Universitatea II Craiova – Oaspeți 1-1

În Liga a III-a la fotbal s-a disputat vineri un meci extrem de tare, un fel de vector de identitate pentru fotbalul craiovean, între Universitatea II Craiova și așa numita echipă oaspete, patronată de Adrian Mititelu.

Jocul a început în nota de dominare a oaspeților, care și-au creat bune ocazii, dar Calancea a fost în zi mare. Internaționalul moldovean, căpitan de echipă vineri, a scos cel puțin 3-4 mingi grele în prima repriză. Până la pauză, portarul de rezervă al oaspeților, Mogoșanu, a văzut direct cartonașul roșu, pentru injurii la adresa arbitrului asistent.

Partea a doua a fost mult mai dinamică, evenimentele succedându-se cu repeziciune. Dănănae, de la oaspeți, a fost eliminat primind două galbene în decurs de 30 de secunde (fault și șutarea mingii în semn de protest). Apoi jocul s-a întrerupt pentru 10 minute, deoarece suporterii oaspeților au aruncat cu fumigene în direcția oficialilor și jucătorilor. După această pauză fortuită, jocul s-a reluat cu un corner executat sub scut, ca pe stadioanele sud-americane. Până la urmă, sectorul galeriei oaspete a fost incendiat, iar fanii s-au văzut evacuați de forțele de ordine.

Ovidiu Bic a ratat un penalty, iar apoi Luis Nițu a înscris pentru 1-0, cu un șut plasat, de la marginea careului mare.

Pe final, Florin Costea, introdus după pauză, a restabilit egalitatea după ce a reușit să dejoace un plasament necorespunzător al apărării echipei-satelit.

Universitatea II Craiova are 16 puncte în acest eșalon, rostul acestei echipe fiind acela de a roda jucătorii pentru prima garnitură.

foto: Mediafax

 

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.