj a unui club puternic, dar, ca persoană publică, el nu a prea existat, în ciuda tuturor calităţilor care îl prezintă ca pe un foarte bun comunicator.

Dar poate ca aşa trebuie sa fie mersul lucrurilor şi Marcel Popescu a apărut la momentul potrivit în care comunicarea a devenit punctul nevralgic al întregului proiect de renaştere a Universitatii Craiova.

N-am nici o îndoială că Marcel Popescu este pe deplin conştient de dimensiunea uriaşă a deficitului de imagine pe care îl are proiectul căruia i s-a alăturat, a cauzelor acestora şi a remediilor necesare (pentru conformitate ar putea arunca o privire asupra perspectivei mele în aceasta privinţă aici).

Mai mult decât atât,  sper doar câ va arăta mai multă consecvenţă decât a făcut-o Sorin Cârţu (un lup singuratic în acel moment) care, ajungând pe banca echipei, a intrat la fel de tare în ziarişti (vă amintiţi acel impetuos “Să nu mai aud de CSU, eu mă voi referi mereu la această echipă ca la Universitatea Craiova”, urmat de o lungă tăcere?)

Pe Marcel Popescu îl paşte aceeaşi primejdie căreia i-a căzut victimă Sorin Cârţu, şi căreia îi cad cu uşurinţă victime cei mai mulţi oameni: aceea de a se simţi mângâiaţi în orgoliu de atenţia jurnaliştilor, mai ales când aceasta este bruscă sau vine după o lungă perioadă de neexpunere mediatică (Balaci sau Piturca – si, in general toti acei care n-au nevoie de jurnalisti pentru a li se confirma valoarea – sunt printre putinii oameni de fotbal care rezista bine acestor tentatii).

Marcel Popescu are în plus avantajul de a fi un intelectual şi astfel predispus la o mai mare înţelegere asupra unor aspecte tehnice ce ţin de această “disciplină” intitulata PR şi aflată în orice curriculum universitar (am observat că ţine şi la la acest cuvânt). In ceea ce priveşte adversarii cărora va trebui să le facă faţă, aceştia sunt patru la număr: media, Adrian Mititelu, propriile-i slăbiciuni şi cele ale acţionarilor.

Pentru a-şi da seama de unde porneşte, e suficient să fi monitorizat  ecoul solicitării sale făcută ziariştilor? Ei bine, cel putin apelativul de Craiolguţa a dispărut din titluri deocamdată (sau n-am căutat eu bine?), dar CSU a rămas. M-aş fi aşteptat ca măcar Gazeta de Sud să fi înţeles mai mult şi, dacă cumva a renunţat definitiv la acronimele preluate de la Adrian Mititelu, via presa bucureşteană, să găsească curajul de a se debarasa şi de acel inutil CS din faţa numelui care a făcut la un moment dat înconjurul Europei, fiind decenii la rând mândria Sudului (şi nu numai) pe care această publicaţie îl deserveşte.

In orice caz, multă determinare şi un efort susţinut şi de uzură sunt necesare până când biroul de presă al clubului va găsi în monitorizarea sa zilnică doar referiri la Universitatea Craiova.

N-ar fi rău din punct de vedere al imaginii nici dacă Marcel Popescu ar reuşi să stabilească o punte de comunicare cu Adrian Mititelu în dreptul căruia nu s-a ferit totuşi să pună just, apelativul de “impostor”. Mă aştept ca urmare, la o prima reacţie virulentă a acestuia, o supărare cu totul neîndreptăţită întrucât cuvântul ales de noul preşedinte al clubului (iătă în sfârşit un fin cunoscător al limbii române) este cel pe care însăşi justiţia i l-a dat lui Adrian Mititelu pentru încercarea sa de a se substitui proprietarului de drept al palmaresului şi numelui Universităţii Craiova. Dacă o reconciliere nu e posibilă şi mă aştept să nu fie, ar fi o greşeală, acum când Mititelu nu mai prezintă o ameniţare existenţială iminentă pentru club, a continua o ciorovaială publică cu acesta.

A ne aştepta însă de la Marcel Popescu să rezolve toate problemele de imagine cu care se confrunta clubul înseamnă a avea aşteptări absolut nerealiste. Unele dintre ele nu ţin de zona lui, ci vin dinspre acţionariat.

Oricât de favorabil aş privi încercările lui Rotaru (îl cunoaşte cineva pe acest personaj?) de a evita expunerea mediatică, sunt tentat să văd în ele mai degrabă o aversiune faţă de ideea de transparenţă (ceea ce e rău) decât o aversiune faţă de luminile rampei (ceea ce, în context, ar putea fi bine). Susţinere îmi dă faptul ca numele său a fost implicat în aproape orice aspect din viaţa clubului care a ţinut atenţia presei şi a suporterilor în ultimii ani.

Dacă ar fi fost altfel, am fi văzut ceea ce am văzut într-o mai mică măsură la CFR Cluj şi într-una mai mare, aproape ideală aş zice, la Unirea Urziceni, unde proprietarul clubului, Dumitru Bucşaru, a fost prezent doar atât cât trebuia să fie atât în presă cât şi în viaţa echipei.

Rotaru pare să fi avut aceeaşi implicare directă în micromanagementul clubului pe care-l patronează precum toţi cei care stăpânesc cluburile româneşti. Chiar şi asupra acestui aspect, proprietatea asupra clubului, publicul este în ceaţă, întrucât nu există o structură clară, transparetă, a acţionariatului şi se naşte întrebarea ce este el până la urmă: acţionar, finanţator, ambele, niciuna?

Apoi, nu a fost niciodată clar cine a fost sursa unor decizii administrative nedemne de un club mare (tratamentul superior, dispreţuitor chiar faţa de proprii jucători în cazurile Dănănae, Curelea, Ferfelea) sau sportive (tratamente disciplinare aplicabile poate unor copii, dar nicidecum unor jucători maturi precum Frăsinescu, Vătăjelu, Madson, Kay) şi care au avut consecinţe negative asupra vieţii echipei şi a imaginii clubului.

N-am nici o îndoiala ca Marcel Popescu, care a lansat sintagma, cu oarecare reticenţă primită de presa, de “cel mai mare club românesc din provincie”, îşi va însoţi vorbele de atitudini şi fapte care să nu mai facă Universitatea Craiova nedemnă de această titulatură.

Dacă, în ciuda unei experienţe mai vaste în a aprecia valoarea unor jucători, Popescu va greşi în a alege pe unul sau altul, atunci clauzele de reziliere trebuie sa fie clare de la început şi asumate de club în totalitatea lor.

A-i trata pe alţii cu respect, înseamnă a cere respect, iar a respecta demnitatea jucătorilor, a suporterilor şi chiar a ziariştilor sportivi  înseamnă a avea constiinţa propriei demnităţi.

Aşadar multă treabă pe frontul imaginii…

Bine aţi revenit la Universitatea Craiova, Marcel Popescu! Mi-a făcut cu adevarat plăcere sa vă cunosc !

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

two + six =