You are here

Universitatea Craiova, un club antisistem?

Consideratiile unui suporter de rezultat.

Am spus-o de o mie de ori, si am mereu ocazia sa o repet, caci cei ce ma stiu se tot mira de ce am dezvoltat o pasiune pentru Universitatea Craiova si nu pentru Cluj, sau, CFR Cluj, mai exact.

Simplu, pentru ca, atunci cand fotbalul a inceput sa intre in viata mea, CFR nu exista in sistem, in Gruia era un simplu maidan ingradit cu niste tribune din lemn, unde, auzisem eu, juca o echipa de divizia C, ce purta numele prescurtat al Cailor Ferate Romane (acronim care adesa, in lumea copilariei si adolescentei mele, mai era talmacit de unii taranoi natangi cu “Caca-te Frate Romane” sau “Caca-te Fara Rusine”) iar U Cluj, cu tot respectul, nu conta in fotbalul mare, sau, “in sistem”, cum ar veni.

De aceea, cand am citit in cronica meciului de pe site-ul oficial al clubului nostru, ca, in ciuda infrangerii, noi ramanem echipa “antisistem”, probabil in antiteza cu echipa “sistemului” – CFR, m-au apucat pandaliile. Dintre aberatiile pe care le-am auzit dinspre Craiova, aceea ca noi am fi “echipa antisistem” e una dintre cele mai mari, neintrecuta decat de sora ei geamana, “singuri importriva tuturor”, o lozinca cat o filosofie de viata, aleasa de un vizionar conducator pentru a-i calauzi drumul spre dezastrul garantat.

Sper sa ma ierte suporterii Crioavei, deveniti astfel pentru ca sunt olteni, dar eu sunt dintre aceia  care au devenit suporteri pentru ca Craiova a fost parte din “sistem”, suporter de rezultat, cum s-ar zice. Asa e, am devenit suporter cand Craiova avea rezultate si am ramas prizonier acestei iubiri pana azi si singurul lucru pe care il urmaresc, precum spermatozoidul caruia ii datorez ca sunt ceea ce sunt, este sa ajungem iar la rezultate.

Pentru mine Craiova nu e si n-a fost niciodata echipa antisistem, ceea ce e o aberatie, in sine. Caci nimeni nu se ridica impotriva sistemului doar de dragul de a se lupta, se ridica pentru a avea parte de ceea ce au cei din sistem: privilegii, glorie, bani si putere.

Sigur, exista pe lume vesnici rebeli, care pot aprinde imaginatia unora mai slabi de inger sau a unor ziaristi mai fraierei. Aceste victime eterne ale sistemului pot deveni chiar personaje de carti si de legenda (ca Robin Hood, de exemplu- un talhar care pe mine, un tip de dreapta, nu m-a fascinat niciodata, fiind mai mereu in postura de a empatiza cu victimele lui, cu cei deposedati de banii lor, adica). Rebelii, ori au succes si ajung sa controleze sistemul, devenind parte a lui, precum longevivul Fidel Castro, ori continua lupta cu sistemul si mor de tineri impuscati, spanzurati sau dezafiliati precum alde Che Guevara, Robin Hood (imi imaginez) si altii.

Poate ca odata, la inceputul drumului spre glorie, Universitatea Craiova a fost antisistem. Atunci cand, invinsa fiind de “sistem”, dar nefiind dispusa sa accepte infrangerea, orgoliul oltenest si geniul poetului a decretat-o “campioana unei mari iubiri”. Scoasa pe usa din sistem, a intrat pe geam cu ajutorul unei  licente poetice care a facut uitata zicala “strugurii la care nu ajungi sunt acrii”. Nu am fost capabili sa castigam titlul, nu-i nimic, suntem olteni, ne luam noi altul, mai frumos si mai extraordinar decat oricare de pe lumea asta. Din fericire, Craiova a avut atunci nu doar o mare echipa si un mare management, ci si un mare poet.

Dar, sa fim cinsititi, Craiova nu s-a multumit cu asta si a vrut sa devina parte a sistemului, recunoscuta ca atare. Si cea mai mare realizare a sa este de a fi ajuns la masa bogatilor, in sistem, acolo unde conta si unde Craiova a crezut mereu ca merita pentru ca nu a acceptat niciodata exclusivitatea Bucurestiului. A fost, de altfel, un deziderat al insusi celui care a creat sintagma “campioana unei mari iubiri”

In acceptiunea mea, Oblemenco a adus Craiova in sistem, iar pozitia sa, ca parte a sistemului, a fost consfiintita de Balaci si generatia sa din Craiova Maxima.

De ce a fost Craiova si nu Timisoara, Iasi sau Cluj, se pot da o gramada de explicatii. Dar ceea ce ramane, fiindca am fost pe stadion si in Cluj si in Timisoara in acele vremuri (doar cand venea Craiova), toate acestea erau doar palide luptatoare antisistem, iar strigatul tribunelor “hotii, hotii”, mie-mi aparea precum cantecul de lebada al unor formatii apriori invinse de echipele sistemului: Steaua, Dinamo si, da… Craiova.

Cum a reusit sa devina Craiova parte a sistemului? Cu mult orgoliu oltenesc, cu mult talent si imaginatie si cu acces la sferele puterii. Si, desigur, cu un bun management al tuturor acestor resurse. Nu doar pe teren, ci si in afara lui, vocea Craiovei, prin Paunescu, prin Stefan Andrei, prin altii, s-a facut auzita si nu mai putea fi ignorata. Caci puterea politica, echivalentul banilor de azi, a jucat cel mai important rol in acea vreme, iar Craiova a reusit, limitat, dar a reusit, sa aiba acces in sferele puterii.

In final, Craiova nu doar ca a fost acceptata ca parte a sistemului, dar s-a inradacinat in cultura fotbalistica atat de mult incat nu a mai putut fi scoasa. Nu stiu cine s-a straduit mai mult sa scoata Craiova din sistem : cei din interiorul sau exteriorul ei. Dar, in mod cert  sistemul pur si simplu nu a conceput Craiova in afara lui. Sistemul a facut pentru Craiova ceea ce  nu a mai facut pentru nimeni (si probabil nici nu va mai face vreodata), i-a oferit posibilitatea sa revina, cu noi actionari, nou management, nou club. Pornind de la esalonul doi, dar, atentie, fara datorii din spate, fara procese de insolventa si faliment. Un avantaj urias fata de toate competitoarele sale. Asta e, cred, fara precedent. Nimeni in fotbalul romanesc actual n-a mai beneficiat de un asemenea cadou (exceptie poate doar Steaua si Dinamo la inceputul existentei lor). Nimeni!

N-ar trebui sa uitam asta si ar trebui sa ne mandrim, caci asta ne-a ajutat sa iesim din mocirla si din moartea clinica in care ne-a bagat lupta herculeana cu sistemul. Le-o datoram unor legende precum Oblemenco si Balaci si Gica Popescu, care au facut din Universitatea  parte a sistemului fotbalistic romanesc si european si care au facut de neconceput un fotbal romanesc fara Craiova. Si i-o datoram unui manager cum n-a fost altul in fotbalul romanesc, care, iesit pentru un moment din uitarea oltenilor sai, a gandit si implementat, pe ultima turnanta a vietii, o strategie pentru renasterea Craiovei.

A acuza CFR de ceea ce insasi Craiova a facut pentru a intra in sistem este nedemn. Craiova, la vremea ei, a apelat si ea la outsourcing, exact cum a facut si face CFR. Printr-un management extraordinar a reusit sa aduca si sa introduca valori din toate partile Romaniei care acum sunt parte a istoriei Universitatii.

Managementul resurselor. Asa face diferenta intre o companie si alta, intre o tara si alta, intre un club si altul.

Ca istoric CFR este ceva mai mult decat Urziceni sau Otelul Galati si toata acea facatura cu CFR 1907, e un bull shit PR-istic, fara valoare. Dar daca exista un domeniu la care CFR exceleaza, asa cum excelau odata conducatorii Craiovei, este in managementul resurselor. Precum Craiova odata, CFR a trebuit sa apeleze la outsoucing pentru a crea cultura fotbalistica. Si a facut adesea outsourcing acolo unde resursele existau dar nu erau exploatate, cu precadere in zona Olteniei. De la Dinamo l-a adus pe Andone, dar in teren determinant in castigarea primului titlu a fost mai degraba Trica. Tot CFR a apelat la un momentan la Cartu pt Champions League si, se stie, la Marcel Popescu pentru a-i procura jucatori.

Dan Petrescu, este ultimul exemplu de outsourcing facut cu intelepciune. Zic Dan Petrescu pentru ca el este autorul moral al infrangerii Craiovei de duminica. Trimiterea lui in tribuna a fost unul din marile evenimente ale meciului. Dar n-am nici o indoiala ca a fost un eveniment premeditat de Bursuc. L-a simtit pe arbitru nesigur, slab, a vazut ca nu rezista tensiunii si l-a fortat sa il trimita in tribuna, trantindu-i pe umeri o presiune uriasa de a lua decizii compensatorii. A fost momentul culminant al meciului. O decizie strategica, pragmatica, inteligenta  care pur si simplu a intors meciul. Cei care  n-au vazut in teatrul lui Petrescu decat o izbucnire nervoasa, o cadere fara logica si fara sens, uita pe ce arene s-a luptat Bursucul, cu ce jucatori,  in ce competitii, sub ce antrenori. Spectacolul Bursucului a functionat pentru ca Bursucul este un greu, un titan al sistemului, un munte de fotbal.

Sa luam Craiova, acum. As face pariu ca 90% din spectatorii neutri n-au bagat de seama ca si de pe banca noastra, unul Pieleanu (comentatorii nu sunt niciodata siguri cum il cheama si cu ce se ocupa) a fost trimis in tribune. Poate ca cest baiat care imbratiseaza fotbalistii Craiovei cand intra si cand ies, e un baiat bun si poate un profesionist. Si-a asumat rolul de om de presiue care pe Cristescu, un nume in fotbal, ii prindea cat de cat. Dar in sistem, sau in fenomen, Pieleanu se traduce cu “fix pielea pulii” si nici nu vreau sa-mi scuz expresia.

Cand Balaci a iesit de pe teren, trantind ghetele de fotbal in capul arbitrului, evenimentul a avut puterea unui soc ale carui ecouri le mai poti auzi si astazi. Asta e diferenta. Balaci conta si conteaza inca in sistem? Dar unde e azi Balaci? In articolele de umplutura de pe pagina departamentului de comunicare, care nu uita sa ne anunte ca cel mai mare geniu fotbalistic al Craiovei a mai adaugat un an la varsta lui. Si unde e Gica Popescu, singurul om de calibrul lui Hagi si Petrescu din fotbbalul romanesc.

Diferenta dintre CFR si Craiova nu este in marimea resurselor, este in managementul lor. Ca, la Craiova, nici pe banca, nici la oficiala nu exista o figura publica de anvergura lui Petrescu sau Hagi, este doar vina Craiovei. Caci ce alt club si oras si-ar permite sa uite ca are in patrimoniu un Gica Popescu, un Balaci.

Ca sa ajunga sus, in sistem, Craiova si-a folosit ani la rand, cu pricepere si inteligenta putinele resurse umane pe care le-a avut la dispozitie. Este, poate, un facut, ca atunci cand a ajuns in sistem si a avut resurse din belsug, le-a tratat ca si cum n-ar fi. Nu este, observ, o meteahna de care oltenii sa nu fie constienti, caci, daca nu ma insel, aceasta este pacatul cel mai mare care-i este imputat unuia dintre cei mai urati oameni din Oltenia.

Sigur unii oameni nu pot scapa de constiinta marii lor superioritati morale. Cand ai o astfel de constiinta nepatata iti poate trece prin cap sa scrii chiar o carte despre “blaturile Craiovei Maxima”. Cei care sunt in asteptarea ei, n-au decat sa tipe ca sunt “antisistem” si “singuri importriva tuturor” si sa din strige din toti rarunchii “hotii, hotii”. Asta e reteta singura de a ajunge mici, tot mai mici, si de a ramane mititei, pentru o vesnicie.

Eu, suporterul de rezult, vreau Craiova doar acolo, “in sistem” si, daca se poate, in chiar varful lui.

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

twenty − 8 =