Who’s the fucking best? Pigliacelli ne deschide ochii: traim in timpurile lui Bancu

La conferinta de prezentare a lui Papura, am avut ocazia sa schimb doua vorbe cu Bancu. Ceea ce poti vedea din trbune se vede si de aproape: Bancu este un atlet complet, doar ca, de la 1 metru distanta, transpare mai bine fizicul sau otelit, care, alaturi de constitutia sa mladioasa, explica faptul ca incredibilul sau efort, meci de meci, pare, cum am mai spus-o, atat de natural precum galopul unui pur sange arab.

Am vrut doar sa-i spun lui Bancu sa paseasca mai cu incredere spre cea mai buna versiune a sa, cea de mare, urias, legendar fotbalist.

Un fotbalist poate sa ramana cu potentialul neideplinit un timp mai indelungat decat poate poate dura o cariera, ca sa-l prarafrazez pe Keynes. E si vechea vorba din fotbal: nascut talent, murit speranta.

Primejdiile care-l pasc pe Bancu nu sunt dintre cele care incheie carierele promitatoare ale altor fotbalisti. Viata lui sportiva este exemplara, capacitatea sa de efort si generozitatea cu care il consuma sunt mult peste medie. De aceea, pericolul pentru excelentul Bancu, un obisnuit al Natioanalei deja, este sa nu transceada niciodata spre uriasul, legendarul, exponentialul Bancu.

In ritmul actual Bancu poate sa ajunga golgeterul echipei si nu stiu cate astfel de precedente ar fi pe plan mondial in care un fundas sa devina cel mai bun marcator. Bancu este golgeter avand, exceptandu-l pe Pigliacelli, cea mai defavorabila pozitie pe care o poate avea un jucator in teren pentru a putea marca si a putea spera la titlul de golgeter.

E adevarat ca Craiova a mai avut astfel de jucatori, Gica Popescu sau Sandoi au marcat adesea o multime de goluri, dar adesea cu capul, la lovituri libere sau din cornere.

Bancu le da din actiune, adesea de langa linia de fund a careului mic al adversarului, asta, cum am mai spus-o implicand un efort colosal, constitutie fizica de otel si executie perfecta.

Nu doar ca Bancu are sanse mici, din pozitia din care porneste, sa ajunga in careul advers, dar l-am vazut adesea facand sprinturi in timp ce colegul cu mingea pasa undeva la dracu-n praznic, in lateral sau in spate. Asta-i echivalentul unei blasfemii. In unele echipe ar iesi deranj mare pentru mult mai putin de atat.

Bancu n-are nici veleitati de lider, nici nu-si aroga lucruri extrafotbalistice, desi ar putea. Nici nu-i sta bine, atunci cand, in virutea banderolei, e obligat sa protesteze. Jocul in sine nu pare sa aiba secrete pentru el, tot ce inconjoara fenomenul ii e destul de strain.

L-am vazut pe Martici, un tip cu mult bun-simt, certandu-si colegii, dar nu l-am vazut pe Bancu. Nu doar ca este cel mai bun din echipa, nu doar ca este marcator, nu doar ca este capitan, nu doar ca este cel mai vechi, nu doar ca este cel mai apreciat de public. Dar Bancu, dintre toti, a dat deja mai mult Craiovei, ca numar de jocuri, ca trofee, ca sanatate, decat orice alt jucator din istoria recenta, si asta deja il situeaza intr-o extrem de selecta companie, alaturi de Sandoi si Balaci. Sa nu-i dai pasa lui Bancu, la Craiova, inseamna sa nu-i dai pasa lui Messi la Barca, sa nu-i dai pasa lui Hagi, la Galata.

„Daca ai mingea si esti in dubiu, paseaza-i lui Bancu!” ar trebui scris mare pe usa vestiarului. Sau: „Ai nevoie disperata de un gol? Cauta-l pe Bancu!”. Sau pune poza lui Mitrita cu mainile sus celebrand deja viitorul gol al lui Bancu si scrie simplu: „Se stie!”. Asta face cat o mie de cuvinte.

Dar pentru ca ceilalti sa constientizeze asta, Bancu insusi trebuie sa inteleaga ca poate emite mai multe pretentii de la toata lumea din teren in raport cu el, decat o face acum.

In general, fiecare individ si cu atat mai mult fiecare fotbalist, are despre el o parere mai buna decat o au altii. E natural si adesea daunator progresului.

A pune frana tentatiei de a te crede mai mare decat esti, este o chestie strict mentala, culturala poate. Unii oameni o inhiba, altii o hiperbolizeaza, vezi Zlatan Ibrahimovici. In cazul lui Bancu, diferenta dintre cine este si cine crede ca este, este uriasa in favoarea primei realitati.

Desi fundamentele greu pot fi inlocuite de perceptii, adesea realitatea pe care ne-o cream noua insine, devine realitatea celor care ne inconjoara. Daca crezi despre tine ca esti cu adevarat mare, chiar daca nu esti, vor exista suficienti oameni, care sa-ti adopte propria-ti realitate. Omul este influentabil, si acest adevar sta la baza marketingului. Rezultatele senzationale pe care le-a obtinut Steve Jobs cu Apple, au fost puse de unii nu doar pe talent si viziune, ci si pe capacitatea sa aproape paranormala de a influenta oamenii, de a-i atrage in zona sa de realitate distorisionata (reality distortion field.)

Daca Bancu e incapabil sa-si creeze propriul Univers in care sa fie Zeul suprem, Universitatea Craiova ar trebui sa-l creeze pentru el, printr-un efort concertat, care ar putea purta denumirea de cod: Slaviti-l pe Bancu!

Ma bucur ca, in lipsa unui lider vizionar, a inceput-o Pigliacelli, cel care, de unde este, il vede si simte pe Bancu cel mai bine.

In ce ma priveste, desi nu-mi place sa dau verdicte categorice, caci acestea sunt cel mai adesea gresite, daca Pigli si-a asumat un asemenea risc, mi-l asum si eu: da, Bancu este, probabil, la ora actuala, cel mai bun fotbalist din Romania si, probabil, cel mai bun fotbalist roman.

Si daca circumspectia m-a obligat sa asez acel „probabil” in fata, precum Heineken, am spus-o si o repet ca o certitudine: Bancu este, la ora actuala, cel mai sub-evaluat si sub-apreciat jucator roman din cati exista. Daca Bancu ar fi listat la bursa, as cumpara actiuni din el si pe bani de imprumut (ceea ce de regula evit sa fac, din principiu).

Lucescu iubea acest gen de fotbalisti (harnici, talentati, disciplinati), carora, tot ce le mai trebuia pentru a ajunge mari, era sa li se insufle putina incredere. Cu inteligenta sa renumita, Lucescu a inteles ca niciodata raportul risc/recompensa nu e mai favorabil decat la astfel de jucatori. Cand ii gasea, facea tot posibilulul sa ii ia cu el pretutindeni.

Fotbalul da, uneori, asemenea pietre pretiose care contin toate atributele perfectiunii. Insa intr-un mediu care exceleaza prin incapacitatea de a recunoaste, promova si celebra valoarea si in lipsa unor tehnicieni cu inteligenta si priceperea umana care sa stie sa-i puna in valoare, fotbalisti precum Bancu sunt trasi in jos tocmai de ceea ce ar trebui sa fie o virtute inaltatoare: modestia.

Related posts

Lăsați un comentariu

Vă mulțumim !

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.