Va fi Torje? Va fi Baluta?

Dinamo si vremea de afara imi amintesc vremuri de gheata. Mangia imi spune ca vremurile s-au schimbat.

Cum as putea scapa oare de aceast junghi neplacut? Il simt mereu in inima in ajunul meciurilor in care debordam de entuziasm si incredere si mai ales cand adversarul se numeste Dinamo. Cica, zice Freud, are de a face cu traume traite in copilarie. In fapt, prima mea intalnire cu Craiova a fost cu ocazia unui meci cu Dinamo. Junghiul nu aparuse inca, entuziasmul si increderea erau partenerii mei de drum, dar, pe la Simeria, s-au urcat in tren alti oameni care simteau la fel, iar prin Petrosani s-a adaugat un suflu proaspat de entuziasm astfel incat pe la Craiova, aproape intreg vagonul avand destinatia Central n-aveam vreo indoiala ca vom invinge, intrebarea era cu cat. Craiova, din gara pana in centru era o mare de alb-albastru si pentru prima data am vazut pe strazi oameni fluturand steaguri de alte culori decat cunoscutul tricolor si in mod cert cu mult mai mult entuziasm. S-a terminat cu un dezastruos 2-5. Dinamo, am invatat repede, nu e niciodata de la inceput invinsa.
Imi amintesc si cum, dupa acea prima retrogradare, abia reveniti din B, eram hotarati sa-i spulberam pe militienii rebranduiti caini, iar eu, conducand pe Valea Oltului spre Bucuresti via Craiova, m-am alaturat trupeste si sufleteste unui sir de masini cu numere de Sibiu din care fluturau o multime de steaguri alb albastre ( Mancini sper ca-si mai aminteste de acea prima intalnire a noastra.) Am pierdut cu 0 la 4. Frig, extrem de frig.
Bine-inteles ca imi amintesc si victoriile, acel 2-0 al fratilor Costea, sau 3-0 pe Extensiv cu golurile lui Bawab si Bancu, fantastica revenire in meciul de cupa precedent de la Severin. Si e adevarat, nu stiu daca in toata istoria ei, Craiova sa fi reusit un sir mai lung de rezultate pozitive cu Dinamo decat in ultimii doi trei ani.
Sigur, nu-i pot cere lui Devis Mangia, un tip rational si echilibrat, sa inteleaga ce fantome imi bantuie mie trecutul. La avertizarea mea privind un eventual dezastru in fata lui Dinamo pe noul Oblemenco, plin ochi, el a mentionat nevoia de a crede in victorie si, pe buna dreptate, a subliniat parcursul foarte bun al Craiovei din mandatul sau, cand jocul a avut consistenta, constanta si forta. Cand Craiova a scos la rampa jucatori fantastici precum Baluta, Bancu, Mitrita, primii doi obisuiti ai Nationalei. Cand Zlatinski e apt si in forma maxima, ceea ce inseamna un plus fantastic de determinare, stiinta a jocului si experienta in favoarea Craiovei.
Apoi, banca Craiovei e stabila, iar jucatorii pot privi viitorul cu incredere, fara sa-si puna problema cu cine vor semna in vara. Organizational, Craiova a facut pasi de neimaginat cu doar cativa ani in urma, competenta si profesionalismul clubului a atins un nivel nemaiintalnit aici de decenii, Universitatea are un conducator distins, serios si elocvent in persoana lui Marcel Popescu si un actionar majoritar suficient de intelept pentru a ramane, daca nu neimplicat in viata echipei, macar destul de discret pentru a nu o lasa sa se vada.
Pana si extrafotbalistic suntem, pentru prima data in istorie, superiori lui Dinamo. Financiar, Dinamo poate invidia Craiova, iar PCH, singura pata de culoare pe un ansamblu mohorat, tinde sa vada mai degraba adeverite profetiile lui Nostradamus decat promisiunile politicienilor ca isi vor putea face curand coregrafiile fastuoase pe un stadion fara pista in Stefan cel Mare. Fara Hategan in peisaj, care sa reduca la zero toate aceste argumente, ce ar putea sta in calea Craiovei? Poate doar Torje, cu experienta lui, dar el e singur si Craiova e o intreaga echipa, un intreg stadion, un oras si o intreaga regiune.
Cu atatea argumente in favoarea noastra, cum as mai putea pastra pentru inca o zi armura protectoare a circumspectiei? Cum as putea sa-mi repet ca Dinamo nu porneste la Craiova niciodata dinainte invinsa?
Ca intotdeauna cand pasesc pe pamantul etern nou al Olteniei, imbatat de spiritul locului, simt, asemenea unui tanar lastar, tentatia de a inmuguri, de a lasa deschise portile bucuriei in fata primaverii ce ma asteapta promitatoare. Dar atatea ierni tarzii au trecut peste mine si de atatea ori mi-am simtit inima inghetata incat as fi de neiertat daca, in acest loc al eternei sperante, imi voi deschide supapele sufletului, inainte si nu dupa meciul de maine.
Marea de alb care acopera Craiova imi aminteste de vremuri infrigurate, de demult. Dar stiu ca orice s-ar intampla maine, nu voi lasa inima sa-mi sangereze, fie doar si pentru faptul ca aceste locuri n-ar suferi niciodata sa fie invaluite intr-un asemenea ansambu cromatic.
Incerc sa-l ascult pe Mangia si sa ma gandesc doar la victoria Stiintei. In fapt, o infrangere impotriva lui Dinamo, la fel ca si vremea de afara, n-ar fi decat un semn al unei ierni tarzii. Fantomele din trecut pot ramane in trecut, caci acum traiesc vremurile Stiintei renascute, si vremurile lui Baluta si stiu ca eu si el vom mai gusta impreuna de multe ori de acum incolo lacrimile bucuriei. Poate chiar maine.

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.